Elizabeth Taylor
blog dedicat lui Elizabeth Taylor: celebra Liz - starul starurilor - femeia cu ochi violeţi - cea mai frumoasă femeie din toate timpurile - prima actriţă care a primit un milion de dolari pentru un singur rol - regina ecranului - neuitata Cleopatră - monstrul sacru – devastatoarea Martha din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” - talentata „scorpie îmblânzită” - logodnica Americii
7 nov. 2010
Elizabeth Taylor in "Reflectii intr-un ochi de aur" (1967)
REVIEW
"Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima". Asa incepe unul dintre cele mai neobisnuite filme ale anilor '60, avand trei nume forte pe generic: Elizabeth Taylor, Marlon Brando si regizorul John Huston. Pare ciudat ca filmul "Reflectii intr-un ochi de aur" a iesit pe piata fara niciun tam-tam, aproape pe neobservate. Avem un film cu cele mai mari vedete de cinema din lume, Elizabeth Taylor si Marlon Brando, iar regizorul este insusi mitologicul John Huston. N-ar fi trebuit sa vedem reclame uriase in toate marile orase? N-ar fi trebuit sa citim cronici interminabile? N-ar fi trebuit sa vedem cozi nesfarsite la salile de cinema? Era suficient ca Liz Taylor sa isi sufle nasul si asta era de ajuns sa starneasca titluri de-o schioapa in toate revistele si ziarele din lume. Dar nu si de data aceasta. De ce? Era acest film atat de prost, incat studiourile Warner Bros s-au decis sa-l lanseze in secret? Nu, pur si simplu studiourile nu aveau cum sa ii faca reclama pe scara larga in acele vremuri. Subiectul era prea intunecat si tragic, Liz Taylor era o nimfomana, iar Brando un homosexual!
In autobiografia sa ("O carte deschisa"/"An Open Book"), John Huston insista ca "Reflectii intr-un ochi de aur" este cel mai bun film pe care l-a realizat in intreaga sa cariera. Psihodrama tragica, filmul este o adaptare a romanului cu acelasi nume de Carson McCullers. Marlon Brando interpreteaza rolul maiorului Weldon Penderton, introvertit si cu inclinatii homosexuale, repartizat intr-un campus militar din sudul Statelor Unite. Elizabeth Taylor este Leonora, sotia sa frumoasa, nimfomana si adulterina. Ocupatia de baza a Leonorei este sa-l chinuiasca pe maior cu aventurile ei, provocandu-l sa intervina sau macar sa-i pese...Taylor face unul din cele mai bune roluri ale sale, iar Brando reuseste sa dea o interpretare complexa si subtila.
Elizabeth Taylor nu dorea inca sa faca filme fara Richard Burton, dar cu acest film ea vroia sa il readuca in prim plan pe prietenul ei de-o viata, Montgomery Clift. Era principala ratiune pentru care Liz Taylor acceptase sa joace in acest film. Monty Clift insemnase atat de mult pentru Elizabeth Taylor, incat simtea ca e de datoria ei sa-l readuca pe linia de plutire, desi Clift nu il placea deloc pe Richard Burton, un sentiment reciproc de altfel. Clift obisnuia sa spuna: "Richard Burton nu interpreteaza, el doar recita". Cu acest rol, Elizabeth Taylor spera ca Monty Clift sa redevina marele star de odinioara. In ciuda faptului ca studiourile au refuzat sa il asigure, Taylor si-a pus gaj imensul salariu de 1 milion de dolari. Dar, in faza de pre-productie, vesti rele au sosit din America: Monty Clift a fost gasit mort in locuinta sa din New York. Era deja prea tarziu ca Elizabeth Taylor sa iasa din proiect si, impreuna cu regizorul John Huston, au inceput sa caute un inlocuitor. Lee Marvin, Patrick O'Neal, chiar Richard Burton au fost luati in considerare. Dar Marlon Brando parea cea mai buna alegere, atat pentru Liz Taylor cat si pentru John Huston. Cine il putea convinge pe marele Brando sa accepte rolul unui homosexual?
Potrivit lui John Huston, Marlon Brando s-a dus sa il viziteze pe regizor in Irlanda pentru a discuta despre rol. Brando citise romanul, dar se indoia ca ar putea sa dea o interpretare veridica. Cand scenariul a fost definitivat, Marlon Brando l-a citit si dupa o lunga plimbare prin ploaie s-a decis: "Vreau sa fac acest rol", i-a spus regizorului. In timpul conversatiei regizorul l-a intrebat pe Brando daca stie sa calareasca si acesta l-a asigurat ca este un adevarat maestru, pentru ca fusese crescut la o ferma de cai. Mai tarziu, in timpul filmarilor, regizorul a observat cu surprindere ca Brando afisa o frica imensa fata de cai, lucru care a facut-o si pe Elizabeth Taylor (cunoscuta ca un bun calaret) sa ii fie teama...Era clar ca Brando se cufundase atat de adanc in rol, incat se identificase total cu personajul sau, maiorul, caruia ii era frica de cai.
Intrebat de presa despre motivele care l-au determinat sa accepte un asemenea rol, Brando a raspuns fara sa clipeasca: "Cum ce m-a convins? Salariul de 750.000 de dolari, bineinteles!". Rolul sau din "Reflectii intr-un ochi de aur" este probabil printre cele mai bune din cariera sa. Confuzia sexuala si masochismul maiorului ii dau prilejul lui Brando sa fie magistral in redarea tensiunii personajului sau. Aparenta de macho, uniforma militara si forma fizica excelenta sunt doar un paravan al adevaratei naturi a acestuia: desi casatorit cu o femeie splendida, barbatul se da cu crema pe fata si viseaza la o relatie homosexuala. Brando creeaza o scena puternica atunci cand calareste calul Leonorei si este azvarlit la pamant: isteria il cuprinde si incepe sa bata in mod salbatic animalul nevinovat, starea sa facandu-l sa planga si sa rada in acelasi timp. Mai tarziu, este randul lui Taylor sa redea o stare la fel de puternica, in oglinda parca, atunci cand il biciueste pe Brando in fata intregului corp ofiteresc, desavarsind cercul umilintei pentru maior.
Filmul emana o frumusete stranie si spectatorul traieste parca un vis despre care nu se poate decide daca este un cosmar sau o reverie. Coppola a fost atat de impresionat, incat a folosit in filmul "Apocalypse Now" secvente cu Brando! O Elizabeth Taylor superba, ireal de frumoasa, radiaza o sexualitate lenesa. Regizorul este in plina forma, filmand din cele mai neasteptate unghiuri, furand parca imagini din viata personajelor, dezvaluind cu incetinitorul ce se afla dincolo de suprafata. De la inceput John Huston si-a dorit-o pe Elizabeth Taylor in rolul Leonorei, o femeie de o sexualitate irepresibila si a carei singura pasiune o reprezinta caii si hipismul. Taylor, care devenise favorita criticilor de cinema din lumea intreaga, dorea si ea sa continue sa joace roluri indraznete, provocatoare, in filme cu mare incarcatura intelectuala. Iar alaturarea lui Marlon Brando la acest proiect o facea sa treaca mai usor peste pierdera lui Montgomery Clift.
Marlon Brando si Elizabeth Taylor au devenit foarte buni prieteni in timpul filmarilor, prilejuind presei interminabile speculatii. Brando a fost chiar de acord sa plece in America si sa accepte Premiul Criticii New-Yorkeze pentru Elizabeth Taylor. Cand Marlon Brando a aparut la ceremonie in ianuarie 1967, acesta a facut senzatie: pur si simplu s-a luat de juriu ca le-a trebuit cam multa vreme sa realizeze ca Elizabeth Taylor este o mare actrita! Apoi s-a deplasat in Dahomey, unde Elizabeth Taylor filma in "Comediantii" pentru a-i inmana personal premiul. Brando a devenit un prieten apropiat al Burtonilor, vizitandu-i deseori pe celebrul lor yacht, "Kalizma", in croaziere pe Mediterana. In jurnalele sale, Burton scrie ca Brando era foarte inteligent, dar ca suferea de pe urma faptului ca era atat de faimos, atat de devreme, ca si Elizabeth Taylor. Peste multi ani de zile, atat Elizabeth Taylor cat si Marlon Brando vor deveni prieteni apropiati ai lui Michael Jackson, probabil din chiar aceleasi motive ale propriilor lor suferinte. Burton il considera pe Marlon Brando cel mai mare actor de film, desi - tot Burton remarca - Brando ar fi fost mai bun in filme mute, decat in cele sonore, datorita celebrei deficiente de limbaj: faimosul mormait al lui Brando.
Cateva scene din film au fost realizate la New York si in Long Island, intr-o cazarma abandonata, dar cea mai mare parte a filmului s-a turnat la Roma. Lui John Huston, acest film i-a prilejuit reluarea catorva obsesii ale sale: caii, vanatoarea, viata militara, boxul si tenebrele sexului. Pentru a transpune vizual incarcatura psihologica a cartii, John Huston a recurs la un experiment destul de costisitor, alegand sa prelucreze pelicula astfel incat filmul sa fie la propriu aidoma titlului: o imagine sepia spre auriu, efectul fiind extraordinar. Din pacate, studiourile Warner Brothers s-au opus si, inainte de a lansa filmul, au dispus revenirea la Technicolor. Rezultatul a fost ca filmul are o imagine superba, pictoriala, dar fara a mai transmite impactul emotional pe care Huston il dorise.
O mare dezamagire pentru Huston a fost reactia multor critici de film: "John Huston varsa pe drum poezia, pastrand doar proza grotesca"; "Acest film este o combinatie de dorinta, impotenta, vulgaritate, nuditate, nevroza, brutalitate, voierism, ura si nebunie, totul culminand cu o crima!" Nu e de mirare ca filmul nu a putut fi distribuit in multe sali de cinema..."Reflectii intr-un ochi de aur" este una dintre cele mai controversate filme ale sfarsitului anilor '60. Criticii de film nu se puteau decide daca au de-a face cu cel mai prost sau cu cel mai bun film al lui John Huston!
Pentru cei interesati de "sudul gotic american", filmul este un adevarat regal, fiind o poveste despre voierism, dorinte ascunse, secrete intunecate si sexualitate reprimata. Spectatorii vor fi atrasi de provocarile sexuale. Resentimentele sunt traduse prin negare sexuala, prin exhibitionism, biciuire sau auto-mutilare. Nicio bucurie nu transpare in acest film cu personaje nefericite. Rasfatata Leonora (Liz Taylor) este incantata sa faca parada de superioritatea ei in a se pricepe la cai, tocmai pentru a-i demonstra lui Weldon (Marlon Brando) ca este impotent, obligandu-l pe acesta la un moment dat sa o priveasca cum urca goala pe scara spre dormitor. Weldon Penderton petrece jumatate din film visand la soldatul Williams. Amantul Leonorei, Morris (Brian Keith), si-a neglijat nevasta pana a adus-o in pragul nebuniei. Aceasta isi alina suferinta in compania unui valet filipinez care este clar ca nu traieste in lumea reala! Un alt ofiter, capitanul Weincheck, nu este niciodata promovat pentru ca este "prea intelectual", afisand pasiuni "neconforme" cu statutul sau, cum ar fi muzica si arta...cu alte cuvinte, in ochii superiorilor acesta este un gay! La randul sau, soldatul Williams este si el un fel de psihopat: ziua adora sa stea nud in soare, iar noaptea sa se strecoare in dormitorul Leonorei pentru a o privi si a-i mirosi lenjeria.
TITLUL FILMULUI
"REFLECTII INTR-UN OCHI DE AUR"/"REFLECTIONS IN A GOLDEN EYE" (S.U.A./Warner/Seven Arts/1967)
PROMO
"Orice femeie ar fi facut la fel in locul ei! Numai ca nu ar fi facut-o la fel de bine si atat de des..." (Warner Bros)
DESCRIERE
La sfarsitul anilor 40', maiorul Weldon Penderton (Marlon Brando) si sotia lui, Leonora (Elizabeth Taylor), traiesc intr-un campus militar din Georgia, in sudul Statelor Unite. Weldon este un homosexual latent, care incearca sa-si ascunda impotenta sexuala printr-o atitudine batoasa si dura fata de ceilalti barbati. Leonora il dispretuieste cu toata forta si nu face niciun efort in a-si ascunde aventura erotica pe care o are cu locotenent-colonelul Morris Langdon, prietenul lui Weldon. Sotia lui Langdon, Alison, este o psihopata, ca urmare a nasterii unui copil cu dizabilitati si mort la scurta vreme de la nastere. Tragedia a impins-o la un gest irational: si-a taiat sfarcurile cu o foarfeca de gradina. Acum ea isi gaseste alinarea cu ajutorul lui Anacleto, un valet filipinez efeminat. In acelasi campus traieste un soldat tanar, Williams, care este repartizat la grajduri si are grija de calul favorit al Leonorei, Fireball. In secret, Williams se strecoara in fiecare noapte in dormitorul Leonorei (fara ca aceasta sa isi dea seama), doar pentru a o privi cum doarme, fiind indragostit de superba sotie a maiorului. Dupa ce il surprinde pe Williams calarind gol pusca prin padure, maiorul se indragosteste de acesta si incepe sa il urmareaca. Intr-o noapte, Alison il vede pe Williams intrand in casa maiorului si il urmareste pana in camera Leonorei, crezand ca acesta ar fi sotul ei infidel. Allison priveste debusolata si in tacere acest ritual voieristic si sufera o noua cadere nervoasa, hotarandu-se sa divorteze si sa plece in lume cu Anacleto. Langdon o interneaza intr-un ospiciu, unde ea moare la scurta vreme. Ulterior, intr-o noapte ploioasa, Williams se strecoara din nou in casa maiorului pentru a merge in dormitorul Leonorei. Maiorul il vede si crede ca - in sfarsit - Williams ii raspunde avansurilor si vine sa faca dragoste cu el. Cand Williams intra in dormitorul Leonorei, maiorul se simte ranit si gelos si il ucide cu un revolver. "Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima".
DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora Penderton), Marlon Brando (maiorul Weldon Penderton), Brian Keith (locotenent-colonelul Morris Langdon), Julie Harris (Alison Langdon), Robert Forster (soldatul Williams), Zorro David (Anacleto), Gordon Mitchell (sergentul), Irvin Dugan (capitanul Murray Weincheck).
REGIA
John Huston.
SCENARIUL
Gladys Hill si Chapman Mortimer, dupa romanul scriitoarei Carson McCullers.
PRODUCATOR
Raymond Stark.
IMAGINEA
Aldo Tonti.
GENUL
psihodrama
FILM COLOR
Technicolor
DURATA
109 minute.
FILMAT
intre octombrie 1966 - decembrie 1966.
PREMIERA
octombrie 1967.
TRIVIA
- rolul maiorului Penderton cerea un actor bine pregatit fizic si societatile de asigurari au cerut dovada ca Montgomery Clift este apt sa interpreteze. Dar, toata lumea stia ca Monty Clift devenise un alcoolic si ca era o palida umbra a ceea ce fusese in urma cu zece ani. Taylor a garantat cu salariul ei, dar Clift a murit de atac de cord si a fost inlocuit cu Marlon Brando;
- initial filmul a fost lansat intr-o versiune "aurie", in care toate cadrele filmului au fost prelucrate in culoarea aurului, avand in dreapta jos cate un obiect (cum ar fi un trandafir, de exemplu) in culori naturale. Aceasta era o trimitere la pictura valetului filipinez care infatisa un paun de aur, in ochii caruia lumea era o simpla reflectie. Dar aceasta versiune a intrigat publicul si filmul a fost readus la Technicolor;
- Richard Burton s-a imprietenit cu Marlon Brando in timpul filmarilor la "Reflections in a Golden Eye";
- John Huston a dorit ca insasi scriitoarea Carson McCullers sa scrie scenariul, dar aceasta era prea bolnava la acea vreme;
- Martin Scorsese relateaza ca scena in care Brando sta in fata oglinzii si vorbeste cu el insusi, i-a inspirat celebra replica "Are you talkin' to me?"/"Cu mine vorbesti?" din "Soferul de taxi" cu Robert DeNiro din 1976.
- filmul de debut al lui Robert Forster (in rolul soldatului Williams).
Vezi TRAILER aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
super film..loved it!!ma bucur ca pot vedea un review de film obiectiv si lipsit de homofobie si prejduecati.Keep the good work mate!
RăspundețiȘtergerepupici anca