Elizabeth Taylor în „Cleopatra" (1963)

Elizabeth Taylor

Cum a fost posibil ca filmul cu cele mai mari încasări din anii 1963 - 1964 să fie considerat şi cel mai mare dezastru financiar? Toata planeta văzuse „Cleopatra", din America până în Australia şi din Europa până în Japonia. Uniunea Sovietică avea să cumpere filmul abia în 1978! „Cleopatra" încă mai rula cu succes pe ecranele din întreaga lume la sfârşitul anilor '60. Este de notorietate că filmul a rulat în multe cinematografe încontinuu câte un an şi jumătate de la data premierei... şi atunci?!

Cine şi de ce a început să „promoveze" cea mai mare super-producție din toate timpurile ca „dezastru financiar"? Este adevărat că filmul și-a recuperat cheltuielile abia în 1966, la 3 ani de la premieră, dar de atunci „Cleopatra" a adus milioane şi milioane de dolari...

Poate că explicația este superficialitatea cu care cei mai mulți „comentatori" şi „critici" au tratat subiectul. Și, desigur, mai este și povestea absolut fascinantă din spatele producției acestui film monumental. Poate că dacă analizăm bugetul filmului, care inițial a fost de 2 milioane de dolari şi a ajuns în final la peste 45 de milioane de dolari (aproximativ 400 de milioane de dolari la valoarea ajustată din 2021) şi dacă vom vedea că filmările au durat luni de zile... vom înțelege acest paradox care a dus în mod eronat la etichetarea „Cleopatrei" ca „dezastru" financiar.

Să mai amintim şi despre boala aproape fatală a Elizabethei Taylor, despre schimbările de regizori şi de distribuție, despre mutarea filmărilor de la Londra la Roma, plus nenumăratele rescrieri ale scenariului... Și peste toate acestea să adăugăm „scandalul secolului", povestea de dragoste adulterină, universal mediatizată, dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton şi atunci vom avea rețeta perfectă atât a succesului, cât şi a dezastrului.

În ciuda numeroaselor premii Oscar și a cozilor interminabile de la casele de bilete, filmul a fost atât de scump, încât nu și-a putut recupera costurile imediat. Acest paradox este exact ceea ce s-a întâmplat atunci când Casa 20th Century Fox a lansat „Cleopatra" la 12 iunie 1963.

Iniţial, studiourile Fox au dorit să producă filmul în 2 luni şi să-l lanseze în martie 1960. Buddy Adler şi Spyros P. Skouras (şefii studioului) doreau un film „economic" de 2 milioane de dolari, cu una dintre actrițele pe care le aveau pe contract: Joan Collins, Suzy Parker sau Joanne Woodward. Numai că Walter Wanger, producătorul filmului, dorea o super-producție grandioasă, cu buget mare. El şi-a propus să îi convingă pe Adler şi pe Skouras de valabilitatea proiectului său arătându-le schițele filmului. Wanger avea să explice mai târziu: „Au fost de acord imediat, pentru că era cel mai frumos proiect pe care îl văzuseră vreodată". Wanger şi-a continuat campania sa pentru un film colosal, propunând-o pe Elizabeth Taylor pentru rolul Cleopatrei. Fox nu a fost deloc fericit cu această alegere, dar Skouras a admis că Taylor ar fi singura actriță din lume care ar garanta succesul filmului la box-office.

Taylor filma „Deodată, vara trecută" la Londra, când producătorul Walter Wanger i-a dat telefon în septembrie 1959. Nedorindu-şi rolul Cleopatrei şi în speranța că o vor lăsa în pace, refuzând-o, Elizabeth Taylor a răspuns că ar juca în „Cleopatra" doar dacă i se va garanta un salariu de... 1 milion de dolari plus 10% din încasările brute! Și dacă va avea și dreptul de a decide în privința scenariului, a regizorului, a distribuției, dacă filmul se va turna în Anglia şi dacă se va filma în sistemul Todd AO inventat de răposatul ei soț, Mike Todd.

Wanger aproape că s-a sufocat, iar şefii studioului s-au îngrozit, dar în final au acceptat. Au trimis telegrame în toată lumea, întrebând distribuitorii dacă Taylor merită 1 milion de dolari. În timp ce filma „BUtterfield 8", Taylor a semnat unul dintre cele mai fabuloase contracte din toate timpurile: 125.000 dolari pe săptămână pentru 16 săptămâni de filmare; 50.000 dolari pe săptămână după cele 16 săptămâni, 10% din încasarile brute; 3.000 dolari pe săptămână pentru cheltuieli personale, plus cazare şi masă pentru ea şi familia ei, precum şi bilete de avion clasa business pentru ea, alți trei adulți şi trei copii, oricând pe parcursul filmărilor. Câştigurile totale ale lui Taylor pentru acest film au fost în cele din urmă de peste 7 milioane de dolari (in jur de 62 de milioane la valoarea ajustată din 2021).

După ce Taylor a semnat, Adler şi Skouras l-au angajat pe Rouben Mamoulian pentru regia filmului. Distribuția a fost şi ea definitivată cu Peter Finch în rolul lui Cezar şi cu Stephen Boyd în rolul lui Antoniu. Dar „Cleopatra" nu avea încă un scenariu finalizat! Astfel că atunci când filmările au început în toamna anului 1960, nu exista nici un plan de producţie! Filmările din Anglia au fost dezastruoase. Studiourile de la Pinewood nu aveau capacitatea tehnică pentru o asemenea super-producție! Plafoanele erau prea joase pentru filmări interioare, platourile nu erau suficient de mari, restricțiile puse de sindicate erau prea multe, iar bugetul ajunsese deja la suma de 6 milioane dolari după nici o lună!

Fox spera să finalizeze proiectul până în februarie 1961. Dar temperaturile joase şi umiditatea ridicată din Anglia au făcut ca Elizabeth Taylor să se îmbolnăvească grav. Mamoulian a încercat să filmeze câteva scene fără ea, dar cum scenariul nu era terminat, nu prea avea ce să filmeze... Vremea din Anglia era frustrant de instabilă şi toate aceste complicaţii au forţat Fox să ridice bugetul la 7 milioane dolari.

Între timp au fost aduşi din America medici specialişti pentru a o consulta pe Taylor. Febra şi durerile de cap îngrozitoare persistau, iar presa mondială a început să relateze ceas de ceas despre starea actriței. Speculațiile din presă dădeau ca sigură o cădere nervoasă,  dar medicul personal al Reginei Elisabeta a pus diagnosticul: abces dentar. Boala lui Taylor a costat 2 milioane de dolari prin blocarea totală a producției. Fox a ordonat încetarea filmărilor şi înlocuirea lui Taylor cu o altă actriță, eventual cu Marilyn Monroe.

Dar Walter Wanger s-a opus!

După doi ani de pre-producție şi câteva săptămani de filmare, Fox cheltuise deja peste 7 milioane de dolari şi nu avea decât zece minute de film! Regizorul Mamoulian a demisionat şi, la sugestia lui Elizabeth Taylor, Fox l-a angajat pe Joseph L. Mankiewicz, care lucrase cu Taylor la „Deodată, vara trecută" şi regizase „Julius Caesar" în 1953, astfel că Mankiewicz părea o alegere perfectă. Fox l-a plătit regeşte!

Mankiewicz s-a îngrozit când a citit scenariul pe care lucrase Mamoulian, un scenariu „şocant de stupid, o telenovelă cu o vampă isterică". Mankiewicz o vedea pe Cleopatra ca pe o femeie fatală şi inteligentă care avea de luptat cu cei mai mari bărbați ai lumii antice. Astfel, Mankiewicz a ordonat rescrierea completă a scenariului. Fox a trebuit să arunce la gunoi cele 10 minute de filmare de la Londra odată cu cele 7 milioane de dolari cheltuite până în atunci!

Când se părea că filmul poate fi reluat în primăvara anului 1961, Elizabeth Taylor s-a îmbolnăvit din nou. De data asta, era într-adevar grav! Taylor avea pneumonie acută de tip stafilococ şi i s-a făcut de urgenţă o traheotomie. Starea ei era critică, iar presa mondială s-a îngrămădit în fața spitalului de la Londra, alertând lumea întreagă că Elizabeth Taylor ar putea muri în orice moment. A şi fost declarată moartă la un moment dat! Evident, Taylor a supraviețuit, tocmai la timp pentru a primi premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în aprilie 1961! A avut nevoie de şase luni de repaos total.

Când filmările au fost reluate în toamna anului 1961, producţia a fost mutată în Italia, la Roma, unde Fox spera să reducă costurile de producție ca urmare a săptămânii de lucru italiene de şase zile şi a vremii călduroase. Mankiewicz încă mai aştepta definitivarea scenariului până când, exasperat, a început să îl scrie el însuşi.

Nici decorurile şi nici costumele nu erau terminate. Departamentul de producţie a trebuit să pregătească bugetul filmului şi planul de producţie cu doar o schiţă de scenariu. Chiar dacă Mankiewicz scrisese 132 de pagini de scenariu (cam 100 de minute de film), tot mai rămâneau de scris încă 195 de pagini. Următoarele luni de producţie au fost epuizante pentru regizor, care filma ziua şi scria noaptea. Platourile de filmare au fost construite la costuri exorbitante şi stăteau neutilizate luni de zile, din cauza lipsei de planificare a producţiei! Necesităţile de producţie ale „Cleopatrei" au provocat o adevarată criză de materiale de construcţii în Italia. Miile de figuranţi aşteptau şi nu făceau nimic săptămani întregi. O armată de actori aştepta scenariul şi programul de producţie...

Tot acest timp costa bani! Fox era îngrozit de facturile care soseau de la Roma. Şi totuşi, dacă toate acestea nu erau de ajuns, o altă complicaţie urma să apară la orizont, una care a creat un scandal mai mare decât şi-ar fi putut imagina cineva. Papa de la Roma, Congresul SUA şi presa mondială, toată lumea s-a simţit datoare să intervină: Elizabeth Taylor şi Richard Burton se îndragostiseră iremediabil şi erau amândoi căsătoriţi, fiecare cu altcineva!

În timpul pauzei prelungite din vara anului 1961, rolul lui Cezar a fost atribuit lui Rex Harrison, iar cel al lui Antoniu lui Richard Burton. În ciuda faptului că era căsătorit de 12 ani şi avea două fiice, Burton avea reputaţia de fustangiu. Taylor era căsătorită la acel moment cu Eddie Fisher - o relaţie extrem de mediatizată, începută în timp ce Fisher era încă însurat cu Debbie Reynolds.

La început, Burton nu o putea suferi pe Taylor, referindu-se la ea ca „Domnişoara Ţâţe". Chiar dacă nu văzuse niciodată vreun film de-al ei, el o considera doar o vedetă de la Hollywood ca atâtea altele, fără pic de talent, pe nedrept plătită cu un milion de dolari (Taylor deja primise 2 milioane de dolari până in septembrie 1961). Nici Taylor nu dădea prea mulţi bani pe el, dar toate acestea aveau în curând să se schimbe. Cei de la Fox au descris prima zi de filmare a celor doi împreună, ca o „întâlnire electrizantă". Toată lumea de pe platoul de filmare şi-a dat seama că Taylor şi Burton îşi trăiesc de fapt rolurile. „Vine un moment în cursul unui film, cand actorii devin personajele pe care le joacă", a spus Wanger.

A fost doar o chestiune de săptămâni până când presa de scandal din toată lumea a aflat. Sute de ziarişti au fost detaşaţi la Roma. Paparazzii îi urmăreau peste tot şi povestea lor a dominat titlurile ziarelor şi ale ştirilor de radio şi televiziune de pe toate meridianele. „Le Scandale" a scos din amorţeală chiar şi Vaticanul, al cărui ziar oficial a denunţat public adulterul, declarând-o pe Taylor... „vagaboandă erotică"! Afacerea Taylor-Burton a devenit subiectul cel mai discutat în toate mediile sociale, în show-urile de televiziune, în Congresul SUA, la Casa Albă, în discoteci şi restaurante...

Când filmările s-au terminat, Fox a constatat că a cheltuit peste 45 de milioane de dolari pentru producţie şi publicitate. Mankiewicz a realizat un film de opt ore, din care a livrat studioului un film de şase ore. Fox a cochetat cu ideea de a distribui filmul în două părţi, pentru a încerca să recupereze cât mai mulţi bani posibil, dar şefii studioului s-au temut că atunci când vor lansa partea a doua, Taylor şi Burton nu vor mai fi împreună! Mai mult: ar fi trebuit să o plătească pe Taylor încă o dată pentru partea a doua a „Cleopatrei"!

Filmul a avut premiera la New York pe 12 iunie 1963, având o durată de 243 de minute. O săptămână mai târziu, filmul a fost redus la 222 minute. Comentariile criticilor de film au fost descurajatoare, dar imensa publicitate a filmului a atras publicul şi succesul la box-office. „Cleopatra" a fost cel mai vizionat film, devenind filmul cu cele mai mari încasări din 1963, dar insuficient ca Fox să-şi recupereze costurile! Abia în anul 1966 „Cleopatra" a trecut pe plus!

Lăsând deoparte costurile uriaşe ale „Cleopatrei" şi haosul în care a fost produsă, au existat critici de film extrem de favorabili. Bosley Crowther de la „The New York Times" scria: „Doar dacă eşti unul dintre acei sceptici care sunt predispuşi să nu le placă nimic, nu vei putea aprecia acest film genial şi spectaculos". Și Academia Americană de Film a fost generoasă: filmul a câştigat 4 premii Oscar, pentru cea mai bună imagine, cea mai bună scenografie, cele mai bune costume şi cele mai bune efecte vizuale. De asemenea, filmul a fost nominalizat la alte 5 premii Oscar, pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Rex Harrison), cel mai bun montaj, cea mai bună muzică de film şi cea mai bună coloană sonoră.

Norii negri care au plutit asupra „Cleopatrei" de la începutul producţiei până la lansare, criticile dezastruoase şi afacerea Taylor-Burton au pus în umbră calităţile artistice ale filmului. Povestea Cleopatrei din film chiar nu mai avea nicio importanţă! Publicul era mai interesat de iubirea dintre Taylor şi Burton, decât cea dintre Cleopatra şi Marc Antoniu. Dialogurile din film erau sclipitoare şi inteligente, spectacolul cinematografic era grandios, dar tot ce conta era frumuseţea ireală a Elizabethei Taylor şi dragostea ei pentru Richard Burton.

În cele din urmă, Fox şi-a recuperat banii, ba a înregistrat şi profit! Dupa 1966 nu au mai dat publicităţii încasările ulterioare. La 50 de ani de la premieră, Fox a relansat cu succes „Cleopatra" pe marile ecrane şi asta spune totul despre „cel mai scump film al tuturor timpurilor" şi despre aşa zizul dezastru...

TITLUL FILMULUI
„CLEOPATRA" (S.U.A./ 20th Century Fox/ 1963)

PROMO
Filmul cel mai aşteptat, filmul cel mai discutat (Fox)
Cel mai scump film produs vreodată la Hollywood

DESCRIERE
În 48 î.Hr., Cezar îl urmăreşte pe Pompei de la Pharsalia până în Egipt. Ptolemeu, acum suveran după alungarea Cleopatrei, sora sa mai mare, încearcă să intre în graţiile lui Cezar dăruindu-i capul tăiat al lui Pompei. Pentru a câştiga sprijinul lui Cezar, Cleopatra se ascunde într-un covor şi este purtată în faţa lui Cezar de către Apollodor. Cezar se îndrăgosteşte nebuneşte de Cleopatra; după izgonirea lui Ptolemeu, el o declară pe Cleopatra singurul suveran al Egiptului şi are împreună cu ea un fiu, Caesarion. Dar Cezar trebuie să se întoarcă în Italia. Cezar şi Cleopatra se vor reintâlni odată cu spectaculoasa venire la Roma a Reginei Egiptului, dar Cezar este asasinat la scurt timp după aceea, în timpul "idelor lui martie", iar Cleopatra fuge în Egipt. Când mai tarziu Marc Antoniu se întâlneşte cu Cleopatra la bordul navei acesteia la Tars, se indrăgosteşte de aceasta şi devine aliatul ei militar. Pentru a-şi întări poziţia la Roma, Antoniu se căsătoreşte cu Octavia, sora lui Octavian, viitorul împărat Cezar August. Căsătoria nu satisface pe nimeni: Cleopatra este furioasă, iar Antoniu, plictisit de soţia lui, se întoarce în Egipt. Acolo, el o ia în căsătorie pe Cleopatra în cadrul unei ceremonii publice. Ulterior, Octavian îl invinge pe Marc Antoniu în bătălia de la Actium. Alarmată, Cleopatra se retrage cu flota ei în Egipt şi se refugiază la mormântul construit special pentru ea. Informat în mod fals că Regina Cleopatra este moartă, Antoniu se sinucide. Purtat la mormântul ei, el îşi trăieşte ultimele clipe în braţele Cleopatrei. Împăcată cu soarta şi nedorind să fie luată ca "trofeu" de Octavian, Cleopatra se sinucide şi ea, lăsându-se muşcată de şerpi veninoşi.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Cleopatra), Richard Burton (Marc Antoniu), Rex Harisson (Cezar), Pamela Brown (Preoteasa), Hume Cronyn (Sosigene), Cesare Danova (Apolodor), Andrew Keir (Agripa), Martin Landau (Rufio), Roddy McDowall (Octavian), Michael Hordern (Cicero).
REGIA
Joseph L. Mankiewicz.
Rouben Mamoulian a fost primul regizor, al producţiei de la Londra, iar Darryl F. Zanuck s-a ocupat de post producţie, după ce l-a concediat pe J. L. Mankiewicz; ulterior l-a rechemat pe Mankieiwicz, neputându-se descurca singur în editarea „Cleopatrei".
SCENARIUL
Joseph L. Mankiewicz, Ranald MacDougall, Sidney Buchman şi Ben Hecht, după scrierile istoricilor Plutarh şi Suetoniu şi după cartea „Viaţa şi timpurile Reginei Cleopatra" de Carlo Mario Franzero.
Producator: Walter Wanger, Peter Levathes.
Darryl F. Zanuck a preluat „Cleopatra' după ce i-a concediat pe Walter Wanger şi pe Peter Levathes.
În asociere cu 20th Century Fox: MCL Films (casa de filme a Elizabethei Taylor) şi Walwa Films.
MUZICA
Alex North.
IMAGINEA
Leon Shamroy.
FILMAT
între septembrie 1960 - martie 1963.
PREMIERA
iunie 1963.
FILM COLOR
DeLuxe.
DURATA
243 minute.
GENUL
istoric, drama.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cel mai bun film, Oscar pentru cel mai bun actor (Rex Harrison), Oscar pentru cel mai bun montaj, Oscar pentru cea mai bună muzică de film, Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, Globul de Aur pentru cel mai bun film, Globul de Aur pentru cel mai bun actor (Rex Harrison), Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar (Roddy McDowall).
PREMII
- Oscar pentru cea mai bună imagine, Oscar pentru cea mai bună scenografie, Oscar pentru cele mai bune costume, Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale.

TRIVIA
- diverşi angajaţi de la studiourile Cinecitta din Roma au furat echipamente şi recuzita în valoare de mai multe milioane de dolari;
- figurantele au intrat în grevă pentru a cere protecţie faţă de italienii care le făceau avansuri. Studioul a angajat în cele din urmă o gardă speciala pentru a le proteja;
- Rex Harrison a avut o clauză în contract care prevedea că ori de câte ori o imagine a lui Richard Burton apare pe un afiş, să apară şi imaginea sa. Un gigantic afiş a fost pus pe Broadway, care îi infăţişa numai pe Burton şi pe Elizabeth Taylor. După ce avocaţii lui Harrison s-au plâns, studioul a refăcut afişul plasând imaginea lui Harrison într-un colţ al panoului;
- filmul a fost considerat în mod greşit unul dintre cele mai mari eşecuri financiare din toate timpurile; realitatea este destul de diferită: filmul şi-a recuperat banii pe parcursul a mai multor ani şi a scos un profit considerabil, în ciuda costurilor inimaginabile. „Cleopatra" a fost unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din anii 1960;
- potrivit regretatului regizor Joseph L. Mankiewicz, cele mai bune scene au fost tăiate şi există peste 120 de minute de film care lipsesc;
- suma alocată costumelor Elizabethei Taylor a fost în valoare de 194.800 dolari, cea mai mare alocată vreodată unui actor într-un singur film. Printre costumele ei s-a numărat si o rochie realizată din ţesături de aur de 24 carate;
- regizorul Joseph L. Mankiewicz a fost concediat în faza de montaj şi post producţie; dar Twentieth Century Fox şi-a dat seama repede că numai Mankiewicz ştia cum să monteze filmul, aşa că el a fost adus înapoi pentru a finaliza proiectul.
- Martin Landau a învăţat limba italiană în timpul filmărilor;
- cicatricea de la operaţia de traheotomie a Elizabethei Taylor este vizibilă în mai multe scene din film;
- pentru a putea finanţa „Cleopatra", 20th Century Fox şi-a vândut terenurile din Los Angeles;
- super-producţia a folosit 79 de decoruri de filmare şi 26.000 de costume;
- Joseph L. Mankiewicz i-a spus lui Martin Landau că mai avea atât de mult material filmat, încât ar fi putut face un film separat, numit „Alte aventuri cu Ocavian şi Rufio";
- când filmul a fost tăiat de la 6 ore la 4 ore, încă 49 de pagini de scenariu au trebuit să fie filmate, pentru a da sens filmului;
- pentru a filma bătălia navală de la Actium, 20th Century Fox a trebuit să închirieze şi să construiască atât de multe ambarcaţiuni, încât s-a spus că în acel moment, 20th Century Fox avea cea de-a treia flotă navală din lume ca mărime!;
- Forumul roman construit la Cinecitta era de trei ori mai mare decat dimensiunea sa reală;
- iniţial, Egiptul a refuzat intrarea Elizabethei Taylor în ţară, deoarece ea se convertise la iudaism. Autorităţile şi-au revizuit opinia, realizând că o ploaie de dolari americani ar putea cădea peste Egipt odată cu prezenţa echipei de filmare pe malurile Nilului;
- Hume Cronyn a fost angajat pentru 10 săptămâni şi a petrecut în final 10 luni la filmările „Cleopatrei";
- la un moment dat, producţia filmului „înghiţea" 70.000 de dolari pe zi (550.000 de dolari în banii de azi);
- la filmarea faimoasei scene a intrării Cleopatrei în Roma, miile de figuranţi entuziasmaţi au început să strige „Liz! Liz!", în loc de „Cleopatra! Cleopatra!";
- când filmul lui Marilyn Monroe „Something's Got To Give" a fost anulat, iar Marilyn Monroe concediată, „Cleopatra" a rămas singurul film aflat în producţie la 20th Century Fox. Evident, o mulţime de alte facturi au fost achitate în numele filmului;
- unul dintre cei mai mari aliaţi ai lui Joseph L. Mankiewicz a fost Rex Harrison, care, la un moment dat, i-a oferit propriul său salariu pentru a-l ajuta să termine filmul pe cont propriu. Mankiewicz a refuzat;
- se spune că atunci când directorii executivi ai studioului au sugerat că Joan Collins, Dana Wynter sau Susan Hayward ar trebui să o înlocuiasca pe capricioasa Elizabeth Taylor, Spyrous Skouras (şeful studioului) ar fi strigat, „Cleopatra trebuie să aibă ţâţe; Liz are ţâţe; ţâţele ei vor însemna zeci de milioane de dolari în plus pentru noi";
- campania de marketing a studiourilor Fox a dat roade: la premieră, filmul era deja vândut pe 4 luni înainte.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "A fost odata un Hollywood" (1974)

REVIEW:
Acesta este ultimul film realizat la vechile si faimoasele platouri de filmare ale casei Metro Goldwin Mayer. Imediat dupa filmari, studiourile au fost demolate, iar terenurile au fost vandute si transformate in cartier rezidential. Nostalgia - aceasta este tema filmului: nostalgia dupa vremurile glorioase ale trecutului hollywoodian. Acest film nu este doar o compilatie, ci mai degraba un documentar sau un tribut fabulos adus Hollywoodului. Inceputul este in 1929 (odata cu aparitia sonorului) si sfarsitul pare ca a fost ieri. Hollywoodul va continua sa faca filme muzicale, dar este clar ca nu vor mai fi facute asemena filme cu asemenea mari actori. Motivul? Este simplu: nu vor mai fi bugete pe masura, nu va mai fi atata daruire, nu vor mai fi staruri care sa stie sa faca orice si nu va mai exista mentalitatea ca un film muzical este la fel de important ca un film de drama...

Cu peste 30 de ani de cinema in spate (la data lansarii filmului) era firesc ca Liz Taylor sa apara alaturi de alti veterani ai filmului in acest blockbuster al anilor '70. Starurile de la Hollywood realizeaza impreuna o retrospectiva nostalgica din aproape 100 de musicaluri produse de studiourile M.G.M. Sunt nenumarate momentele senzationale cu cele mai mari staruri, plus alte cateva secvente memorabile cu Esther Williams, Clark Gable (cantand si dansand), Jimmy Durante si Eleanor Powell, al carei dans provocator cu Fred Astaire este uimitor.

Secventele de film sunt prezentate si povestite publicului de catre starurile descoperite si create de M.G.M., cum ar fi Fred Astaire, Gene Kelly si Debbie Reynolds, de megastaruri internationale ca Frank Sinatra si Elizabeth Taylor sau de noi staruri ca Liza Minnelli, ba chiar apare si un star al casei Paramount: Bing Crosby! Toti acestia vorbesc cu placere despre vremurile de odinioara, despre anii de aur ai M.G.M., studioul care era emblema Hollywoodului, o imensa organizatie condusa de atotputernicul Louis B. Mayer. Liza Minnelli pare ca povesteste despre o vizita pe care o face intr-un templu la care preoteasa era mama ei, celebra Judy Garland...Dar nu va speriati! Filmul nu cade in capcana de a inalta osanale si de a fi patetic in prezentarea acestor mari actori. Umorul si autoironia sunt la tot pasul.

"A fost odata un Hollywood" acopera aproape 30 de ani de filme muzicale. Sigur, nu puteau lipsi momentele glorioase si unul dintre acestea este celebra secventa cu Gene Kelly din "Cantand in ploaie", din 1952, o comedie despre dramele si tragediile iscate la Hollywood de trecerea de la filmul mut la cel sonor. O a doua secventa de neuitat este aceea in care Donald O'Connor canta "Make'em Laugh", in timp ce se suie pe pereti, se invarte pe podea, cade si dispare in decor...De fapt, sunt infinite aceste momente memorabile: baletul din "Un american la Paris", Nelson Eddy si Jeanette MacDonald in "Rose Marie"; Fred Astaire si Ginger Rogers, dansand de parca zboara; acrobatiile lui Gene Kelly; William Warfield cantand "Old Man River" in "Showboat"; inconfundabila Judy Garland cantand "You Made Me Love You" lui Clark Gable; din nou Judy Garland, cantand "Get Happy"; secvente comice din "Sapte mirese pentru sapte frati" si, desigur, nu puteau lipsi scenele cu Esther Williams, rasarind precum Venus din spuma marii...

Filmul este o placere de la inceput pana la sfarsit. Se pare ca industria filmului este singura care se poate auto-sarbatori si filmul de fata este o dovada vie. Pentru multi va fi un adevarat soc sa ii vada pe Clark Gable si pe Jimmy Stewart dansand sau sa o auda pe Elizabeth Taylor cantand! Era vremea cand starurile americane erau capabile sa interpreteze orice! Lait-motivul filmului este, asa cum va asteptati, o insiruire de clipuri reprezentand tot ce a avut mai bun casa M.G.M.: "Gigi", "Vrajitorul din Oz", "The Broadway Melody", "Show Boat"...Un adevarat spectacol!

TITLUL FILMULUI
"A FOST ODATA UN HOLYWOOD"/ "THAT'S ENTERTAINMENT" (S.U.A./M.G.M./1974)

PROMO

DISTRIBUTIA (in ordine alfabetica)
Fred Astaire, Bing Crosby, Gene Kelly, Peter Lawford, Liza Minnelli, Donald O'Connor, Debbie Reynolds, Mickey Rooney, James Stewart, Elizabeth Taylor.
REGIA
Jack Haley Jr.
SCENARIUL
Jack Haley Jr.
IMAGINEA
Ennio Guarnieri, Russell Metty, Ernest Laszlo, Gene Polito, Allan Green
MUZICA
Jesse Kaye, Henry Mancini, William Saracino.
PRODUCATOR
Jack Haley Jr.
DURATA
135 minute
COLOR
Technicolor
PANORAMIC
PREMIERA
iunie 1974

NOMINALIZAT la
- Emmy pentru cel mai bun producator (Jack Haley Jr.)
PREMII
- Eddie Award pentru cel mai bun montaj (Bud Friedgen, David E. Blewitt);
- KCFCC Award pentru cel mai bun documentar.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1966)

Elizabeth Taylor

În 1966 un film șochează America, un film senzațional și incredibil: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Este filmul care a fost nominalizat la toate categoriile posibile pentru premiile Oscar. Este filmul a cărui întreagă distribuție a fost votată la Oscar. Este filmul care a desființat cenzura. Este filmul care a depășit toate recordurile la box-office.

La data premierei acestui film, cuplul Taylor-Burton era la apogeul celebrității. Chiar și după ce s-au căsătorit, în 1964, magnetismul lor nu s-a diminuat, filmele lor fiind cele mai mari succese de casă. În timp ce publicul îi iubea necondiționat, critica de film le-a întors spatele, demolând filmele pe care le-au făcut după „Cleopatra”: „Hotel Internațional” (1963) și „Cavalerul nisipurilor” (1965). Însă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” va fi deopotrivă aclamat de critici și de public, fiind considerat cel mai bun film pe care Taylor și Burton l-au făcut vreodată. Mai mult, influența acestui film în industria de film americană a fost profundă, marcând o piatră de hotar în evoluția cinematografiei. Publicul a devenit receptiv la subiectele grave, care provoacă mintea și dezvăluie probleme reale, deschizând drumul filmelor necenzurate, cu personaje din viața reală, contemporană, care vorbesc și se comportă asemenea muritorilor de rând. Filmul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a excitat, a tulburat și a traumatizat publicul prin subiectele adulte și prin spargerea tabuurilor.

A fost un proiect riscant pentru casa Warner Bross. Să o iei pe Taylor, simbolul frumuseții feminine, sex-simbolul planetei la acea vreme și să o transformi într-o babă arțăgoasă și să încredințezi regia unui necunoscut (Mike Nichols) care nu mai regizase niciodată niciun film, toate acestea erau niște decizii total neortodoxe. Martha este o nevastă înăcrită de lipsa copiilor, o semi-alcoolică, o scorpie dezlănțuită, pe care Elizabeth Taylor o interpretează cu o intensitate de-a dreptul înfricoșătoare. Obișnuită să joace numai roluri de regine și de femei frumoase, Taylor avea 34 de ani și era ultima actriță la care se putea gândi cineva să o distribuie în rolul Marthei. Dar producătorul Ernest Lehman a gândit "outside the box" și i-a trimis scenariul lui Elizabeth Taylor. Se gândea la ea ca interpretă a rolului Marthei, soția violență și vindicativă a lui George, grotescul profesor universitar.

Nici Taylor și nici Burton nu văzuseră piesa și nici nu ascultaseră discul cu piesa înregistrată de pe Broadway. Taylor a decis pe loc să accepte rolul, considerând că acesta este Hamlet-ul ei, că - în sfârșit! - a găsit rolul vieții ei. Burton i-a spus că nu este destul de matură pentru a domina rolul și că, de fapt, nu are nici pasiunea și nici forța necesare. Burton a mai spus că Taylor vrea rolul Marthei pentru a împiedica pe o alta să capete rolul și să facă senzație. Era de fapt un mod subtil de a o manipula pe Taylor să semneze contractul. În interviurile date presei mondiale, Burton nu era prea galant în exprimările sale despre talentul de actriță a soției sale. Când un ziarist îl întreba dacă Liz Taylor are talent, Burton răspundea de regulă că da, Liz Taylor are talent... are talentul de a-l face să se îmbrace elegant, are talentul de a avea grijă de el... Era modalitatea prin care Burton minimaliza adorația pe care o avea pentru soția sa. Burton nu era prea generos nici în ceea ce privește atributele fizice ale soției sale: „Ce toată această aiureală cu privire la soția mea, cum că ar fi cea mai frumoasă femeie din lume? Are o mutră drăgălașă și are ochi frumoși, e adevărat, dar are și bărbie dublă, picioarele cam scurte, gambele ca niște stâlpi, o burticică rotunjoară și sănii căzuți”. Declarațiile sale erau șocante și nu făceau altceva decât să mărească interesul publicului pentru cei doi, pentru că vorbele erau total contrare faptelor...

În anii '60 au apărut schimbări majore în cinema. Una dintre acestea a fost „înmormântarea” Codului de producție cinematografică, adica cenzura! Filmele erau cenzurate, nefiind acceptate nuditatea, limbajul obscen sau subiectele sociale delicate. Onoarea de a desființa cenzura îi revine acestui film! Astăzi se poate vedea și auzi orice într-o producție cinematografică. Filmul de debut al regizorului Mike Nichols a reprezentat începutul unei noi ere la Hollywood. Acesta a schimbat pentru totdeauna „legile moralității” ce caracterizau producţiile americane încă din 1934, aducând un nou tip de limbaj, anticipând introducerea criteriilor de rating a unui film, menite să protejeze minorii. În faza de producție, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a trecut și el prin furcile cenzurii, până în ziua în care șeful casei Warner a decis că nu ii pasă de cenzură și că va păstra în film toată problematica din piesă, toate tabuurile și expresiile obscene. Singurul lucru pe care l-a reușit cenzura a fost să determine scoaterea din film a expresiei "Screw you!", care a fost înlocuită cu "God damn you!"... Regizorul Mike Nichols și quartetul compus din Elizabeth Taylor, Richard Burton, George Segal și Sandy Dennis au creat un spectacol straniu, o adevărată furtună, un film care trece dicolo de realitate, un film atât de întunecat și de amar, încât poate fi considerat o comedie neagră.

Imaginea fenomenală în alb-negru, realizată de Haskell Wexler, ridică la cote înalte cascadele de emoții care răzbat de dincolo de expresiile actorilor; operatorul folosește un aparat de filmat ținut cu mâna sau captează prim-planuri fabuloase; altă dată folosește umbre și creează o imagine suprarealistă. Mobilitatea aparatului de filmat face ca publicul să vadă filmul prin ochii personajelor, simțind din plin ritmul în crescendo, participând activ la acest infern, la acest adevărat cutremur de-o noapte. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un adevărat film de război... conjugal! Are atâtea întorsături psihologice, atâta ironie, atât de mult umor negru, subiectul este atât de șocant, iar limbajul poate fi considerat și azi atât de scandalos, încât publicul este țintuit în scaun, privind fascinat derularea dramei, deși probabil că toată lumea ar dori să iasă cât mai repede afară, la aer curat!

Elizabeth Taylor, în cel mai bun rol al ei, este total transformată, departe de imaginea celei mai frumoase femei din lume, cu care obișnuise publicul până atunci. Machiată spre a părea mai în vârstă cu 20 de ani, ea este de-a dreptul electrizantă. Prezența ei este ca o flacăra, o adevărată nebunie și publicul o privește fascinat: acum este o soție iubitoare, acum urlă și se transformă într-o scorpie. Elizabeth Taylor are atâtea scene memorabile, iar gama interpretativă este atât de mare, încât se poate spune că este unul din cele mai bune roluri făcute vreodată de vreo actriță. Dramele conjugale au dat filme de succes întotdeauna la Hollywood, dar niciodată subiectul nu a fost atât de realist ca în acest film. Taylor însăși mai jucase într-o astfel de dramă, în „Pisica pe acoperișul fierbinte”. Dar, acum, în acest film, discordia este ridicată la niveluri nebănuite ale urii și manipulării; încrederea, volatilitatea, trădarea și vulnerabilitatea sunt rând pe rând exploatate de cuplul nefericit din film.

Când Taylor a turnat prima scenă, toată lumea de pe platou a rămas împietrită. Prezența ei era magnetică, atmosfera era încărcată de electricitate: era de nerecunoscut! Însuși Burton a fost șocat, schimbându-și radical opiniile despre Elizabeth Taylor - actrița: „Degajă din ea ceva care o face cea mai mare actriță de cinema, singura actriță modernă”. Burton era fascinat de calmul care se instalează în soția sa de îndată ce camera de filmat începe să funcționeze și era impresionat de extraordinara economie de mijloace care îi caracterizează jocul.

După trei săptămâni de repetiții, filmările au început la Hollywood în iulie 1965. Elizabeth Taylor, care se îngrășase cu 12 kilograme pentru a putea întra în rol, devenise atât de nervoasă și capricioasă, încât a interzis accesul oricărei persoane străine pe platouri, inclusiv presei. Pe măsură ce Taylor se transformă intr-o femeie dura și vulgară, Burton alunecă și el în pielea personajului său, un bărbat umilit, oprimat, aflat total sub papuc. Materialul coroziv al filmului a pus la grea încercare nervii echipei. După schimburile dure de cuvinte și ieșirile pline de ură de pe platou, cu Martha și cu George, după ziua de lucru, Taylor și Burton reușeau din ce în ce mai greu să iasă din povestea amară a lui Albee.

Rolul lui George, profesor mediocru până a se căsători cu fiica președintelui universității, devastatoarea Martha, a fost foarte greu de distribuit. Richard Burton face rolul vieții lui, reușind să atragă compasiunea publicului pe măsură ce se degradează și se umilește, făcând astfel extrem de credibilă izbucnirea sa din final, când se răzbună crunt pe Martha. Segal și Dennis dau niște portrete provocatoare. Segal reușește cu credibilitate să fie la început prototipul tânărului american ideal, iar pe parcurs să se dovedească a fi un oportunist care se lasă sedus de Martha și demascat de George, reușind să treacă de la simpatie la ură. Sandy Dennis are un debut excepțional!

TITLUL FILMULUI

„CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?”/"WHO'S AFRAID OF VIRGINIA WOOLF?" (S.U.A./Warner Bros./1966)

PROMO

„Avem plăcerea să vă invităm acasă la George și Martha pentru o noapte plină de... jocuri și distracție”

„Venus cu ochii violeți a devenit o scorpie bețivă și pisăloagă”

(Warner Bros)

Publicul de toate categoriile a... primit invitația și a fost una din rarele ocazii când toată lumea a găsit în acest film ceva pe gustul fiecăruia.

DISTRIBUȚIE

Elizabeth Taylor (Martha), Richard Burton (George), George Segal (Nick), Sandy Dennis (Honey)

REGIA

Mike Nichols

SCENARIUL

Ernest Lehman, după piesa lui Edward Albee

PRODUCĂTOR

Ernest Lehman

IMAGINEA

Haskell Wexler

MONTAJUL

Sam O'Steen

COSTUMELE

Irene Sharaff

MUZICA

Alex North

FILM ALB-NEGRU

DURATA

131 minute

GENUL

dramă psihologică

FILMAT

între iulie și decembrie 1965

PREMIERA

iunie 1966

DESCRIERE

Un cuplu academic își deconspiră cele mai adânci secrete în fața unui cuplu mai tânăr la o petrecere nocturnă, stropită din belșug cu whisky, vodcă, lichior și bere. La ora 2 noaptea un profesor de istorie și soția sa, amândoi de vârstă mijlocie, se întorc de la o petrecere, în campusul unui colegiu din New England. Viaţa lor împreună, după 20 de ani de căsătorie, este dominată de certuri violente, de jocuri sadice pe care numai ei le știu, îmbinate cu momente ocazionale de tandreţe. George (Richard Burton) este un idealist ratat, un fapt pe care soţia sa, Martha (Elizabeth Taylor), îl subliniază în mod constant, comparându-l în permanență pe George cu tatăl ei, puternicul preşedinte al colegiului. Martha își ascunde vulnerabilitatea şi frustrarea în spatele unui spectacol de o vulgaritate agresivă. Ea și-a inventat un fiu imaginar, iar George se complace în acest joc, parţial pentru propria sa liniște. Martha a invitat un cuplu mai tânăr de la facultate, Nick (George Segal) şi Honey (Sandy Dennis), să le facă o vizită după petrecere. De îndată ce aceștia sosesc, George și Martha încep certurile și înțepăturile cu care s-au obișnuit, atrăgându-i în acest joc și pe cei mai tineri. Martha începe să îi facă avansuri bărbatului mai tânăr. Lui Honey, jenată de comportamentul Marthei şi neobişnuită să bea atât de mult, i se face rău. În stare de ebrietate, Nick îi mărturiseşte lui George că s-a căsătorit cu Honey doar pentru că ea i-a spus (în mod fals) că era însărcinată și pentru că tatăl ei era bogat.

Lunga noapte de băutură şi ceartă își pune amprenta, dar cei patru decid să meargă la un restaurant, unde Martha dansează lasciv cu Nick, iar George sfârșește prin a sări la gâtul Marthei și divulgă motivul căsătoriei lui Nick cu Honey. De-acum, războiul este total. Din nou acasă, Martha îl atrage în cele din urmă pe oportunistul Nick în dormitorul ei, în timp ce George urmărește de jos, din curte, umbrele de dincolo de draperii. Este real, este fals? De fapt, Martha realizează că singurul om pe care îl iubește este chiar George, singurul bărbat care o înțelege și o acceptă, deși volatilitatea relației lor este distrugătoare. George o confruntă pe Martha în ceea ce îl privește pe Nick, dar Martha preferă să fie evazivă. Știind că Martha le-a spus lui Nick și Honey despre fiul lor, George se răzbună distrugând cu brutalitate fantezia soţiei sale, anunţându-i pe toți că fiul lor este mort. Apoi, George o aduce practic în pragul isteriei pe Martha, prin imitarea unui adevărat serviciu de înmormântare în limba latină. Odată cu venirea zorilor, oaspeţii pleacă, abia acum realizând că George si Martha nu au avut niciodată niciun copil. Fizic și emoțional epuizați, George și Martha par să își regăsească momentele de împăcare, după o noapte plină de traume psihice. 

EDWARD ALBEE

La 30 de ani, în 1958, Edward Albee scrie în trei săptămâni prima sa piesă, "Zoo Story" și cunoaşte celebritatea în 1962, pe Broadway, odată cu premiera marelui său succes „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Edward Albee este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi americani, alături de Eugene O'Neill, Arthur Miller sau Tennessee Williams. Piesa a fost votată în 1963 şi pentru premiul Pulitzer, dar juriul a fost şocat de limbajul ce încălca tabuurile anilor '60 şi astfel, în final, premiul pentru dramaturgie nu a mai fost acordat în acel an. Când Warner a cumpărat drepturile de ecranizare, Albee și-a exprimat dorința ca Bette Davis și James Mason să joace în rolurile principale. Când a aflat cine va juca în film, Edward Albee a fost de-a dreptul îngrozit, mai ales din cauza lui Elizabeth Taylor! După ce a văzut filmul, marele dramaturg a declarat că Taylor este chiar bună, iar Burton este incredibil.

MIKE NICHOLS

Mike Nichols regizase câteva spectacole pe Broadway și era prieten apropiat al cuplului Taylor-Burton. Nu mai făcuse niciodată vreun film, iar acest debut l-a propulsat printre cei mai mari regizori americani. Prin viziunea cadrelor, mişcarea camerei şi prezentarea personajelor, regizorul a depăşit cu mult standardele vremii sale. Iar, un an mai târziu, Academia Americană i-a recunoscut talentul oferindu-i premiul Oscar pentru regia filmului „Absolventul” (The Graduate). Următoarele filme au confirmat din plin arta regizorului: „Catch-22”, „Ziua delfinului”, „O femeie face carieră”, „Wolf” etc.

TEMA MUZICALĂ

Cântecul care dă titlul filmului trimite la "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?" (Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău?) de Frank Churchill, care era tema muzicală a desenului animat „Cei trei purceluşi”, produs în 1933 de Studiourile Walt Disney. Cântecul a devenit cunoscut pe plan mondial, iar „lupul cel mare şi rău” a ajuns să simbolizeze evenimente cu impact negativ, precum Marea Criză Economică din 1929 sau expansiunea lui Hitler înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial. Warner Bros nu a putut negocia folosirea melodiei în film, așa că a folosit în loc o melodie folk: "Here We Go 'round the Mulberry Bush".

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal); Oscar pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols); Oscar pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen); Oscar pentru cea mai bună muzică (Alex North); Oscar pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), Oscar pentru cel mai bun sunet (George Groves); Oscar pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman);

- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), cel mai bun actor (Richard Burton), cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), cel mai bun scenariu (Ernest Lehman), cel mai bun regizor (Mike Nichols), cel mai bun actor secundar (George Segal), cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal)

- premiul Eddie pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen).

- premiul DGA pentru cel mai bun regizor (Ernest Lehman).

- premiul Grammy pentru cea mai bună muzică (Alex North).

PREMII

- premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis); Oscar pentru cea mai bună imagine (Haskell Wexler); Oscar pentru cele mai bune costume (Irene Sharaff); Oscar pentru cea mai bună scenografie (Richard Sylbert, George James Hopkins).

- premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); BAFTA pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols);

- premiul Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton), Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul criticii new-yorkeze pentru cea mai bună actrița în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul KCFCC pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), KCFCC pentru cel mai bun film (Ernest Lehman).

- premiul NBR pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul WGA pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman).

TRIVIA

- Robert Redford a refuzat rolul lui Nick;

- Sandy Dennis, care era gravidă, a suferit un avort pe platourile de filmare;

- toți actorii filmului au fost nominalizați la premiile Oscar;

- primul film care a folosit așa numitele „cuvinte de patru litere”;

- primele actrițe luate în considerare pentru rolul Marthei au fost Bette Davis, Ingrid Bergman, Rosalind Russell și Patricia Neal;

- primii actori luați în considerare pentru rolul lui George au fost James Mason, Cary Grant, Henry Fonda, Arthur Hill, Jack Lemmon și Peter O'Toole;

- Connie Stevens, care era sub contract la Warner Bros. la acea vreme s-a rugat de șeful studioului Jack L. Warner să îi încredințeze ei rolul lui Honey;

- Elizabeth Taylor a trebuit să se îngrașe cu 12 kilograme și să fie machiată spre a părea mai bătrână cu 20 de ani, ca să o poată juca pe Martha;

- operatorul Harry Stradling Sr., care asigura imaginea filmului, a fost concediat și înlocuit cu Haskell Wexler imediat după începerea producției, fiind acuzat că a încercat să o „înfrumusețeze” pe Elizabeth Taylor, deși ea trebuia să fie urâțită și îmbătrânită;

- primul film care a forțat revizuirea cenzurii și a dus la clasificarea filmelor așa cum se face și în ziua de azi;

- pe timpul filmărilor, Elizabeth Taylor și Richard Burton au folosit biciclete identice pentru a se deplasa prin imensele platouri de la Warner Bros.;

- Richard Burton și-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani pe platoul de filmare și a primit cadou de la Elizabeth Taylor un Oldsmobile Toronado;

- producătorul Ernest Lehman s-a angajat pe sine însuși ca scenarist pentru suma de 250.000 de dolari. Când Mike Nichols, Richard Burton și Elizabeth Taylor au citit scenariul au luat decizia (fără să îi spună lui Lehman) să schimbe întreg dialogul și să revină la cel care apare în piesa lui Albee, păstrând doar două propoziții din ceea ce scrisese producătorul;

- a fost primul film pentru care a apărut recomandarea: „persoanele sub 18 ani nu sunt admise, dacă nu sunt însoțite de părinți”;

- când filmul a fost preluat de televiziuni, câteva televiziuni locale au impus difuzarea lui după ora 9 seara, datorită conținutului și limbajului;

- într-un orășel american, la premiera filmului, sala a fost evacuată și proprietarul arestat din cauza difuzării „acestui film indecent”;

- producția a costat 7,5 milioane de dolari, din care studioul a plătit-o pe Taylor cu 1.100.000 de dolari plus 10% din încasări, pe Burton cu 750.000 de dolari și pe Nichols cu 500.000 de dolari;

- la începutul filmului, Elizabeth Taylor o imită pe Bette Davis, spunând "What a dump!" (ce mizerie!). Taylor a pronunțat-o mult exagerat față de cum o făcuse în realitate Bette Davis, cu ani în urmă în "Beyond the Forest" (1949). Însă legenda că Elizabeth Taylor a imitat-o cu acuratețe pe Bette Davis a fost atât de mare, încât însăși Bette Davis, ulterior, de câte ori dădea un interviu, spunea expresia în maniera lui Taylor, ajungând în fapt ca ea să o imite pe Taylor!;

- Jack Lemmon a acceptat să joace rolul lui George, dar s-a răzgândit a doua zi, fără a da vreo explicație;

- Marlene Dietrich a vizitat platoul de filmare și a stat de vorbă cu toată lumea, mai puțin cu Elizabeth Taylor (era de notorietate că Dietrich fusese amanta fostului soț al lui Elizabeth Taylor, Michael Wilding);

- producătorul Ernest Lehman scrisese un final diferit, în care fiul Marthei s-ar fi spânzurat în toaletă cu câțiva ani în urmă, dar Mike Nichols a refuzat să filmeze așa ceva.

Elizabeth Taylor în „Uriașul” (1956)

„Uriașul” (1956)

Film deosebit de important pentru cariera lui Elizabeth Taylor, care, odată cu rolul din acest film, trece de la statutul de star la cel de superstar. În același timp, Elizabeth Taylor își consolidează poziția de actriță importantă a generației tinere, intrând în aceeași „ligă” cu Audrey Hepburn sau Grace Kelly. Reîntâlnirea cu marele regizor George Stevens, îi prilejuiește tinerei Elizabeth Taylor realizarea unui covărșitor rol de compoziție: interpretarea unei femei de-a lungul întregii sale vieți, de la adolescentă și tânăra căsătorită, la mamă și, în final, bunică. „Uriașul” este, precum titlul sau, un film uriaș în toate privințele: o epopee modernă, un blockbuster cu mari actori, aflat pe lista celor mai bune filme din toate timpurile.

„Uriașul” redă apariția și dezvoltarea Texasului modern, tranziția de la cowboys la petroliști bogați, viețile câtorva texani zdraveni, povestea emancipatei Leslie Benedict, o saga care se întinde pe mai multe generații.

TITLUL FILMULUI

„URIAȘUL”/"GIANT" (U.S.A./Warner Bros/1956)

PROMO

Un film epic, mare cât Texasul! Este noul „Pe aripile vântului”! (Warner).

DESCRIERE

Bick Benedict (Rock Hudson), proprietarul unei ferme de 600 de acri din Texas, vizitează o fermă din Maryland pentru a cumpăra un cal. Acolo se îndrăgosteşte de fiica proprietarului: tânăra, frumoasa și inteligenta Leslie (Elizabeth Taylor). Bick și Leslie se căsătoresc și pleacă la ferma din Texas. Aici, până la sosirea lui Leslie, stăpâna casei era sora lui Bick, Luz Benedict (Mercedes MacCambridge), o adevărată texană, care este cunoscută și respectată în tot ținutul. Jett Rink (James Dean) este un arendaș ambițios și flegmatic care lucrează la fermă datorită lui Luz. Leslie începe să se impună la fermă și se implică în modernizarea imensului ranch. Jett se îndrăgostește de Leslie, care alege să îl considere doar un bun prieten. 

După ce Luz moare, trântita de calul adus din Maryland, Jett primește (prin testamentul lui Luz) o porțiune de pământ la care visase de multă vreme, pe care refuză să o vândă, sperând că va deveni bogat. Și chiar se va îmbogăți, descoperind petrol! Întreg Texasul se va schimba odată cu descoperirea petrolului. Anii trec și familia Benedict are acum copii mari (două fete și un băiat), la vârsta la care pleacă din casa părintească, fie pentru studii, fie pentru a-și întemeia o familie. Chiar dacă părinții lor au alte planuri pentru ei, aceștia nu sunt dispuși să le accepte. De aici se naște conflictul între generații și între mentalități. Față cea mare se îndrăgostește de Jett Rink (acum mare bogătaș), dar acesta încă o iubește pe mama ei, pe Leslie Benedict.

DISTRIBUȚIA

Elizabeth Taylor (Leslie Benedict), Rock Hudson (Bick Benedict), James Dean (Jett Rinks), Caroll Baker (Luz Benedict ÎI), Mercedes MacCambridge (Luz Benedict), Dennis Hopper (Jordan Benedict), Sal Mineo (Angel Obregon)

REGIA

George Stevens

SCENARIUL

Fred Guiol și Ivan Moffat, după bestsellerul „Uriașul” de Edna Ferber

PRODUCĂTOR

George Stevens, Henry Ginsberg

FILMAT

între mai - octombrie 1955

PREMIERĂ

noiembrie 1956

FILM COLOR

Warnercolor

DURATA

201 minute

GENUL

drama

NOMINALIZAT la

- Oscar pentru cel mai bun actor (James Dean), Oscar pentru cel mai bun actor (Rock Hudson), Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Mercedes MacCambridge), Oscar pentru cea mai bună scenografie (Boris Leven, Ralph S. Hurst) , Oscar pentru cele mai bune costume (Moss Mabry), Oscar pentru cel mai bun montaj (William Hornbeck, Philip W. Anderson, Fred Bohanan), Oscar pentru cea mai bună muzică (Dimitri Tiomkin), Oscar pentru cel mai bun film (George Stevens, Henry Ginsberg), Oscar pentru cel mai bun scenariu (Fred Guiol, Ivan Moffat);

- Globul de Aur pentru cel mai bun film, Globul de Aur pentru cel mai bun regizor;

- Premiul WGA pentru cel mai bun scanariu.

PREMII

- Oscar pentru cel mai bun regizor (George Stevens);

- David di Donatello pentru cel mai bun film;

- Premiul WGA pentru cel mai bun regizor.

TRIVIA

- replici memorabile între Elizabeth Taylor și James Dean: (Leslie Benedict: „Banii nu sunt totul în viață, Jett”/ Jett Rink: „Nu când îi ai!”);

- Clark Gable, Gary Cooper, William Holden și chiar John Wayne au fost luați în considerare pentru rolul lui Bick Benedict;

- Audrey Hepburn și apoi Grace Kelly au fost primele cărora li s-a propus rolul lui Leslie Benedict; Rock Hudson a povestit că George Stevens l-a întrebat: „Cu cine ți-ar plăcea să joci?” Actorul de 29 de ani a răspuns fără ezitare: „Cu Liz Taylor!”

- Alan Ladd și... Richard Burton au fost alternative la rolul lui Jett Rink;

- de asemenea, George Stevens l-ar fi vrut din nou pe Montgomery Clift (pentru rolul lui Jett Rink), dar regizorul se săturase de problemele personale ale actorului;

- într-un final, George Stevens l-a acceptat pe James Dean, deși nu l-a agreat deloc;

- o prietenie specială s-a legat între Elizabeth Taylor și Rock Hudson, pe de o parte și între Elizabeth Taylor și James Dean pe de altă parte;

- Rock Hudson și James Dean nu se puteau suporta!;

- Elizabeth Taylor și-a adus amândoi copiii pe platoul de filmare;

- Caroll Baker, care în film este fiica Elizabethei Taylor, în viața reală era mai în vârstă decât Taylor!

- James Dean a murit într-un accident de mașină înainte de terminarea producției;

- în urmă morții lui James Dean, Elizabeth Taylor a făcut o depresie care a dus la stoparea producției pentru 2 săptămâni.

Elizabeth Taylor în „Lassie vine acasa” (1943)

Elizabeth Taylor in rolul de debut la M.G.M.

La vârsta de 10 ani Elizabeth Taylor debutează la Studiourile Metro Goldwyn Mayer în „Lassie vine acasă”/ „Credincioasa Lassie” ("Lassie Come Home"). Era cel de-al doilea film din îndelungata sa carieră cinematografică. 

Mama actriței, Sara Taylor, a jucat un rol determinant în debutul carierei lui Elizabeth Taylor. Supraveghind cu strictețe educaţia pe care fica sa o primea, Sara Taylor a dus-o pe micuța Elizabeth la lecţii de balet, de canto, dans modern, dicție şi echitaţie. Foarte hotărâtă ca fiica ei să ajungă cea mai mare vedetă de la Hollywood, Sara și-a modelat propria viață - ca și pe a celorlalți din familie - astfel încât scopul principal să fie obținerea unui contract pentru fetița ei cu M.G.M., cel mai mare studio cinematografic de la acea vreme. 

Însă primul film al lui Elizabeth Taylor fusese „În fiecare minut se naște ceva” ("There’s One Born Every Minute") și fusese produs de studiourile Universal în 1942, numai că producătorii de aici nu au fost convinşi de această „fetiță cu privire de adult” şi nu i-au reînnoit contractul. 

Dar Sara nu a disperat și ținta ei a rămas M.G.M. Ocazia nu s-a lăsat mult așteptată și, într-o zi, Sara și-a trimis fiica să îi ducă lui Francis L. Taylor, tatăl actriței, niște sandwich-uri, știind că acesta împreună cu producătorul Sam Marx erau în patrulele de civili care asigurau liniștea Los Angeles-ului în timpul războiului. Producătorul Sam Marx căuta o fetiță cu accent englezesc pentru a o interpreta pe Priscilla din noul film aflat în producție la... M.G.M.! Frumusețea ireală a micuței Taylor și abilitățile naturale de interpretare l-au impresionat pe producător, care i-a oferit rolul pe loc.

„În prima ei zi pe platoul de filmare, tehnicienii s-au uitat la ea şi au spus: scoateţi fetiţa de aici, are prea mult machiaj, prea mult rimel pe gene! Şi ghiciţi ce? Nu avea niciun fel de machiaj! Fetiţa avea din naştere gene duble!”, avea să marturisească mai târziu Roddy McDowall (fragment din Elizabeth Taylor - Vis de glorie - Primii zece ani la Hollywood)

Taylor și partenerul ei din acest film, Roddy McDowall (care avea 14 ani) aveau să devină prieteni de-o viață și să mai fie distribuiți împreună în „Stâncile albe ale Dover-ului”, în 1944. Peste ani, Taylor avea să ceară în mod expres producătorilor să îl angajeze pe Roddy McDowall să joace rolul lui Augustus în „Cleopatra”. 

Sara Taylor și-a indeplinit visul, deoarece contractul lui Liz Taylor cu M.G.M. va dura timp de 18 ani, până la filmul care i-a adus pentru prima dată premiul Oscar, în 1960: „Venus cu vizon” ("BUtterfield 8").

„Lassie vine acasă” este genul de film care place oricui între 5 și 95 de ani... Rar se mai produc asemenea filme de familie în zilele noastre!

TITLUL FILMULUI

„LASSIE VINE ACASĂ”/"LASSIE COME HOME" (S.U.A./M.G.M./1943)

PROMO

Acestui film cu buget redus i s-a prevăzut un succes financiar mediu. Nimeni n-a intuit că povestea unui copil și a câinelui sau avea să obțină un succes uriaș! (The Motion Picture Guide)

DESCRIERE

Acțiunea filmului este plasată în Yorkshire (Anglia), în timpul primului război mondial. Părinții lui Joe (Donald Crisp și Elsa Lanchester) sunt obligați de situația economică a familiei să vândă câinele de care Joe (Roddy McDowall) se atașase mult. Deși Ducele de Rudling (Nigel Bruce), noul stăpân al câinelui, e un om destul de agreabil, Lassie îl preferă pe Joe și evadează în mai multe ocazii. Ducele pleacă în Scoția și o ia cu el și pe Lassie, la sute de kilometri distanță de Yorkshire. Lassie nu vrea să rămână în casa Ducelui nici când de ea are grijă nepoata Ducelui, Priscilla (Elizabeth Taylor), care o și ajută să evadeze. Călătoria spre casă e lungă și plină de pericole, iar Lassie trebuie să se bazeze pe bunăvoința unor străini pentru a ajunge din nou la Joe. Credincioasa Lassie va trebui să înfrunte furtuni violente, hoți de câini și criminali periculoși. Când se părea că Joe și-a pierdut orice speranță de a o mai vedea vreodată pe Lassie, într-o zi, ieșind de la școală, acesta o găsește pe Lassie așteptându-l, fix la ora 4 după amiaza, așa cum făcuse întotdeauna. Ducele de Rudling și Priscilla o vor lăsa pe Lassie să stea din nou cu Joe, impresionați de loialitatea acesteia.

DISTRIBUȚIA

Roddy McDowall (Joe Carraclough); Donald Crisp (Sam Carraclough); Dame May Whitty (Dally); Edmund Gwenn (Rowlie); Nigel Bruce (Ducele de Rudling); Elsa Lanchester (Doamna Carraclough); Elizabeth Taylor (Priscilla, nepoata ducelui).

REGIA

Fred M. Wilcox

SCENARIUL

Hugo Butler, după romanul cu același titlu de Erich Knight

PRODUCĂTOR

Samuel Marx

FILM COLOR

Technicolor

DURATA

89 minute

GENUL

dramă, familie, copii

FILMAT

între septembrie 1942 - octombrie 1942

PREMIERĂ

decembrie 1943

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cea mai bună imagine (Leonard Smith)

TRIVIA

- numărul de câini din rasa Collie a crescut de la 3.000 la 18.400 numai în S.U.A. după premiera acestui film;

- câinele Pal, care l-a interpretat pe Lassie, a fost plătit cu 250 dolari pe săptămână, în timp ce Elizabeth Taylor (cea care avea să devină cea mai scump plătită actriță a lumii) a primit doar 100 de dolari pe săptămână (circa 1.500 de dolari la valoarea din 2021);

- Elizabeth Taylor nu a dat niciun test pentru rolul din acest film;

- Roddy McDowall (interpretul lui Joe) a fost prietenul de-o viață al lui Elizabeth Taylor;

- zeci de filme și seriale tv despre Lassie au urmat după „Lassie vine acasă”, inclusiv unul cu... Elizabeth Taylor: „Curajul lui Lassie”!