Elizabeth Taylor in "X, Y & Zee" (1972)

REVIEW:
Iat-o alergand spre noi! Este chiar ea, cea mai frumoasa femeie din lume! Fotografia este facuta de Gianni Bozzacchi, fotograful personal al lui Elizabeth Taylor, in primavara lui 1971, in timpul filmarilor de la Londra la productia „X, Y & Zee”. Este o fotografie celebra a unei Liz Taylor din nou in plina forma, din nou slaba si deja bunica! La sfarsitul anilor '60 se comentase pe larg despre fluctuatiile in greutate ale lui Elizabeth Taylor. In acest film, mult vestita frumusete a actritei este intacta. Personajul pe care il interpreteaza este excentric si temperamental, o femeie uneori vulgara dar intotdeauna voluptoasa, cu un apetit imens pentru orice, oricand, oricum. Dupa doi ani de pauza si o relatie din ce in ce mai turbulenta cu Richard Burton, Liz Taylor se reintoarce pe platourile de filmare la varsta de 39 de ani, decisa sa isi mentina statutul de superstar. Inceputul noului deceniu aduce schimbari radicale in viata profesionala a cuplului Taylor-Burton. La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, industria de film americana era in criza. Dupa „Singurul joc in oras”, salariile standard de 1 milion de dolari ale lui Elizabeth Taylor invcep sa devina de domeniul trecutului. Abia peste cativa ani, marile staruri de la Hollywood vor primi salarii cu sase zerouri: Robert Redford, Warren Beatty, Marlon Brando, Paul Newman, inclusiv Taylor si Burton vor reveni la salariile imense cu care erau obisnuiti, dar acum - la inceputul anilor '70 - era timpul austeritatii. Industria isi putea permite doar filme cu bugete reduse si costuri minime. Pentru „X, Y & Zee”, Liz Taylor a acceptat sa lucreze pentru cheltuieli de intretinere (este adevarat, extrem de generoase) pe perioada filmarii si procente consistente din incasarile brute. „Trebuie sa incercam sa supravietuim sau ne vom scufunda cu totii”, a declarat ea.

Pe plan personal, relatia volatila dintre Taylor si Burton isi punea amprenta atat asupra casatoriei lor, cat si a vietii lor profesionale. Burton era din ce in ce mai frustrat de esecurile repetate de a castiga un premiu Oscar. Bautura si viata trepidanta alaturi de Liz Taylor il transformasera uluitor pe Burton, imbatranindu-l in doar cativa ani de zile. Taylor parea sa supravietuiasca, neatinsa nici de razboiul cu timpul, nici de razboiul conjugal. Liz Taylor, care a fost practic cel mai bun agent de publicitate al lui Burton pe parcursul anilor '60, facuse tot ce se poate in materie de lobby pentru a-l ajuta sa castige un premiu Oscar pentru „Ana celor o mie de zile" in 1970, dar Academia Americana de Film l-a preferat pe John Wayne. Era a sasea oara cand Richard Burton rata sansa de a primi statueta. Pentru marele public, Taylor si Burton raman si la inceputul anilor '70 cele mai mari vedete de cinema, in ciuda declinului la box-office. Noul deceniu incepe pentru Taylor si Burton cu aceeasi stralucire. Cei doi continua sa duca un stil de viata luxuriant -  „jet-set life" - monitorizati zi de zi si pas cu pas de intreaga presa mondiala. Din 1962, de la intalnirea de pe platourile de filmare la „Cleopatra", Taylor si Burton facusera impreuna numai filme de succes, dar la inceputul anilor '70 publicul nu se mai inghesuia in salile de cinema pentru a ii vedea. Prefera sa ii vada in ziare, reviste sau la stirile de radio si tv. In anii '70 vor mai juca impreuna in doar 3 filme. „Doar nu suntem Stan si Bran!", exclamase Burton, exasperat, la o conferinta de presa.

„X, Y & Zee", cunoscut si ca „Zee and Co." ii prilejuieste lui Elizabeth Taylor unul dintre cele mai memorabile roluri din cariera sa. Filmul este un adevarat „one woman show" pentru Elizabeth Taylor si publicul este de-a dreptul incantat sa o auda parafrazand o replica celebra a la Clark Gable, din „Pe aripile vantului'': „Frankly, my dear, I don't give a shit". Taylor face toti banii in rolul lui Zee, beneficiind de un dialog sclipitor, interpretand cu placere si cu voluptate un rol care ii vine ca o manusa. Scenariul lui Edna O'Brien inseamna mult mai mult decat replicile fascinante si situatiile conflictuale ale povestii. Uneori, filmul atinge teme tulburatoare: vidul interior al individului in lumea contemporana, dificultatea de a comunica in relatiile dintre oameni si situatia volatila a cuplurilor din lumea moderna. Evident, filmul a trebuit sa fie adaptat rigorilor unei productii comerciale hollywoodiene si multe dintre ideile din scenariu sfarsesc in clisee si platitudini. Michael Caine si Susannah York sunt admirabili si se straduiesc sa fie cat mai convingatori in rolurile celorlalte doua laturi ale triunghiului amoros, dar este clar ca nu pot tine pasul cu Elizabeth Taylor, care isi joaca rolul cu atata nonsalanta, de parca ar mesteca scenariul ca pe o guma de mestecat...

„X, Y & Zee" este dovada vie ca indiferent de ce ar face sau ar spune Elizabeth Taylor, ea este un superstar prin definitie. Filmul nu este o capodopera, dar publicul este fascinat de modul cum este spusa povestea. De data aceasta, Taylor este sotia inselata. Asa cum arata (deloc subtil) si titlul filmului, avem de-a face cu un triunghi amoros. Liz Taylor este casatorita cu Michael Caine, un arhitect care isi doreste o amanta cu care sa aiba o relatie fara complicatii inutile. El crede ca a gasit-o in persoana lui Susannah York, pe care o va seduce cinic si eficient. Michael Caine nu face niciun efort de a-si ascunde fata de Taylor relatia ilicita, pentru ca o parte a placerii este aceea de a se sti ca are o amanta...Pe parcursul filmului ne dam seama ca a mai avut amante, lucru care si-a pus amprenta asupra casatoriei cu Taylor. Cei doi nu au copii, iar mariajul lor s-a transformmat intr-un camp de batalie sadomasochist. Uneori, filmul ne aduce aminte de Martha si George din „Cui i-e frica de Virginia Wool?". Cuplul a investit prea multa ura ca sa isi permita sa se desparta! Tanara amanta, Susannah York, nu isi da seama si se trezeste prinsa la mijloc in razboiul dintre Taylor si Caine. Ea pare mai degraba o fata linistita si timida, absolut normala, desi spre final Taylor ii descopera punctul „slab'': o tendinta latenta spre lesbianism. Acest mic amanunt va fi „arma" care ii va asigura lui Taylor victoria finala!

Faptul ca scenariul la „X, Y & Zee" este foarte bine facut trece absolut neobservat, pentru ca publicul are intreaga atentie concentrata asupra lui Elizabeth Taylor. Impresia este ca acesti doi foarte mari actori (Michael Caine si Susannah York) sunt pur si simplu un decor pentru superstarul a carui carisma este fara varsta: Elizabeth Taylor! Ea este stralucitoare si devine de-a dreptul fascinanta pe masura ce filmul se apropie de final. Michael Caine, care nu mai lucrase niciodata cu Elizabeth Taylor, era timorat la gandul ca va fi partenerul acestei legende in viata, ba mai mult, ca va da ochii si cu sotul ei, faimosul Richard Burton, care o insotea pe platourile de filmare pe sotia sa, chiar daca nu juca cu ea in acelasi film. In prima zi de filmare, Elizabeth Taylor a sosit la studio aidoma Reginei Angliei: inainte ca ea sa isi faca aparitia, au intrat mai intai numerosii membri ai staf-ului. Acest anturaj imens a dat nastere si unei glume: daca numai ei ar plati biletele pentru film, acesta ar iesi pe profit! Intr-un final a intrat si ea, regina ecranului, avandu-l in spatele ei pe Richard Burton. Michael Caine nu o mai vazuse niciodata in carne si oase pe Elizabeth Taylor si a ramas surprins sa vada cat de mica era ea in realitate (Liz Taylor avea o inaltime de 1,60 m). Ea a cerut staf-ului doua pahare de Bloody Mary, s-a indreptat cu ele spre Michael Caine si l-a sarutat pe obraji: „Noroc, Michael si... succes!", a spus Taylor si, la semnalul regizorului Brian G. Hutton, filmarile au inceput intr-o atmosfera degajata. A fost cel mai relaxat si vesel film pe care l-a facut vreodata, avea sa spuna Michael Caine.

Intreaga perioada de filmare a decurs neasteptat de usor, datorita in mare masura personalitatii pline de umor a lui Brian G. Hutton si a stiintei sale de a-si conduce actorii. Singurul moment in care Taylor a fost deranjata a fost cand editorul revistei Playboy, Hugh Hefner, a vizitat platourile de filmare si a incercat sa inregistreze in secret o convorbire cu Elizabeth Taylor. Ea a cerut sa fie eliminate orice reclame si bannere cu sigla Playboy de la studio. Taylor si Caine au lucrat extrem de bine impreuna. Un mic detaliu tehnic a aparut, totusi, la un moment dat. Datorita diferentei de inaltime dintre ei, la filmarile in grosplan, Taylor a trebuit sa stea pe o cutie pentru a intra in cadru impreuna cu Caine, care i-a spus lui Elizabeth Taylor ca datorita faptului ca toata lumea stia ca ea este mica de inaltime, publicul va crede ca si el este scund, ca vor crede ca este la fel de pitic ca Mickey Rooney! Taylor a izbucnit in ras si de atunci incolo avea sa ii spuna toata viata lui Caine: "Mickey!"

TITLUL FILMULUI
„X, Y & ZEE" (ZEE AND CO.) (Marea Britanie/Columbia Pictures/1972)

PROMO
„Veti avea parte de cea mai mare distractie!" (Columbia)

DESCRIERE
Scenariul a fost realizat de scriitoarea irlandeza Edna O'Brien, dupa propriul ei roman, „Zee and Co.", despre povestea unui „triunghi conjugal". Zee (Elizabeth Taylor) este sotia plina de temperament a arhitectului Robert Blakeley (Michael Caine), sotul nefericit si fustangiu. Stella (Susannah York), o creatoare de moda si proprietara unui boutique, este ultima cucerire a lui Robert. Ea intra pe orbita acestui carusel matrimonial, fiind sedusa atat de sot, cat si de... sotie. Totusi, desi filmul aduce in discutie un subiect delicat (lesbianismul), povestea nu se concentreaza pe acest aspect. Filmul este o adevarata melodrama erotica, cu actori admirabili. Arhitectul Robert si sotia sa Zee se inseala reciproc, se cearta, se impaca pasional si isi traiesc viata dintr-o petrecere intr-alta. La una dintre aceste petreceri, bogata si bizara gazda Gladys (Margaret Leighton) ii face cunostinta lui Robert cu tanara si frumoasa Stella, cu care acesta incepe o torida aventura. In ciuda lui Zee, care face orice sa ii desparta, Robert si Stella se intalnesc din ce in ce mai des. Cand Zee afla ca Robert a inchiriat un apartament pentru el si Stella, ea incepe se sa simta cu adevarat amenintata, ca niciodata inainte. Zee intra in cada de baie si isi taie venele, inscenandu-si sinuciderea, stiind ca va fi salvata la timp de Robert. Acest veritabil joc este de fapt incercarea disperata a lui Zee de a isi recastiga sotul. Dar planul lui Zee... nu reuseste in totalitate. Robert o salveaza, dar se intoarce la Stella. Hazardul ii vine in ajutor lui Zee, in clipa in care Stella vine sa o viziteze la spital si ii marturiseste ca in tinerete a avut inclinatii de lesbianism. Astfel, inepuizabila Zee o... seduce pe Stella! Mai tarziu, nebanuind nimic, Robert soseste la apartamentul inchiriat pentru el si Stella si le gaseste facand dragoste. Din acel moment este clar ca Stella va disparea in curand din peisaj, iar Zee isi va lua sotul inapoi acasa.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Zee Blakeley), Michael Caine (Robert Blakeley), Susannah York (Stella), Margaret Leighton (Gladys), John Standing (Gordon), Mary Larkin (Rita), Michael Cashman (Gavin), Gino Melvazzi (Head Waiter).
REGIA
Brian G. Hutton.
SCENARIUL
Edna O'Brien.
PRODUCATOR
Jay Kanter si Alan Ladd, Jr.
IMAGINEA
Billy Williams.
SCENOGRAFIA
Peter Mullins.
MUZICA
Stanley Myers.
MONTAJUL
Jim Clark.

FILM COLOR
Technicolor.
FILMAT intre
noiembrie 1970 - martie 1971.
PREMIERA
ianuarie 1972.
DURATA
110 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film.
PREMII
- premiul David di Donatello pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor)

TRIVIA
- filmul are asemanari frapante cu faimosul „Cui i-e frica de Virginia Woolf?"; razboiul verbal si fizic seamana cu acela dintre Martha si George, numai ca de aceasta data avem o comedie amuzanta, hilara, cu replici spontane;
- Edna O'Brien a fost nemultumita de regizor, simtindu-se tradata: unele replici au fost pastrate in film, altele au fost sterse, iar alte replici ii apartin regizorului; scriitoarea avea sa spuna ca opera ei a fost macelarita, desi filmul i-a sporit notorietatea si a ajutat-o in cariera;
- „X, Y & Zee" nu a fost un blockbuster; dar critica de film a primit cu admiratie interpertarea lui Elizabeth Taylor, considerand ca actrita si-a regasit filonul artistic, jucand mult mai bine fara Burton. Pauline Kael de la „The New Yorker" a spus ca acest film i-a permis lui Elizabeth Taylor sa redevina ceea ce este: cea mai buna actrita a generatiei sale. Frumoasa care nu imbatraneste a gasit in interiorul ei resursele de a fi spirituala si libera, reusind sa aiba o interpretare rafinata si, pentru prima oara, pare ca se distreaza la fel de bine ca si publicul care o urmareste;
- „Elizabeth Taylor si cu mine am devenit cei mai buni prieteni, pentru ca ea este cu adevarat o lady si cred ca si eu reusesc sa fiu un gentleman", avea sa declare Michael Caine;
- Michael Caine a acceptat sa joace in acest film fara a citi scenariul cand a auzit ca va fi partenerul lui Elizabeth Taylor, care la acea vreme era cea mai mare vedeta de cinema;
- filmul contine nuditate si cuvinte obscene, ceea ce a facut sa fie interzis copiilor sub 18 ani;
- Elizabeth Taylor isi stia replicile la perfectiune, lucru care l-a facut pe Michael Caine sa o roage sa se mai incurce cateodata, ca sa mai para ca este si el la fel de bun si de profesionist ca ea; Taylor a ras si i-a facut pe plac.

Vezi ce spune operatorul de imagine BILLY WILLIAMS despre CUM ESTE SA LUCREZI CU ELIZABETH TAYLOR aici.

Elizabeth Taylor in "Singurul joc in oras" (1970)

REVIEW:
Fran este o dansatoare deja consolata cu viata fara sens pe care o duce in Las Vegas. Joe este un pianist ratat care isi da toti banii la zaruri si ruleta. Jocul dintre cei doi le poate schimba viata. Filmul are in distributie doi dintre cei mai frumosi actori ai marelui ecran dintotdeauna: Elizabeth Taylor si Warren Beatty. De aceasta data, Taylor se confrunta cu o serioasa dificultate: aceea de a interpreta o dansatoare de cabaret, inca tanara, inca frumoasa si inca sexy! In ultimii ani, marele public deja se obisnuise cu imaginea unei Elizabeth Taylor care interpreta femei puternice, trecute de prima tinerete, femei grase si alcoolice, precum Martha din "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" si Sissy Goforth din "Boom!". Atat de mult isi dorise Liz Taylor sa fuga de imaginea sa de femeie frumoasa, sa interpreteze roluri de compozitie, incat - in termeni de competitie cu noile frumuseti ale marelui ecran din acea vreme, gen Raquel Welch sau Ursula Andress - ea nu mai era ceea ce indeobste se numeste un sex-symbol, o "babe", o "bomba sexy".

In "Singurul joc din oras", Taylor, la varsta de 37 de ani, trebuia sa re-devina femeia tanara, frumoasa si sexy, asa cum si-o reamintea toata lumea din filmele din anii '40 si '50. Problemele grave de sanatate ale Elizabethei Taylor de la sfarsitul anilor '60 isi pusesera amprenta asupra siluetei sale: Liz Taylor era inca frumusetea admirata de o lume intreaga, dar nu mai era nici tanara si nici slaba. Silueta de invidiat din "Cleopatra" era...istorie! Liz Taylor pare ca pentru acest film a urmat o dieta drastica din care s-a oprit la un moment dat, pentru ca da, chipul Elizabethei Taylor este de o frumusete perfecta, picioarele sunt zvelte, miscarea ei este tinereasca si extrem de feminina, dar, una peste alta, Liz Taylor este cam durdulie ca sa ne-o imaginam dansatoare intr-un cazino din Las Vegas...Dar, noul deceniu avea sa-i trezeasca apetitul Elizabethei Taylor de a re-deveni "cea mai frumoasa femeie din lume", astfel ca silueta ei va recapata formele apetisante cu care isi obisnuise publicul, in viitoarele filme din anii '70, cum ar fi "Hammersmith a evadat" sau "Miercurea cenusii".

Chiar si in acest film este sesizabila fluctuatia in greutate a actritei si, la un moment dat, o regasim pe acea Liz Taylor sexy si frumoasa din urma cu un deceniu, din "BUtterfield 8". Astazi stim ca Taylor era sub o medicatie excesiva, ca durerile de coloana erau insuportabile si ca trebuia sa poarte corsete pentru a se putea deplasa. Marele public avea o serioasa problema in a si-o inchipui pe Elizabeth Taylor drept o fata din clasa muncitoare, care se zbate sa-si castige existenta, mai ales in rol de dansatoare care isi economiseste fiecare banut si e foarte atenta cu cheltuielile. Dar, chiar si asa, Liz Taylor reuseste sa fie credibila si, la un moment dat, uitam cu totii ca pe ecran este cea mai scump platita actrita din lume. Ceea ce vedem este o fata simpla, Fran Walker, a carei imagine este cat se poate de departe de ceea ce era in viata reala actrita care o interpreta.

Studiourile 20th Century Fox au platit 500.000 de dolari pentru drepturile de ecranizare a piesei, inca inainte ca ea sa fie jucata pe Broadway. Piesa s-a dovedit a fi un fiasco si a avut doar 16 spectacole. In ciuda acestui fapt, Fox a mers mai departe cu proiectul si a trimis scenariul Elizabethei Taylor, care a acceptat rolul contra unui salariu de 1.250.000 de dolari. Bugetul filmului s-a ridicat la 11.000.000 de dolari si superproductia a fost filmata la Paris, la cererea Elizabethei Taylor, pentru a fi aproape de Richard Burton, care filma la Paris in filmul "The Staircase", impreuna cu Rex Harrison (Cezar din "Cleopatra"). Taylor nu putea sta departe de Burton, care la acea vreme - din nefericire - devenise dependent de alcool. Astfel, un film care avea ca tema principala Las Vegas-ul si jocurile de noroc, o tema eminamente americana, a fost turnat in intregime la...Paris! In ziua de azi, starurile de la Hollywood pot cere mari sume de bani pentru a juca intr-un film, dar nimeni nu mai poate cere ceea ce Taylor a cerut: ca un film sa fie produs acolo unde doreste ea, pentru ca acolo se simte mai bine ! Astfel ca devine aproape o placere sa urmaresti strazile, cazinourile si interioarele Las Vegas-ului, construite special pentru Taylor la Paris.

Regia a fost incredintata veteranului George Stevens, care mai lucrase cu Elizabeth Taylor la doua imense succese: "Un loc sub soare" si "Uriasul". Frank Sinatra fusese distribuit initial in rolul lui Joe, dar cand Taylor s-a imbolnavit, filmarile au fost re-programate, iar Sinatra a trebuit sa renunte pentru ca era deja implicat in alte proiecte. El a fost inlocuit cu tanarul Warren Beatty (mai mic cu 5 ani decat Taylor), care tocmai terminase "Bonnie si Clyde". Elizabeth Taylor si Warren Beatty reusesc sa intre perfect in roluri. El lucreaza intr-un bar ca pianist, iar ea este dansatoare intr-un cazino. Intr-o noapte, iesind de la munca, ea intra singura in acest bar si pleaca impreuna cu pianistul...Impotriva dorintei amandurora, intre ei se infiripeaza o dragoste adevarata, desi amandoi si-ar fi dorit doar o aventura. Ea este intr-o relatie cu un barbat insurat, iar el este un impatimit al jocurilor de noroc. Tocmai cand cei doi incep sa se obisnuiasca cu noua lor situatie, trecutul ii ajunge din urma. In ciuda defectelor filmului (prea claustrofobic, poate prea lung), chimia dintre Taylor si Beatty, performantele lor actoricesti si finalul neasteptat fac din "Singurul joc in oras" un film care a trecut testul timpului.

"Singurul joc in oras" avea sa fie ultimul film din indelungata cariera a marelui cineast american George Stevens. Din pacate, scenariul nu a permis din start realizarea unei noi capodopere. Sa aduci impreuna nume de asemenea calibru (Taylor, Beatty si Stevens) ca sa ecranizezi o piesa minora sentimentala, era ca si cum ai fi incercat sa faci o croaziera pe Mediterana la bordul unei barci cu vasle...Fara injectiile de viata administrate de Taylor si Beatty, acest film ar fi fost uitat de multa vreme. Titlul filmului, devenit ulterior o expresie populara in America, se referea nu la faptul ca "singurul joc in oras" ar putea fi jocul la ruleta sau jocul de-a prostitutia, asa cum ne-am astepta fiind vorba de Las Vegas, ci se referea la jocul de-a casatoria!

Pentru a ne-o face credibila pe Taylor in rol de dansatoare, George Stevens ne arata la inceputul filmului o scena cu un ansamblu de dansatoare la un show din Las Vegas, dupa care face un zoom pe chipul lui Taylor, care pare sa danseze in rand cu celelalte fete. Chipul Elizabethei Taylor este inca una din marile atractii ale epocii noastre, dar silueta ei rotunjoara nu poate fi aceea a unei fete dintr-un ansamblu de dans! Beatty, care aduce destul de mult cu George Hamilton, reuseste sa fie un playboy vulnerabil, dornic sa joace adevaratul joc al vietii: dragostea. Stevens trateaza aceasta poveste de comedie romantica in stilul lui binecunoscut: epic si grandios. Scenografia si sunetul sunt impresionante. Pe tot parcursul filmului avem impresia ca Stevens deschide o noua poveste, ca exploreaza o noua tema, dar filmul se reintoarce in matca lui, la ceea ce il obliga scenariul destul de gol si de banal.

Punctul slab al filmului este scenariul lui Frank D. Gilroy: surpinzator de fad, bun mai degraba pentru un film tv de duminica. Povestea se dorea o comedie romantica despre felul in care oamenii interactioneaza. Din pacate, totul este aproape previzibil si superficial. Cateva din dialogurile lui Gilroy sunt comice in mod involuntar, desi s-ar fi dorit filozofice, pline de inteles profund. Drept urmare, pana si regia lui George Stevens pare obosita, in ciuda performantei de a filma Las Vegas-ul la...Paris! Cei care salveaza filmul sunt Elizabeth Taylor (superba si emotionanta) si Warren Beatty (inspirat si plin de prospetime).

Warren Beatty este de-a dreptul fermecator, foarte bine distribuit in rol. Potrivit lui Taylor, Warren Beatty era atat de curtat, de vanat de femei, incat Taylor si Beatty abia apucau sa-si vorbeasca in pauzele de filmare. Burton venea pe platouri, urmarea scenele de dragoste dintre Taylor si Beatty si apoi se "confesa" presei de scandal ca sotia lui are o aventura cu Beatty. Taylor ii spunea ca e nebun, ca Beatty e un copil, ca e ca un frate mai mic pentru ea. "Si ce ? Nu s-au mai vazut incesturi ?" - ii replica Burton, in stilul sau plin de umor. Presa internationala a relatat pana la ultimul detaliu realizarea acestei superproductii, ne-uitand sa consemneze ca orice platou unde filmeaza Elizabeth Taylor seamana cu o "curte a Renasterii". Filmul a iesit pe piata la inceputul lui 1970, fara a avea succesul scontat la box-office. Poate ca acest fapt a facut ca filmul sa fie bine primit de critica de specialitate, care a comentat ca "in sfarsit, milioanele lui Miss Taylor nu se mai bazeaza pe ochii ei violeti si pe surasul provocator, ci pe talentul si pe temperamentul ei artistic". Ca si in cazul Gretei Garbo, cu decenii in urma, publicul tinta al Elizabethei Taylor era de-acum cel european. De aproape 10 ani Liz Taylor nu mai fusese in America (decat ocazional), ba chiar incercase sa renunte la cetatenia americana de dragul lui Richard Burton si acest lucru este unul din factorii care au dus la scaderea cotei sale la box-office pe continentul american.

TITLUL FILMULUI
"SINGURUL JOC IN ORAS"/"THE ONLY GAME IN TOWN" (S.U.A./20th Century Fox/1970)

PROMO
"Zarurile erau viciul lui. Viciul ei erau barbatii" (Fox)

DESCRIERE
Doi ratati, o dansatoare si un pianist, cauta o distractie si dau peste o adevarata dragoste. Fran Walker (Elizabeth Taylor) este o dansatoare veterana in Las Vegas, care are o relatie cu Lockwood (Charles Braswell), un businessman din San Francisco, insurat si fericit ca poate avea si nevasta si amanta. Fran incepe o relatie cu Joe Grady (Warren Beatty), un pianist care lucreaza intr-un bar si este impatimit de jocurile de noroc. Fran si Joe stabilesc la inceput ca relatia lor sa fie pe termen scurt, sa fie doar sex si atat, pana cand Joe va face rost de bani sa plece la New York. Dar, cu timpul, cei doi se indragostesc impotriva vointei lor. Viata lor impreuna este marcata de castigurile si pierderile lui Joe la jocurile de noroc si se complica atunci cand amantul lui Fran apare in Las Vegas. Acesta vine cu o veste la care Fran nu se mai astepta: a divortat si este gata sa o ia pe Fran de nevasta. Totusi, acum cand visul i s-a implinit, Fran nu il mai vrea pe Lockwood, pentru ca este iremediabil indragostita de Joe. La randul sau, Joe, desi a castigat la jocuri suma necesara pentru a incepe o noua viata la New York, ia decizia sa joace cel mai mare dintre jocuri: casatoria cu Fran.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Fran Walker), Warren Beatty (Joe Grady), Charles Braswell (Thomas Lockwood), Hank Henry (Tony).
REGIZOR
George Stevens.
SCENARIUL
Frank D. Gilroy.
PRODUCATOR
Fred Kohlmar, Edgar Lansbury.
IMAGINEA
Henri Decae.
MUZICA
Maurice Jarre.
FILMAT intre
septembrie 1968 - martie 1969.
PREMIERA
ianuarie 1970.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
113 minute.
GENUL
drama romantica, dragoste.

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.250.000 de dolari;
- salariul lui Warren Beatty a fost de 750.000 de dolari;
- Warren Beatty era fratele bunei prietene a Elizabethei Taylor: Shirley McLaine;
- Elizabeth Taylor a cerut ca filmul sa fie produs la Paris. Studiourile au acceptat, iar bugetul a crescut considerabil, deoarece Las Vegas-ul a trebuit sa fie re-creat la Paris.
- dupa 86 de zile de filmare in Paris, echipa de filmare a trebuit, totusi, sa se mute in Las Vegas pentru inca 10 zile de filmare.
- desi fundalul din film se presupune ca este Las Vegas, filmul s-a turnat la Paris, deoarece sotul Elizabethei Taylor turna un film in Franta, iar Liz Taylor nu dorea sa stea fara el.
- se spune ca Warren Beatty detesta cazinourile si jocurile de noroc, dar a acceptat sa joace in acest film, incantat ca avea sa lucreze cu George Stevens si Liz Taylor;
- dupa acest film, Elizabeth Taylor a luat o pauza de aproape doi ani.

Elizabeth Taylor in "Ceremonia secreta" (1968)

REVIEW:
"Acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea", scria un critic de cinema la data premierei acestui film. In "Ceremonia secreta", Liz Taylor este Leonora, o prostituata intre doua varste, care se lasa convinsa de Cenci (Mia Farrow) sa ii tina locul mamei sale moarte. Tanara Farrow este o orfana bogata, care traieste intr-o casa imensa din Londra si este controlata din cand in cand de doua matusi. Taylor descopera ca seamana izbitor cu mama moarta a lui Farrow, asa cum Farrow seamana la fel de bine cu fiica moarta a lui Taylor! Filmul este o drama psihologica impresionanta, presarata de mister si suspans. Regizorul Joseph Losey confrunta publicul cu teme dificile: relatia mama-fiica, rolul femeii in societatea moderna, incestul, lesbianismul, relatiile de familie. Dar, in ciuda prezentei Elizabethei Taylor, publicul mainstream a stat departe de salile de cinema: filmul era prea ciudat, prea straniu pentru marele public si prea provocator pentru critica de film.

Scenariul lui Tabori era adaptat dupa nuvela "Ceremonia secreta" de scriitorul argentinian Marco Denevi. Filmul a fost initial conceput de Losey ca un vehicul pentru Ingrid Bergman. Scenariul a fost terminat cu trei ani inainte de "Boom". Imediat dupa ce au terminat primul lor film, Taylor l-a intrebat pe Losey: "Ce-ar fi sa mai facem un film impreuna?". Losey si-a adus aminte de scenariul lui Tabori si s-a gandit ca Taylor era ideala pentru rolul Leonorei. Filmul este parca un ritual ciudat de explorare a laturii umane intunecate, o incursiune de o fascinatie perversa intr-o lume tabu: incestul, violul, boli mintale, relatii umane intortocheate, sindromul familiei...In centrul acestei povesti stau Leonora (Taylor) si Cenci (Farrow), care vor forma o relatie surogat de mama - fiica si, pentru o vreme, vor trai cu placere o existenta retrasa pana la aparitia celor doua matusi ale lui Cenci si a tatalui vitreg al acesteia, Albert (Mitchum). Matusile reprezinta o amenintare la adresa averii si a vietii linistite a lui Cenci, iar Albert reprezinta o amenintare sexuala la adresa fetei. Evenimentele se vor precipita intr-o spirala a tragediei care va culmina in nebunie, sinucidere si crima.

Joseph Losey s-a auto-exilat in Europa in anii '50, pentru a scapa de acuzatiile de activitate anti-americana. Numele lui a fost pus pe lista neagra la Hollywood, datorita vederilor lui de stanga. Cincisprezece ani mai tarziu, paradoxul a facut ca regizorul interzis de Hollywood sa realizeze doua superproductii finantate de Hollywood si jucate de cele mai mari staruri ale Hollywoodului, Taylor si Burton. Un film de arta pretentios? O capodopera uitata? Un proiect neinteles? "Ceremonia secreta" a avut ghinionul de a fi dat pe piata imediat dupa "Boom", care a fost prost primit de critica de film si de publicul larg. "Ceremonia secreta" era la fel de provocator pentru publicul mainstream si a fost promovat ca o psihodrama cu lesbiene. Unele reclame spuneau: "E timpul sa vorbim despre ceea ce s-a tacut pana acum"...

"Ceremonia secreta" este bazat pe scenariul scriitorului maghiar George Tabori, despre o poveste misterioasa cu o atmosfera morbida si cu cateva personaje comune si vulgare prinse intr-un ritual obscur pe care acestea nu il pot intelege, dar de care nu se pot desprinde, fiind fortate sa il joace pana la capat. Stilul baroc al lui Losey isi gaseste cea mai buna expresie in decorurile, imaginea si interpretii acestui film. Casa in stil Art Noveau si interioarele labirintice ale acesteia sunt un adevarat personaj in sine; camera de filmat ne-o arata in miscari expresioniste; complexitatea decorului are aceeasi importanta ca si vedetele filmului.

Losey trimite spre public semnale puternice, aproape agresive, reusind o adevarata imbinare a stilulului baroc cu stilul "camp", atat de popular incepand cu anii '60 (reprezentat cel mai bine de Andy Warhol). In ciuda imaginii stralucitoare si a decorului luxuriant, filmul este plin de anxietate, subtilitate si emotii puternice. Totusi, pe alocuri, apar neasteptate situatii comice. Ca si in celelalte filme ale sale, Losey infatiseaza un joc psihologic periculos intre personajele dramei. "Ceremonia secreta" este povestea intalnirii dintre trei personaje: o tanara orfana provenita dintr-o familie bogata (Farrow), o prostituata pe care orfana o adopta temporar ca mama a ei (Taylor) si tatal vitreg al tinerei, care iese din inchisoare (Mitchum). Reunirea acestui trio este cinema in stare pura, un film fara varsta, care inca poate provoca imaginatia atator generatii de spectatori.

Filmul impresioneaza prin portretele psihologice pregnante. Critica de film a fost destul de impartita vizavi de "Ceremonia secreta", dar majoritatea a fost de acord ca Elizabeth Taylor face poate cel mai bun rol al ei de pana atunci. Liz Taylor reuseste performanta de a trece de la prostituata prost imbracata si vulgara, la femeia stralucitoare, cu bijuterii costisitoare, cu turbane purpurii si imbracata in rochii superbe. Mia Farrow este, de asemenea, perfecta in rol. Multe din filmele in care a jucat Robert Mitchum nu sunt bune, dar el a fost bun in orice film a jucat. Scena de pe plaja dintre Taylor si Mitchum, in care Taylor este in mod intentionat imbracata ca o prostituata, este antologica. Mitchum e puternic, desi putini actori ii pot face fata Elizabethei Taylor! Un alt personaj al filmului este casa in care locuieste Farrow, casa care a fost gasita de regizor in cartierul Kensington din Londra, construita si decorata in stilul Art Nouveau. Losey si-a folosit toata stiinta pentru a reda in toata splendoarea sa arhitectura casei.

Odata atribuit rolul principal Elizabethei Taylor, Losey a inceput sa caute restul distributiei. Avea nevoie de un star cu box office bun pentru rolul lui Albert si l-a ales pe Robert Mitchum, pe care il cunoscuse cu ani in urma la Hollywood. Pentru rolul lui Cenci i-a fost sugerata Mia Farrow, care la acea vreme era in plin divort de Frank Sinatra. Pamela Brown si Peggy Ashcroft au fost distribuite in rolul matusilor lui Cenci. Cea mai mare provocare a fost alegerea excentricei case din film. Losey a ales o vila Art Nouveau, vopsita in albastru si verde, cu interioarele pline de lemn negru, candelabre, vitralii, oglinzi venetiene si mozaicuri. Casa a fost construita intre anii 1896 si 1904 de catre Halsey Ricardo. Casa era acum goala si nelocuita, ceea ce i-a oferit prilejul scenografului Richard Macdonald sa reconstitue decorul asa cum a dorit Losey.

Losey spunea ca filmul este povestea unor personaje care incearca sa-si ascunda adevarata fata, sa isi reprime nevoile intime si sexuale si ca este un joc in care oamenii se folosesc unii de ceilalti atat timp cat au nevoie. Losey avea sa regrete ca l-a angajat pe Mitchum. Din primul moment al filmarilor, actorul a fost ostil atat fata de regizor, cat si fata de Elizabeth Taylor si Mia Farrow, avand in general o atitudine neprietenoasa, ingreunandu-i munca regizorului. Mia Farrow povestea ca pentru acest film i s-a vopsit parul in culoare neagra, pentru a o face sa semene cu Elizabeth Taylor. Pana la urma, cand au inceput filmarile i s-a dat o peruca neagra. Richard Burton venea mai tot timpul pe platouri si obisnuia sa dea declaratii presei, in stilul sau binecunoscut: "Sotia mea are o afacere de dragoste...profesionala cu Joe Losey!". Burton chiar s-a oferit sa preia rolul lui Mitchum, daca acesta continua sa fie dificil.

Elizabeth Taylor s-a dovedit inca o data a fi cea mai mare actrita a generatiei sale, o actrita desavarsita atat pe ecran cat si pe platourile de filmare. Intreaga echipa de filmare a iubit-o si a aplaudat-o. Singura ezitare pe care a avut-o a fost la filmarea scenei din cada de baie, scena in care se dezbraca si intra in cada cu Farrow. Avand pe ea doar un prosop, Taylor pur si simplu a "inghetat", iar Losey a fost nevoit sa dea afara toata lumea de pe platoul de filmare, pastrand doar strictul necesar. La "Ceremonia secreta", Losey i-a lasat deplina libertate de interpretare lui Taylor, care pentru acest rol a primit "Steaua de cristal" (Oscarul frantuzesc la acea vreme). Farrow este si ea perfecta in rol, prefacandu-se violata si gravida si culminand cu dementa si sinuciderea. Probabil ca si nebunia in sine ar putea fi un personaj in acest film. In mod cert, casa este un personaj principal. Stil eclectic, holuri labirintice, camere si coridoare, balcoane si mult lemn negru...

Farrow a ajuns sa ii cunoasca foarte bine pe Taylor si pe Burton in timpul filmarilor. In fiecare zi, Mia Farrow era invitata la pranz de catre Burtoni, intr-un restaurant aproape de studiouri. Masa dura cam doua ore si Elizabeth Taylor avea grija ca Mia sa fie tratata cu cea mai mare atentie. "Ma simt chiar ca o mama pentru tine", i-a spus Taylor. La un moment dat filmarile s-au mutat in Olanda. In pauza, Mia Farrow calarea pe plaja, Mitchum scria poezii, iar seara se adunau cu totii in apartamentul Burtonilor, unde Richard Burton recita versurile sale favorite cu o voce de aur.

Losey a fost total nefericit la lansarea filmului, pentru ca studiourile Universal au promovat filmul ca fiind o aventura intre lesbiene, lansand postere cu Taylor si cu Farrow stand in pat impreuna. Studiourile si-au scos banii pana la urma, vanzand filmul televiziunilor. Mai mult, spre furia lui Losey, pentru a putea fi difuzat la televiziune, producatorii au schimbat mai multe scene din film, facandu-l aproape de neinteles privitorilor. Din fericire, pentru cinematografe s-a pastrat versiunea initiala.

"Ceremonia secreta" a mai coborat cu cateva puncte pozitia Elizabethei Taylor la box office. Criticul de film Rex Reed scria ca "acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea."; Pauline Kael l-a considerat un film oribil, iar Judith Crist l-a catalogat drept un dezastru. Dar cele trei nume de mai sus ar fi criticat orice ar fi facut Taylor si Burton. In schimb, revista "Variety" a avut numai cuvinte de lauda, iar ziarul "The New York Times" scria ca este cel mai bun film al lui Joseph Losey.

Atat "Boom" cat si "Ceremonia secreta" si-au recastigat prestigiul odata cu trecerea anilor. Cineastul John Waters spune ca "Boom" este unul dintre cele mai bune filme. Dan Callahan spune ca "Ceremonia secreta" nu poate fi catalogat, pentru ca este un film unic, irepetabil, la fel de percutant ca "Unora le place jazz-ul" de Billy Wilder si "Supa de rata" de Leo McCarey. Alti critici au considerat ca "Ceremonia secreta" este un film mai bun decat "Accidentul". Opulenta si decadenta lucreaza in favoarea filmului, cu o Mia Farrow in rol de orfana bogata si nebuna si cu o Elizabeth Taylor care pretinde ca este (si chiar devine) mama acesteia. Robert Mitchum este perfect in rol de tata vitreg. Toate aceste personaje se afla intr-o relatie violenta si complicata, la fel ca in "Accidentul" lui Losey sau in "Reflectii intr-un ochi de aur" al lui Huston. Replicile sunt spuse cu incetinitorul, cu pauze lungi, ca un fel de rugaciune continua.

O lista a filmelor stranii din anii '60 ar fi incompleta fara "Ceremonia secreta", aceasta psihodrama nebuna. Pe langa atributele filmului, veti mai avea parte de un soc: o Liz Taylor grasa, cu dintii stricati de bautura, in drum spre biserica Sf. Maria Magdalena ca sa se roage, dupa ce tocmai i-a facut o felatie unui client si apoi plecand spre cimitir pentru a duce niste flori la mormantul fiicei sale...Dorinta Elizabethei Taylor de a juca roluri delicate, complicate, departe de imaginea sa de cea mai frumoasa femeie din lume, a dus la scaderea cotei sale comerciale. Pe de alta parte, la sfarsitul anilor '60, Taylor si Burton aveau parte de o presa proasta si orice ar fi facut ar fi fost criticat si respins. In plus, publicul era deja saturat de filmele lor si prefera sa citeasca despre ei, decat sa mai vada filmele lor. In mod special, publicul din America obosise sa o vada pe Taylor in roluri in care era fie prea batrana pentru a le juca ("Imblanzirea scorpiei" sau "Singurul joc din oras"), fie era prea tanara pentru rolurile respective ("Boom" si "Ceremonia secreta"), in vreme ce publicul european abia acum descoperea ca Elizabeth Taylor este intr-adevar o mare actrita!.

TITLUL FILMULUI
"CEREMONIA SECRETA"/"SECRET CEREMONY" (S.U.A./Universal/1968)

PROMO
"Nimeni nu are voie in sala in ultimele 12 minute!" (Universal Studios).

DESCRIERE
In timp ce calatorea cu un autobuz in Londra, Leonora (Elizabeth Taylor), o prostituata intre doua varste, descopera ca este urmarita de o tanara fata trista, Cenci (Mia Farrow), o adolescenta care seamana izbitor cu fata moarta a Leonorei. Cenci o urmareste pe Leonora pana la mormantul fetei acesteia si apoi o invita acasa la ea. Acolo, Leonora realizeaza stupefiata ca seamana perfect cu mama moarta a lui Cenci. Miscata de nevoia de dragoste a lui Cenci si intrigata de luxul casei acesteia, Leonora accepta sa ramana si sa locuiasca impreuna cu Cenci si sa fie noua ei mama. Astfel, ea le spune celor doua matusi avare (dinspre tata) ale lui Cenci ca este sora mamei lui Cenci. Leonora incepe sa isi asume rolul de mama cu usurinta si incepe sa guste traiul de lux, incepand sa aiba sentimente reale de afectiune pentru Cenci. Intamplator, Leonora afla ca Cenci are de fapt 22 de ani, ca are un tata vitreg, Albert (Robert Mitchum), care a fost alungat din casa deoarece incercase sa o seduca pe Cenci si ca mama decedata a lui Cenci fusese declarata nebuna. Intr-o zi, intorcandu-se acasa, Leonora o gaseste pe Cenci ascunsa sub o masa, infricosata de vizita lui Albert, intors din puscarie. Cenci o convinge pe Leonora ca a fost violata de tatal ei vitreg. Cele doua femei decid sa plece intr-o mini vacanta la mare. Albert le urmareste si ii dezvaluie Leonorei ca Cenci este de fapt o psihopata care incearca de ani de zile sa aiba relatii sexuale cu el. Leonora realizeaza ca Albert are dreptate, mai ales dupa ce a asistat la jocul copilaresc al lui Cenci de a se da drept gravida, bagandu-si o papusa pe sub rochie...Leonora va incerca cu disperare sa o faca pe Cenci sa traiasca in lumea reala si sa devina o adulta rationala. Dar Cenci pleaca si il cauta pe Albert pe plaja, cu care face in sfarsit dragoste si o alunga pe Leonora din viata ei. Mai tarziu, nu peste mult timp, Leonora o viziteaza acasa pe Cenci si ii cere iertare, rugand-o sa o reprimeasca si sa reia legatura lor de mama-fiica. Cenci refuza, o alunga din nou si apoi se sinucide. La inmormantarea lui Cenci, dupa ce asculta slujba in liniste, Leonora scoate un cutit si il omoara pe Albert.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora), Mia Farrow (Cenci), Robert Mitchum (Albert), Peggy Ashcroft (Hannah), Pamela Brown (Hilda).
REGIA
Joseph Losey.
PRODUCATOR
John Heyman, Norman Priggen.
SCENARIUL
George Tabori, dupa nuvela cu acelasi nume de Marco Denevi.
IMAGINEA
Gerald Fisher.
PREMIERA
octombrie 1968.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
109 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita (Mia Farrow);
- premiul Anthony Asquith pentru cea mai buna muzica (Richard Rodney Bennett).
PREMII
- premiul Academiei Franceze de Film, "Steaua de cristal" pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor si Mia Farrow).

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.000.000 de dolari (standardul Elizabethei Taylor);
- salariul lui Robert Mitchum a fost de 150.000 de dolari (standardul unui star hollywoodian in anii '60);
- Joseph Losey a fost numit de gurile rele, "regizorul de casa" al Elizabethei Taylor;
- pe parcursul filmarilor, Mia Farrow a divortat de Frank Sinatra.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în „Boom” (1968)

 

Elizabeth Taylor & Richard Burton în „Boom”

Grandios, baroc, opulent, decadent... pe neașteptate, spectatorul are senzația că Taylor este cu adevărat acolo, în sala de cinema, că prezența ei este atât de copleșitoare, încât și ceilalți, cei de pe ecran, inclusiv Burton, o privesc cu uimire, neputându-și muta privirea de la această scorpie muribundă de o frumusețe aproape scandaloasă!

Lansat pe piață în turbulentul an 1968, când în Franța aveau loc manifestații studențești și greve generale, iar în America aveau loc demonstrații împotriva războiului din Vietnam, „Boom” părea o adevărată insultă la adresa publicului tânăr și a criticii de film. De ce ar fi dat bani cineva ca să vadă luxul de-a dreptul indecent în care trăiesc Taylor și Burton? Toată lumea știa că sunt putred de bogați, dar de ce mai trebuia să dea și bani ca să îi vadă timp de 110 de minute într-un film? Acest context a făcut ca filmul să capoteze la box-office. Toate calitățile filmului au fost negate și cele câteva voci care au lăudat filmul au trecut total neobservate. În fond, Taylor-Burton doriseră să realizeze un lucru imposibil: ei, ca emblemă a establishment-ului occidental, doreau să propună lumii subiecte contra establisment-ului! Așa ceva părea o blasfemie pentru marele public și o ipocrizie pentru critica de film.

„Boom” a fost poate cel mai complex și fascinant film în care au jucat vreodată Taylor și Burton. A fost și cel mai criticat film al lor. „Boom” a marcat și începutul declinului la box-office pentru cei doi. Dependența de alcool a lui Burton și dependența din ce în ce mai mare de medicamente a lui Taylor încep să își pună amprenta asupra imaginii publice a cuplului. Stilul de viață fastuos, plin de lux exorbitant (jet-set life), faima și gloria îi făceau pe Elizabeth Taylor și Richard Burton să fie „mai mari decât viața”. Proiectele lor cinematografice, cum ar fi „Doctor Faustus” și „Boom”, păreau făcute doar din egoism și vanitate, pentru propriul lor orgoliu, fără a se gândi la marele public, cel care le adusese faima și bogăția. Era ca și cum cei doi doreau să demonstreze că sunt regii filmelor intelectuale și nicidecum simbolurile culturii pop occidentale. Un sentiment reciproc de respingere părea să se interpună între cuplu și publicul lor. Iar criticii de pretutindeni erau mai mult decât doritori să desființeze cuplul regal al Hollywood-ului. 

La sfârșitul anilor '60, Elizabeth Taylor și Richard Burton erau emblema succesului în societatea de consum occidentală. La un moment dat, Taylor-Burton s-au gândit să-și ia o pauză de trei luni, iar industria filmului a intrat în panică, deoarece la acea vreme, aproape jumătate din veniturile industriei americane de film proveneau de la filmele făcute de ei, împreună sau separat. Cei doi nu mai erau doar o pereche de actori, ci o adevărată industrie în sine. Bogăția lor fabuloasă le-a permis să cumpere un avion de Havilland cu 1 milion de dolari. Cu 192.000 de dolari au cumpărat faimosul yacht Kalizma (abreviere de la numele fetelor celor doi: Kate, Liza și Maria) și au dat încă 200.000 de dolari pentru a-l moderniza. Au achiziționat tablouri de Utrillo, Monet, Picasso, Van Gogh, Renoir, Rouault, Pissarro, Degas, Augustus John și Rembrandt. Au investit în terenuri în Insulele Canare și în Irlanda și au cumpărat case în Mexic și în Anglia, ba chiar și un adăpost anti-atomic în Elveția. Aveau la dispoziție două Rolls-Royce, pe lângă alte mașini de lux pe care și le făceau cadou reciproc. Au câștigat o avere și au cheltuit o avere. Taylor-Burton aveau un staf permanent de zeci de persoane. În ciuda impunatoarelor proprietăți, cei doi trăiau mai mult prin hoteluri, unde cazau întregul lor personal. Când comandau room service, ceea ce doreau le era adus din altă țară: la Roma doreau chili din Beverly Hills; la Paris doreau cârnați de la Londra...

De parcă nu era de ajuns, Burton simțea o adevărată plăcere în a-i face cadou lui Elizabeth Taylor cele mai scumpe bijuterii, perle și diamante din lume: 305.000 de dolari pentru faimosul diamant Krupp; 1,1 milioane dolari pentru celebrul diamant în formă de pară de la Cartier. Acest diamant avea să fie redenumit Taylor-Burton și înainte de a fi livrat celor doi, a fost expus la Galeriile Cartier din New York, unde peste 6.000 de persoane au dat năvală să îl privească. Au fost anii de aur ai cuplului Taylor-Burton, anii în care s-au înconjurat de numeroșîi lor copii, anii în care Burton scrie în jurnalul lui despre „oceanul de iubire” dintre el și Taylor. Lumea întreagă îi adoră, iar vizitele lor prin Londra, Roma, Los Angeles, New York, Paris, Puerto Valarta, Dublin, Montreal, Budapesta sau Gstaadt semănau cu acelea ale unui cuplu regal. Erau invitați în cele mai înalte cercuri ale elitei sociale, de la familia Rothschild, Aristotel Onassis, Prințesa Grace de Monaco, Ducele și Ducesa de Windsor până la Generalul Tito al Yugoslaviei... Taylor-Burton erau mitologia secolului XX.

Dar, la sfârșitul deceniului filmele lor nu mai sunt blockbustere. Bugetele colosale ale filmelor în care jucau nu mai asigurau profit garantat, iar subiectele din ce în ce mai stranii ale filmelor lor nu mai atrăgeau publicul larg din America. Filmele lor erau nișate, fără audiență la publicul main stream. Succesul venea mai ales de pe piața europeană. Mai mult, era începutul unui fenomen ciudat: presa și televiziunile publicau încontinuu știri despre Liz Taylor și publicul se obișnuise mai degrabă să citească despre ea, decât să se ducă la filmele ei. Liz Taylor începea să nu mai fie o actriță sau un star de cinema, ea devenea o instituție în sine, o celebritate care există prin ea însăși. Astfel, odată cu deceniul următor, pe măsură ce cota la box-office a lui Elizabeth Taylor scade, prezența acesteia în presă și televiziune crește, fiind practic cea mai mediatizată celebritate de pe planetă.

„Boom” a fost lansat pe piață tocmai într-un astfel de moment.

„Boom” este ultima superproductie în care au jucat împreună Elizabeth Taylor și Richard Burton. Bugetul inițial de 4 milioane de dolari a ajuns la 10 milioane, cei mai mulți bani ducându-se pe salariile imense ale cuplului, pe rochiile lui Elizabeth Taylor (concepute de Karl Lagerfeld), pe bijuteriile lui Elizabeth Taylor (marca Bulgari), pe decorurile fabuloase și pe cateringul și distracția echipei de filmare... Pur și simplu, cuplul Taylor-Burton părea să se fi rupt de realitățile propriei meserii și de regulile industriei de cinema. Marele public nu era interesat de artă pentru artă. Publicul își dorea să îi vadă pe Elizabeth Taylor și Richard Burton în roluri de scorpie sexy (Taylor) și sfânt păcătos (Burton), în filme cu o poveste simplă. Dar faimosul cuplu se plictisise de roluri tipic hollywoodiene. Amândoi își doreau roluri îndrăznețe, provocatoare, intelectuale, nerealizand că acest lucru le grăbește scăderea cotei comerciale. Practic, Taylor și Burton au ales să joace în filme care de regulă sunt produse de cineaști independenți, în experimente cinematografice. Aceste producții, alese de ei, au fost finanțate de marile studiourile de la Hollywood care au încercat să le livreze (fără mare succes) marelui public. Pentru „Boom”, Taylor și Burton au acceptat cu plăcere salariile exorbitante oferite de Universal Studios, așteptând cu nerăbdare să joace sub îndrumarea lui Joseph Losey, care realizase filme de succes în Anglia, dar fusese pe lista neagră la Hollywood, din cauza vederilor lui politice de stânga.

Taylor avusese deja două succese imense în filme adaptate după dramaturgul Tennessee Williams, la sfârșitul anilor '50: „Pisica pe acoperișul fierbinte” și „Deodată, vara trecută”. La rândul său, dramaturgul devenise foarte popular și aclamat în lumea întreagă. Taylor și Williams, buni prieteni, s-au gândit să încerce o a treia colaborare. Piesa „Trenul cu lapte nu mai oprește aici” ("The Milk Train Doesn't Stop Here Anymore") se dovedise un dezastru de două ori pe Broadway, așa că amândoi au crezut că a treia oară, adaptată pentru ecran și rebotezată „Boom”, piesa va fi un succes. Flora Goforth (Elizabeth Taylor), căreia cunoscuții îi spun Sissy, este o multi-milionară retrasă pe propria sa insulă. Pe acest „domeniu” din Mediterana, văduva a șase dintre cei mai bogați bărbați ai lumii și-a construit un palat modern și straniu. Ea își petrece timpul sorbind băuturi scumpe, înghițind medicamente și tiranizându-și ciudata menajerie de servitori, ignorând cu desăvârșire că este pe moarte. Ea are la dispoziție un doctor, o secretară frigidă, bodyguarzi, un negru uriaș, un pitic sadic, bucătari, valeți, cameriste, o formație de muzicieni indieni, câini, maimuțe, yacht, teleferic, telefax și tot confortul pe care un muritor și l-ar putea imagina. Sissy refuză să accepte că este grav bolnavă și își dictează memoriile. Când Burton ajunge pe insulă, Taylor ordonă inițial să fie alungat, dar află că acesta este poet. Ea decide să se folosească de el ca de o jucărie, să îl facă pe poet confidentul ei, cu care să discute probleme filozofice și personale, înainte de a muri.

S-a spus că acest film nu este o capodoperă. Piesa însăși nu este o capodoperă. Tennessee Williams o scrisese de două ori. Marele regizor Joseph Losey începe filmul în forță și primele minute de film sunt senzaționale. La un moment dat Taylor privește prin fereastra castelului ei, obervându-și oaspetele nedorit (Burton) și se decide că e timpul să-și ia un amant... În acest moment regizorul face un zoom rapid și camera se focuseaza pe chipul de o frumusețe letală a lui Elizabeth Taylor. În acea clipă avem cu toții senzația că Taylor va recurge la un adevărat război pentru a obține ceea ce dorește. Din nefericire, atmosfera de suspans și thriller se disipează pe măsură ce filmul se apropie de sfârșit. Un „crai” bătrân este adus pe insulă (nimeni altul decât Noel Coward), o secretară binevoitoare cu convingeri liberale îndură mizeriile angajatoarei sale, personajele încep să vorbească și să tot vorbească, îngropând acțiunea în gesturi și oratorie. Scenografia este senzațională: Taylor locuiește într-o casă pe care niciun om normal la cap n-ar construi-o. Totul este alb. Piscurile munților sunt omniprezente, la fel și marea de dedesupt. Peisajul îți taie răsuflarea. În acest spațiu oniric personajele își consumă nervii și energia. Și, deodată, pe neașteptate, spectatorul are senzația că Taylor este acolo, în sala de cinema, cu adevărat vie, reală, că prezența ei este atât de copleșitoare încât și ceilalți, cei de pe ecran, inclusiv Burton, o privesc cu uimire, neputându-și muta privirea de la această scorpie muribundă de o frumusețe aproape scandaloasă!

Pentru că da, filmul îi aparține lui Taylor. Cele 110 de minute ale filmului sunt toate despre ea. Taylor livrează o interpretare spectaculoasă și trebuie să vezi ca să crezi! Într-una din cele mai memorabile scene ale filmului, Taylor petrece 5 minute având un atac de tuse și spectatorul are impresia că actrița e posibil să moară scuipandu-și plămânii pe platoul de filmare! La sfârșit, realizăm că titlul filmului se referă la tunetul valurilor mării și la izbucnirile furtunoase ale lui Taylor. Burton pare fericit că îi este îngăduit să recite versuri și să se plimbe prin decor. Dialogurile lui Taylor și Burton sunt spuse într-o engleză impecabilă, în ritmuri și tonuri diverse, fiind o adevărată lecție de dicție și de actorie. Dar filmul are cel puțin trei „întorsături” neașteptate: Burton este prea bătrân pentru rolul de playboy, Taylor este prea tânără și prea frumoasă pentru rolul văduvei în agonie, iar Noel Coward este... bărbat și nu femeie așa cum cerea rolul din piesă! (rolul fusese inițial oferit lui Katharine Hepburn, care s-a simțit insultată că nu i s-a oferit rolul principal). 

Privit astăzi, filmul emană magie și prospețime, de parcă nu ar fi trecut atâtea decenii peste el. Este unul din acele filme la care se întâmplă pe neașteptate ca spectatorul să se lase cucerit de ceea ce vede pe ecran: reverie, ironie, parodie, sublim, ridicol... Richard Burton avea să declare că Elizabeth Taylor a făcut cel mai bun rol al ei in „Boom”, iar Tennessee Williams credea că acesta este cel mai bun film făcut după vreo piesă de-a lui. Unii critici l-au lăudat pe Joseph Losey pentru abilitatea de a filma decorul și de a crea o fantezie strălucitoare. Alții au considerat „Boom” ca fiind ultimul și cel mai bun film de artă al anilor '60.

Rolul Florei Goforth părea prea apropiat de propria viață a lui Elizabeth Taylor. În film, Taylor vorbește încontinuu despre soții ei morți, despre faptul că fuseseră abuzivi și impotenți. De asemenea, scenariul o obliga să vorbească și despre adevărata sa dragoste, despre singurul bărbat pe care îl iubise cu adevărat și care murise tragic într-un accident. Oricât de mult îl iubea Elizabeth Taylor pe Richard Burton, filmul o reîntorcea către Mike Todd, cel care murise tragic în accidentul de avion și a cărui moarte încă o făcea să sufere. Multe din dialogurile lui Taylor trebuiau să fie pline de umor și regizorul i-a sugerat lui Taylor să fie mai degajată, să ia totul mai ușor. Rolul lui Richard Burton era mai puțîn provocator. Costumele din film sunt un element deosebit de important pentru simbolistica filmului. Burton este îmbrăcat într-un costum japonez tradițional de samurai. Elizabeth Taylor a insistat să fie îmbrăcată numai in costume albe sau negre. Dacă ideile filmului pe care Joseph Losey încearcă să le transmită nu ajung la spectator sau poate că nu interesează spectatorul, nu e deloc de neglijat ceea ce rămâne de văzut pe ecran: show-ul drăcesc dat de Liz Taylor, muzica lui John Barry, decorul realizat de Richard MacDonald și costumele și bijuteriile fabuloase ale lui Taylor!

Gurile rele spun că filmul a fost realizat sub influențe bahice: regizorul Joseph Losey era tot timpul mahmur de la băutură; Taylor și Burton aveau propriul lor ritual de a bea alcool, Tennessee Williams era băut și drogat... Pe alocuri, această producție pare, într-adevăr, filmarea unei convorbiri pe cât de sclipitoare, pe atât de istovitoare, avute la o beție de pomină! Losey recunoaște într-o biografie că toată echipa de filmare era mai mult sau mai puțîn băută, iar Burton spunea unui ziarist că nu își mai aduce aminte nimic despre filmele făcute de el în anii '60, deoarece era beat încontinuu... Dacă așa stau lucrurile, cineva a fost totuși cât se poate de treaz: operatorul de imagine, pentru că „Boom” este probabil in top 10 al filmelor cu cea mai frumoasă imagine făcute vreodată!

Talentatul artist-scenograf Richard MacDonald este autorul decorurilor senzaționale; el mai lucrase cu Joseph Losey la „Eva” (1962), „Servitorul”(1963) și „Modesty Blaise” (1966); apogeul creației sale a fost în filmul „Boom”. Amintind de structurile moderniste ale lui Le Corbusier, Richard MacDonald a creat pentru Sissy Goforth o casă cu pereți albi și curbați, ferestre rotunde, cu interioare luxuriante pline de tablouri scumpe și obiecte de artă care (se presupune că) însoțesc de obicei un om în mormânt. Losey împreună cu operatorul de imagine Douglas Slocombe au turnat filmul într-un spectaculos Panavison, captând fiecare detaliu. Losey este un adevărat maestru al decupajului și al compoziției. Și sunetul folosit de Losey este foarte creativ: o vedem și - mai ales - o auzim pe Taylor dictându-și memoriile la dictafon; alteori Taylor controlează muzica din film, schimbând pur și simplu melodiile, în funcție de dispoziția în care se află. Și sunetul mării se transformă într-o metaforă despre viață și moarte. Compozitorul John Barry a lucrat îndeaproape cu Losey pentru redarea coloanei sonore.

Se pare că Losey a fost atât de preocupat de imagine și de sunet, încât a uitat de actori! Elizabeth Taylor, Richard Burton, Johanna Shimkus și Michael Dunn sunt cu toții niște actori super talentați, care au nevoie (totuși) de o direcție artistică. În acest film întreaga distribuție pare că este în așteptarea unei îndrumări regizorale care întârzie să le fie dată, pare că totul se desfășoară absolut la întâmplare, că totul este imprevizibil. Cu execeptia lui Taylor, care e clar că nu are nevoie de niciun regizor, care este ca un uragan de nestăpânit, lucru care se vede pe chipurile celorlalți actori care asistă și ei, fascinați ca și publicul spectator, la ce va spune și ce va face Taylor în secunda următoare! Și mai e o excepție: Noel Coward, nostim și nepăsător, fără a avea nici el nevoie de niciun regizor. Poate că este păcat că umorul negru al lui Tennessee Williams s-a pierdut în film, dar „Boom” reușește să facă spectatorul să gândească, să surâdă și să viseze...

TITLUL FILMULUI

„BOOM” (S.U.A./Universal/1968)

PROMO

„Ea este văduva a șase bărbați bogați!”

DESCRIERE

Filmul se focusează asupra ultimelor două zile din viața Florei Goforth (Elizabeth Taylor). Doamna Goforth este o femeie super-bogată, tiranică și bolnavă în fază terminală. Ea a rămas văduvă după șase bărbați și își petrece vara pe propria sa insulă, retrasă și înconjurată de servitori. Își dictează memoriile secretarei sale, Miss Black (Johnana Shimkus). Boala și rememorarea vieții sale o fac să aibă dureri în permanență și astfel ea recurge la cantități imense de pastile, morfină și injecții cu vitamina B, administrate de doctorul personal. Șeful securității este un pitic straniu și agresiv (Michael Dunn), care a împânzit insula cu pancarte care avertizează că nimeni nu are voie pe proprietatea lui Sissy Goforth, semne care sunt păzite de câini feroce și bodyguarzi cu mitraliere. Astfel, „suverana” insulei este convinsă că nimeni nu o poate deranja. Dar toată această izolare se sfârșește în ziua în care tânărul și frumosul Chris Flanders (Richard Burton) sosește pe neașteptate pe insula din mijlocul Mediteranei. Chris este poet și Sissy Goforth află că acesta a venit pe insulă pentru a o... elibera din tumultoasa ei existență, practic pentru a se asigura că aceasta va muri în pace... 

Intrigată, ea îl invită pe insulă pe singurul ei prieten, cunoscut sub numele de „Vrăjitorul din Capri” (interpretat de celebrul dramaturg Noel Coward) ca să afle ce este cu acest Chris. Vrăjitorul o informează că acest tânăr poet este cunoscut sub un alt nume: „Îngerul Morții”, datorită abilității sale de a se afla în preajma femeilor bogate aflate pe patul morții, ajutându-le să moară, eliberându-le de existență și de... bunuri de valoare! Chiar și așa, Sissy Goforth se simte atrasă sexual de Chris, deși este alarmată de ceea ce aude de la prietenul ei. Ea nu concepe că este pe moarte, pentru că nu și-a terminat memoriile și pentru că nu are nicio dorință de a părăsi această lume. Tiranica Sissy decide să se „joace” cu tânărul poet și își petrece cu acesta ultimele ore din viață, în lungi discuții si plimbări. Totul se sfârșește cu scena în care Chris o „ghidează” spre lumea cealaltă pe Sissy, deposedând-o de diamante, pe care le aruncă în marea agitată...

DISTRIBUȚIA

Elizabeth Taylor (Flora Goforth), Richard Burton (Chris Flanders), Noel Coward (Vrăjitorul din Capri), Joanna Shimkus (Blackie), Michael Dunn (Rudy), Romolo Valli (Doctorul Lullo), Veronica Wells (Simonetta), Fernando Piazza (Giulio), Howard Taylor (Jurnalist), Gens Bloch (Fotograf)

REGIA

Joseph Losey

SCENARIUL

Tennessee Williams, după propria piesă

PRODUCĂTOR

John Heyman, Lester Persky, Norman Priggen

MUZICA

John Barry

IMAGINEA

Douglas Slocombe

GENUL

dramă

FILM COLOR

Technicolor

DURATA

113 minute

PREMIERA

mai 1968

TRIVIA

- onorariul lui Elizabeth Taylor a fost de 1.250.000 de dolari;

- onorariul lui Richard Burton a fost de 1.000.000 de dolari, cel mai mare salariu primit de Burton până atunci;

- Tennessee Williams a declarat că acesta a fost cel mai bun film făcut după vreo piesă de-a lui; restul lumii se pare că nu a fost de acord cu el la acea vreme, deoarece superproducția monumental de costisitoare nu a avut succesul scontat;

- Tennesse Williams l-a rugat pe Sean Connery să joace rolul lui Chris, dar acesta a refuzat.

- potrivit lui Melvyn Bragg, regizorul Joseph Losey obișnuia să bea peste măsură în timpul filmărilor. Bragg atribuie insuccesul filmului problemelor cu băutura ale lui Losey;

- Chris este în piesă un poet tânăr, iar Richard Burton avea cel puțin 20 de ani în plus față de vârsta pe care o cerea rolul;

- „Boom” a afectat în mod serios poziția comercială a lui Elizabeth Taylor, marcând începutul declinului ei la box-office-ul american;

- James Fox a fost luat în considerare pentru rolul lui Chris Flanders, dar Liz Taylor s-a opus;

- în rolul unui jurnalist-paparazzi joacă fratele lui Elizabeth Taylor: Howard Taylor.

Elizabeth Taylor in "Reflectii intr-un ochi de aur" (1967)

REVIEW
"Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima". Asa incepe unul dintre cele mai neobisnuite filme ale anilor '60, avand trei nume forte pe generic: Elizabeth Taylor, Marlon Brando si regizorul John Huston. Pare ciudat ca filmul "Reflectii intr-un ochi de aur" a iesit pe piata fara niciun tam-tam, aproape pe neobservate. Avem un film cu cele mai mari vedete de cinema din lume, Elizabeth Taylor si Marlon Brando, iar regizorul este insusi mitologicul John Huston. N-ar fi trebuit sa vedem reclame uriase in toate marile orase? N-ar fi trebuit sa citim cronici interminabile? N-ar fi trebuit sa vedem cozi nesfarsite la salile de cinema? Era suficient ca Liz Taylor sa isi sufle nasul si asta era de ajuns sa starneasca titluri de-o schioapa in toate revistele si ziarele din lume. Dar nu si de data aceasta. De ce? Era acest film atat de prost, incat studiourile Warner Bros s-au decis sa-l lanseze in secret? Nu, pur si simplu studiourile nu aveau cum sa ii faca reclama pe scara larga in acele vremuri. Subiectul era prea intunecat si tragic, Liz Taylor era o nimfomana, iar Brando un homosexual!

In autobiografia sa ("O carte deschisa"/"An Open Book"), John Huston insista ca "Reflectii intr-un ochi de aur" este cel mai bun film pe care l-a realizat in intreaga sa cariera. Psihodrama tragica, filmul este o adaptare a romanului cu acelasi nume de Carson McCullers. Marlon Brando interpreteaza rolul maiorului Weldon Penderton, introvertit si cu inclinatii homosexuale, repartizat intr-un campus militar din sudul Statelor Unite. Elizabeth Taylor este Leonora, sotia sa frumoasa, nimfomana si adulterina. Ocupatia de baza a Leonorei este sa-l chinuiasca pe maior cu aventurile ei, provocandu-l sa intervina sau macar sa-i pese...Taylor face unul din cele mai bune roluri ale sale, iar Brando reuseste sa dea o interpretare complexa si subtila.

Elizabeth Taylor nu dorea inca sa faca filme fara Richard Burton, dar cu acest film ea vroia sa il readuca in prim plan pe prietenul ei de-o viata, Montgomery Clift. Era principala ratiune pentru care Liz Taylor acceptase sa joace in acest film. Monty Clift insemnase atat de mult pentru Elizabeth Taylor, incat simtea ca e de datoria ei sa-l readuca pe linia de plutire, desi Clift nu il placea deloc pe Richard Burton, un sentiment reciproc de altfel. Clift obisnuia sa spuna: "Richard Burton nu interpreteaza, el doar recita". Cu acest rol, Elizabeth Taylor spera ca Monty Clift sa redevina marele star de odinioara. In ciuda faptului ca studiourile au refuzat sa il asigure, Taylor si-a pus gaj imensul salariu de 1 milion de dolari. Dar, in faza de pre-productie, vesti rele au sosit din America: Monty Clift a fost gasit mort in locuinta sa din New York. Era deja prea tarziu ca Elizabeth Taylor sa iasa din proiect si, impreuna cu regizorul John Huston, au inceput sa caute un inlocuitor. Lee Marvin, Patrick O'Neal, chiar Richard Burton au fost luati in considerare. Dar Marlon Brando parea cea mai buna alegere, atat pentru Liz Taylor cat si pentru John Huston. Cine il putea convinge pe marele Brando sa accepte rolul unui homosexual?

Potrivit lui John Huston, Marlon Brando s-a dus sa il viziteze pe regizor in Irlanda pentru a discuta despre rol. Brando citise romanul, dar se indoia ca ar putea sa dea o interpretare veridica. Cand scenariul a fost definitivat, Marlon Brando l-a citit si dupa o lunga plimbare prin ploaie s-a decis: "Vreau sa fac acest rol", i-a spus regizorului. In timpul conversatiei regizorul l-a intrebat pe Brando daca stie sa calareasca si acesta l-a asigurat ca este un adevarat maestru, pentru ca fusese crescut la o ferma de cai. Mai tarziu, in timpul filmarilor, regizorul a observat cu surprindere ca Brando afisa o frica imensa fata de cai, lucru care a facut-o si pe Elizabeth Taylor (cunoscuta ca un bun calaret) sa ii fie teama...Era clar ca Brando se cufundase atat de adanc in rol, incat se identificase total cu personajul sau, maiorul, caruia ii era frica de cai.

Intrebat de presa despre motivele care l-au determinat sa accepte un asemenea rol, Brando a raspuns fara sa clipeasca: "Cum ce m-a convins? Salariul de 750.000 de dolari, bineinteles!". Rolul sau din "Reflectii intr-un ochi de aur" este probabil printre cele mai bune din cariera sa. Confuzia sexuala si masochismul maiorului ii dau prilejul lui Brando sa fie magistral in redarea tensiunii personajului sau. Aparenta de macho, uniforma militara si forma fizica excelenta sunt doar un paravan al adevaratei naturi a acestuia: desi casatorit cu o femeie splendida, barbatul se da cu crema pe fata si viseaza la o relatie homosexuala. Brando creeaza o scena puternica atunci cand calareste calul Leonorei si este azvarlit la pamant: isteria il cuprinde si incepe sa bata in mod salbatic animalul nevinovat, starea sa facandu-l sa planga si sa rada in acelasi timp. Mai tarziu, este randul lui Taylor sa redea o stare la fel de puternica, in oglinda parca, atunci cand il biciueste pe Brando in fata intregului corp ofiteresc, desavarsind cercul umilintei pentru maior.

Filmul emana o frumusete stranie si spectatorul traieste parca un vis despre care nu se poate decide daca este un cosmar sau o reverie. Coppola a fost atat de impresionat, incat a folosit in filmul "Apocalypse Now" secvente cu Brando! O Elizabeth Taylor superba, ireal de frumoasa, radiaza o sexualitate lenesa. Regizorul este in plina forma, filmand din cele mai neasteptate unghiuri, furand parca imagini din viata personajelor, dezvaluind cu incetinitorul ce se afla dincolo de suprafata. De la inceput John Huston si-a dorit-o pe Elizabeth Taylor in rolul Leonorei, o femeie de o sexualitate irepresibila si a carei singura pasiune o reprezinta caii si hipismul. Taylor, care devenise favorita criticilor de cinema din lumea intreaga, dorea si ea sa continue sa joace roluri indraznete, provocatoare, in filme cu mare incarcatura intelectuala. Iar alaturarea lui Marlon Brando la acest proiect o facea sa treaca mai usor peste pierdera lui Montgomery Clift.

Marlon Brando si Elizabeth Taylor au devenit foarte buni prieteni in timpul filmarilor, prilejuind presei interminabile speculatii. Brando a fost chiar de acord sa plece in America si sa accepte Premiul Criticii New-Yorkeze pentru Elizabeth Taylor. Cand Marlon Brando a aparut la ceremonie in ianuarie 1967, acesta a facut senzatie: pur si simplu s-a luat de juriu ca le-a trebuit cam multa vreme sa realizeze ca Elizabeth Taylor este o mare actrita! Apoi s-a deplasat in Dahomey, unde Elizabeth Taylor filma in "Comediantii" pentru a-i inmana personal premiul. Brando a devenit un prieten apropiat al Burtonilor, vizitandu-i deseori pe celebrul lor yacht, "Kalizma", in croaziere pe Mediterana. In jurnalele sale, Burton scrie ca Brando era foarte inteligent, dar ca suferea de pe urma faptului ca era atat de faimos, atat de devreme, ca si Elizabeth Taylor. Peste multi ani de zile, atat Elizabeth Taylor cat si Marlon Brando vor deveni prieteni apropiati ai lui Michael Jackson, probabil din chiar aceleasi motive ale propriilor lor suferinte. Burton il considera pe Marlon Brando cel mai mare actor de film, desi - tot Burton remarca - Brando ar fi fost mai bun in filme mute, decat in cele sonore, datorita celebrei deficiente de limbaj: faimosul mormait al lui Brando.

Cateva scene din film au fost realizate la New York si in Long Island, intr-o cazarma abandonata, dar cea mai mare parte a filmului s-a turnat la Roma. Lui John Huston, acest film i-a prilejuit reluarea catorva obsesii ale sale: caii, vanatoarea, viata militara, boxul si tenebrele sexului. Pentru a transpune vizual incarcatura psihologica a cartii, John Huston a recurs la un experiment destul de costisitor, alegand sa prelucreze pelicula astfel incat filmul sa fie la propriu aidoma titlului: o imagine sepia spre auriu, efectul fiind extraordinar. Din pacate, studiourile Warner Brothers s-au opus si, inainte de a lansa filmul, au dispus revenirea la Technicolor. Rezultatul a fost ca filmul are o imagine superba, pictoriala, dar fara a mai transmite impactul emotional pe care Huston il dorise.

O mare dezamagire pentru Huston a fost reactia multor critici de film: "John Huston varsa pe drum poezia, pastrand doar proza grotesca"; "Acest film este o combinatie de dorinta, impotenta, vulgaritate, nuditate, nevroza, brutalitate, voierism, ura si nebunie, totul culminand cu o crima!" Nu e de mirare ca filmul nu a putut fi distribuit in multe sali de cinema..."Reflectii intr-un ochi de aur" este una dintre cele mai controversate filme ale sfarsitului anilor '60. Criticii de film nu se puteau decide daca au de-a face cu cel mai prost sau cu cel mai bun film al lui John Huston!

Pentru cei interesati de "sudul gotic american", filmul este un adevarat regal, fiind o poveste despre voierism, dorinte ascunse, secrete intunecate si sexualitate reprimata. Spectatorii vor fi atrasi de provocarile sexuale. Resentimentele sunt traduse prin negare sexuala, prin exhibitionism, biciuire sau auto-mutilare. Nicio bucurie nu transpare in acest film cu personaje nefericite. Rasfatata Leonora (Liz Taylor) este incantata sa faca parada de superioritatea ei in a se pricepe la cai, tocmai pentru a-i demonstra lui Weldon (Marlon Brando) ca este impotent, obligandu-l pe acesta la un moment dat sa o priveasca cum urca goala pe scara spre dormitor. Weldon Penderton petrece jumatate din film visand la soldatul Williams. Amantul Leonorei, Morris (Brian Keith), si-a neglijat nevasta pana a adus-o in pragul nebuniei. Aceasta isi alina suferinta in compania unui valet filipinez care este clar ca nu traieste in lumea reala! Un alt ofiter, capitanul Weincheck, nu este niciodata promovat pentru ca este "prea intelectual", afisand pasiuni "neconforme" cu statutul sau, cum ar fi muzica si arta...cu alte cuvinte, in ochii superiorilor acesta este un gay! La randul sau, soldatul Williams este si el un fel de psihopat: ziua adora sa stea nud in soare, iar noaptea sa se strecoare in dormitorul Leonorei pentru a o privi si a-i mirosi lenjeria.

TITLUL FILMULUI
"REFLECTII INTR-UN OCHI DE AUR"/"REFLECTIONS IN A GOLDEN EYE" (S.U.A./Warner/Seven Arts/1967)

PROMO
"Orice femeie ar fi facut la fel in locul ei! Numai ca nu ar fi facut-o la fel de bine si atat de des..." (Warner Bros)

DESCRIERE
La sfarsitul anilor 40', maiorul Weldon Penderton (Marlon Brando) si sotia lui, Leonora (Elizabeth Taylor), traiesc intr-un campus militar din Georgia, in sudul Statelor Unite. Weldon este un homosexual latent, care incearca sa-si ascunda impotenta sexuala printr-o atitudine batoasa si dura fata de ceilalti barbati. Leonora il dispretuieste cu toata forta si nu face niciun efort in a-si ascunde aventura erotica pe care o are cu locotenent-colonelul Morris Langdon, prietenul lui Weldon. Sotia lui Langdon, Alison, este o psihopata, ca urmare a nasterii unui copil cu dizabilitati si mort la scurta vreme de la nastere. Tragedia a impins-o la un gest irational: si-a taiat sfarcurile cu o foarfeca de gradina. Acum ea isi gaseste alinarea cu ajutorul lui Anacleto, un valet filipinez efeminat. In acelasi campus traieste un soldat tanar, Williams, care este repartizat la grajduri si are grija de calul favorit al Leonorei, Fireball. In secret, Williams se strecoara in fiecare noapte in dormitorul Leonorei (fara ca aceasta sa isi dea seama), doar pentru a o privi cum doarme, fiind indragostit de superba sotie a maiorului. Dupa ce il surprinde pe Williams calarind gol pusca prin padure, maiorul se indragosteste de acesta si incepe sa il urmareaca. Intr-o noapte, Alison il vede pe Williams intrand in casa maiorului si il urmareste pana in camera Leonorei, crezand ca acesta ar fi sotul ei infidel. Allison priveste debusolata si in tacere acest ritual voieristic si sufera o noua cadere nervoasa, hotarandu-se sa divorteze si sa plece in lume cu Anacleto. Langdon o interneaza intr-un ospiciu, unde ea moare la scurta vreme. Ulterior, intr-o noapte ploioasa, Williams se strecoara din nou in casa maiorului pentru a merge in dormitorul Leonorei. Maiorul il vede si crede ca - in sfarsit - Williams ii raspunde avansurilor si vine sa faca dragoste cu el. Cand Williams intra in dormitorul Leonorei, maiorul se simte ranit si gelos si il ucide cu un revolver. "Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima".

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora Penderton), Marlon Brando (maiorul Weldon Penderton), Brian Keith (locotenent-colonelul Morris Langdon), Julie Harris (Alison Langdon), Robert Forster (soldatul Williams), Zorro David (Anacleto), Gordon Mitchell (sergentul), Irvin Dugan (capitanul Murray Weincheck).
REGIA
John Huston.
SCENARIUL
Gladys Hill si Chapman Mortimer, dupa romanul scriitoarei Carson McCullers.
PRODUCATOR
Raymond Stark.
IMAGINEA
Aldo Tonti.
GENUL
psihodrama
FILM COLOR
Technicolor
DURATA
109 minute.
FILMAT
intre octombrie 1966 - decembrie 1966.
PREMIERA
octombrie 1967.

TRIVIA
- rolul maiorului Penderton cerea un actor bine pregatit fizic si societatile de asigurari au cerut dovada ca Montgomery Clift este apt sa interpreteze. Dar, toata lumea stia ca Monty Clift devenise un alcoolic si ca era o palida umbra a ceea ce fusese in urma cu zece ani. Taylor a garantat cu salariul ei, dar Clift a murit de atac de cord si a fost inlocuit cu Marlon Brando;
- initial filmul a fost lansat intr-o versiune "aurie", in care toate cadrele filmului au fost prelucrate in culoarea aurului, avand in dreapta jos cate un obiect (cum ar fi un trandafir, de exemplu) in culori naturale. Aceasta era o trimitere la pictura valetului filipinez care infatisa un paun de aur, in ochii caruia lumea era o simpla reflectie. Dar aceasta versiune a intrigat publicul si filmul a fost readus la Technicolor;
- Richard Burton s-a imprietenit cu Marlon Brando in timpul filmarilor la "Reflections in a Golden Eye";
- John Huston a dorit ca insasi scriitoarea Carson McCullers sa scrie scenariul, dar aceasta era prea bolnava la acea vreme;
- Martin Scorsese relateaza ca scena in care Brando sta in fata oglinzii si vorbeste cu el insusi, i-a inspirat celebra replica "Are you talkin' to me?"/"Cu mine vorbesti?" din "Soferul de taxi" cu Robert DeNiro din 1976.
- filmul de debut al lui Robert Forster (in rolul soldatului Williams).

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în "Comedianții" (1967)

Elizabeth Taylor si Richard Burton

REVIEW:
Două ore de teroare, sex, religie, politică și filozofie, o fantastică premoniție a dictaturii lui Ceaușescu!

Infernul dictaturii, corupția politică, asasinatele, scenele violente, magia neagră, emanciparea populației de culoare contrapusă aceleiași populații de culoare care colaborează cu dictatura lui Papa Doc, albii care fug din Haiti sau dimpotrivă, albii care vin să propovăduiască vegetarianismul unei populații care și așa nu a văzut niciodată carnea...Frica de a vorbi, trupele de securitate, odele închinate conducătorului iubit și construcția unui centru civic faraonic în mijlocul sărăciei, curentul întrerupt și raționalizarea mâncării...erau lucruri de neînțeles publicului occidental din anii '60, ba chiar și publicului din țările comuniste, care, vai, în curând avea să trăiască pe pielea lui ceea ceea ce vedea pe ecran. "Comedianții" pare o fantastică premoniție a dictaturii lui Ceaușescu. Cine vrea să știe cam cum era atmosfera în România ultimilor ani de dictatură ai lui Ceaușescu trebuie să vadă acest film! în 1989, în ultimul an de "domnie" al lui Ceaușescu, în cea mai cruntă disperare, filmul a avut o singură proiecție la Cinemateca din București; când luminile s-au aprins, nimeni nu a avut curajul să comenteze ceea ce văzuse pe ecran: asemănarile cu ceea ce trăiau românii erau izbitoare și toată lumea era paralizată de frică; era incredibil cum un film făcut cu peste două decenii în urmă putea fi atât de actual!

După colosalul succes al filmelor "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" și "Îmblânzirea Scorpiei", Burton dorea ca următorul lui film să fie și mai îndrăzneț, total neconvențional și, dacă se poate, la fel de senzațional. Și, evident, să aducă profit. Este posibil ca mișcările sociale din America cu privire la războiul din Vietnam să-l fi determinat să caute un film cu tentă politică, eventual despre o dictatură din lumea a treia. Romanul "Comedianții" de Graham Greene despre niște anti-eroi fără convingeri care își descoperă umanitatea călătorind într-o țară răvășită de dicatură (Haiti), promitea o ecranizare de succes. Personajele romanului și dialogurile erau deosebit de consistente. În plus, poveștile de dragoste ilicită în mijlocul furtunilor politice de la tropice au fost dintotdeauna o rețetă sigură de succes la Hollywood, încă de pe vremea filmului "Casablanca".

Dar publicul nu era pregătit să vadă un asemenea film îndrăzneț pentru epoca sa: un thriller politic. Era pentru prima oară când Hollywoodul scotea pe piață un film politic de mare buget cu mari actori. Titlul filmului dădea impresia că este vorba despre o comedie și publicul spera să îi vadă pe Taylor si pe Burton într-o nouă comedie romantică, modernă de data asta. Ceea ce vedeau pe ecran era o dramă tulburătoare, cu probleme dificile la care publicul larg era prea puțin receptiv. La vremea premierei filmului, America se confrunta cu mișcările de stradă legate de drepturile civile și cu începuturile mișcării Black Panther. Scenele cu oameni de culoare, cu ochelari de soare, care agresează femei albe ziua în amiaza mare erau tulburătoare pentru publicul american, amintindu-i de potențialele pericole de acasă. Pe de altă parte, subiectul politic, radiografia unei dictaturi, făceau ca filmul să poată fi cu greu distribuit peste tot în lume. Totuși, în Europa, "Comedianții" a fost foarte bine primit și de critici și de public.

Un britanic apatic suferă o transformare emoțională în anii de coșmar ai dictaturii lui Francois “Papa Doc” Duvalier din anii '60 în Haiti. Este povestea oamenilor care în timpul unui regim dictatorial, când și-au pierdut orice speranță, supraviețuiesc prin umor și iluzii. Comedianții sunt britanicii Brown și Jones, americanii Smith (doamna și domnul), ambasadorul german Pineda și soția. Numele lor de familie, atât de banale, sunt parcă ecoul personalităților lor neurotice, care sunt insignifiante și interșanjabile, în comparație cu scara tragediei și a asasinatelor de lângă ei. Brown (Richard Burton) tocmai se întoarce de la New York într-un efort disperat de a-și vinde hotelul din Port-au-Prince, moștenit de la mama sa. De fapt, adevăratul motiv al întoarcerii lui în Haiti este legătura amoroasă pe care o are cu Martha (Liz Taylor), soția ambasadorului Germaniei (Paul Ustinov). Dl. Smith (Paul Ford) este un politician american idealist, un fost candidat la președinția Statelor Unite, care vine în Haiti ca să inaugureze o școală și un centru de sănătate dedicat vegetarianismului. El și soția sa (Lillian Gish) sunt vechi luptători pentru drepturile omului și au credința ca sunt pregătiti pentru orice întâmplare. Jones (Alec Guinnes) este un traficant de arme care vine să-i aprovizioneze cu arme pe așa numiții Tontons Macoutes (poliția secretă a lui Papa Doc). Din nefericire, asociatul lui Jones din Miami a fugit cu banii plătiți în avans, lăsându-l pe acesta la mâna odioșilor criminali. Jones este catalizatorul întregii povești, cel care aduce împreună toate persoanjele și cel de la care încep drama și acțiunea filmului.

Pentru publicul de azi, filmul poate părea usor..."colonial", pentru că drama haitiană serveste ca decor personajelor albe, anglo-saxonii veniti sau aflati in Haiti. Cateva scene răman antologice: tinerii de culoare care poartă ochelari negri de soare (politia secretă), veniti să vandalizeze funeraliile unui dizident; tinerii scolari adunati pe un stadion ca să vadă o executie publică; o ceremonie voodoo, unde un pui viu este decapitat si preotul improască cu sange in aer pană descoperă persoana care va trebui să fie sacrificată...

Colaborarea dintre Taylor-Burton si Graham Greene a deschis ochii lumii asupra situatiei din Haiti. Impreună au dat viată unei lumi pline de caractere puternice, descriind o tară săracă, cu jungle fetide, cu reminescente ale vechilor colonisti francezi, cu ritualuri voodoo stranii, cu o beznă infricosătoare si cu raidurile inspăimantătoare ale Tontons Macoutes. "Comediantii" a infătisat ororile dicatoriale ale lumii a treia. Dar publicul anilor '60 nu era pregătit pentru a vedea asa ceva si nici nu ii păsa. Vestul era incă in boom economic, iar tările comuniste erau si ele in plin dezghet ideologic la acea vreme. Cine să creadă că la doi pasi de casă există asa ceva?

Romanul ii fusese inspirat lui Greene de vizita pe care o făcuse in Haiti in 1963 ca să-si viziteze un prieten. Tocmai avusese loc o lovitură de stat, care adusese la putere un nou dictator: "Papa Doc" Duvalier si Greene dorea să vadă cu ochii lui ce insemna acest lucru. Ceea ce a descoperit a fost un cosmar. Duvalier conducea tara prin frică si teroare cu ajutorul politiei secrete, Tontons Macoutes. Legenda presupunea ca Duvalier isi trăgea energia prin ritualuri voodoo. Opozantii regimului dispăreau subit in inchisori din care nu aveau să iasa niciodată, iar populatia era infricosată.

Cand s-a pus problema ecranizării romanului, echipei de filmare i s-a interzis accesul in Haiti. Studiourile au trebuit să găsească alte locatii, astfel că filmul s-a turnat in Dahomey (Benin), in Africa de vest, unde umiditatea si căldura tropicală aproape că se simt in fiecare cadru al filmului. Dar, chiar si aici, membrii echipei au primit amenintări cu moartea. Graham Greene insusi a fost de fată la filmări spre a se asigura de acuratetea ecranizarii. Regizorul filmului era un veteran al teatrului britanic, Peter Glenville, cu care Burton mai lucrase la "Beckett", film care il propulsase pe regizor la Hollywood. In mod paradoxal, dupa "Comediantii" Glenville nu a mai lucrat niciodată la Hollywood.

Cu tot efortul depus si in ciuda distributiei stelare, "Comediantii" a avut un succes "moderat". Primul "defect" a venit din cauza titlului, foarte bun pentru un roman, dar neclar pentru un film. Publicul se astepta la o comedie cu mari actori si in schimb vedea un thriller politic cu scene terifiante, dacă nu oribile de-a dreptul. Al doilea "defect" era că filmul apărea la un moment total nepotrivit pentru ca publicul să fie sensibil la astfel de teme. Al treilea "defect" vine de la rigorile unei productii comerciale, destinate publicului larg, obligată să ramană la suprafată, să fie superficială, pentru a putea atrage mai multe categorii de public. Iar al patrulea "defect" venea chiar de la Taylor si Burton. Piata era supra-saturată de filmele lor. Jumătate din profiturile industriei de film din prima jumatate a anilor '60 provenea de la filmele cu Taylor si cu Burton, făcute impreună sau separat. De această data era prea mult. Este primul film al cuplului Taylor-Burton care nu a mai adus profiturile uriase cu care erau obisnuiti producătorii, reusind să aduca "doar" de 2 ori banii investiti in productie.

Pană la urma filmul transcende către intrebările existentialiste: cine suntem noi, ce roluri jucăm in această viată si care este rostul lor? Iubirea, violenta, pasiunea, rasul, agonia devin greu de demarcat intr-o astfel de lume. Fiecare "comediant" este fortat să isi joace rolul pană la capăt, trecand prin dragoste si ură, patriotism si egoism, comedie si tragedie de-a lungul a 2 ore de sex, religie, politică si filozofie. Este un film despre „cei angajati” si „cei neangajati”, comediantii fiind cei neangajati, oamenii fără patrie, fără credintă, dezabuzatii si aventurierii. Ei joacă in viată roluri diverse, patetice sau grotesti, amuzante sau disperate, dar niciodata eficiente. Martha, frumoasa soţie a ambasadorului sud-american Pineda, îşi găseşte consolarea în braţele lui Brown, om fără rădăcini, fără idealuri. Jones, un şarlatan chipeş ce pretinde a fi un ofiţer în rezervă, încearcă să isi ascundă adevărata vocaţie, aceea de traficant de arme. Destinul aduce impreună toate aceste personaje. Vor reusi oare să trăiască cu adevărat? Vor inceta de a mai fi comedianti?

Cu sigurantă, nivelul intelectual ridicat al filmului nu l-a putut transforma intr-un succes la box-office de anvergura "Cleopatrei". Totusi, publicul a fost interesat si incantat mai degrabă de distributia excelentă, decat de subiectul sumbru al filmului. In primul rand este Richard Burton, care este sublim, probabil in cel mai bun rol al lui. Apoi este Peter Ustinov, intr-un rol inspirat de ambasador incornorat. James Earl Jones este la inceputul carierei sale, iar veterana Lillian Gish, regina filmelor mute, este o surpriză incantătoare. Elizabeth Taylor este incă frumusetea stiută de lumea intreagă, dublată de un joc retinut si credibil. Si desigur, mai este Alec Guinness, adevărata revelatie a filmului!

TITLUL FILMULUI
"COMEDIANTII"/"THE COMEDIANS" (S.U.A./M.G.M./1967)

PROMO
"Acesti oameni mint, inseală, distrug...si chiar incearcă să iubească"
(M.G.M.)
Un hohot de ras in bezna inspăimantatoare din Haiti, unde sinistra politie secretă a lui Papa Doc a instaurat o teroare de nedescris.

DESCRIERE
Pe vremea dictaturii lui Papa Doc, insula Haiti a devenit un tăram al violentei si al terorii. Numai un grup mic de rebeli indrăzneste să se opună tiraniei. Datorită acestei situatii, din vaporul care soseste in Port-au-Prince coboară doar 4 pasageri...Primul este un tip total apolitic, cinic si indiferent la ceea ce se petrece in jur: Brown (Richard Burton), care se reintoarce in insulă pentru a-si vinde hotelul si ca să isi reia povestea de dragoste cu Martha Pineda (Elizabeth Taylor), sotia plictisită a ambasadorului Germaniei (Peter Ustinov). Următorii doi sunt Domnul si Doamna Smith (Paul Ford si Lilian Gish), un cuplu american care doreste să deschidă aici un centru vegetarian. Cel de-al patrulea este misteriosul maior Jones (Alec Guiness), care nu conteneste in a-si povesti aventurile din războiul din Burma. La debarcare, Jones este imediat arestat si aruncat in inchisoare. Putin mai tarziu, Brown găseste un cadavru in piscina goală a hotelului. Cei doi Smith iau parte la inmormantarea ministrului dizident asasinat (cel găsit in piscina hotelului) si sunt martori la violentele la care văduva este supusă de catre Tontons. Cei doi Smith află si că Jones este inchis si, indignati, il conving pe Brown să intermedieze eliberarea lui Jones. Ei reusesc să il elibereze, dar nu au habar că Jones era de fapt un traficant de arme...In curand Smiths realizează că misiunea lor in Haiti este imposibilă, iar Jones descoperă că nu-si poate onora contractul cu politia secretă, asa că se refugiază la ambasada lui Pineda, pentru a scăpa de represalii. Intre Jones si Martha se dezvoltă o relatie de camaraderie, ceea ce il enervează si il face gelos pe Brown. Ca să il indepărteze de Martha, Brown il atrage pe Jones intr-un complot: să se alăture rebelilor condusi de Henri Philipot, nepotul ministrului asasinat si să ii antreneze in luptă, dată fiind pregătirea sa militară. Intr-o intalnire la ambasada lui Pineda, un distins chirurg si patriot, Dr. Magiot (James Earl Jones), aranjează cum să fie scos din ambasadă maiorul Jones, fără ca politia secretă să isi dea seama. Desi Dr. Magiot este asasinat brutal de politie, Brown preia initiativa si il scoate din ambasadă pe Jones, deghizandu-l in femeie. In timpul călătoriei nocturne spre munti, unde urmau să se intalnească cu rebelii, maiorul Jones i se confesează lui Brown, mărturisind că de fapt, el nu este maior, nu este militar deloc! In zori, politia secretă ii descoperă si Jones este impuscat. Rebelii ajung la timp si il salvează pe Brown, care preia rolul lui Jones si devine seful rebelilor! La randul lor, ambasadorul si sotia lui pără;sesc insula, iar, in avion, Martha priveste in jos, gandindu-se ce destin va avea iubitul ei, de-acum lider al rebelilor...

DISTRIBUTIA
Richard Burton (Brown), Elizabeth Taylor (Martha Pineda), Alec Guinness (maiorul Jones), Peter Ustinov (ambasadorul Pineda), Paul Ford (Mr. Smith), Lillian Gish (Mrs. Smith).
REGIA
Peter Glenville.
SCENARIUL
Graham Greene, dupa propriul sau roman cu acelasi titlu.
PRODUCATOR
Peter Glenville.
MUZICA
Laurence Rosenthal.
IMAGINEA
Henri Decae.
GENUL
drama, thriller politic, dragoste.
FILM COLOR
Metrocolor, Panavision.
DURATA
160 minute.
FILMAT
intre ianuarie - aprilie 1967
PREMIERA
octombrie 1967

NOMINALIZAT la
- premiul Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Lilian Gish).
PREMII
- premiul KCFCC pentru cel mai bun actor in rol secundar (Alec Guiness);
- premiul NBR pentru cel mai bun actor in rol secundar (Paul Ford).

TRIVIA
- spre a o determina pe Elizabeth Taylor să joace in "Comediantii", producătorul si regizorul Peter Glenville i-a spus că a obtinut acordul Sophiei Loren pentru a juca in film, pe un salariu mult mai mic decat standardul de 1 milion de dolari al Elizabethei Taylor. Taylor a acceptat pe loc să joace in film pentru "doar" 500.000 de dolari, cu conditia ca aparitia ei in film sa nu totalizeze mai mult de 30 de minute!
- este singurul film in care Richard Burton a fost mai bine plătit decat sotia sa, Elizabeth Taylor. El a incasat 750.000 de dolari, dar prezenta sa in film este de trei ori mai mare decat a Elizabethei Taylor;
- filmul a fost turnat in Africa, in Dahomey, si pe Coasta de Azur, in Franta.
- in timpul filmărilor la "Comediantii", Taylor si Burton au aflat despre rezultatele de la premiile Oscar din 1967: Taylor a castigat, iar Burton a pierdut...Pierderea lui Burton si-a pus amprenta atat asupra relatiei personale dintre Taylor si Burton, cat si asupra vietii profesionale, in competitia acerbă dintre cele două super-staruri.
- dictatorul Republicii Haiti i-a dat in judecată pe Liz Taylor si Richard Burton!
- un scurt documentar despre film, intitulat "Comediantii in Africa", descriind dificultătile prin care a trecut echipa de filmare, a aparut in 1967.
- in 1977, Alec Guiness avea să joace in "Războiul stelelor", in rolul lui Obi-Wan Kenobi.