Elizabeth Taylor în „Miercurea cenușii” (1973)

„Miercurea cenușii” (1973)

Un eminent chirurg estetician îi explică clientei sale tehnicile și procedurile operației estetice. Acesta îi arată zonele de piele care vor fi tăiate, cu o precizie rece și, în momentul următor, asistăm la desfășurarea operației. Scenele sunt terifiante, iar chipul și corpul pacientei sunt o adevărată hartă pe care s-a trasat cu marker-ul. Scalpel, injecții, foarfeci, ac și ață: spectatorul abia poate privi scenele pline de repulsie instinctivă și oroare. Odată operația terminată și date jos bandajele, vom vedea minunile chirurgiei estetice: femeia superbă de pe ecran nu e nimeni alta decât... Elizabeth Taylor! Este de-a dreptul o ușurare, pentru că atunci când începe filmul, Taylor arată destul de rău: o femeie bătrână și total neatractivă. Taylor a acceptat provocarea și s-a lăsat machiată și filmată în chip de femeie urâtă și îmbătrânită. N-ar fi fost pentru prima dată in lunga ei carieră. Ceea ce vedem ca urmare a operației este frumusețea ireală a lui Elizabeth Taylor, căci despre asta este de fapt vorba în acest film! Avem parte de o mulțime de planuri apropiate în care o vedem studiindu-se în oglindă cu încântare, aidoma publicului care o urmărește.

Singurul motiv pentru care acest film pare că a fost făcut este acela de a o privi pe Liz Taylor, din nou frumoasă, din nou slabă și din nou plătită cu 1 milion de dolari. Scenariul este destul de subțire și poate fi descris într-o singură frază: o femeie trecută de 55 de ani care recurge în secret la o operație estetică în Elveția pentru a recuceri dragostea soțului, redevine tânăra și superbă, dar nu va mai reuși să fie pe placul soțului, având, totuși, ca o consolare, o aventură cu un tânăr seducător în renumita stațiune de iarnă Cortina D'Ampezzo. Cam asta e tot ce se întâmplă în „Miercurea cenușii”. Dar, dacă punem filmul într-un context mai larg și ținem cont de anul apariției lui, vom vedea că este vorba despre un film șocant pentru publicul acelei epoci: era pentru prima dată când un film aborda tema „tinereții fără bătrânețe” la modul concret. Într-o scenă memorabilă, de la începutul filmului, publicul vede „pe viu” o operație estetică, cu amănunte oribile, de neprivit... O Elizabeth Taylor îmbătrânită (cu ajutorul unui machiaj fenomenal) decide să se supună unei astfel de operații, după care, în mod miraculos, femeia îmbătrânită se transformă în frumusețea perfectă, așa cum Elizabeth Taylor era în realitate, la vârsta de 41 de ani.

Pe măsură ce filmul se desfășoară, se presupune că trebuie să fim surprinși de povestea de dragoste dintre Liz Taylor (41 de ani) și Helmut Berger (29 de ani). Taylor arată mai frumoasă ca oricând, așa că elementul de surpriză dispare cu desăvârșire: orice bărbat de pe planetă s-ar fi îndrăgostit de ea! Superba Liz și frumosul Helmut Berger au o poveste pasională de dragoste. Elizabeth Taylor poartă costume fabuloase făcute de Edith Head și Valentino. Cea mai mare parte a filmului se petrece în stațiunea exclusivistă Cortina D'Ampezzo din Alpii italieni, unde Taylor se duce să își aștepte soțul, căruia nu i-a spus nimic despre operația sa. Acesta este însă reținut oficial cu diverse afaceri la Washington; neoficial, are o amantă, mai tânără decât fiica lor. Taylor începe să flirteze cu Helmut Berger, la început doar că să își testeze noul look. Până la urmă cei doi se îndrăgostesc și ajung să facă dragoste, pe muzica lui Maurice Jarre. Spre sfârșit, publicul mai are un motiv de nedumerire: când soțul (Henry Fonda) se reîntâlnește cu noua Taylor, el rămâne rece, insensibil și se pare că Taylor a făcut operația estetică degeaba! De ce? Cum poate vreun bărbat să nu fie sedus de re-întinerita Taylor? În final aflăm adevăratul mesaj al filmului: nicio chirurgie plastică nu poate salva o căsnicie în care nu mai există dragoste, emoție și prietenie. Superficialitatea lumii moderne nu ține loc de adevăr.

Richard Burton spunea despre „Miercurea cenușii” că este un film incredibil de vulgar și era de-a dreptul deranjat de scenele toride de dragoste dintre soția sa și Helmut Berger. „Nu pot să cred că soția mea face un film atât de violent împotriva gusturilor mele, un film de nimic! Singurul motiv pentru care soția mea a acceptat să facă acest film este acela că vrea să rămână un star faimos al cinematografiei. Ce stupid! Ea este deja un star nemuritor! La ce ii trebuie acest film?” Richard Burton era convins că Berger și Taylor au o aventură și dincolo de ecran, deși toată lumea știa că Helmut Berger era cât se poate de deschis în privința înclinațiilor sale sexuale: nu femeile erau pe placul lui! Producătorul Dominick Dunne avea să spună că întâmplările din timpul filmărilor erau cu mult mai interesante decât ceea ce se vedea pe ecran. Din cauza scandalurilor cu Burton, Elizabeth Taylor întârzia în mod repetat la filmări, determinându-l pe șeful casei Paramount Studio să vină personal de la Los Angeles la Cortina D'Ampezzo pentru a supraveghea producția. Dar, tot ce a putut face a fost să asiste pasiv la certurile dintre Taylor și Burton, adevărate războaie, care au înspăimântat întreagă echipa de producție.

Problema fundamentală a acestui film este aceea că nimeni nu poate crede că vreun bărbat ar putea să o părăsească pe Liz Taylor, așa cum face Henry Fonda în final. Este un lucru bun că nu ajungem niciodată să o vedem pe amanta lui, pentru că așa filmul ar fi fost total compromis. Taylor este superbă, decorurile sunt magnifice, dar... de fapt ce se întâmplă în acest film? Ea își așteaptă soțul, ea mănâncă, ea bea, ea oftează, ea face conversație, ea are un amant, ea vorbește la telefon, ea se privește în oglindă... E clar că scenariul s-a pierdut pe drum și se pare că toată lumea (de la scenarist până la regizor) a rămas mută de uimire în față frumuseții lui Elizabeth Taylor, pentru că au uitat să mai filmeze și altceva decât pe ea... Ceea ce, la urma urmelor, nu este deloc supărător, pentru că Taylor este magnifică și asta este tot ce contează. Filmul dezvăluie publicului latura nevăzută a celor bogați, fie ei aristocrați sau milionari americani, dornici să își recâștige tinerețea, într-un decor inaccesibil omului de rând. Regizorul Larry Peerce este destul de... relaxat, iar filmul este o melodramă strălucitoare, demnă de canale tv precum Diva sau Romantica, din seria Harlequin. Titlul filmului a fost inspirat de numele sărbătorii catolice („Miercurea cenușii”), care aduce aminte de mortalitatea omului. În cazul personajului lui Taylor, mortalitatea a fost puțin întârziată, cu ajutorul chirurgiei estetice...

În ciuda defectelor sale, filmul place și astăzi, așa cum a plăcut publicului din anii '70, iar Elizabeth Taylor a atras critici pozitive, lucru care nu se mai întâmplase de ani de zile. Superstaruri de magnitudinea lui Elizabeth Taylor își trăiesc viața în ochii publicului, așa că la data apariției acestui film, toată lumea a dorit să vadă dacă Liz Taylor a făcut într-adevăr o operație estetică. Frumusețea actriței a convins multă lume că Liz Taylor chiar a făcut o asemenea operație! Titlul de „cea mai frumoasă femeie din lume” trece invariabil de la o actriță la alta: într-un an este Ursula Andress, în alt an este Catherine Deneuve, apoi urmează Candice Bergen și așa mai departe. Dar Taylor a câștigat acest titlu de atâtea ori, zeci de ani la rând, încât ea nu mai are nevoie să între în nicio competiție. La vremea producerii acestui film, ea are 41 de ani și celebra ei frumusețe este intactă. Interpretarea sa surpinde plăcut, fiind cât se poate de departe de maniera cu care își obișnuise publicul după „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” De această dată Taylor joacă într-o notă joasă, sinceritatea sa fiind convingătoare, reușind să dea un personaj memorabil, pentru care a și fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță.

TITLUL FILMULUI

„MIERCUREA CENUȘII”/"ASH WEDNESDAY" (S.U.A./Paramount/1973)

PROMO

„Chirurgia a luat vârsta de pe chipul ei, dar îi va salva și căsnicia?” (Paramount)

DESCRIERE

O femeie se supune unei operații estetice totale, ca o ultimă încercare de a-și recâștiga soțul. Barbara Sawyer (Elizabeth Taylor) este căsătorită de peste 30 de ani cu Mark (Henry Fonda) și acum crede că îl va pierde în favoarea unei amante tinere. Barbara este convinsă că problema este înfățișarea ei: anii și-au spus cuvântul și azi ea arată îmbătrânita, urâtă și grasă, la ani lumina depărtare de frumusețea care era la tinerețe... Hotărâtă să își salveze căsnicia, ea pleacă în Elveția, la un spa de lux pentru o operație costisitoare. Ea aranjează cu Mark să se întâlnească pentru o vacanță la schi, la Cortina D'Ampezzo, după ce își va fi revenit după operație. După ce își reface chipul, sănii, burta și fesele, Barbara arată precum... Elizabeth Taylor și se duce să îl aștepte pe Mark. În acest timp, ea începe să flirteze cu tânărul Erich (Helmut Berger), un playboy seducător, spre a-și demonstra că și-a recăpătat farmecul și puterea de seducție. Totuși, noul chip și noua siluetă nu sunt de ajuns pentru a-l face pe Mark să se reîntoarcă la ea. Când acesta sosește, o anunță că a decis să divorțeze pentru a se putea căsători cu tânăra sa amantă.

DISTRIBUȚIA

Elizabeth Taylor (Barbara Sawyer), Henry Fonda (Mark Sawyer), Helmut Berger (Erich), Keith Baxter (David), Maurice Teynac (Dr. Lambert), Margaret Blye (Kate Sawyer), Andre Eszterhazy (Contele D'Arnoud), Dino Mele (Mario), Jill Pratt (Simone), Carlo Purl (Paolo), Dina Sassoli (asistenta Lisa), Henning Schluter (jucătorul de bridge), Kathy Van Lypps (Mandy), Monique Van Vooren (nemțoaica), Ilina Wassilchikoff (Silvana Del Campo), Jose de Vega (Tony Gutierrez), Rodolfo Lodi (Prințul Von Essen)

REGIA

Larry Peerce

PRODUCĂTOR

Dominick Dunne

SCENARIUL

Jean-Claude Tramont

IMAGINEA

Ennio Guarnieri

MUZICA

Maurice Jarre

COLOR

Technicolor

DURATA

99 minute

PREMIERA

noiembrie 1973

NOMINALIZAT la

- Globul de Aur pentru cea mai bună actrița de dramă (Elizabeth Taylor).

TRIVIA

- în timpul filmărilor, căsătoria dintre Liz Taylor și Richard Burton s-a deteriorat iremediabil.

- „Miercurea cenușii” i-a readus lui Elizabeth Taylor o poziție bună la box-office și salariul standard de 1 milion de dolari plus 20% din încasări.

Elizabeth Taylor in "Divortul" (1973)

REVIEW:
"Divortul" este un film facut special pentru Taylor si Burton: o poveste de dragoste volatila, care incepe cu o mare pasiune si se termina cu abuzuri reciproce; desi amintirile timpurilor frumoase ii bantuie, cei doi trebuie sa infrunte adevarul si sa faca singurul lucru de bun simt: sa divorteze. Subiectul este asemanator cu acela al filmului "Asa cum am fost" cu Robert Redford si Barbara Streisand, produs in acelasi an. Flashback-urile numeroase din prima parte sunt relevante pentru introducerea in povestea si atmosfera casniciei personajelor. Pare de necrezut faptul ca orice ar imbraca sau oricum ar fi coafata, Liz Taylor este superba. La 41 de ani, Liz Taylor pare sa imbatraneasca...de-andoaselea, pentru ca este mai frumoasa ca oricand, chiar si in scenele in care este mai plina decat de obicei. Fiecare nou cadru dezvaluie o alta Liz Taylor, spre deosebire de Richard Burton care pare plictisit, monoton si neschimbat pe intreg parcursul filmului. La varsta de 48 de ani, Burton pare sa fie la ani lumina departare de filmul "Cleopatra"...

Jane (Taylor) si Martin Reynolds (Burton) au trait "la dolce vita" la Roma, dar dupa 18 ani de casnicie au ajuns in pragul divortului. Roma arata (cum altfel?) superb in cadrele filmului: Gradinile Borghese, Via Condotti, Piata Navona...Pe langa Roma, avem ca bonus si aura cuplului regal al cinematografiei: Taylor-Burton. De notat ca Elizabeth Taylor poarta diamante si bijuterii adevarate, din propria sa colectie: celebrul diamant Krupp sau faimoasa perla La Peregrina! Niciun om de afaceri din lume, oricat de mult succes ar fi avut, nu ar fi putut sa ii cumpere sotiei sale asemenea bijuterii! Dar, se pare ca scenaristii au uitat sa ii spuna acest lucru Elizabethei Taylor...Pe de alta parte, stralucirea Elizabethei Taylor pare sa nu deranjeze, pentru ca toata lumea se asteapta sa vada mai degraba un documentar despre Taylor si Burton, decat un film artistic despre doi anonimi care divorteaza! Si poate ca, in anumite privinte, filmul "Divortul" chiar asta a fost: o incursiune in viata privata a celor doi. Burton pare mai degraba absent, obligat parca sa joace in acest film. In schimb, Taylor este peste tot, fiind un vulcan de la inceput pana la sfarsit. Intreaga audienta isi doreste ca ea sa apara cat mai repede pe ecran, pentru a ne trece plictiseala de a-l vedea pe Burton mai plictisit inca decat publicul care se uita la el!

Elizabeth Taylor si Richard Burton: o dragoste prea mare ca sa dureze! Iubirea lor a fost de proportii epice, de la inceputul scandalos pana la durerosul sfarsit. Presa mondiala a mancat o paine buna, zeci de ani, de pe urma lor. In anii '60 industria americana de film era dependenta de filmele lor. In anii '70, scaderea cotei lor la box-office le-a acutizat propriile neintelegeri. Taylor si Burton au continuat sa faca filme, dar separat, avand grija sa fie prezenti pe platourile de filmare ale celuilalt. Richard Burton, din nefericire, era epuizat de munca si alcool si se saturase sa fie un simplu membru al staf-ului Elizabethei Taylor, la pachet cu copiii, cateii, secretarii si valetii, si nu mai suporta sa fie numit "Mr. Elizabeth Taylor". La randul ei, Liz Taylor se saturase de betiile si infidelitatile lui Burton. Erau amandoi intr-un carusel din care nu puteau iesi, pentru ca desi certurile lor erau din ce in ce mai frecvente, nu puteau trai unul fara celalalt. La vremea cand au acceptat sa joace in "Divortul", propriul lor mariaj era deja in pericol.

Cand regina Hollywoodului s-a intalnit cu galezul shakespearian la mega-productia "Cleopatra", povestea lor de dragoste ilicita a fost semnul inceputului revolutiei sexuale din anii '60, avand reverberatii atat pe holurile Congresului S.U.A., cat si pe coridoarele Vaticanului. Publicul de cinema era socat si avid de infamul cuplu. Pentru aproape un deceniu, se parea ca lumea intreaga nu se putea satura de "Liz si Dick", dupa cum nici cei doi nu dadeau lumii vreun prilej de pauza: filme dupa filme, premii, bani, yachturi, diamante...Era ca si cum erau binecuvantati cu darul de a face si a aduce bani, pentru ca toti producatorii de cinema din lume doreau sa faca filme cu ei. Dar, deodata, aproape in mod abrupt, filmele lor au incetat sa mai aduca ploaia de bani de dinainte. Lor insile toate filmele le-au adus profit, dar producatorii nu mai aveau veniturile uriase din anii '60. Alegerile pe care le-au facut au fost lipsite de inspiratie si inceputul anilor '70 le-a redus drastic suprematia la box-office. In presa audio-vizuala erau inca numarul 1, dar publicul mainstream parea sa evite filmele lor. Si, chiar si atunci cand faceau un film de arta, o bijuterie cinematografica, precum “Under Milk Wood” in 1973 (impreuna cu prietenul lui Burton, Peter O'Toole), criticii de film si publicul deopotriva preferau sa ii ignore.

Este de la sine inteles ca aceasta situatie a creat neintelegeri in relatia si asa destul de volatila dintre ei. Ca o incercare de a-si recapata audienta, cei doi au fost de acord sa apara intr-un film de televiziune. Era, orice s-ar spune, un pas inapoi, tinand cont de performantele lor din deceniul trecut. Taylor si Burton aveau sa ii interpreteze pe Jane si Martin Reynolds, un cuplu instarit care locuieste la Roma impreuna cu cei trei copii ai lor. De ce la Roma? Pentru ca Taylor si Burton preferau sa traiasca si sa lucreze in afara Statelor Unite si a Regatului Unit pentru a-si putea feri salariile imense de fiscul anglo-saxon. Alte tari in care preferau sa lucreze si sa traiasca erau Germania, Elvetia si Mexic, care le ofereau de asemenea un confort fiscal. Si, nu in ultimul rand, hazardul a facut ca Taylor si Burton sa termine ceea ce incepusera in 1962 in acelasi loc: la Roma...

Regizorul filmului "Divortul", Waris Hussein, avea deplina compasiune pentru amandoi. Intelegea perfect de bine ca nivelul celebritatii Elizabethei Taylor o facea sa fie extrem de izolata si era constient ca este o femeie foarte bolnava si, in acelasi timp, foarte curajoasa. Nicio firma de asigurari nu o mai asigura pe Liz Taylor de ani de zile, deoarece erau binecunoscute bolile ei cronice. Cu toate acestea, Taylor garanta cu propriile ei salarii si continua sa joace in filme, asumandu-si riscuri consistente. Viata Elizabethei Taylor era impartita intre numerosii copii, nepoti, filme, acte de caritate, avandu-l in centru pe Richard Burton. In ciuda betiilor lui Burton si a luptelor fizice si verbale dintre ei, tensiunea sexuala dintre cei doi parea sa aiba aceleasi proportii ca pe vremea "Cleopatrei". Intr-un efort de a contribui la dezvoltarea televiziunii in Tara Galilor, Taylor si Burton au jucat impreuna intr-un film pentru Harlech Television, o companie la care Taylor-Burton detineau actiuni. Acest film se numea "Divortul" si avea doua parti, fiind vorba despre practic doua filme: "Divortul lui" si "Divortul ei", o reflectare a motivelor de divort din perspectiva sotului si a sotiei. Regizorul Waris Hussein avea nu numai sa filmeze divortul de pe ecran, ci sa si fie martor la destramarea casniciei din viata reala a lui Taylor si Burton.

In fapt, cuvantul "divort" nici nu este pronuntat pana in ultimele 4 minute ale filmului! Tot filmul este construit din flashback-uri, care ne dezvaluie viata de cuplu a celor doi, petrecerile de Craciun, copiii, casatoria...La un moment dat retraim o vizita pe care Jane o face in Africa, la compania unde Martin lucreaza. Vedem un sot plictisit, o sotie care se simte penibil si niciun fel de pasiune. Este clar ca filmul castiga in tensiune atunci cand ii vedem pe Taylor si pe Burton aruncandu-si vorbe grele, certandu-se sau impacandu-se. Dragostea lor este volatila, dificila, tranzitorie, desi pasionala. Relatia lor ii face in aceeasi masura fericiti si disperati. Rafalele verbale si fizice din film dau masura unei iubiri care nu se va putea incadra intre limitele unei casnicii. 

Filmul a fost difuzat la televiziunile americane in februarie 1973 si succesiv, pe tot parcursul anului, la toate televiziunile europene, cu exceptia Frantei, unde a fost prezentat pe marile ecrane. In mai 1973, Taylor si Burton deja filmau separat, tot in Italia: Burton in "Masacru in Roma" pentru Carlo Ponti si Taylor in "Miercurea Cenusii" pentru Dominick Dunne. Contractele lor stipulau ca trebuie sa filmeze in aceleasi locatii, chiar daca nu jucau impreuna. Dar mariajul lor era deja pe terminate. In iunie 1973, Elizabeth Taylor avea sa plece in America, dand publicitatii anuntul de separare de Richard Burton. Stirea a facut inconjurul lumii, lasand in umbra scandalul Watergate de la Casa Alba. In august s-au reintalnit la Roma, unde filmau tot separat: Burton in "Calatoria" pentru Carlo Ponti si Taylor in "Identikit" pentru Franco Rossellini. In 1974 au divortat...

TITLUL FILMULUI
"DIVORTUL"/"DIVORCE HIS - DIVORCE HERS" (Marea Britanie/Harlech Television/1973)

DESCRIERE
Povestea filmului se desfasoara la Roma, printre ruinele antice, la Coloseum, in parcuri si pe langa fantani feerice, ca decor al vietii frumoase duse candva de Martin Reynolds (Burton) si Jane Reynolds (Taylor). Martin, separat deja de sotia sa, se reintoarce la Roma dupa doi ani. Munca l-a fortat pe Martin, in toti cei 18 ani de casnicie, sa calatoreasca pe tot globul si sa stea departe de casa, pentru lungi perioade de timp. In ultimii doi ani a stat in Africa, instrainat si separat de sotie si de copii. Din punctul de vedere al lui Martin este vorba despre lupta unui barbat de a avea o slujba banoasa, care sa ii permita sa tina o casa si o familie. Din punctul de vedere al lui Jane este vorba despre o femeie abandonata, fortata sa creasca singura trei copii. Cea mai mare parte a afacerilor lui Martin este legata de compania multinationala cu baza in Africa. Martin si-a propus sa renunte la aceasta slujba istovitoare la un moment dat, dar se pare ca nu va putea renunta niciodata, pentru ca munca a ajuns sa ii fie mai apropiata decat propria sa familie. Odata ajuns la Roma, Martin se ocupa tot de afacerile sale si incearca, printre picaturi, sa petreaca cat mai multe clipe cu copiii lui. Mai intai este fata cea mica, Judy (Eva Griffiths), care nu constientizeaza ca tatal ei i-a parasit. Cealalta fata mai mare nici nu vrea sa auda de tatal ei, iar baiatul de 17 ani, Tommy (Mark Colleano), este de-a dreptul ostil. Poate ca Tommy are motive sa se comporte astfel, pentru ca aflam ca Martin a inselat-o pe Jane cu Diana Proctor (Carrie Nye). La un moment dat asistam la o petrecere data de Diana, unde Jane este insotita de Turi Livicci (Gabriele Ferzetti), cel care se pare ca i-a luat locul lui Martin; la aceasta petrecere vine si Martin si cei doi soti se reintalnesc. Problema cu Jane si Martin este ca ei nu au avut curajul sa divorteze, ci doar s-au separat. Cei doi inca spera ca se vor reuni. Astfel, Jane si Martin vor petrece o seara impreuna care se va termina inevitabil in reprosuri si certuri. Inainte ca Martin sa plece din nou in Africa, Jane isi gaseste curajul de a il suna si a-i spune sa se reintoarca acasa. In ciuda titlului sau, filmul se termina cu acest mesaj: ca cei doi se vor reuni. Dar, nimic nu pare senin sau datator de sperante, pentru ca e clar ca va urma o noua despartire...Cel putin, filmul are darul de a sugera ca nimic nu este alb-negru. Cei doi inca se iubesc, dar poate ca divortul este cea mai buna solutie pentru linistea lor.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Jane Reynolds), Richard Burton (Martin Reynolds), Carrie Nye (Diana Proctor), Barry Foster (Donald Trenton), Gabriele Ferzetti (Turi Livicci), Daniela Surina (Franca), Rudolph Walker (Kaduna).
REGIA
Waris Hussein.
SCENARIUL
John Hopkins.
PRODUCATOR
John Heyman.
MUZICA
Stanley Myers.
IMAGINEA
Gábor Pogány, Ernst Wild.
COSTUME
Edith Head.
MONTAJ
John Bloom.
DURATA
180 min.
FILM COLOR
Technicolor.

TRIVIA
- ruptura dintre Taylor si Burton a inceput la Budapesta, in 1972; Burton filma "Barba albastra" si, intr-o zi, a disparut pur si simplu de pe platoul de filmare impreuna cu Nathalie Delon. Liz Taylor, aflata la Roma, s-a lasat cu greu induplecata sa ii ierte infidelitatea. Mariajul lor s-a deteriorat definitiv in 1973, cand Taylor filma "Miercurea cenusii" la Cortina d'Ampezzo si Burton a acuzat-o ca il inseala cu Helmuth Berger; evident, toata lumea stia ca frumosului Berger nu prea ii plac femeile...Taylor nu a mai suportat comportamentul lui Burton si l-a parasit;
- tanarul regizor Waris Hussein avea sa povesteasca cum, la un moment dat, Richard Burton a invitat o tanara actrita in cabina lui si, cand au intrat, au gasit-o ascunsa pe Liz Taylor, care a inceput sa o alerge pe tanara ingrozita pe platourile de filmare, facand un scandal monstru;
- Waris Hussein a descris ulterior certurile teribile dintre Taylor si Burton, in timp ce intreaga echipa de filmare astepta in tacere ore in sir ca ei sa revina la filmari;
- pe data de 4 iulie 1973, Elizabeth Taylor a dat o declaratie de presa, scrisa de mana, prin care anunta separarea de Richard Burton; stirea a impartit prima pagina a ziarelor alaturi de Nixon si Watergate;
- povestea cuplului Taylor-Burton avea sa continue cu noi impacari, certuri, casatorii, divorturi, piese de teatru si, de fapt, doar moartea lui Richard Burton in 1984 i-a despartit cu adevarat.

Vezi un CLIP DIN FILM aici.

Elizabeth Taylor in "X, Y & Zee" (1972)

REVIEW:
Iat-o alergand spre noi! Este chiar ea, cea mai frumoasa femeie din lume! Fotografia este facuta de Gianni Bozzacchi, fotograful personal al lui Elizabeth Taylor, in primavara lui 1971, in timpul filmarilor de la Londra la productia „X, Y & Zee”. Este o fotografie celebra a unei Liz Taylor din nou in plina forma, din nou slaba si deja bunica! La sfarsitul anilor '60 se comentase pe larg despre fluctuatiile in greutate ale lui Elizabeth Taylor. In acest film, mult vestita frumusete a actritei este intacta. Personajul pe care il interpreteaza este excentric si temperamental, o femeie uneori vulgara dar intotdeauna voluptoasa, cu un apetit imens pentru orice, oricand, oricum. Dupa doi ani de pauza si o relatie din ce in ce mai turbulenta cu Richard Burton, Liz Taylor se reintoarce pe platourile de filmare la varsta de 39 de ani, decisa sa isi mentina statutul de superstar. Inceputul noului deceniu aduce schimbari radicale in viata profesionala a cuplului Taylor-Burton. La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, industria de film americana era in criza. Dupa „Singurul joc in oras”, salariile standard de 1 milion de dolari ale lui Elizabeth Taylor invcep sa devina de domeniul trecutului. Abia peste cativa ani, marile staruri de la Hollywood vor primi salarii cu sase zerouri: Robert Redford, Warren Beatty, Marlon Brando, Paul Newman, inclusiv Taylor si Burton vor reveni la salariile imense cu care erau obisnuiti, dar acum - la inceputul anilor '70 - era timpul austeritatii. Industria isi putea permite doar filme cu bugete reduse si costuri minime. Pentru „X, Y & Zee”, Liz Taylor a acceptat sa lucreze pentru cheltuieli de intretinere (este adevarat, extrem de generoase) pe perioada filmarii si procente consistente din incasarile brute. „Trebuie sa incercam sa supravietuim sau ne vom scufunda cu totii”, a declarat ea.

Pe plan personal, relatia volatila dintre Taylor si Burton isi punea amprenta atat asupra casatoriei lor, cat si a vietii lor profesionale. Burton era din ce in ce mai frustrat de esecurile repetate de a castiga un premiu Oscar. Bautura si viata trepidanta alaturi de Liz Taylor il transformasera uluitor pe Burton, imbatranindu-l in doar cativa ani de zile. Taylor parea sa supravietuiasca, neatinsa nici de razboiul cu timpul, nici de razboiul conjugal. Liz Taylor, care a fost practic cel mai bun agent de publicitate al lui Burton pe parcursul anilor '60, facuse tot ce se poate in materie de lobby pentru a-l ajuta sa castige un premiu Oscar pentru „Ana celor o mie de zile" in 1970, dar Academia Americana de Film l-a preferat pe John Wayne. Era a sasea oara cand Richard Burton rata sansa de a primi statueta. Pentru marele public, Taylor si Burton raman si la inceputul anilor '70 cele mai mari vedete de cinema, in ciuda declinului la box-office. Noul deceniu incepe pentru Taylor si Burton cu aceeasi stralucire. Cei doi continua sa duca un stil de viata luxuriant -  „jet-set life" - monitorizati zi de zi si pas cu pas de intreaga presa mondiala. Din 1962, de la intalnirea de pe platourile de filmare la „Cleopatra", Taylor si Burton facusera impreuna numai filme de succes, dar la inceputul anilor '70 publicul nu se mai inghesuia in salile de cinema pentru a ii vedea. Prefera sa ii vada in ziare, reviste sau la stirile de radio si tv. In anii '70 vor mai juca impreuna in doar 3 filme. „Doar nu suntem Stan si Bran!", exclamase Burton, exasperat, la o conferinta de presa.

„X, Y & Zee", cunoscut si ca „Zee and Co." ii prilejuieste lui Elizabeth Taylor unul dintre cele mai memorabile roluri din cariera sa. Filmul este un adevarat „one woman show" pentru Elizabeth Taylor si publicul este de-a dreptul incantat sa o auda parafrazand o replica celebra a la Clark Gable, din „Pe aripile vantului'': „Frankly, my dear, I don't give a shit". Taylor face toti banii in rolul lui Zee, beneficiind de un dialog sclipitor, interpretand cu placere si cu voluptate un rol care ii vine ca o manusa. Scenariul lui Edna O'Brien inseamna mult mai mult decat replicile fascinante si situatiile conflictuale ale povestii. Uneori, filmul atinge teme tulburatoare: vidul interior al individului in lumea contemporana, dificultatea de a comunica in relatiile dintre oameni si situatia volatila a cuplurilor din lumea moderna. Evident, filmul a trebuit sa fie adaptat rigorilor unei productii comerciale hollywoodiene si multe dintre ideile din scenariu sfarsesc in clisee si platitudini. Michael Caine si Susannah York sunt admirabili si se straduiesc sa fie cat mai convingatori in rolurile celorlalte doua laturi ale triunghiului amoros, dar este clar ca nu pot tine pasul cu Elizabeth Taylor, care isi joaca rolul cu atata nonsalanta, de parca ar mesteca scenariul ca pe o guma de mestecat...

„X, Y & Zee" este dovada vie ca indiferent de ce ar face sau ar spune Elizabeth Taylor, ea este un superstar prin definitie. Filmul nu este o capodopera, dar publicul este fascinat de modul cum este spusa povestea. De data aceasta, Taylor este sotia inselata. Asa cum arata (deloc subtil) si titlul filmului, avem de-a face cu un triunghi amoros. Liz Taylor este casatorita cu Michael Caine, un arhitect care isi doreste o amanta cu care sa aiba o relatie fara complicatii inutile. El crede ca a gasit-o in persoana lui Susannah York, pe care o va seduce cinic si eficient. Michael Caine nu face niciun efort de a-si ascunde fata de Taylor relatia ilicita, pentru ca o parte a placerii este aceea de a se sti ca are o amanta...Pe parcursul filmului ne dam seama ca a mai avut amante, lucru care si-a pus amprenta asupra casatoriei cu Taylor. Cei doi nu au copii, iar mariajul lor s-a transformmat intr-un camp de batalie sadomasochist. Uneori, filmul ne aduce aminte de Martha si George din „Cui i-e frica de Virginia Wool?". Cuplul a investit prea multa ura ca sa isi permita sa se desparta! Tanara amanta, Susannah York, nu isi da seama si se trezeste prinsa la mijloc in razboiul dintre Taylor si Caine. Ea pare mai degraba o fata linistita si timida, absolut normala, desi spre final Taylor ii descopera punctul „slab'': o tendinta latenta spre lesbianism. Acest mic amanunt va fi „arma" care ii va asigura lui Taylor victoria finala!

Faptul ca scenariul la „X, Y & Zee" este foarte bine facut trece absolut neobservat, pentru ca publicul are intreaga atentie concentrata asupra lui Elizabeth Taylor. Impresia este ca acesti doi foarte mari actori (Michael Caine si Susannah York) sunt pur si simplu un decor pentru superstarul a carui carisma este fara varsta: Elizabeth Taylor! Ea este stralucitoare si devine de-a dreptul fascinanta pe masura ce filmul se apropie de final. Michael Caine, care nu mai lucrase niciodata cu Elizabeth Taylor, era timorat la gandul ca va fi partenerul acestei legende in viata, ba mai mult, ca va da ochii si cu sotul ei, faimosul Richard Burton, care o insotea pe platourile de filmare pe sotia sa, chiar daca nu juca cu ea in acelasi film. In prima zi de filmare, Elizabeth Taylor a sosit la studio aidoma Reginei Angliei: inainte ca ea sa isi faca aparitia, au intrat mai intai numerosii membri ai staf-ului. Acest anturaj imens a dat nastere si unei glume: daca numai ei ar plati biletele pentru film, acesta ar iesi pe profit! Intr-un final a intrat si ea, regina ecranului, avandu-l in spatele ei pe Richard Burton. Michael Caine nu o mai vazuse niciodata in carne si oase pe Elizabeth Taylor si a ramas surprins sa vada cat de mica era ea in realitate (Liz Taylor avea o inaltime de 1,60 m). Ea a cerut staf-ului doua pahare de Bloody Mary, s-a indreptat cu ele spre Michael Caine si l-a sarutat pe obraji: „Noroc, Michael si... succes!", a spus Taylor si, la semnalul regizorului Brian G. Hutton, filmarile au inceput intr-o atmosfera degajata. A fost cel mai relaxat si vesel film pe care l-a facut vreodata, avea sa spuna Michael Caine.

Intreaga perioada de filmare a decurs neasteptat de usor, datorita in mare masura personalitatii pline de umor a lui Brian G. Hutton si a stiintei sale de a-si conduce actorii. Singurul moment in care Taylor a fost deranjata a fost cand editorul revistei Playboy, Hugh Hefner, a vizitat platourile de filmare si a incercat sa inregistreze in secret o convorbire cu Elizabeth Taylor. Ea a cerut sa fie eliminate orice reclame si bannere cu sigla Playboy de la studio. Taylor si Caine au lucrat extrem de bine impreuna. Un mic detaliu tehnic a aparut, totusi, la un moment dat. Datorita diferentei de inaltime dintre ei, la filmarile in grosplan, Taylor a trebuit sa stea pe o cutie pentru a intra in cadru impreuna cu Caine, care i-a spus lui Elizabeth Taylor ca datorita faptului ca toata lumea stia ca ea este mica de inaltime, publicul va crede ca si el este scund, ca vor crede ca este la fel de pitic ca Mickey Rooney! Taylor a izbucnit in ras si de atunci incolo avea sa ii spuna toata viata lui Caine: "Mickey!"

TITLUL FILMULUI
„X, Y & ZEE" (ZEE AND CO.) (Marea Britanie/Columbia Pictures/1972)

PROMO
„Veti avea parte de cea mai mare distractie!" (Columbia)

DESCRIERE
Scenariul a fost realizat de scriitoarea irlandeza Edna O'Brien, dupa propriul ei roman, „Zee and Co.", despre povestea unui „triunghi conjugal". Zee (Elizabeth Taylor) este sotia plina de temperament a arhitectului Robert Blakeley (Michael Caine), sotul nefericit si fustangiu. Stella (Susannah York), o creatoare de moda si proprietara unui boutique, este ultima cucerire a lui Robert. Ea intra pe orbita acestui carusel matrimonial, fiind sedusa atat de sot, cat si de... sotie. Totusi, desi filmul aduce in discutie un subiect delicat (lesbianismul), povestea nu se concentreaza pe acest aspect. Filmul este o adevarata melodrama erotica, cu actori admirabili. Arhitectul Robert si sotia sa Zee se inseala reciproc, se cearta, se impaca pasional si isi traiesc viata dintr-o petrecere intr-alta. La una dintre aceste petreceri, bogata si bizara gazda Gladys (Margaret Leighton) ii face cunostinta lui Robert cu tanara si frumoasa Stella, cu care acesta incepe o torida aventura. In ciuda lui Zee, care face orice sa ii desparta, Robert si Stella se intalnesc din ce in ce mai des. Cand Zee afla ca Robert a inchiriat un apartament pentru el si Stella, ea incepe se sa simta cu adevarat amenintata, ca niciodata inainte. Zee intra in cada de baie si isi taie venele, inscenandu-si sinuciderea, stiind ca va fi salvata la timp de Robert. Acest veritabil joc este de fapt incercarea disperata a lui Zee de a isi recastiga sotul. Dar planul lui Zee... nu reuseste in totalitate. Robert o salveaza, dar se intoarce la Stella. Hazardul ii vine in ajutor lui Zee, in clipa in care Stella vine sa o viziteze la spital si ii marturiseste ca in tinerete a avut inclinatii de lesbianism. Astfel, inepuizabila Zee o... seduce pe Stella! Mai tarziu, nebanuind nimic, Robert soseste la apartamentul inchiriat pentru el si Stella si le gaseste facand dragoste. Din acel moment este clar ca Stella va disparea in curand din peisaj, iar Zee isi va lua sotul inapoi acasa.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Zee Blakeley), Michael Caine (Robert Blakeley), Susannah York (Stella), Margaret Leighton (Gladys), John Standing (Gordon), Mary Larkin (Rita), Michael Cashman (Gavin), Gino Melvazzi (Head Waiter).
REGIA
Brian G. Hutton.
SCENARIUL
Edna O'Brien.
PRODUCATOR
Jay Kanter si Alan Ladd, Jr.
IMAGINEA
Billy Williams.
SCENOGRAFIA
Peter Mullins.
MUZICA
Stanley Myers.
MONTAJUL
Jim Clark.

FILM COLOR
Technicolor.
FILMAT intre
noiembrie 1970 - martie 1971.
PREMIERA
ianuarie 1972.
DURATA
110 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film.
PREMII
- premiul David di Donatello pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor)

TRIVIA
- filmul are asemanari frapante cu faimosul „Cui i-e frica de Virginia Woolf?"; razboiul verbal si fizic seamana cu acela dintre Martha si George, numai ca de aceasta data avem o comedie amuzanta, hilara, cu replici spontane;
- Edna O'Brien a fost nemultumita de regizor, simtindu-se tradata: unele replici au fost pastrate in film, altele au fost sterse, iar alte replici ii apartin regizorului; scriitoarea avea sa spuna ca opera ei a fost macelarita, desi filmul i-a sporit notorietatea si a ajutat-o in cariera;
- „X, Y & Zee" nu a fost un blockbuster; dar critica de film a primit cu admiratie interpertarea lui Elizabeth Taylor, considerand ca actrita si-a regasit filonul artistic, jucand mult mai bine fara Burton. Pauline Kael de la „The New Yorker" a spus ca acest film i-a permis lui Elizabeth Taylor sa redevina ceea ce este: cea mai buna actrita a generatiei sale. Frumoasa care nu imbatraneste a gasit in interiorul ei resursele de a fi spirituala si libera, reusind sa aiba o interpretare rafinata si, pentru prima oara, pare ca se distreaza la fel de bine ca si publicul care o urmareste;
- „Elizabeth Taylor si cu mine am devenit cei mai buni prieteni, pentru ca ea este cu adevarat o lady si cred ca si eu reusesc sa fiu un gentleman", avea sa declare Michael Caine;
- Michael Caine a acceptat sa joace in acest film fara a citi scenariul cand a auzit ca va fi partenerul lui Elizabeth Taylor, care la acea vreme era cea mai mare vedeta de cinema;
- filmul contine nuditate si cuvinte obscene, ceea ce a facut sa fie interzis copiilor sub 18 ani;
- Elizabeth Taylor isi stia replicile la perfectiune, lucru care l-a facut pe Michael Caine sa o roage sa se mai incurce cateodata, ca sa mai para ca este si el la fel de bun si de profesionist ca ea; Taylor a ras si i-a facut pe plac.

Vezi ce spune operatorul de imagine BILLY WILLIAMS despre CUM ESTE SA LUCREZI CU ELIZABETH TAYLOR aici.

Elizabeth Taylor in "Singurul joc in oras" (1970)

REVIEW:
Fran este o dansatoare deja consolata cu viata fara sens pe care o duce in Las Vegas. Joe este un pianist ratat care isi da toti banii la zaruri si ruleta. Jocul dintre cei doi le poate schimba viata. Filmul are in distributie doi dintre cei mai frumosi actori ai marelui ecran dintotdeauna: Elizabeth Taylor si Warren Beatty. De aceasta data, Taylor se confrunta cu o serioasa dificultate: aceea de a interpreta o dansatoare de cabaret, inca tanara, inca frumoasa si inca sexy! In ultimii ani, marele public deja se obisnuise cu imaginea unei Elizabeth Taylor care interpreta femei puternice, trecute de prima tinerete, femei grase si alcoolice, precum Martha din "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" si Sissy Goforth din "Boom!". Atat de mult isi dorise Liz Taylor sa fuga de imaginea sa de femeie frumoasa, sa interpreteze roluri de compozitie, incat - in termeni de competitie cu noile frumuseti ale marelui ecran din acea vreme, gen Raquel Welch sau Ursula Andress - ea nu mai era ceea ce indeobste se numeste un sex-symbol, o "babe", o "bomba sexy".

In "Singurul joc din oras", Taylor, la varsta de 37 de ani, trebuia sa re-devina femeia tanara, frumoasa si sexy, asa cum si-o reamintea toata lumea din filmele din anii '40 si '50. Problemele grave de sanatate ale Elizabethei Taylor de la sfarsitul anilor '60 isi pusesera amprenta asupra siluetei sale: Liz Taylor era inca frumusetea admirata de o lume intreaga, dar nu mai era nici tanara si nici slaba. Silueta de invidiat din "Cleopatra" era...istorie! Liz Taylor pare ca pentru acest film a urmat o dieta drastica din care s-a oprit la un moment dat, pentru ca da, chipul Elizabethei Taylor este de o frumusete perfecta, picioarele sunt zvelte, miscarea ei este tinereasca si extrem de feminina, dar, una peste alta, Liz Taylor este cam durdulie ca sa ne-o imaginam dansatoare intr-un cazino din Las Vegas...Dar, noul deceniu avea sa-i trezeasca apetitul Elizabethei Taylor de a re-deveni "cea mai frumoasa femeie din lume", astfel ca silueta ei va recapata formele apetisante cu care isi obisnuise publicul, in viitoarele filme din anii '70, cum ar fi "Hammersmith a evadat" sau "Miercurea cenusii".

Chiar si in acest film este sesizabila fluctuatia in greutate a actritei si, la un moment dat, o regasim pe acea Liz Taylor sexy si frumoasa din urma cu un deceniu, din "BUtterfield 8". Astazi stim ca Taylor era sub o medicatie excesiva, ca durerile de coloana erau insuportabile si ca trebuia sa poarte corsete pentru a se putea deplasa. Marele public avea o serioasa problema in a si-o inchipui pe Elizabeth Taylor drept o fata din clasa muncitoare, care se zbate sa-si castige existenta, mai ales in rol de dansatoare care isi economiseste fiecare banut si e foarte atenta cu cheltuielile. Dar, chiar si asa, Liz Taylor reuseste sa fie credibila si, la un moment dat, uitam cu totii ca pe ecran este cea mai scump platita actrita din lume. Ceea ce vedem este o fata simpla, Fran Walker, a carei imagine este cat se poate de departe de ceea ce era in viata reala actrita care o interpreta.

Studiourile 20th Century Fox au platit 500.000 de dolari pentru drepturile de ecranizare a piesei, inca inainte ca ea sa fie jucata pe Broadway. Piesa s-a dovedit a fi un fiasco si a avut doar 16 spectacole. In ciuda acestui fapt, Fox a mers mai departe cu proiectul si a trimis scenariul Elizabethei Taylor, care a acceptat rolul contra unui salariu de 1.250.000 de dolari. Bugetul filmului s-a ridicat la 11.000.000 de dolari si superproductia a fost filmata la Paris, la cererea Elizabethei Taylor, pentru a fi aproape de Richard Burton, care filma la Paris in filmul "The Staircase", impreuna cu Rex Harrison (Cezar din "Cleopatra"). Taylor nu putea sta departe de Burton, care la acea vreme - din nefericire - devenise dependent de alcool. Astfel, un film care avea ca tema principala Las Vegas-ul si jocurile de noroc, o tema eminamente americana, a fost turnat in intregime la...Paris! In ziua de azi, starurile de la Hollywood pot cere mari sume de bani pentru a juca intr-un film, dar nimeni nu mai poate cere ceea ce Taylor a cerut: ca un film sa fie produs acolo unde doreste ea, pentru ca acolo se simte mai bine ! Astfel ca devine aproape o placere sa urmaresti strazile, cazinourile si interioarele Las Vegas-ului, construite special pentru Taylor la Paris.

Regia a fost incredintata veteranului George Stevens, care mai lucrase cu Elizabeth Taylor la doua imense succese: "Un loc sub soare" si "Uriasul". Frank Sinatra fusese distribuit initial in rolul lui Joe, dar cand Taylor s-a imbolnavit, filmarile au fost re-programate, iar Sinatra a trebuit sa renunte pentru ca era deja implicat in alte proiecte. El a fost inlocuit cu tanarul Warren Beatty (mai mic cu 5 ani decat Taylor), care tocmai terminase "Bonnie si Clyde". Elizabeth Taylor si Warren Beatty reusesc sa intre perfect in roluri. El lucreaza intr-un bar ca pianist, iar ea este dansatoare intr-un cazino. Intr-o noapte, iesind de la munca, ea intra singura in acest bar si pleaca impreuna cu pianistul...Impotriva dorintei amandurora, intre ei se infiripeaza o dragoste adevarata, desi amandoi si-ar fi dorit doar o aventura. Ea este intr-o relatie cu un barbat insurat, iar el este un impatimit al jocurilor de noroc. Tocmai cand cei doi incep sa se obisnuiasca cu noua lor situatie, trecutul ii ajunge din urma. In ciuda defectelor filmului (prea claustrofobic, poate prea lung), chimia dintre Taylor si Beatty, performantele lor actoricesti si finalul neasteptat fac din "Singurul joc in oras" un film care a trecut testul timpului.

"Singurul joc in oras" avea sa fie ultimul film din indelungata cariera a marelui cineast american George Stevens. Din pacate, scenariul nu a permis din start realizarea unei noi capodopere. Sa aduci impreuna nume de asemenea calibru (Taylor, Beatty si Stevens) ca sa ecranizezi o piesa minora sentimentala, era ca si cum ai fi incercat sa faci o croaziera pe Mediterana la bordul unei barci cu vasle...Fara injectiile de viata administrate de Taylor si Beatty, acest film ar fi fost uitat de multa vreme. Titlul filmului, devenit ulterior o expresie populara in America, se referea nu la faptul ca "singurul joc in oras" ar putea fi jocul la ruleta sau jocul de-a prostitutia, asa cum ne-am astepta fiind vorba de Las Vegas, ci se referea la jocul de-a casatoria!

Pentru a ne-o face credibila pe Taylor in rol de dansatoare, George Stevens ne arata la inceputul filmului o scena cu un ansamblu de dansatoare la un show din Las Vegas, dupa care face un zoom pe chipul lui Taylor, care pare sa danseze in rand cu celelalte fete. Chipul Elizabethei Taylor este inca una din marile atractii ale epocii noastre, dar silueta ei rotunjoara nu poate fi aceea a unei fete dintr-un ansamblu de dans! Beatty, care aduce destul de mult cu George Hamilton, reuseste sa fie un playboy vulnerabil, dornic sa joace adevaratul joc al vietii: dragostea. Stevens trateaza aceasta poveste de comedie romantica in stilul lui binecunoscut: epic si grandios. Scenografia si sunetul sunt impresionante. Pe tot parcursul filmului avem impresia ca Stevens deschide o noua poveste, ca exploreaza o noua tema, dar filmul se reintoarce in matca lui, la ceea ce il obliga scenariul destul de gol si de banal.

Punctul slab al filmului este scenariul lui Frank D. Gilroy: surpinzator de fad, bun mai degraba pentru un film tv de duminica. Povestea se dorea o comedie romantica despre felul in care oamenii interactioneaza. Din pacate, totul este aproape previzibil si superficial. Cateva din dialogurile lui Gilroy sunt comice in mod involuntar, desi s-ar fi dorit filozofice, pline de inteles profund. Drept urmare, pana si regia lui George Stevens pare obosita, in ciuda performantei de a filma Las Vegas-ul la...Paris! Cei care salveaza filmul sunt Elizabeth Taylor (superba si emotionanta) si Warren Beatty (inspirat si plin de prospetime).

Warren Beatty este de-a dreptul fermecator, foarte bine distribuit in rol. Potrivit lui Taylor, Warren Beatty era atat de curtat, de vanat de femei, incat Taylor si Beatty abia apucau sa-si vorbeasca in pauzele de filmare. Burton venea pe platouri, urmarea scenele de dragoste dintre Taylor si Beatty si apoi se "confesa" presei de scandal ca sotia lui are o aventura cu Beatty. Taylor ii spunea ca e nebun, ca Beatty e un copil, ca e ca un frate mai mic pentru ea. "Si ce ? Nu s-au mai vazut incesturi ?" - ii replica Burton, in stilul sau plin de umor. Presa internationala a relatat pana la ultimul detaliu realizarea acestei superproductii, ne-uitand sa consemneze ca orice platou unde filmeaza Elizabeth Taylor seamana cu o "curte a Renasterii". Filmul a iesit pe piata la inceputul lui 1970, fara a avea succesul scontat la box-office. Poate ca acest fapt a facut ca filmul sa fie bine primit de critica de specialitate, care a comentat ca "in sfarsit, milioanele lui Miss Taylor nu se mai bazeaza pe ochii ei violeti si pe surasul provocator, ci pe talentul si pe temperamentul ei artistic". Ca si in cazul Gretei Garbo, cu decenii in urma, publicul tinta al Elizabethei Taylor era de-acum cel european. De aproape 10 ani Liz Taylor nu mai fusese in America (decat ocazional), ba chiar incercase sa renunte la cetatenia americana de dragul lui Richard Burton si acest lucru este unul din factorii care au dus la scaderea cotei sale la box-office pe continentul american.

TITLUL FILMULUI
"SINGURUL JOC IN ORAS"/"THE ONLY GAME IN TOWN" (S.U.A./20th Century Fox/1970)

PROMO
"Zarurile erau viciul lui. Viciul ei erau barbatii" (Fox)

DESCRIERE
Doi ratati, o dansatoare si un pianist, cauta o distractie si dau peste o adevarata dragoste. Fran Walker (Elizabeth Taylor) este o dansatoare veterana in Las Vegas, care are o relatie cu Lockwood (Charles Braswell), un businessman din San Francisco, insurat si fericit ca poate avea si nevasta si amanta. Fran incepe o relatie cu Joe Grady (Warren Beatty), un pianist care lucreaza intr-un bar si este impatimit de jocurile de noroc. Fran si Joe stabilesc la inceput ca relatia lor sa fie pe termen scurt, sa fie doar sex si atat, pana cand Joe va face rost de bani sa plece la New York. Dar, cu timpul, cei doi se indragostesc impotriva vointei lor. Viata lor impreuna este marcata de castigurile si pierderile lui Joe la jocurile de noroc si se complica atunci cand amantul lui Fran apare in Las Vegas. Acesta vine cu o veste la care Fran nu se mai astepta: a divortat si este gata sa o ia pe Fran de nevasta. Totusi, acum cand visul i s-a implinit, Fran nu il mai vrea pe Lockwood, pentru ca este iremediabil indragostita de Joe. La randul sau, Joe, desi a castigat la jocuri suma necesara pentru a incepe o noua viata la New York, ia decizia sa joace cel mai mare dintre jocuri: casatoria cu Fran.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Fran Walker), Warren Beatty (Joe Grady), Charles Braswell (Thomas Lockwood), Hank Henry (Tony).
REGIZOR
George Stevens.
SCENARIUL
Frank D. Gilroy.
PRODUCATOR
Fred Kohlmar, Edgar Lansbury.
IMAGINEA
Henri Decae.
MUZICA
Maurice Jarre.
FILMAT intre
septembrie 1968 - martie 1969.
PREMIERA
ianuarie 1970.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
113 minute.
GENUL
drama romantica, dragoste.

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.250.000 de dolari;
- salariul lui Warren Beatty a fost de 750.000 de dolari;
- Warren Beatty era fratele bunei prietene a Elizabethei Taylor: Shirley McLaine;
- Elizabeth Taylor a cerut ca filmul sa fie produs la Paris. Studiourile au acceptat, iar bugetul a crescut considerabil, deoarece Las Vegas-ul a trebuit sa fie re-creat la Paris.
- dupa 86 de zile de filmare in Paris, echipa de filmare a trebuit, totusi, sa se mute in Las Vegas pentru inca 10 zile de filmare.
- desi fundalul din film se presupune ca este Las Vegas, filmul s-a turnat la Paris, deoarece sotul Elizabethei Taylor turna un film in Franta, iar Liz Taylor nu dorea sa stea fara el.
- se spune ca Warren Beatty detesta cazinourile si jocurile de noroc, dar a acceptat sa joace in acest film, incantat ca avea sa lucreze cu George Stevens si Liz Taylor;
- dupa acest film, Elizabeth Taylor a luat o pauza de aproape doi ani.

Elizabeth Taylor in "Ceremonia secreta" (1968)

REVIEW:
"Acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea", scria un critic de cinema la data premierei acestui film. In "Ceremonia secreta", Liz Taylor este Leonora, o prostituata intre doua varste, care se lasa convinsa de Cenci (Mia Farrow) sa ii tina locul mamei sale moarte. Tanara Farrow este o orfana bogata, care traieste intr-o casa imensa din Londra si este controlata din cand in cand de doua matusi. Taylor descopera ca seamana izbitor cu mama moarta a lui Farrow, asa cum Farrow seamana la fel de bine cu fiica moarta a lui Taylor! Filmul este o drama psihologica impresionanta, presarata de mister si suspans. Regizorul Joseph Losey confrunta publicul cu teme dificile: relatia mama-fiica, rolul femeii in societatea moderna, incestul, lesbianismul, relatiile de familie. Dar, in ciuda prezentei Elizabethei Taylor, publicul mainstream a stat departe de salile de cinema: filmul era prea ciudat, prea straniu pentru marele public si prea provocator pentru critica de film.

Scenariul lui Tabori era adaptat dupa nuvela "Ceremonia secreta" de scriitorul argentinian Marco Denevi. Filmul a fost initial conceput de Losey ca un vehicul pentru Ingrid Bergman. Scenariul a fost terminat cu trei ani inainte de "Boom". Imediat dupa ce au terminat primul lor film, Taylor l-a intrebat pe Losey: "Ce-ar fi sa mai facem un film impreuna?". Losey si-a adus aminte de scenariul lui Tabori si s-a gandit ca Taylor era ideala pentru rolul Leonorei. Filmul este parca un ritual ciudat de explorare a laturii umane intunecate, o incursiune de o fascinatie perversa intr-o lume tabu: incestul, violul, boli mintale, relatii umane intortocheate, sindromul familiei...In centrul acestei povesti stau Leonora (Taylor) si Cenci (Farrow), care vor forma o relatie surogat de mama - fiica si, pentru o vreme, vor trai cu placere o existenta retrasa pana la aparitia celor doua matusi ale lui Cenci si a tatalui vitreg al acesteia, Albert (Mitchum). Matusile reprezinta o amenintare la adresa averii si a vietii linistite a lui Cenci, iar Albert reprezinta o amenintare sexuala la adresa fetei. Evenimentele se vor precipita intr-o spirala a tragediei care va culmina in nebunie, sinucidere si crima.

Joseph Losey s-a auto-exilat in Europa in anii '50, pentru a scapa de acuzatiile de activitate anti-americana. Numele lui a fost pus pe lista neagra la Hollywood, datorita vederilor lui de stanga. Cincisprezece ani mai tarziu, paradoxul a facut ca regizorul interzis de Hollywood sa realizeze doua superproductii finantate de Hollywood si jucate de cele mai mari staruri ale Hollywoodului, Taylor si Burton. Un film de arta pretentios? O capodopera uitata? Un proiect neinteles? "Ceremonia secreta" a avut ghinionul de a fi dat pe piata imediat dupa "Boom", care a fost prost primit de critica de film si de publicul larg. "Ceremonia secreta" era la fel de provocator pentru publicul mainstream si a fost promovat ca o psihodrama cu lesbiene. Unele reclame spuneau: "E timpul sa vorbim despre ceea ce s-a tacut pana acum"...

"Ceremonia secreta" este bazat pe scenariul scriitorului maghiar George Tabori, despre o poveste misterioasa cu o atmosfera morbida si cu cateva personaje comune si vulgare prinse intr-un ritual obscur pe care acestea nu il pot intelege, dar de care nu se pot desprinde, fiind fortate sa il joace pana la capat. Stilul baroc al lui Losey isi gaseste cea mai buna expresie in decorurile, imaginea si interpretii acestui film. Casa in stil Art Noveau si interioarele labirintice ale acesteia sunt un adevarat personaj in sine; camera de filmat ne-o arata in miscari expresioniste; complexitatea decorului are aceeasi importanta ca si vedetele filmului.

Losey trimite spre public semnale puternice, aproape agresive, reusind o adevarata imbinare a stilulului baroc cu stilul "camp", atat de popular incepand cu anii '60 (reprezentat cel mai bine de Andy Warhol). In ciuda imaginii stralucitoare si a decorului luxuriant, filmul este plin de anxietate, subtilitate si emotii puternice. Totusi, pe alocuri, apar neasteptate situatii comice. Ca si in celelalte filme ale sale, Losey infatiseaza un joc psihologic periculos intre personajele dramei. "Ceremonia secreta" este povestea intalnirii dintre trei personaje: o tanara orfana provenita dintr-o familie bogata (Farrow), o prostituata pe care orfana o adopta temporar ca mama a ei (Taylor) si tatal vitreg al tinerei, care iese din inchisoare (Mitchum). Reunirea acestui trio este cinema in stare pura, un film fara varsta, care inca poate provoca imaginatia atator generatii de spectatori.

Filmul impresioneaza prin portretele psihologice pregnante. Critica de film a fost destul de impartita vizavi de "Ceremonia secreta", dar majoritatea a fost de acord ca Elizabeth Taylor face poate cel mai bun rol al ei de pana atunci. Liz Taylor reuseste performanta de a trece de la prostituata prost imbracata si vulgara, la femeia stralucitoare, cu bijuterii costisitoare, cu turbane purpurii si imbracata in rochii superbe. Mia Farrow este, de asemenea, perfecta in rol. Multe din filmele in care a jucat Robert Mitchum nu sunt bune, dar el a fost bun in orice film a jucat. Scena de pe plaja dintre Taylor si Mitchum, in care Taylor este in mod intentionat imbracata ca o prostituata, este antologica. Mitchum e puternic, desi putini actori ii pot face fata Elizabethei Taylor! Un alt personaj al filmului este casa in care locuieste Farrow, casa care a fost gasita de regizor in cartierul Kensington din Londra, construita si decorata in stilul Art Nouveau. Losey si-a folosit toata stiinta pentru a reda in toata splendoarea sa arhitectura casei.

Odata atribuit rolul principal Elizabethei Taylor, Losey a inceput sa caute restul distributiei. Avea nevoie de un star cu box office bun pentru rolul lui Albert si l-a ales pe Robert Mitchum, pe care il cunoscuse cu ani in urma la Hollywood. Pentru rolul lui Cenci i-a fost sugerata Mia Farrow, care la acea vreme era in plin divort de Frank Sinatra. Pamela Brown si Peggy Ashcroft au fost distribuite in rolul matusilor lui Cenci. Cea mai mare provocare a fost alegerea excentricei case din film. Losey a ales o vila Art Nouveau, vopsita in albastru si verde, cu interioarele pline de lemn negru, candelabre, vitralii, oglinzi venetiene si mozaicuri. Casa a fost construita intre anii 1896 si 1904 de catre Halsey Ricardo. Casa era acum goala si nelocuita, ceea ce i-a oferit prilejul scenografului Richard Macdonald sa reconstitue decorul asa cum a dorit Losey.

Losey spunea ca filmul este povestea unor personaje care incearca sa-si ascunda adevarata fata, sa isi reprime nevoile intime si sexuale si ca este un joc in care oamenii se folosesc unii de ceilalti atat timp cat au nevoie. Losey avea sa regrete ca l-a angajat pe Mitchum. Din primul moment al filmarilor, actorul a fost ostil atat fata de regizor, cat si fata de Elizabeth Taylor si Mia Farrow, avand in general o atitudine neprietenoasa, ingreunandu-i munca regizorului. Mia Farrow povestea ca pentru acest film i s-a vopsit parul in culoare neagra, pentru a o face sa semene cu Elizabeth Taylor. Pana la urma, cand au inceput filmarile i s-a dat o peruca neagra. Richard Burton venea mai tot timpul pe platouri si obisnuia sa dea declaratii presei, in stilul sau binecunoscut: "Sotia mea are o afacere de dragoste...profesionala cu Joe Losey!". Burton chiar s-a oferit sa preia rolul lui Mitchum, daca acesta continua sa fie dificil.

Elizabeth Taylor s-a dovedit inca o data a fi cea mai mare actrita a generatiei sale, o actrita desavarsita atat pe ecran cat si pe platourile de filmare. Intreaga echipa de filmare a iubit-o si a aplaudat-o. Singura ezitare pe care a avut-o a fost la filmarea scenei din cada de baie, scena in care se dezbraca si intra in cada cu Farrow. Avand pe ea doar un prosop, Taylor pur si simplu a "inghetat", iar Losey a fost nevoit sa dea afara toata lumea de pe platoul de filmare, pastrand doar strictul necesar. La "Ceremonia secreta", Losey i-a lasat deplina libertate de interpretare lui Taylor, care pentru acest rol a primit "Steaua de cristal" (Oscarul frantuzesc la acea vreme). Farrow este si ea perfecta in rol, prefacandu-se violata si gravida si culminand cu dementa si sinuciderea. Probabil ca si nebunia in sine ar putea fi un personaj in acest film. In mod cert, casa este un personaj principal. Stil eclectic, holuri labirintice, camere si coridoare, balcoane si mult lemn negru...

Farrow a ajuns sa ii cunoasca foarte bine pe Taylor si pe Burton in timpul filmarilor. In fiecare zi, Mia Farrow era invitata la pranz de catre Burtoni, intr-un restaurant aproape de studiouri. Masa dura cam doua ore si Elizabeth Taylor avea grija ca Mia sa fie tratata cu cea mai mare atentie. "Ma simt chiar ca o mama pentru tine", i-a spus Taylor. La un moment dat filmarile s-au mutat in Olanda. In pauza, Mia Farrow calarea pe plaja, Mitchum scria poezii, iar seara se adunau cu totii in apartamentul Burtonilor, unde Richard Burton recita versurile sale favorite cu o voce de aur.

Losey a fost total nefericit la lansarea filmului, pentru ca studiourile Universal au promovat filmul ca fiind o aventura intre lesbiene, lansand postere cu Taylor si cu Farrow stand in pat impreuna. Studiourile si-au scos banii pana la urma, vanzand filmul televiziunilor. Mai mult, spre furia lui Losey, pentru a putea fi difuzat la televiziune, producatorii au schimbat mai multe scene din film, facandu-l aproape de neinteles privitorilor. Din fericire, pentru cinematografe s-a pastrat versiunea initiala.

"Ceremonia secreta" a mai coborat cu cateva puncte pozitia Elizabethei Taylor la box office. Criticul de film Rex Reed scria ca "acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea."; Pauline Kael l-a considerat un film oribil, iar Judith Crist l-a catalogat drept un dezastru. Dar cele trei nume de mai sus ar fi criticat orice ar fi facut Taylor si Burton. In schimb, revista "Variety" a avut numai cuvinte de lauda, iar ziarul "The New York Times" scria ca este cel mai bun film al lui Joseph Losey.

Atat "Boom" cat si "Ceremonia secreta" si-au recastigat prestigiul odata cu trecerea anilor. Cineastul John Waters spune ca "Boom" este unul dintre cele mai bune filme. Dan Callahan spune ca "Ceremonia secreta" nu poate fi catalogat, pentru ca este un film unic, irepetabil, la fel de percutant ca "Unora le place jazz-ul" de Billy Wilder si "Supa de rata" de Leo McCarey. Alti critici au considerat ca "Ceremonia secreta" este un film mai bun decat "Accidentul". Opulenta si decadenta lucreaza in favoarea filmului, cu o Mia Farrow in rol de orfana bogata si nebuna si cu o Elizabeth Taylor care pretinde ca este (si chiar devine) mama acesteia. Robert Mitchum este perfect in rol de tata vitreg. Toate aceste personaje se afla intr-o relatie violenta si complicata, la fel ca in "Accidentul" lui Losey sau in "Reflectii intr-un ochi de aur" al lui Huston. Replicile sunt spuse cu incetinitorul, cu pauze lungi, ca un fel de rugaciune continua.

O lista a filmelor stranii din anii '60 ar fi incompleta fara "Ceremonia secreta", aceasta psihodrama nebuna. Pe langa atributele filmului, veti mai avea parte de un soc: o Liz Taylor grasa, cu dintii stricati de bautura, in drum spre biserica Sf. Maria Magdalena ca sa se roage, dupa ce tocmai i-a facut o felatie unui client si apoi plecand spre cimitir pentru a duce niste flori la mormantul fiicei sale...Dorinta Elizabethei Taylor de a juca roluri delicate, complicate, departe de imaginea sa de cea mai frumoasa femeie din lume, a dus la scaderea cotei sale comerciale. Pe de alta parte, la sfarsitul anilor '60, Taylor si Burton aveau parte de o presa proasta si orice ar fi facut ar fi fost criticat si respins. In plus, publicul era deja saturat de filmele lor si prefera sa citeasca despre ei, decat sa mai vada filmele lor. In mod special, publicul din America obosise sa o vada pe Taylor in roluri in care era fie prea batrana pentru a le juca ("Imblanzirea scorpiei" sau "Singurul joc din oras"), fie era prea tanara pentru rolurile respective ("Boom" si "Ceremonia secreta"), in vreme ce publicul european abia acum descoperea ca Elizabeth Taylor este intr-adevar o mare actrita!.

TITLUL FILMULUI
"CEREMONIA SECRETA"/"SECRET CEREMONY" (S.U.A./Universal/1968)

PROMO
"Nimeni nu are voie in sala in ultimele 12 minute!" (Universal Studios).

DESCRIERE
In timp ce calatorea cu un autobuz in Londra, Leonora (Elizabeth Taylor), o prostituata intre doua varste, descopera ca este urmarita de o tanara fata trista, Cenci (Mia Farrow), o adolescenta care seamana izbitor cu fata moarta a Leonorei. Cenci o urmareste pe Leonora pana la mormantul fetei acesteia si apoi o invita acasa la ea. Acolo, Leonora realizeaza stupefiata ca seamana perfect cu mama moarta a lui Cenci. Miscata de nevoia de dragoste a lui Cenci si intrigata de luxul casei acesteia, Leonora accepta sa ramana si sa locuiasca impreuna cu Cenci si sa fie noua ei mama. Astfel, ea le spune celor doua matusi avare (dinspre tata) ale lui Cenci ca este sora mamei lui Cenci. Leonora incepe sa isi asume rolul de mama cu usurinta si incepe sa guste traiul de lux, incepand sa aiba sentimente reale de afectiune pentru Cenci. Intamplator, Leonora afla ca Cenci are de fapt 22 de ani, ca are un tata vitreg, Albert (Robert Mitchum), care a fost alungat din casa deoarece incercase sa o seduca pe Cenci si ca mama decedata a lui Cenci fusese declarata nebuna. Intr-o zi, intorcandu-se acasa, Leonora o gaseste pe Cenci ascunsa sub o masa, infricosata de vizita lui Albert, intors din puscarie. Cenci o convinge pe Leonora ca a fost violata de tatal ei vitreg. Cele doua femei decid sa plece intr-o mini vacanta la mare. Albert le urmareste si ii dezvaluie Leonorei ca Cenci este de fapt o psihopata care incearca de ani de zile sa aiba relatii sexuale cu el. Leonora realizeaza ca Albert are dreptate, mai ales dupa ce a asistat la jocul copilaresc al lui Cenci de a se da drept gravida, bagandu-si o papusa pe sub rochie...Leonora va incerca cu disperare sa o faca pe Cenci sa traiasca in lumea reala si sa devina o adulta rationala. Dar Cenci pleaca si il cauta pe Albert pe plaja, cu care face in sfarsit dragoste si o alunga pe Leonora din viata ei. Mai tarziu, nu peste mult timp, Leonora o viziteaza acasa pe Cenci si ii cere iertare, rugand-o sa o reprimeasca si sa reia legatura lor de mama-fiica. Cenci refuza, o alunga din nou si apoi se sinucide. La inmormantarea lui Cenci, dupa ce asculta slujba in liniste, Leonora scoate un cutit si il omoara pe Albert.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora), Mia Farrow (Cenci), Robert Mitchum (Albert), Peggy Ashcroft (Hannah), Pamela Brown (Hilda).
REGIA
Joseph Losey.
PRODUCATOR
John Heyman, Norman Priggen.
SCENARIUL
George Tabori, dupa nuvela cu acelasi nume de Marco Denevi.
IMAGINEA
Gerald Fisher.
PREMIERA
octombrie 1968.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
109 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita (Mia Farrow);
- premiul Anthony Asquith pentru cea mai buna muzica (Richard Rodney Bennett).
PREMII
- premiul Academiei Franceze de Film, "Steaua de cristal" pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor si Mia Farrow).

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.000.000 de dolari (standardul Elizabethei Taylor);
- salariul lui Robert Mitchum a fost de 150.000 de dolari (standardul unui star hollywoodian in anii '60);
- Joseph Losey a fost numit de gurile rele, "regizorul de casa" al Elizabethei Taylor;
- pe parcursul filmarilor, Mia Farrow a divortat de Frank Sinatra.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Tatal miresei" (1950)

REVIEW:
Anul 1950 aduce schimbari majore in viata pe ecran si de dincolo de ecran a Elizabethei Taylor. Cu 2 zile inainte de premiera filmului "Tatal miresei" in care avea loc nunta cinematografica, are loc nunta din viata reala, prima casatorie a Elizabethei Taylor, cu mostenitorul lantului hotelier Hilton, Nicky Hilton (frate al bunicului lui Paris Hilton). Peste 3000 de fani au participat la ceremonia religioasa, pe langa vedete ale Hollywoodului, ca: Mickey Rooney, Ginger Rogers, Fred Astaire, Joan Bennett, Gene Kelly, Spencer Tracy, Van Johnson, Esther Williams, Greer Garson, Roddy McDowall etc. Cele doua evenimente, nunta reala si filmul "Tatal miresei", au fost intens mediatizate, urcand cota de piata a Elizabethei Taylor si facand din "Tatal miresei" filmul cu cele mai mari incasari al casei Metro Goldwyn Mayer in 1950. Acest film consolideaza pozitia Elizabethei Taylor de cea mai importanta actrita din generatia tanara a casei M.G.M. Casatoria cu Nicky Hilton nu va dura decat 205 zile. In schimb, filmul "Tatal miresei" a trecut testul timpului, ramanand pana azi una din cele mai bune comedii clasice ale cinematografiei americane.

Film de top al anilor '50, imens succes de casa si de critica ! O comedie clasica, neegalata pana in prezent.

TITLUL FILMULUI
"TATAL MIRESEI"/ "FATHER OF THE BRIDE" (S.U.A./M.G.M./1950)

PROMO
Sunteti invitati la o nunta de pomina ! Mireasa primeste felicitarile, iar tatal primeste facturile ! (M.G.M.)

DESCRIERE
Dupa nunta fiicei sale Kay (Elizabeth Taylor), avocatul Stanley Banks (Spencer Tracy) isi reaminteste, dupa 3 luni, aventurile prin care a trecut cu acea ocazie. La o masa obisnuita de seara, Kay isi anunta parintii, din senin, ca se va casatori ! De aici incepe un adevarat carusel de situatii comice: intalnirea cu ginerele, cu socrii, rivalitatile intre cuscrii, pregatirile de nunta, numarul invitatiilor etc. Interpretarile magistrale ale lui Spencer Tracy si Elizabeth Taylor si succesul la public au determinat casa producatoare sa pregateasca imediat un proiect de continuare in mai multe serii a filmului.

DISTRIBUTIE
Spencer Tracy (Stanley Banks), Joan Bennett (Ellie Banks), Elizabeth Taylor (Kay Banks), Don Taylor (Buckley Dunston).
REGIA
Vincente Minnelli.
SCENARIUL
Frances Goodrich si Albert Hackett, dupa romanul lui Edward Streeter.
PRODUCATOR
Pandro S. Berman.
FILM ALB-NEGRU
DURATA
92 minute.
GENUL
comedie.
FILMAT
intre ianuarie - februarie 1950.
PREMIERA
iunie 1950.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cel mai bun actor (Spencer Tracy), Oscar pentru cel mai bun film, Oscar pentru cel mai bun scenariu.

TRIVIA
- inca o data, pentru Elizabeth Taylor viata privata si cinematografica se impletesc pana la identitate;
- M.G.M. a produs si urmarea acestui film: "Father's Little Dividend", cu aceeasi distributie si acelasi regizor si intentiona sa produca inca alte 2 sau 3 filme care sa urmareasca aceasta adevarata saga a familiei Banks. Din pacate, Joan Bennett (mama din film a Elizabethei Taylor) este prinsa de sotul ei, producatorul Walter Wanger, cu un alt barbat. Acesta il impusca pe amant si face cativa ani de puscarie, iar Joan Bennett este concediata de casa M.G.M. si nu mai gaseste de lucru la Hollywood. Paradoxul face ca Walter Wanger, la cativa ani dupa ce iese din puscarie, sa fie producatorul celui mai scump film facut vreodata: "Cleopatra", cu Elizabeth Taylor !
- in anii '90, Hollywoodul produce un remake, cu Steve Martin si Diane Keaton;
- regizorul Vincente Minnelli era sotul lui Judy Garland si tatal Lizei Minnelli;
- o mare prietenie si un respect reciproc s-au legat intre veteranul Spencer Tracy si tanara Elizabeth Taylor.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Conspiratorul" (1949)

REVIEW:
Primul rol de adult al Elizabethei Taylor ! Frumusetea si sex-appeal-ul tinerei de 17 ani (Elizabeth Taylor) determina restrictii pentru cei care o filmeaza, pentru a evita ca filmul sa nu poata fi distribuit datorita codului Hays. Astfel, in partea de sus a bustului actritei este cusuta o banderola portocalie, asa incat camera de filmat sa nu coboare niciodata mai jos de aceasta banderola; in acest fel, producatorii nu riscau ca bustul mai mult decat generos al actritei sa fie expus publicului...

La cativa ani de la terminarea Celui de-al Doilea Razboi Mondial, mogulii Hollywoodului decid sa faca filme in Europa si sa-si trimita starurile si regizorii (Tyrone Power, Spencer Tracy, Ray Milland, Orson Welles, George Cukor etc) in studiourile respective din Anglia, Franta sau Italia. In plina era a Razboiului Rece, cei doi Taylor ai Cetatii Filmului, Robert si Elizabeth, sunt trimisi la Londra la sfarsitul anului 1948 pentru a turna un film de spionaj. Mai mult, filmul se incadra in curentul "Red Scare" (Frica Rosie), care a cuprins America si a impins-o in cosmarul McCarthyism-ului din anii '50.


TITLUL FILMULUI
"CONSPIRATORUL"/ "CONSPIRATOR" (S.U.A./M.G.M./1949)

PROMO
"Barbatul pe care ea il iubeste este un spion, fortat sa o ucida !" (M.G.M.).

DESCRIERE
Londra, 1949. O tanara si frumoasa americana, Melinda Greyton (Elizabeth Taylor) se indragosteste de maiorul englez Michael Curragh (Robert Taylor). Problema este ca maiorul este spion sovietic, iar tanara sotie naiva descopera din intamplare acest secret. Ea ii cere sa inceteze a mai fi spion, iar el incearca sa o atraga de partea sovieticilor. Intre timp, Moscova transmite ordinul ca maiorul sa-si omoare sotia. Va mai fi Melinda in siguranta ? Cum isi va impaca maiorul dragostea cu convingerile politice ?

DISTRIBUTIA
Robert Taylor (maiorul Michael Curragh), Elizabeth Taylor (Melinda Greyton Curragh), Robert Flemyng (capitanul Hugh Ladholme), Harold Warrender (colonelul Hammerbrook), Marjorie Fielding (matusa Jessica).
REGIA
Victor Saville
SCENARIUL
Sally Benson
PRODUCATOR
Arthur Hornblow Jr.
FILM ALB-NEGRU
DURATA
87 minute.
GENUL
drama, spionaj.
FILMAT
intre noiembrie 1948 si februarie 1949.
PREMIERA
decembrie 1949.

TRIVIA
- dupa ce, in film, Robert Taylor o saruta pe Elizabeth Taylor, actrita nu inceta sa se minuneze: "Am fost sarutata de insusi Robert Taylor!"
- la randul sau, Robert Taylor (care avea 37 de ani) marturisea ca a fost pus la grea incercare de farmecul si senzualitatea tinerei sale partenere;
- filmarile erau intrerupte la fiecare interval de 3 ore, potrivit legilor in vigoare, pentru a ii permite Elizabethei Taylor sa isi urmeze cursurile scolare pe platourile cinematografice !

Vezi un CLIP DIN FILM aici.