Elizabeth Taylor in "Ceremonia secreta" (1968)

REVIEW:
"Acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea", scria un critic de cinema la data premierei acestui film. In "Ceremonia secreta", Liz Taylor este Leonora, o prostituata intre doua varste, care se lasa convinsa de Cenci (Mia Farrow) sa ii tina locul mamei sale moarte. Tanara Farrow este o orfana bogata, care traieste intr-o casa imensa din Londra si este controlata din cand in cand de doua matusi. Taylor descopera ca seamana izbitor cu mama moarta a lui Farrow, asa cum Farrow seamana la fel de bine cu fiica moarta a lui Taylor! Filmul este o drama psihologica impresionanta, presarata de mister si suspans. Regizorul Joseph Losey confrunta publicul cu teme dificile: relatia mama-fiica, rolul femeii in societatea moderna, incestul, lesbianismul, relatiile de familie. Dar, in ciuda prezentei Elizabethei Taylor, publicul mainstream a stat departe de salile de cinema: filmul era prea ciudat, prea straniu pentru marele public si prea provocator pentru critica de film.

Scenariul lui Tabori era adaptat dupa nuvela "Ceremonia secreta" de scriitorul argentinian Marco Denevi. Filmul a fost initial conceput de Losey ca un vehicul pentru Ingrid Bergman. Scenariul a fost terminat cu trei ani inainte de "Boom". Imediat dupa ce au terminat primul lor film, Taylor l-a intrebat pe Losey: "Ce-ar fi sa mai facem un film impreuna?". Losey si-a adus aminte de scenariul lui Tabori si s-a gandit ca Taylor era ideala pentru rolul Leonorei. Filmul este parca un ritual ciudat de explorare a laturii umane intunecate, o incursiune de o fascinatie perversa intr-o lume tabu: incestul, violul, boli mintale, relatii umane intortocheate, sindromul familiei...In centrul acestei povesti stau Leonora (Taylor) si Cenci (Farrow), care vor forma o relatie surogat de mama - fiica si, pentru o vreme, vor trai cu placere o existenta retrasa pana la aparitia celor doua matusi ale lui Cenci si a tatalui vitreg al acesteia, Albert (Mitchum). Matusile reprezinta o amenintare la adresa averii si a vietii linistite a lui Cenci, iar Albert reprezinta o amenintare sexuala la adresa fetei. Evenimentele se vor precipita intr-o spirala a tragediei care va culmina in nebunie, sinucidere si crima.

Joseph Losey s-a auto-exilat in Europa in anii '50, pentru a scapa de acuzatiile de activitate anti-americana. Numele lui a fost pus pe lista neagra la Hollywood, datorita vederilor lui de stanga. Cincisprezece ani mai tarziu, paradoxul a facut ca regizorul interzis de Hollywood sa realizeze doua superproductii finantate de Hollywood si jucate de cele mai mari staruri ale Hollywoodului, Taylor si Burton. Un film de arta pretentios? O capodopera uitata? Un proiect neinteles? "Ceremonia secreta" a avut ghinionul de a fi dat pe piata imediat dupa "Boom", care a fost prost primit de critica de film si de publicul larg. "Ceremonia secreta" era la fel de provocator pentru publicul mainstream si a fost promovat ca o psihodrama cu lesbiene. Unele reclame spuneau: "E timpul sa vorbim despre ceea ce s-a tacut pana acum"...

"Ceremonia secreta" este bazat pe scenariul scriitorului maghiar George Tabori, despre o poveste misterioasa cu o atmosfera morbida si cu cateva personaje comune si vulgare prinse intr-un ritual obscur pe care acestea nu il pot intelege, dar de care nu se pot desprinde, fiind fortate sa il joace pana la capat. Stilul baroc al lui Losey isi gaseste cea mai buna expresie in decorurile, imaginea si interpretii acestui film. Casa in stil Art Noveau si interioarele labirintice ale acesteia sunt un adevarat personaj in sine; camera de filmat ne-o arata in miscari expresioniste; complexitatea decorului are aceeasi importanta ca si vedetele filmului.

Losey trimite spre public semnale puternice, aproape agresive, reusind o adevarata imbinare a stilulului baroc cu stilul "camp", atat de popular incepand cu anii '60 (reprezentat cel mai bine de Andy Warhol). In ciuda imaginii stralucitoare si a decorului luxuriant, filmul este plin de anxietate, subtilitate si emotii puternice. Totusi, pe alocuri, apar neasteptate situatii comice. Ca si in celelalte filme ale sale, Losey infatiseaza un joc psihologic periculos intre personajele dramei. "Ceremonia secreta" este povestea intalnirii dintre trei personaje: o tanara orfana provenita dintr-o familie bogata (Farrow), o prostituata pe care orfana o adopta temporar ca mama a ei (Taylor) si tatal vitreg al tinerei, care iese din inchisoare (Mitchum). Reunirea acestui trio este cinema in stare pura, un film fara varsta, care inca poate provoca imaginatia atator generatii de spectatori.

Filmul impresioneaza prin portretele psihologice pregnante. Critica de film a fost destul de impartita vizavi de "Ceremonia secreta", dar majoritatea a fost de acord ca Elizabeth Taylor face poate cel mai bun rol al ei de pana atunci. Liz Taylor reuseste performanta de a trece de la prostituata prost imbracata si vulgara, la femeia stralucitoare, cu bijuterii costisitoare, cu turbane purpurii si imbracata in rochii superbe. Mia Farrow este, de asemenea, perfecta in rol. Multe din filmele in care a jucat Robert Mitchum nu sunt bune, dar el a fost bun in orice film a jucat. Scena de pe plaja dintre Taylor si Mitchum, in care Taylor este in mod intentionat imbracata ca o prostituata, este antologica. Mitchum e puternic, desi putini actori ii pot face fata Elizabethei Taylor! Un alt personaj al filmului este casa in care locuieste Farrow, casa care a fost gasita de regizor in cartierul Kensington din Londra, construita si decorata in stilul Art Nouveau. Losey si-a folosit toata stiinta pentru a reda in toata splendoarea sa arhitectura casei.

Odata atribuit rolul principal Elizabethei Taylor, Losey a inceput sa caute restul distributiei. Avea nevoie de un star cu box office bun pentru rolul lui Albert si l-a ales pe Robert Mitchum, pe care il cunoscuse cu ani in urma la Hollywood. Pentru rolul lui Cenci i-a fost sugerata Mia Farrow, care la acea vreme era in plin divort de Frank Sinatra. Pamela Brown si Peggy Ashcroft au fost distribuite in rolul matusilor lui Cenci. Cea mai mare provocare a fost alegerea excentricei case din film. Losey a ales o vila Art Nouveau, vopsita in albastru si verde, cu interioarele pline de lemn negru, candelabre, vitralii, oglinzi venetiene si mozaicuri. Casa a fost construita intre anii 1896 si 1904 de catre Halsey Ricardo. Casa era acum goala si nelocuita, ceea ce i-a oferit prilejul scenografului Richard Macdonald sa reconstitue decorul asa cum a dorit Losey.

Losey spunea ca filmul este povestea unor personaje care incearca sa-si ascunda adevarata fata, sa isi reprime nevoile intime si sexuale si ca este un joc in care oamenii se folosesc unii de ceilalti atat timp cat au nevoie. Losey avea sa regrete ca l-a angajat pe Mitchum. Din primul moment al filmarilor, actorul a fost ostil atat fata de regizor, cat si fata de Elizabeth Taylor si Mia Farrow, avand in general o atitudine neprietenoasa, ingreunandu-i munca regizorului. Mia Farrow povestea ca pentru acest film i s-a vopsit parul in culoare neagra, pentru a o face sa semene cu Elizabeth Taylor. Pana la urma, cand au inceput filmarile i s-a dat o peruca neagra. Richard Burton venea mai tot timpul pe platouri si obisnuia sa dea declaratii presei, in stilul sau binecunoscut: "Sotia mea are o afacere de dragoste...profesionala cu Joe Losey!". Burton chiar s-a oferit sa preia rolul lui Mitchum, daca acesta continua sa fie dificil.

Elizabeth Taylor s-a dovedit inca o data a fi cea mai mare actrita a generatiei sale, o actrita desavarsita atat pe ecran cat si pe platourile de filmare. Intreaga echipa de filmare a iubit-o si a aplaudat-o. Singura ezitare pe care a avut-o a fost la filmarea scenei din cada de baie, scena in care se dezbraca si intra in cada cu Farrow. Avand pe ea doar un prosop, Taylor pur si simplu a "inghetat", iar Losey a fost nevoit sa dea afara toata lumea de pe platoul de filmare, pastrand doar strictul necesar. La "Ceremonia secreta", Losey i-a lasat deplina libertate de interpretare lui Taylor, care pentru acest rol a primit "Steaua de cristal" (Oscarul frantuzesc la acea vreme). Farrow este si ea perfecta in rol, prefacandu-se violata si gravida si culminand cu dementa si sinuciderea. Probabil ca si nebunia in sine ar putea fi un personaj in acest film. In mod cert, casa este un personaj principal. Stil eclectic, holuri labirintice, camere si coridoare, balcoane si mult lemn negru...

Farrow a ajuns sa ii cunoasca foarte bine pe Taylor si pe Burton in timpul filmarilor. In fiecare zi, Mia Farrow era invitata la pranz de catre Burtoni, intr-un restaurant aproape de studiouri. Masa dura cam doua ore si Elizabeth Taylor avea grija ca Mia sa fie tratata cu cea mai mare atentie. "Ma simt chiar ca o mama pentru tine", i-a spus Taylor. La un moment dat filmarile s-au mutat in Olanda. In pauza, Mia Farrow calarea pe plaja, Mitchum scria poezii, iar seara se adunau cu totii in apartamentul Burtonilor, unde Richard Burton recita versurile sale favorite cu o voce de aur.

Losey a fost total nefericit la lansarea filmului, pentru ca studiourile Universal au promovat filmul ca fiind o aventura intre lesbiene, lansand postere cu Taylor si cu Farrow stand in pat impreuna. Studiourile si-au scos banii pana la urma, vanzand filmul televiziunilor. Mai mult, spre furia lui Losey, pentru a putea fi difuzat la televiziune, producatorii au schimbat mai multe scene din film, facandu-l aproape de neinteles privitorilor. Din fericire, pentru cinematografe s-a pastrat versiunea initiala.

"Ceremonia secreta" a mai coborat cu cateva puncte pozitia Elizabethei Taylor la box office. Criticul de film Rex Reed scria ca "acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea."; Pauline Kael l-a considerat un film oribil, iar Judith Crist l-a catalogat drept un dezastru. Dar cele trei nume de mai sus ar fi criticat orice ar fi facut Taylor si Burton. In schimb, revista "Variety" a avut numai cuvinte de lauda, iar ziarul "The New York Times" scria ca este cel mai bun film al lui Joseph Losey.

Atat "Boom" cat si "Ceremonia secreta" si-au recastigat prestigiul odata cu trecerea anilor. Cineastul John Waters spune ca "Boom" este unul dintre cele mai bune filme. Dan Callahan spune ca "Ceremonia secreta" nu poate fi catalogat, pentru ca este un film unic, irepetabil, la fel de percutant ca "Unora le place jazz-ul" de Billy Wilder si "Supa de rata" de Leo McCarey. Alti critici au considerat ca "Ceremonia secreta" este un film mai bun decat "Accidentul". Opulenta si decadenta lucreaza in favoarea filmului, cu o Mia Farrow in rol de orfana bogata si nebuna si cu o Elizabeth Taylor care pretinde ca este (si chiar devine) mama acesteia. Robert Mitchum este perfect in rol de tata vitreg. Toate aceste personaje se afla intr-o relatie violenta si complicata, la fel ca in "Accidentul" lui Losey sau in "Reflectii intr-un ochi de aur" al lui Huston. Replicile sunt spuse cu incetinitorul, cu pauze lungi, ca un fel de rugaciune continua.

O lista a filmelor stranii din anii '60 ar fi incompleta fara "Ceremonia secreta", aceasta psihodrama nebuna. Pe langa atributele filmului, veti mai avea parte de un soc: o Liz Taylor grasa, cu dintii stricati de bautura, in drum spre biserica Sf. Maria Magdalena ca sa se roage, dupa ce tocmai i-a facut o felatie unui client si apoi plecand spre cimitir pentru a duce niste flori la mormantul fiicei sale...Dorinta Elizabethei Taylor de a juca roluri delicate, complicate, departe de imaginea sa de cea mai frumoasa femeie din lume, a dus la scaderea cotei sale comerciale. Pe de alta parte, la sfarsitul anilor '60, Taylor si Burton aveau parte de o presa proasta si orice ar fi facut ar fi fost criticat si respins. In plus, publicul era deja saturat de filmele lor si prefera sa citeasca despre ei, decat sa mai vada filmele lor. In mod special, publicul din America obosise sa o vada pe Taylor in roluri in care era fie prea batrana pentru a le juca ("Imblanzirea scorpiei" sau "Singurul joc din oras"), fie era prea tanara pentru rolurile respective ("Boom" si "Ceremonia secreta"), in vreme ce publicul european abia acum descoperea ca Elizabeth Taylor este intr-adevar o mare actrita!.

TITLUL FILMULUI
"CEREMONIA SECRETA"/"SECRET CEREMONY" (S.U.A./Universal/1968)

PROMO
"Nimeni nu are voie in sala in ultimele 12 minute!" (Universal Studios).

DESCRIERE
In timp ce calatorea cu un autobuz in Londra, Leonora (Elizabeth Taylor), o prostituata intre doua varste, descopera ca este urmarita de o tanara fata trista, Cenci (Mia Farrow), o adolescenta care seamana izbitor cu fata moarta a Leonorei. Cenci o urmareste pe Leonora pana la mormantul fetei acesteia si apoi o invita acasa la ea. Acolo, Leonora realizeaza stupefiata ca seamana perfect cu mama moarta a lui Cenci. Miscata de nevoia de dragoste a lui Cenci si intrigata de luxul casei acesteia, Leonora accepta sa ramana si sa locuiasca impreuna cu Cenci si sa fie noua ei mama. Astfel, ea le spune celor doua matusi avare (dinspre tata) ale lui Cenci ca este sora mamei lui Cenci. Leonora incepe sa isi asume rolul de mama cu usurinta si incepe sa guste traiul de lux, incepand sa aiba sentimente reale de afectiune pentru Cenci. Intamplator, Leonora afla ca Cenci are de fapt 22 de ani, ca are un tata vitreg, Albert (Robert Mitchum), care a fost alungat din casa deoarece incercase sa o seduca pe Cenci si ca mama decedata a lui Cenci fusese declarata nebuna. Intr-o zi, intorcandu-se acasa, Leonora o gaseste pe Cenci ascunsa sub o masa, infricosata de vizita lui Albert, intors din puscarie. Cenci o convinge pe Leonora ca a fost violata de tatal ei vitreg. Cele doua femei decid sa plece intr-o mini vacanta la mare. Albert le urmareste si ii dezvaluie Leonorei ca Cenci este de fapt o psihopata care incearca de ani de zile sa aiba relatii sexuale cu el. Leonora realizeaza ca Albert are dreptate, mai ales dupa ce a asistat la jocul copilaresc al lui Cenci de a se da drept gravida, bagandu-si o papusa pe sub rochie...Leonora va incerca cu disperare sa o faca pe Cenci sa traiasca in lumea reala si sa devina o adulta rationala. Dar Cenci pleaca si il cauta pe Albert pe plaja, cu care face in sfarsit dragoste si o alunga pe Leonora din viata ei. Mai tarziu, nu peste mult timp, Leonora o viziteaza acasa pe Cenci si ii cere iertare, rugand-o sa o reprimeasca si sa reia legatura lor de mama-fiica. Cenci refuza, o alunga din nou si apoi se sinucide. La inmormantarea lui Cenci, dupa ce asculta slujba in liniste, Leonora scoate un cutit si il omoara pe Albert.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora), Mia Farrow (Cenci), Robert Mitchum (Albert), Peggy Ashcroft (Hannah), Pamela Brown (Hilda).
REGIA
Joseph Losey.
PRODUCATOR
John Heyman, Norman Priggen.
SCENARIUL
George Tabori, dupa nuvela cu acelasi nume de Marco Denevi.
IMAGINEA
Gerald Fisher.
PREMIERA
octombrie 1968.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
109 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita (Mia Farrow);
- premiul Anthony Asquith pentru cea mai buna muzica (Richard Rodney Bennett).
PREMII
- premiul Academiei Franceze de Film, "Steaua de cristal" pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor si Mia Farrow).

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.000.000 de dolari (standardul Elizabethei Taylor);
- salariul lui Robert Mitchum a fost de 150.000 de dolari (standardul unui star hollywoodian in anii '60);
- Joseph Losey a fost numit de gurile rele, "regizorul de casa" al Elizabethei Taylor;
- pe parcursul filmarilor, Mia Farrow a divortat de Frank Sinatra.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1966)

Elizabeth Taylor

În 1966 un film șochează America, un film senzațional și incredibil: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Este filmul care a fost nominalizat la toate categoriile posibile pentru premiile Oscar. Este filmul a cărui întreagă distribuție a fost votată la Oscar. Este filmul care a desființat cenzura. Este filmul care a depășit toate recordurile la box-office.

La data premierei acestui film, cuplul Taylor-Burton era la apogeul celebrității. Chiar și după ce s-au căsătorit, în 1964, magnetismul lor nu s-a diminuat, filmele lor fiind cele mai mari succese de casă. În timp ce publicul îi iubea necondiționat, critica de film le-a întors spatele, demolând filmele pe care le-au făcut după „Cleopatra”: „Hotel Internațional” (1963) și „Cavalerul nisipurilor” (1965). Însă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” va fi deopotrivă aclamat de critici și de public, fiind considerat cel mai bun film pe care Taylor și Burton l-au făcut vreodată. Mai mult, influența acestui film în industria de film americană a fost profundă, marcând o piatră de hotar în evoluția cinematografiei. Publicul a devenit receptiv la subiectele grave, care provoacă mintea și dezvăluie probleme reale, deschizând drumul filmelor necenzurate, cu personaje din viața reală, contemporană, care vorbesc și se comportă asemenea muritorilor de rând. Filmul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a excitat, a tulburat și a traumatizat publicul prin subiectele adulte și prin spargerea tabuurilor.

A fost un proiect riscant pentru casa Warner Bross. Să o iei pe Taylor, simbolul frumuseții feminine, sex-simbolul planetei la acea vreme și să o transformi într-o babă arțăgoasă și să încredințezi regia unui necunoscut (Mike Nichols) care nu mai regizase niciodată niciun film, toate acestea erau niște decizii total neortodoxe. Martha este o nevastă înăcrită de lipsa copiilor, o semi-alcoolică, o scorpie dezlănțuită, pe care Elizabeth Taylor o interpretează cu o intensitate de-a dreptul înfricoșătoare. Obișnuită să joace numai roluri de regine și de femei frumoase, Taylor avea 34 de ani și era ultima actriță la care se putea gândi cineva să o distribuie în rolul Marthei. Dar producătorul Ernest Lehman a gândit "outside the box" și i-a trimis scenariul lui Elizabeth Taylor. Se gândea la ea ca interpretă a rolului Marthei, soția violență și vindicativă a lui George, grotescul profesor universitar.

Nici Taylor și nici Burton nu văzuseră piesa și nici nu ascultaseră discul cu piesa înregistrată de pe Broadway. Taylor a decis pe loc să accepte rolul, considerând că acesta este Hamlet-ul ei, că - în sfârșit! - a găsit rolul vieții ei. Burton i-a spus că nu este destul de matură pentru a domina rolul și că, de fapt, nu are nici pasiunea și nici forța necesare. Burton a mai spus că Taylor vrea rolul Marthei pentru a împiedica pe o alta să capete rolul și să facă senzație. Era de fapt un mod subtil de a o manipula pe Taylor să semneze contractul. În interviurile date presei mondiale, Burton nu era prea galant în exprimările sale despre talentul de actriță a soției sale. Când un ziarist îl întreba dacă Liz Taylor are talent, Burton răspundea de regulă că da, Liz Taylor are talent... are talentul de a-l face să se îmbrace elegant, are talentul de a avea grijă de el... Era modalitatea prin care Burton minimaliza adorația pe care o avea pentru soția sa. Burton nu era prea generos nici în ceea ce privește atributele fizice ale soției sale: „Ce toată această aiureală cu privire la soția mea, cum că ar fi cea mai frumoasă femeie din lume? Are o mutră drăgălașă și are ochi frumoși, e adevărat, dar are și bărbie dublă, picioarele cam scurte, gambele ca niște stâlpi, o burticică rotunjoară și sănii căzuți”. Declarațiile sale erau șocante și nu făceau altceva decât să mărească interesul publicului pentru cei doi, pentru că vorbele erau total contrare faptelor...

În anii '60 au apărut schimbări majore în cinema. Una dintre acestea a fost „înmormântarea” Codului de producție cinematografică, adica cenzura! Filmele erau cenzurate, nefiind acceptate nuditatea, limbajul obscen sau subiectele sociale delicate. Onoarea de a desființa cenzura îi revine acestui film! Astăzi se poate vedea și auzi orice într-o producție cinematografică. Filmul de debut al regizorului Mike Nichols a reprezentat începutul unei noi ere la Hollywood. Acesta a schimbat pentru totdeauna „legile moralității” ce caracterizau producţiile americane încă din 1934, aducând un nou tip de limbaj, anticipând introducerea criteriilor de rating a unui film, menite să protejeze minorii. În faza de producție, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a trecut și el prin furcile cenzurii, până în ziua în care șeful casei Warner a decis că nu ii pasă de cenzură și că va păstra în film toată problematica din piesă, toate tabuurile și expresiile obscene. Singurul lucru pe care l-a reușit cenzura a fost să determine scoaterea din film a expresiei "Screw you!", care a fost înlocuită cu "God damn you!"... Regizorul Mike Nichols și quartetul compus din Elizabeth Taylor, Richard Burton, George Segal și Sandy Dennis au creat un spectacol straniu, o adevărată furtună, un film care trece dicolo de realitate, un film atât de întunecat și de amar, încât poate fi considerat o comedie neagră.

Imaginea fenomenală în alb-negru, realizată de Haskell Wexler, ridică la cote înalte cascadele de emoții care răzbat de dincolo de expresiile actorilor; operatorul folosește un aparat de filmat ținut cu mâna sau captează prim-planuri fabuloase; altă dată folosește umbre și creează o imagine suprarealistă. Mobilitatea aparatului de filmat face ca publicul să vadă filmul prin ochii personajelor, simțind din plin ritmul în crescendo, participând activ la acest infern, la acest adevărat cutremur de-o noapte. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un adevărat film de război... conjugal! Are atâtea întorsături psihologice, atâta ironie, atât de mult umor negru, subiectul este atât de șocant, iar limbajul poate fi considerat și azi atât de scandalos, încât publicul este țintuit în scaun, privind fascinat derularea dramei, deși probabil că toată lumea ar dori să iasă cât mai repede afară, la aer curat!

Elizabeth Taylor, în cel mai bun rol al ei, este total transformată, departe de imaginea celei mai frumoase femei din lume, cu care obișnuise publicul până atunci. Machiată spre a părea mai în vârstă cu 20 de ani, ea este de-a dreptul electrizantă. Prezența ei este ca o flacăra, o adevărată nebunie și publicul o privește fascinat: acum este o soție iubitoare, acum urlă și se transformă într-o scorpie. Elizabeth Taylor are atâtea scene memorabile, iar gama interpretativă este atât de mare, încât se poate spune că este unul din cele mai bune roluri făcute vreodată de vreo actriță. Dramele conjugale au dat filme de succes întotdeauna la Hollywood, dar niciodată subiectul nu a fost atât de realist ca în acest film. Taylor însăși mai jucase într-o astfel de dramă, în „Pisica pe acoperișul fierbinte”. Dar, acum, în acest film, discordia este ridicată la niveluri nebănuite ale urii și manipulării; încrederea, volatilitatea, trădarea și vulnerabilitatea sunt rând pe rând exploatate de cuplul nefericit din film.

Când Taylor a turnat prima scenă, toată lumea de pe platou a rămas împietrită. Prezența ei era magnetică, atmosfera era încărcată de electricitate: era de nerecunoscut! Însuși Burton a fost șocat, schimbându-și radical opiniile despre Elizabeth Taylor - actrița: „Degajă din ea ceva care o face cea mai mare actriță de cinema, singura actriță modernă”. Burton era fascinat de calmul care se instalează în soția sa de îndată ce camera de filmat începe să funcționeze și era impresionat de extraordinara economie de mijloace care îi caracterizează jocul.

După trei săptămâni de repetiții, filmările au început la Hollywood în iulie 1965. Elizabeth Taylor, care se îngrășase cu 12 kilograme pentru a putea întra în rol, devenise atât de nervoasă și capricioasă, încât a interzis accesul oricărei persoane străine pe platouri, inclusiv presei. Pe măsură ce Taylor se transformă intr-o femeie dura și vulgară, Burton alunecă și el în pielea personajului său, un bărbat umilit, oprimat, aflat total sub papuc. Materialul coroziv al filmului a pus la grea încercare nervii echipei. După schimburile dure de cuvinte și ieșirile pline de ură de pe platou, cu Martha și cu George, după ziua de lucru, Taylor și Burton reușeau din ce în ce mai greu să iasă din povestea amară a lui Albee.

Rolul lui George, profesor mediocru până a se căsători cu fiica președintelui universității, devastatoarea Martha, a fost foarte greu de distribuit. Richard Burton face rolul vieții lui, reușind să atragă compasiunea publicului pe măsură ce se degradează și se umilește, făcând astfel extrem de credibilă izbucnirea sa din final, când se răzbună crunt pe Martha. Segal și Dennis dau niște portrete provocatoare. Segal reușește cu credibilitate să fie la început prototipul tânărului american ideal, iar pe parcurs să se dovedească a fi un oportunist care se lasă sedus de Martha și demascat de George, reușind să treacă de la simpatie la ură. Sandy Dennis are un debut excepțional!

TITLUL FILMULUI

„CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?”/"WHO'S AFRAID OF VIRGINIA WOOLF?" (S.U.A./Warner Bros./1966)

PROMO

„Avem plăcerea să vă invităm acasă la George și Martha pentru o noapte plină de... jocuri și distracție”

„Venus cu ochii violeți a devenit o scorpie bețivă și pisăloagă”

(Warner Bros)

Publicul de toate categoriile a... primit invitația și a fost una din rarele ocazii când toată lumea a găsit în acest film ceva pe gustul fiecăruia.

DISTRIBUȚIE

Elizabeth Taylor (Martha), Richard Burton (George), George Segal (Nick), Sandy Dennis (Honey)

REGIA

Mike Nichols

SCENARIUL

Ernest Lehman, după piesa lui Edward Albee

PRODUCĂTOR

Ernest Lehman

IMAGINEA

Haskell Wexler

MONTAJUL

Sam O'Steen

COSTUMELE

Irene Sharaff

MUZICA

Alex North

FILM ALB-NEGRU

DURATA

131 minute

GENUL

dramă psihologică

FILMAT

între iulie și decembrie 1965

PREMIERA

iunie 1966

DESCRIERE

Un cuplu academic își deconspiră cele mai adânci secrete în fața unui cuplu mai tânăr la o petrecere nocturnă, stropită din belșug cu whisky, vodcă, lichior și bere. La ora 2 noaptea un profesor de istorie și soția sa, amândoi de vârstă mijlocie, se întorc de la o petrecere, în campusul unui colegiu din New England. Viaţa lor împreună, după 20 de ani de căsătorie, este dominată de certuri violente, de jocuri sadice pe care numai ei le știu, îmbinate cu momente ocazionale de tandreţe. George (Richard Burton) este un idealist ratat, un fapt pe care soţia sa, Martha (Elizabeth Taylor), îl subliniază în mod constant, comparându-l în permanență pe George cu tatăl ei, puternicul preşedinte al colegiului. Martha își ascunde vulnerabilitatea şi frustrarea în spatele unui spectacol de o vulgaritate agresivă. Ea și-a inventat un fiu imaginar, iar George se complace în acest joc, parţial pentru propria sa liniște. Martha a invitat un cuplu mai tânăr de la facultate, Nick (George Segal) şi Honey (Sandy Dennis), să le facă o vizită după petrecere. De îndată ce aceștia sosesc, George și Martha încep certurile și înțepăturile cu care s-au obișnuit, atrăgându-i în acest joc și pe cei mai tineri. Martha începe să îi facă avansuri bărbatului mai tânăr. Lui Honey, jenată de comportamentul Marthei şi neobişnuită să bea atât de mult, i se face rău. În stare de ebrietate, Nick îi mărturiseşte lui George că s-a căsătorit cu Honey doar pentru că ea i-a spus (în mod fals) că era însărcinată și pentru că tatăl ei era bogat.

Lunga noapte de băutură şi ceartă își pune amprenta, dar cei patru decid să meargă la un restaurant, unde Martha dansează lasciv cu Nick, iar George sfârșește prin a sări la gâtul Marthei și divulgă motivul căsătoriei lui Nick cu Honey. De-acum, războiul este total. Din nou acasă, Martha îl atrage în cele din urmă pe oportunistul Nick în dormitorul ei, în timp ce George urmărește de jos, din curte, umbrele de dincolo de draperii. Este real, este fals? De fapt, Martha realizează că singurul om pe care îl iubește este chiar George, singurul bărbat care o înțelege și o acceptă, deși volatilitatea relației lor este distrugătoare. George o confruntă pe Martha în ceea ce îl privește pe Nick, dar Martha preferă să fie evazivă. Știind că Martha le-a spus lui Nick și Honey despre fiul lor, George se răzbună distrugând cu brutalitate fantezia soţiei sale, anunţându-i pe toți că fiul lor este mort. Apoi, George o aduce practic în pragul isteriei pe Martha, prin imitarea unui adevărat serviciu de înmormântare în limba latină. Odată cu venirea zorilor, oaspeţii pleacă, abia acum realizând că George si Martha nu au avut niciodată niciun copil. Fizic și emoțional epuizați, George și Martha par să își regăsească momentele de împăcare, după o noapte plină de traume psihice. 

EDWARD ALBEE

La 30 de ani, în 1958, Edward Albee scrie în trei săptămâni prima sa piesă, "Zoo Story" și cunoaşte celebritatea în 1962, pe Broadway, odată cu premiera marelui său succes „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Edward Albee este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi americani, alături de Eugene O'Neill, Arthur Miller sau Tennessee Williams. Piesa a fost votată în 1963 şi pentru premiul Pulitzer, dar juriul a fost şocat de limbajul ce încălca tabuurile anilor '60 şi astfel, în final, premiul pentru dramaturgie nu a mai fost acordat în acel an. Când Warner a cumpărat drepturile de ecranizare, Albee și-a exprimat dorința ca Bette Davis și James Mason să joace în rolurile principale. Când a aflat cine va juca în film, Edward Albee a fost de-a dreptul îngrozit, mai ales din cauza lui Elizabeth Taylor! După ce a văzut filmul, marele dramaturg a declarat că Taylor este chiar bună, iar Burton este incredibil.

MIKE NICHOLS

Mike Nichols regizase câteva spectacole pe Broadway și era prieten apropiat al cuplului Taylor-Burton. Nu mai făcuse niciodată vreun film, iar acest debut l-a propulsat printre cei mai mari regizori americani. Prin viziunea cadrelor, mişcarea camerei şi prezentarea personajelor, regizorul a depăşit cu mult standardele vremii sale. Iar, un an mai târziu, Academia Americană i-a recunoscut talentul oferindu-i premiul Oscar pentru regia filmului „Absolventul” (The Graduate). Următoarele filme au confirmat din plin arta regizorului: „Catch-22”, „Ziua delfinului”, „O femeie face carieră”, „Wolf” etc.

TEMA MUZICALĂ

Cântecul care dă titlul filmului trimite la "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?" (Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău?) de Frank Churchill, care era tema muzicală a desenului animat „Cei trei purceluşi”, produs în 1933 de Studiourile Walt Disney. Cântecul a devenit cunoscut pe plan mondial, iar „lupul cel mare şi rău” a ajuns să simbolizeze evenimente cu impact negativ, precum Marea Criză Economică din 1929 sau expansiunea lui Hitler înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial. Warner Bros nu a putut negocia folosirea melodiei în film, așa că a folosit în loc o melodie folk: "Here We Go 'round the Mulberry Bush".

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal); Oscar pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols); Oscar pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen); Oscar pentru cea mai bună muzică (Alex North); Oscar pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), Oscar pentru cel mai bun sunet (George Groves); Oscar pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman);

- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), cel mai bun actor (Richard Burton), cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), cel mai bun scenariu (Ernest Lehman), cel mai bun regizor (Mike Nichols), cel mai bun actor secundar (George Segal), cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal)

- premiul Eddie pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen).

- premiul DGA pentru cel mai bun regizor (Ernest Lehman).

- premiul Grammy pentru cea mai bună muzică (Alex North).

PREMII

- premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis); Oscar pentru cea mai bună imagine (Haskell Wexler); Oscar pentru cele mai bune costume (Irene Sharaff); Oscar pentru cea mai bună scenografie (Richard Sylbert, George James Hopkins).

- premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); BAFTA pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols);

- premiul Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton), Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul criticii new-yorkeze pentru cea mai bună actrița în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul KCFCC pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), KCFCC pentru cel mai bun film (Ernest Lehman).

- premiul NBR pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul WGA pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman).

TRIVIA

- Robert Redford a refuzat rolul lui Nick;

- Sandy Dennis, care era gravidă, a suferit un avort pe platourile de filmare;

- toți actorii filmului au fost nominalizați la premiile Oscar;

- primul film care a folosit așa numitele „cuvinte de patru litere”;

- primele actrițe luate în considerare pentru rolul Marthei au fost Bette Davis, Ingrid Bergman, Rosalind Russell și Patricia Neal;

- primii actori luați în considerare pentru rolul lui George au fost James Mason, Cary Grant, Henry Fonda, Arthur Hill, Jack Lemmon și Peter O'Toole;

- Connie Stevens, care era sub contract la Warner Bros. la acea vreme s-a rugat de șeful studioului Jack L. Warner să îi încredințeze ei rolul lui Honey;

- Elizabeth Taylor a trebuit să se îngrașe cu 12 kilograme și să fie machiată spre a părea mai bătrână cu 20 de ani, ca să o poată juca pe Martha;

- operatorul Harry Stradling Sr., care asigura imaginea filmului, a fost concediat și înlocuit cu Haskell Wexler imediat după începerea producției, fiind acuzat că a încercat să o „înfrumusețeze” pe Elizabeth Taylor, deși ea trebuia să fie urâțită și îmbătrânită;

- primul film care a forțat revizuirea cenzurii și a dus la clasificarea filmelor așa cum se face și în ziua de azi;

- pe timpul filmărilor, Elizabeth Taylor și Richard Burton au folosit biciclete identice pentru a se deplasa prin imensele platouri de la Warner Bros.;

- Richard Burton și-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani pe platoul de filmare și a primit cadou de la Elizabeth Taylor un Oldsmobile Toronado;

- producătorul Ernest Lehman s-a angajat pe sine însuși ca scenarist pentru suma de 250.000 de dolari. Când Mike Nichols, Richard Burton și Elizabeth Taylor au citit scenariul au luat decizia (fără să îi spună lui Lehman) să schimbe întreg dialogul și să revină la cel care apare în piesa lui Albee, păstrând doar două propoziții din ceea ce scrisese producătorul;

- a fost primul film pentru care a apărut recomandarea: „persoanele sub 18 ani nu sunt admise, dacă nu sunt însoțite de părinți”;

- când filmul a fost preluat de televiziuni, câteva televiziuni locale au impus difuzarea lui după ora 9 seara, datorită conținutului și limbajului;

- într-un orășel american, la premiera filmului, sala a fost evacuată și proprietarul arestat din cauza difuzării „acestui film indecent”;

- producția a costat 7,5 milioane de dolari, din care studioul a plătit-o pe Taylor cu 1.100.000 de dolari plus 10% din încasări, pe Burton cu 750.000 de dolari și pe Nichols cu 500.000 de dolari;

- la începutul filmului, Elizabeth Taylor o imită pe Bette Davis, spunând "What a dump!" (ce mizerie!). Taylor a pronunțat-o mult exagerat față de cum o făcuse în realitate Bette Davis, cu ani în urmă în "Beyond the Forest" (1949). Însă legenda că Elizabeth Taylor a imitat-o cu acuratețe pe Bette Davis a fost atât de mare, încât însăși Bette Davis, ulterior, de câte ori dădea un interviu, spunea expresia în maniera lui Taylor, ajungând în fapt ca ea să o imite pe Taylor!;

- Jack Lemmon a acceptat să joace rolul lui George, dar s-a răzgândit a doua zi, fără a da vreo explicație;

- Marlene Dietrich a vizitat platoul de filmare și a stat de vorbă cu toată lumea, mai puțin cu Elizabeth Taylor (era de notorietate că Dietrich fusese amanta fostului soț al lui Elizabeth Taylor, Michael Wilding);

- producătorul Ernest Lehman scrisese un final diferit, în care fiul Marthei s-ar fi spânzurat în toaletă cu câțiva ani în urmă, dar Mike Nichols a refuzat să filmeze așa ceva.

Elizabeth Taylor in "The V.I.P.'s" (1963)

REVIEW:
La vremea inceperii productiei acestui film, Taylor si Burton erau cuplul cel mai faimos al planetei. Isi incepusera furtunoasa dragoste pe platourile de la Roma, la "Cleopatra", film care inca nu fusese scos pe piata. Vaticanul a acuzat-o pe Taylor de "vagabondaj erotic", iar Camera Reprezentantilor si Senatul S.U.A. erau pe punctul de a introduce o lege care sa le interzica lui Taylor si Burton sa mai puna vreodata piciorul in America. Afacerea Taylor-Burton era atat de notorie incat ajunsese in toate straturile societatii. Cand publicistul Warren Cowan a vizitat Casa Alba, Jacqueline Kennedy l-a intrebat: "Warren, crezi ca Elizabeth Taylor se va marita cu Richard Burton?".

Producatorul Anatole de Grunwald, prieten cu Richard Burton si cel care ii prilejuise acestuia prima aparitie a sa pe marele ecran, in "The Last Days of Dolwyn" (1949), dorea sa faca un film care sa profite de recenta notorietate a lui Burton, de imensa publicitate a "Cleopatrei" si sa lanseze imediat filmul pe ecrane, chiar inaintea "Cleopatrei". De Grunwald ar fi dorit-o pe Sophia Loren in rolul sotiei fugare din "The V.I.P.'s", desi stia ca Elizabeth Taylor era singura care putea garanta un succes de casa universal, dar recenta traheotomie si desele probleme de sanatate din timpul filmarilor "Cleopatrei" o faceau pe Elizabeth Taylor sa fie un risc pentru orice casa de filme. Ea nu mai putea fi asigurata, mai ales dupa ce Lloyd's pierduse milioane de dolari pe despagubirile platite pentru Elizabeth Taylor. Richard Burton stia ca steaua lui norocoasa este Elizabeth Taylor, iar Grunwald a decis sa riste stiind capacitatea lui Taylor de a atrage publicul in salile de cinema. Un risc care avea sa-i aduca de 5 ori mai multi bani decat investise ! "Sophia sa stea acasa la ea, la Roma; eu voi face acest film !", a spus Elizabeth Taylor si in decembrie 1962 a plecat la Londra pentru noua productie cinematografica. Taylor a fost platita cu 1 milion de dolari, iar Burton cu 500.000 de dolari, plus procentul corespunzator din incasari pentru amandoi. "The V.I.P.'s" era o noua superproductie care a costat 3,3 milioane de dolari, o nimica toata dupa standardele "Cleopatrei"...

Drama conjugala din film era aproape o copie a vietii reale a celor doua staruri: Burton, cu constiinta vinovata, era incapabil sa aleaga intre Taylor si sotia sa. In timp ce Burton era cazat la Hotel Dorchester impreuna cu Taylor, Sybil Burton si cele doua fete ale lor locuiau intr-o alta parte a Londrei. Burton, stresat si obisnuind sa bea masiv, pendula intre cele doua. In final, dupa 5 saptamani de la inceperea filmarilor, Burton a decis sa divorteze de Sybil si, dupa cum declara el, sa faca o femeie cinstita din Taylor. Avand la baza piesa de teatru a lui Terence Rattigan despre hazard, despre cum poate schimba destinele unor oameni intarzierea unui avion (datorita ceţei de pe aeroportul Heathrow), filmul avea in distributie staruri care mai de care mai celebre: Orson Welles, Louis Jourdan, Elsa Martinelli, Rod Taylor, Maggie Smith, Margaret Rutherford si, desigur, cuplul Taylor-Burton. Scandalul de la Roma se muta la Londra, intr-un decor luxuriant si drama din spatele ecranului era cu mult mai interesanta decat cea din film !

Inceputul filmului are darul sa fascineze pe oricine: automobile Rolls-Royce, covorul rosu care duce la salonul V.I.P. de pe aeroportul Heathrow, flashurile aparatelor de fotografiat, sampanie la gheata, palarii elegante, pahare de martini si de coniac, tigari scumpe, toate cu scopul de a face publicul sa-si doreasca sa faca parte din lumea Elizabethei Taylor si a lui Richard Burton.
Scenariul filmului era inspirat dintr-o intamplare adevarata: Vivien Leigh dorise sa il paraseasca pe sotul ei, Laurence Olivier, si sa fuga cu iubitul ei, Peter Finch. Fuga urma sa aiba loc de pe aeroportul Heathrow, dar ceaţa a facut ca zborul sa intarzie si Vivien Leigh s-a razgandit.

De aici, Rattigan a dezvoltat o ţesatura de intrigi, un grup de oameni cu destinele lor, forţaţi sa fie in acelasi loc si in acelasi timp datorita ceţei londoneze: un producator de film trebuie sa paraseasca Anglia ca sa fuga de impozite, o ducesa se duce sa lucreze in America pentru face rost de bani ca sa-si intretina castelul, un industrias e pe punctul de a da faliment etc. Nu intamplator, "The V.I.P.'s" seamana cu Grand Hotel (1932), pentru ca, initial, M.G.M. a dorit un remake al acestui film in care jucasera Greta Garbo, John Barrymore, Wallace Beery si Joan Crawford, film care spunea povestea oaspetilor unui hotel de lux berlinez, ale caror pasi si destine se intersecteaza pe parcursul sederii lor acolo.

Producatorul de origine rusa Anatole "Tolly" de Grunwald spunea ca lui ii plac filmele frumoase, despre lux si bogatie si exact asta a obtinut: magnatul Richard Burton si o Liz Taylor sclipind de diamante stand la masa cu prieteni bogati pe un yacht imens; Louis Jourdan in costume scumpe, jucand poker; actrita italiana Elsa Martinelli pe post de diva in devenire; Margaret Rutherford in rol de ducesa in razboi cu palariile sale; Rod Taylor luptandu-se sa isi salveze fabrica de tractoare si Orson Welles, producatorul de filme superbogat si evazionist.

De Grunwald a planificat ca filmarile sa dureze 10 saptamani, dorind sa termine productia inainte ca filmul "Cleopatra" sa fie lansat. Filmarile au inceput inainte ca productia la "Cleopatra" sa se termine. "The V.I.P.'s" a avut premiera la trei luni dupa cea a "Cleopatrei" si a doborat toate recordurile la box-office, atat in America, cat si in Europa. Multi au vazut mai intai "The V.I.P.'s" si apoi "Cleopatra", pentru ca pentru "Cleopatra" biletele erau vandute in avans pe luni de zile. Publicul, pur si simplu, nu se putea satura de Elizabeth Taylor si Richard Burton.

TITLUL FILMULUI
"OAMENI FOARTE IMPORTANTI"/"HOTEL INTERNATIONAL"/"THE V.I.P's" (S.U.A.- Marea Britanie/M.G.M./1963)

PROMO
"O poveste de dragoste a timpurilor moderne" (M.G.M.).
Dupa 3 ani de absenta de pe marile ecrane, Elizabeth Taylor revine in 1963 cu doua filme, amandoaua superproductii, amandoua pe primele locuri la box office: "Cleopatra" si "The V.I.P.'s". Celebritatea ei este universala, iar presa relateaza ca doar trei oameni sunt cunoscuti de absolut toata lumea, pe toate meridianele: Papa de la Roma, Regina Angliei si Liz Taylor. Cuplul Taylor-Burton este motivul atat al existentei acestui film, cat si al succesului financiar urias; ca atare, amandoi fac ceea ce se asteapta de la ei: cele doi sunt frumosi, eleganti si sufera la fel de frumos si de elegant. Taylor reuseste sa transmita o mare tensiune nervoasa sub o aparenta voluptoasa.

DESCRIERE
Atunci cand o ceaţa densa londoneza paralizeaza traficul aerian, vietile catorva oameni sunt profund afectate. Asa cum spune si titlul, acestia fac parte din elita sociala. Elizabeth Taylor doreste sa-si paraseasca sotul, care este un magnat enorm de bogat (Richard Burton), in favoarea unui playboy (Louis Jourdan). Un producator de filme (Orson Welles) spera sa plece din Londra, impreuna cu noua sa descoperire, o starleta italiana (Elsa Martinelli), ca sa evite plata impozitelor. Un om de afaceri australian (Rod Taylor), insotit de o secretara devotata si adorabila (Maggie Smith), este nerabdator sa ajunga la New York ca sa evite falimentul firmei sale. O aristocrata saracita, o ducesa nonconformista (Margaret Rutherford) nu ar prea dori sa plece in Florida ca sa castige bani, dar castelul ei trebuie intretinut cumva. Inainte ca ceaţa sa dispara, vietile acestor personaje se intersecteaza, iar spectatorul va asista la drame si intorsaturi de situatie neasteptate.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Frances Andros), Richard Burton (Paul Andros), Louis Jourdan (Mark Champselle), Elsa Martinelli (Gloria Gritti), Margaret Rutherford (Duchess of Brighton), Maggie Smith (Miss Mead), Rod Taylor (Les Mangrum), Orson Welles (Max Buda), Linda Christian (Miriam Marshall).
REGIA
Anthony Asquith.
SCENARIUL
Terence Rattigan, dupa propria sa piesa.
PRODUCATOR
Anatole de Grunwald, Roy Parkinson.
MUZICA
Miklós Rózsa.
IMAGINEA
Jack Hildyard.
FILM COLOR
Metrocolor.
DURATA
119 minute.
GENUL
drama, dragoste.
FILMAT
intre ianuarie - martie 1963.
PREMIERA
septembrie 1963.

NOMINALIZAT la
- BAFTA pentru cea mai buna imagine, Globul de Aur pentru cea mai buna actrita tanara (Maggie Smith)
PREMII
- Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford); Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford); Golden Laurel pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford).

TRIVIA
- bijuteriile purtate in film de Elizabeth Taylor erau din colectia sa personala; brosa de smarald era daruita de Richard Burton, iar diadema din scenele de inceput era daruita de Mike Todd;
- omul de televiziune David Frost joaca un rol de...reporter de televiziune;
- Margareth Rutherford, interpreta clasica a lui Miss Marple, este cea care a cules aplauzele criticilor si a castigat premiul Oscar;
- Maggie Smith, actrita de teatru, era aproape debutanta in filme, iar cariera ei a avut un traseu ascendent constant;
- in foarte multe ţari "The V.I.P.'s" a avut premiera inaintea "Cleopatrei";
- cu acest film, Elizabeth Taylor si-a restabilit prestigiul de actriţa serioasa, profesionista, dupa scandalul imens cu "Cleopatra"; in ciuda riscului reprezentat de sanatatea ei, casele de film i-au oferit atatea roluri incat ar fi putut juca in cate 5 filme pe an, timp de un deceniu;
- in urmatorii ani Taylor a preferat sa il lase pe Burton sa fie "vioara intai", ea fiind practic cel mai bun agent de publicitate al lui Richard Burton.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Pista Elefantilor" (1954)

Elizabeth Taylor in "Pista Elefantilor"

REVIEW:
O melodrama in jungla indiana, cu peisaje exotice si luxuriante, o plantatie de ceai plina de mistere si amenintari, o lume condusa de barbati in care apare, aparent fara nicio sansa de a se impune, tulburator de frumoasa Elizabeth Taylor.

Cu un sot fara munca (M.G.M. nu gasea niciun rol care sa ii placa lui Michael Wilding, pentru ca acesta refuza toate rolurile oferite) si cu un copil abia nascut (Michael Wilding Jr.), Elizabeth Taylor este nevoita sa joace in 4 filme intr-un interval de un an de zile. Casa M.G.M. era necrutatoare cu actorii nedisponibili, astfel ca amandoi au fost "suspendati", adica lasati fara salariu aproape un an de zile, asa incat "fata care avea totul" era nu numai nerabdatoare sa se intoarca pe platourile de filmare, dar si fortata sa munceasca.

La productia filmului "Pista Elefantilor", studiourile Paramount au avut de facut fata unui adevarat cosmar: actrita principala, faimoasa Vivien Leigh, a avut o cadere nervoasa si a fost internata la psihiatrie. Singura care o putea inlocui era Elizabeth Taylor, datorita asemanarii izbitoare dintre cele doua englezoaice si - in acelasi timp - fiind singura care putea garanta succesul comercial al filmului. Paramount a apelat la M.G.M. pentru a o "imprumuta" pe Elizabeth Taylor, iar M.G.M. a cerut nici mai mult nici mai putin decat 150.000 dolari (suma astronomica la acea vreme). "Pista Elefantilor" avea sa fie cel mai scump film produs vreodata de Paramount Pictures pana atunci. Paradoxal este faptul ca Paramount o dorise de la inceput pe Elizabeth Taylor, care refuzase rolul datorita nasterii primului sau copil...

In octombrie 1951 Douglas Fairbanks, Jr. a cumparat drepturile de ecranizare a romanului lui Standish, dar le-a vandut un an mai tarziu catre Paramount, cu tot cu intelegerile perfectate cu guvernele britanic si indian pentru ca filmarile sa se poata face in Ceylon (Sri Lanka de azi). In ianuarie 1953, Paramount decide distributia filmului: Vivien Leigh, Dana Andrews si Peter Finch, cel din urma recomandat chiar de sotul lui Vivien Leigh, celebrul Laurence Olivier. Filmarile au inceput in Ceylon in februarie 1953, dar dupa o luna au fost oprite. Celebra Vivien Leigh a suferit o depresie nervoasa si, in cele din urma, la sfarsitul lui martie a trebuit sa se renunte la participarea ei in film. Cateva zile mai tarziu Paramount a apelat la Elizabeth Taylor. Deoarece Taylor si Leigh, pe langa faptul ca semanau incredibil de mult, aveau si cam aceeasi inaltime, producatorii au pastrat filmarile exterioare departate cu Vivien Leigh din Ceylon. Elefantii folositi in film au fost inchiriati de la Cole Brothers Circus din Chicago. Bugetul filmului s-a ridicat la 3 milioane de dolari (la acea data era un buget urias), iar Taylor a avut nevoie de operatie chirurgicala pentru a i se scoate o schija metalica din ochi, aruncata de o masina de facut vant de pe platoul de filmare...

"Pista Elefantilor" are multe in comun cu "Rebecca" de Hitchcock, facut cu 14 ani mai devreme. E aceeasi poveste despre o tanara saraca si frumoasa care se casatoreste cu un bogatas care are o casa imensa cu zeci de servitori. Sinistra doamna Danvers din "Rebecca" este aici servitorul-sef Appuhamy, obsesiv de loial unei persoane disparute, ca si doamna Danvers. Ca si ea, Appuhamy a facut un adevarat templu din camera in care a trait persoana adorata. Exista si scena de happy-ending din final, cand cei doi soti se reconciliaza, dar numai dupa ce casa este devastata de elefanti si arde complet...

TITLUL FILMULUI
"PISTA ELEFANTILOR"/"ELEPHANT WALK" (S.U.A./Paramount/1954)

PROMO
"Un barbat pretinde plantatia; doi barbati pretind femeia care traieste pe plantatie" (Paramount).

DESCRIERE
Elizabeth Taylor (Ruth), Peter Finch (John Wiley) si Dana Andrews (Dick Carver) joaca în aceasta drama plina de actiune care se petrece în Ceylon (Sri Lanka). Taylor, mai frumoasa ca oricand, interpreteaza rolul unei proaspat-casatorite, care il insoteste pe Finch la plantatia lui de ceai, numitã "Elephant Walk". Aici, ea se va indragosti de supraveghetorul Andrews. Dar acest triunghi amoros e pus în umbra de alte evenimente: izbucneste o epidemie de holera, seceta arde pamantul, iar elefantii, innebuniti de sete, devasteaza plantatia. Aceasta renumita secventa e un triumf al cinematografiei. Bungaloul e transformat in ruine de elefantii în goana, care trec peste podelele lustruite, distrug peretii si darama lampile cu kerosen, starnind un infern ingrozitor.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Ruth Wiley), Dana Andrews (Dick Carver), Peter Finch (John Wiley), Abraham Sofaer (Appuhamy), Abner Biberman (Dr. Pereira), Noel Drayton (Atkinson).
REGIA
William Dieterle.
SCENARIUL
John Lee Mahin, dupa romanul lui Robert Standish.
PRODUCATOR
Irving Asher.
FILMAT
intre februarie - mai 1953.
PREMIERA
aprilie 1954.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
103 minute.
GENUL
aventura, drama, dragoste.

TRIVIA
- stapanita de crize de angoasa si de depersonalizare, Vivien Leigh a fost concediata. Actorul care juca rolul sotului sau in film, Peter Finch, era, in realitate, amantul ei (la acea vreme, Vivien Leigh era casatorita cu celebrul Laurence Olivier). Cum filmarile pentru cadrele exterioare se faceau in Ceylon, una dintre manifestarile psihozei era, pentru Vivien Leigh, faptul ca avea senzatia ca rochia ii este impregnata de „caldura albastruie a padurii ceyloneze”, senzatie care interfera cu accesele de persecutie resimtite atunci cand prin fata ei treceau bastinasii, cu pielea de culoare inchisa, ale caror priviri o ingrozeau cu adevarat;
- in timpul filmarilor, Elizabeth Taylor a fost ranita de o bucata de metal ce i-a atins un ochi, din cauza unei masini de facut vant;
- scenele care o au in plan indepartat pe Vivien Leigh au ramas in film;

- exista o mare asemanare intre acest film si "Rebecca" de Alfred Hitchcock;
- Katharine Hepburn, Olivia De Havilland, Claire Bloom si Jean Simmons au fost luate in considerare pentru rolul principal.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Fata care avea totul" (1953)

REVIEW:
Elizabeth Taylor la 20 ani, in deplinatatea frumusetii sale, din nou distribuita de M.G.M. intr-un film produs strict ca sa aduca bani si nu recunoastere artistica. Titlul filmului este inspirat parca din viata actritei. In 1952 Elizabeth Taylor parea sa fie fata care avea totul: frumusete, glorie, un nou contract cu M.G.M., un nou sot, un copil in asteptare...Reusise sa convinga M.G.M. sa o plateasca in continuare pe Sara Taylor (mama actritei) si sa il ia sub contract si pe Michael Wilding (noul ei sot). Dar poate ca lucrurile nu stateau chiar asa. Actrita pe care o idolatriza Elizabeth Taylor era Anna Magnani; nimeni nu si-ar fi imaginat ca si Elizabeth Taylor dorea sa joace roluri de compozitie si de forta ca ale actritei italiene. In schimb, M.G.M. avea intotdeauna pregatit pentru ea un nou film in care nu trebuia sa fie altceva decat frumoasa. Bette Davis avea sa spuna ca daca ar fi fost frumoasa ca Elizabeth Taylor, nu ar fi putut sa fie niciodata o actrita buna.

TITLUL FILMULUI
"FATA CARE AVEA TOTUL"/ "THE GIRL WHO HAD EVERYTHING" (S.U.A./M.G.M./1953)

PROMO
O frumoasa si bogata fata din inalta societate se indragosteste de un mafiot ! (M.G.M.).

DESCRIERE
Uitandu-se la stirile de la televizor impreuna cu Steve, tatal ei (William Powell), atentia frumoasei, bogatei si independentei Jean Latimer (Elizabeth Taylor) este irezistibil atrasa de personajul despre care se vorbeste: Victor Raimondi (Fernando Lamas), suspectat ca inseala fiscul, gangster recunoscut si care urmeaza sa fie audiat de Senatul american. Jean ii propune tatalui ei, care este un avocat faimos si puternic sa il reprezinte pe Raimondi si, intr-adevar, datorita apararii, acesta este achitat de comisia Senatului. In fapt, cel care l-a aparat este asociatul tatalui ei, cel care se presupune ca va fi viitorul ei sot, Vance Court (Gig Young). Incepand de aici, "fata care avea totul" trebuie sa faca fata unor situatii contradictorii: lupta cu alcoolismul tatalui ei, dragostea care se infiripeaza intre ea si gangsterul scapat de lege si situatia dintre ea si logodnicul ei...Tatal ei o avertizeaza ca are dovezi ca Raimondi este un criminal, astfel ca fiica sa are de rezolvat o mare dilema: ce primeaza, legea sau dragostea ?

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Jean Latimer), Fernando Lamas (Victor Raimondi), William Powell (Steve Latimer), Gig Young (Vance Court), James Whitmore.
REGIA
Richard Thorpe.
SCENARIUL
Art Cohn, dupa romanul "A Free Soul" de Adela Rogers St. Johns.
PRODUCATOR
Armand Deutsch.
FILMAT
intre iulie - august 1952.
PREMIERA
martie 1953
FILM ALB-NEGRU
DURATA
69 minute.
GENUL
drama, gangsteri.

TRIVIA
- Fernando Lamas este tatal lui Lorenzo Lamas;
- ultima aparitie a lui William Powell intr-un film M.G.M.;
- inainte de inceperea productiei, Elizabeth Taylor, deja casatorita cu actorul britanic Michael Wilding, a anuntat ca este insarcinata, ceea ce a dus la grabirea filmarilor;
- scenaristul Art Cohn si Mike Todd, cel de-al treilea sot al Elizabethei Taylor, aveau sa moara in accidentul aviatic din 1958;
- titlul folosit pana la premiera filmului: A Life Of Her Own.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Un loc sub soare" (1951)

REVIEW:
Film definitoriu pentru cariera Elizabethei Taylor. Intalnirea cu un mare regizor (George Stevens), cu un mare actor (Montgomery Clift) si cu o poveste generoasa (adaptare dupa "O tragedie americana") sunt o adevarata provocare pentru tanara de 18 ani, care, desi cu 16 filme la activ pana atunci, avea sa declare ca acesta a fost filmul in care a jucat pentru prima oara cu adevarat. Peste ani, George Stevens va realiza cele mai de succes filme ale sale tot cu Elizabeth Taylor, iar Montgomery Clift va deveni cel mai bun prieten al actritei.

Enorm succes de casa si de critica - Paramount a amanat premiera filmului cu un an pentru a nu concura cu un alt mare succes al aceleiasi case, "Sunset Boulevard".
Filmul ocupa locul 92 pe lista celor mai bune filme din toate timpurile (A.F.I.)
Scenariul este captivant, plin de suspans si imprevizibil. Montgomery Cliff interpreteaza cu maiestrie personajul complex al lui George Eastman. Elizabeth Taylor avea aproape 18 ani la momentul filmarilor si incepea sa constientizeze meseria de actrita. Prietenia cu Clift si empatia dintre cei doi este evidenta cand joaca impreuna si a acest lucru a ajutat-o pe Liz Taylor sa-i dea viata cu succes bogatei si frumoasei Angela Vickers. Probabil ca nimeni nu a mai interpretat vreodata atat de real si de socant un lesin asa cum o face aici Elizabeth Taylor...Si pentru Shelly Winters a fost o provocare interpretarea muncitoarei marginite, Alice Tripp. La vremea aceea, Winters era o fata stralucitoare, astfel incat este cu atat mai mult de apreciat interpretarea care i-a adus o nominalizare la Oscar.

TITLUL FILMULUI
"UN LOC SUB SOARE"/ "A PLACE IN THE SUN" (S.U.A./Paramount Pictures/1951)

PROMO
Clift si Taylor: cel mai frumos cuplu din istoria cinematografiei (Andrew Sarris)

DESCRIERE: Un tanar ambitios (Montgomery Clift) reuseste sa castige inima unei frumoase si bogate mostenitoare (Elizabeth Taylor), dar - in acelasi timp - trebuie sa se decida ce face cu fosta prietena saraca si...insarcinata (Shelley Winters). Il va lasa ea in pace sau va trebui sa o ucida ?

DISTRIBUTIA
Montgomery Clift (George Eastman), Elizabeth Taylor (Angela Vickers), Shelley Winters (Alice Tripp), Anne Revere (Hannah Eastman), Raymond Burr (detectivul).
REGIA
George Stevens.
SCENARIUL
Michael Wilson, Harry Brown si Patrick Kearney, dupa celebrul roman "O tragedie americana" de Theodore Dreiser.
PRODUCATOR
George Stevens si Ivan Moffat.
FILM ALB-NEGRU
DURATA
122 minute.
GENUL
drama, dragoste, crima, mister.
FILMAT
intre octombrie 1949 - martie 1950.
PREMIERA
octombrie 1951.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cel mai bun actor (Montgomery Clift); Oscar pentru cea mai buna actrita (Shelley Winters); Oscar pentru cel mai bun film.
PREMII
- Oscar pentru cel mai bun regizor (George Stevens); Oscar pentru cea mai buna imagine (William C. Mellor); Oscar pentru cel mai bun montaj (William Hornbeck); Oscar pentru cea mai buna muzica de film (Franz Waxman); Oscar pentru cel mai bun scenariu; Oscar pentru cele mai bune costume (Edith Head); Globul de Aur pentru cel mai bun film; Globul de Aur pentru cel mai bun regizor.

TRIVIA
- schimbarea titlului filmului din "O tragedie americana" in "Un loc sub soare" s-a datorat insuccesului primei versiuni cinematografice din 1931;
- Shelley Winters era decisa sa obtina rolul fetei sarace din film si s-a dus la auditie imbracata modest si nemachiata, astfel incat regizorul nu a recunoscut-o;
- Shelley Winters si-a cumparat toata viata numai automobile Cadillac de culoare alba, atat a fost de marcata de imaginea Elizabethei Taylor in Cadillac-ul din film;
- pentru rolul tinerei frumoase si bogate, George Stevens si-a dorit o tanara superba, de o frumusete ireala si a cerut-o in mod expres pe Elizabeth Taylor, o miscare destul de riscanta, tinand cont ca pana la acest film, casa M.G.M. nu ii oferise actritei niciun rol atat de complex ca acela al Angelei Vickers;
- scena de pe plaja dintre Elizabeth Taylor si Montgomery Clift a fost filmata in...octombrie, dupa ce echipa filmului a curatat zapada de pe malul Lacului Tahoe, California;
- Elizabeth Taylor se indragosteste cu adevarat de Montgomery Clift, dar realizeaza in scurt timp ca acesta nu era interesat de femei; in schimb, intre ei s-a dezvoltat o prietenie speciala, neintrerupta pana la moartea prematura a actorului in 1966;
- la inceput, atat Elizabeth Taylor, cat si mama sa, Sara Taylor, au fost scandalizate de replica pe care regizorul a obligat-o pe Elizabeth Taylor sa i-o dea lui Montgomery Clift, in scena faimosului sarut: "tell Mama...tell Mama all !"; aceasta a devenit una dintre cele mai faimoase replici de film.

Vezi TRAILER aici.