Diamantul Taylor-Burton

Elizabeth Taylor si faimosul diamant in forma de para

Cea mai celebra bijuterie pe care Richard Burton i-a daruit-o Elizabethei Taylor a fost faimosul diamant de 69,42 de carate, in forma de para. Acesta a fost taiat si prelucrat dintr-un diamant brut de 240,8 de carate, ce provenea din mina Premier din Africa de Sud, iar primul sau proprietar a fost Harry Winston. Cu adevarat, diamantul de 69,42 de carate care a rezultat din aceasta roca este un diamant perfect, catalogat de culoare D (100% incolor).

Cand piatra bruta a ajuns la New York in 1966, Harry Winston si specialistii sai au studiat-o timp de 6 luni. S-au trasat marcaje pentru taieturi, s-au sters, s-au trasat altele...In ziua stabilita pentru prelucrare, televiziunile au avut acces in sala de lucru. Dupa taiere, marele mestesugar a ramas mut, apoi s-a uitat prin ochelarii speciali si a exclamat: "Beautiful!"...

In 1967, Winston a vandut diamantul in forma de para lui Harriet Annenberg Ames, sora lui Walter Annenberg, ambasadorul american la Londra, in timpul administratiei Nixon. Dupa 2 ani, aceasta a trimis diamantul la Galeriile Park-Bernet, in New York, pentru a fi oferit la licitatie. Diamantul fusese o povara pentru ea. Harriet Annenberg Ames avea sa marturiseasca: "Il ascundeam si nu-mi dadeam jos manusile de frica sa nu fie vazut. Am fost dintotdeauna o fiinta sociabila si nu mi-a placut deloc acest sentiment. A stat intr-un seif de banca timp de ani de zile. Parea o nebunie sa-l tin daca nu-l puteam folosi. Dupa cum stau lucrurile in New York, diamantul nu poate fi purtat in public"...

Diamantul a fost scos la licitatie in octombrie 1969, cu mentiunea ca va prelua numele cumparatorului. Inaintea licitatiei, in presa s-au facut multe speculatii in legatura cu potentialii doritori. Elizabeth Taylor a fost numita si ea printre acestia – intr-adevar, actrita l-a putut vedea in avanpremiera, diamantul fiindu-i adus special in Elvetia. Licitatia a inceput de la 200.000 de dolari si a inceput sa creasca, ajungand la 500.000 de dolari, cu doar 9 doritori ramasi in cursa. Chiar si Harry Winston a participat, pentru a-si "recupera" diamantul, dar a renuntat pe parcurs. La 650.000 de dolari au mai ramas doar doi competitori. La 1 milion de dolari, reprezentatul lui Richard Burton a renuntat. Castigator a fost declarat Robert Kenmore, de la casa "Cartier", care a oferit 1.050.000 dolari. Era un record mondial ! Era primul diamant vandut vreodata cu 1 milion de dolari...Recordul anterior pentru o bijuterie fusese de 305.000 de dolari pentru un lantisor cu diamante din colectia Rovensky, in 1957, care continea un diamant de 46,5 de carate.

Insa Richard Burton nu s-a dat batut! A doua zi, de la un telefon public dintr-un hotel din sudul Angliei, el a discutat cu agentul casei "Cartier". Actorul a negociat pentru diamant in timp ce introducea mereu si mereu monezi in telefon. Cei care isi sorbeau linistiti bauturile l-au auzit, la un moment dat, strigand: "Nu ma intereseaza cat de mult costa; du-te si cumpara-l!". In final, firma "Cartier" a fost de acord sa-l vanda, cu conditia ca firma sa il poata expune, sub numele de "Taylor-Burton", in New York si Chicago.

Astfel, Richard Burton a cumparat dimantul contra sumei de 1.100.000 de dolari ! Expunerea diamantului in magazinul "Cartier" din New York a creat o mare imbulzeala – peste 6.000 de oameni pe zi au venit sa-l vada, dar presa a fost destul de acida la adresa diamantului. "Prostimea sta la coada la "Cartier" - scria "New York Times" - ca sa se uite la diamantul mare cat Hotelul Ritz si care a costat mai mult de 1 milion de dolari. El este predestinat gatului Doamnei Burton, gat caruia i-ar fi stat mult mai bine in drum spre ghilotina, intr-un film despre Revolutia franceza"...

Inainte de a-l purta ca pe un colier, Elizabeth Taylor l-a folosit ca pe un inel. Pe 12 noiembrie 1969, Elizabeth Taylor a purtat diamantul "Taylor-Burton" in public pentru prima data, cu ocazia petrecerii ocazionate de aniversarea a 40 de ani de viata ai Printesei Grace de Monaco. Diamantul a fost adus din New York la Nisa, insotit de doi paznici inarmati, angajati de Richard Burton si de firma "Cartier". O alta aparitie de senzatie a diamantului "Taylor-Burton" a fost prilejuita de prezenta Elizabethei Taylor la ceremonia premiilor Oscar din 1970, la Los Angeles.
Dar, cea mai faimoasa "intamplare" legata de diamantul Taylor-Burton este cea din episodul din serialul "Lucy" (in 1970), in care Taylor si Burton isi joaca propriile roluri si in care rolul principal este detinut chiar de...diamantul respectiv !

In 1976 Elizabeth Taylor si Richard Burton au divortat pentru ultima oara, iar in 1978 Liz Taylor a anuntat ca a scos diamantul la vanzare si ca va construi un spital in Botswana, cu o parte din suma obtinuta. In iunie 1979, bijutierul Henry Lambert din New York a anuntat ca a cumparat diamantul "Taylor-Burton" pentru o suma neprecizata, care variaza intre 3 si 5 milioane de dolari. In luna decembrie a aceluiasi an, el a vandut diamantul lui Robert Mouawad, un bijutier din Arabia Saudita, cel care il detine si in ziua de azi (desi unele surse spun ca si acesta l-ar fi vandut unei persoane care a dorit sa ramana anonima). La putina vreme dupa ce l-a cumparat, Mouawad a facut mici rectificari pietrei, aducand-o la 68,09 de carate.

Cu restul banilor, Elizabeth Taylor l-a ajutat in campania electorala pe sotul ei de atunci, viitorul senator John Warner. Dar rolul de "regina" a Washingtonului nu i-a placut la fel de mult ca acela de "regina" a Hollywoodului, astfel ca la inceputul anilor '80 Elizabeth Taylor revine in lumea filmului si a teatrului. In 1983, timp de mai bine de o jumatate de an, Taylor si Burton au facut un turneu prin toata America cu piesa "Vieti particulare", aratand lumii ca nu se pot desparti cu adevarat.

La Peregrina - istoria unei perle

"La Peregrina": perla ratacitoare !

Faimoasa perla de 55 de carate “La Peregrina” a apartinut mult mai faimoasei Elizabeth Taylor, care o primise in dar de la sotul ei, Richard Burton, in 1969.
La data la care Burton a cumparat perla, aceasta avea deja in spate o istorie plina de aventuri, trecand din mainile unui sclav in cele ale aristrocratilor si bogatilor Europei si Americii. "La Peregrina", una dintre cele mai celebre si cunoscute perle din lume, pierduta si regasita de mai multe ori, a impodobit nenumarate capete incoronate.

"La Peregrina" a fost descoprita in 1513 de catre un sclav african din Insula Santa Margarita din Golful Panama. A fost norocul vietii lui, pentru ca dupa ce i-a dat-o lui Don Pedro de Temez, administratorul coloniei spaniole, acesta i-a daruit libertatea ! La scurta vreme perla a fost oferita regilor Spaniei. La acea vreme, perla valora circa 714.000 maravedí, echivalentul a 8.000 de dolari americani din ziua de azi, o valoare imensa pentru acea vreme. In 1554 Regele Filip al II-lea a daruit perla Reginei Maria Tudor a Angliei (asa numita "Bloody Mary") ca dar de nunta. In 1558 Regina Maria moare si perla este inapoiata Coroanei Spaniole, ramanand in posesia acesteia pentru mai bine de 250 de ani. In Muzeul Prado din Madrid pot fi admirate doua celebre tablouri ale lui Velasquez infatisand-o pe Regina Margarita, sotia Regelui Filip al III-lea, purtand celebra perla, prinsa intr-o brosa, si pe nora acesteia, pe Regina Isabela, purtand si ea atat de mult ravnita "La Peregrina", prinsa de data aceasta intr-un superb colier. Insusi Regele Soare (Ludovic al XIV-lea al Frantei) a fost atras de "La Peregrina", in ziua casatoriei sale cu Maria Tereza a Spaniei, cand fratele acesteia, Filip al IV-lea, a purtat perla la borul palariei sale.

In 1808 Joseph Bonaparte a fost numit Rege al Spaniei de catre fratele sau, Imparatul Napoleon I al Frantei. Toate bijuteriile, inclusiv "La Peregrina" au cazut in mainile acestuia. Joseph i-a daruit frumoasa perla sotiei sale, de care a divortat dupa cativa ani, luandu-i perla inapoi, desigur...Dupa abdicarea din 1813, Joseph a fugit in America, la Filadelfia, cu tot cu "La Peregrina". El i-a lasat-o mostenire nepotului sau, viitorul Imparat al Frantei, Napoleon al III-lea. In timpul exilului din Anglia, acesta a vandut-o marchizului de Abercom, care avea sa devina duce in 1868. Aristocratul i-a daruit perla sotiei sale, care a reusit sa o piarda nu o data, ci de doua ori ! Totusi, perla a fost gasita de fiecare data si a ramas in posesia ducilor de Abercom pana in 1969.

Perla are forma de para sau de lacrima, de dimensiunea unui ou de porumbel si este de culoare alba, avand initial 55,95 carate. In 1913 perla a fost curatata si redusa la 55 de carate, pentru a putea fi montata intr-un colier, fara riscul de a mai putea fi pierduta...

In 1969, casa Sotheby’s o scos perla la licitatie, lucru care i-a atras imediat atentia lui Richard Burton. Taylor si Burton erau cel mai celebru cuplu de pe planeta si aveau deja in spate 7 ani de relatie pe cat de romantica, pe atat de turbulenta. Dragostea lor furtunoasa era celebra inca de la vremea filmarii superproductiei "Cleopatra", de la Roma, in 1962. Burton a avut o concurenta puternica: Printul Alfonso de Bourbón Dampierre, din partea familiei regale spaniole. In final, Burton a platit cu 17.000 de dolari mai mult decat oponentul sau, achizitionand perla pentru suma de 37.000 de dolari. Burton i-a daruit-o Elizabethei Taylor de Valentine´s Day in 1969.

Burton, mare amator de arta, a cumparat un portret al Reginei Maria Tudor, pictat de artistul flamand Hans Eworth, in care aceasta purta la gat faimoasa perla. Elizabeth Taylor a cerut casei Cartier sa realizeze un colier identic cu al reginei. Astazi, celebra "La Peregrina" este montata pe un colier cu diamante, rubine si alte perle. La scurta vreme, Taylor si Burton au aflat ca Anglia nu are niciun tablou care sa o infatiseze pe Regina Maria Tudor, asa ca au donat tabloul catre British National Portrait Gallery.

Ca si cu cateva secole in urma, "La Peregrina"...a disparut din nou ! Se intampla in Las Vegas, pe vremea cand Elizabeth Taylor juca in filmul "Singurul joc in oras", alaturi de Warren Beatty. Aflandu-se in apartamentul de la Caesar´s Palace, Elizabeth Taylor a realizat deodata ca nu mai are perla. S-a uitat la Richard Burton care citea o carte si si-a dat seama ca acesta nu stie inca nimic, asa ca s-a dus pe furis in dormitor ca sa caute perla. A scotocit peste tot, dar perla era de negasit. Sa fi fost o gluma proasta ? Sa i-o fi luat Richard Burton ? Nu...exclus ! Daca nu gasea perla, ar fi fost un dezastru, nici nu indraznea sa se gandeasca ce-ar fi zis Burton la aflarea vestii ! Cine altcineva ar mai fi putut avea acces la acea perla ? Intr-un tarziu, extenuata, speriata si disperata, s-a oprit din cautare, pierzandu-si orice speranta. Alaturi se juca micutul ei pechinez. Asezandu-se pe pat si luand in brate catelusul, fara sa fie constienta de ce face, Elizabeth Taylor i-a deschis botul cainelui si....surpriza: perla era acolo, stralucitoare si fara nicio zgarietura !

Elizabeth Taylor a adus perla in atentia marelui public, purtand-o in multe dintre filmele sale. Dupa mai bine de 40 de ani, dupa moartea celei mai mari vedete de cinema din toate timpurile, “La Peregrina” a ramas la fel de frumoasa, trecand in mainile altcuiva (deocamdata anonima), contra fabuloasei sume de 11,8 milioane de dolari...

Record mondial la vanzarea bijuteriilor Elizabethei Taylor

Bijuteriile au deschis seria de patru zile de licitatii consacrate vanzarii "colecţiei Elizabeth Taylor".

Bijuteriile Elizabethei Taylor au fost vandute cu 115,9 milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpa colectie particulara vanduta vreodata la licitatie, intr-un eveniment istoric, marcat de multe recorduri, organizat de casa Christie’s, marti 13.12.2011, la New York. Bijuteriile celebrei actrite Elizabeth Taylor s-au vandut ca painea calda, depasind adeseori de peste zece ori estimarile specialistilor.

In sala arhiplina a casei Christie’s si prin telefon, cumparatorii au supralicitat cu pasiune pentru a intra in posesia bijuteriilor cu diamante, smaralde, safire, rubine si perle ce au apartinut ultimei legende a epocii de aur de la Hollywood, cea care adora diamantele si nestematele.

La mijlocul licitatiei, in timp ce vanzarile continuau, pretioasele piese devenisera deja cea mai scumpa colectie particulara de bijuterii vanduta vreodata la licitatie.

Celebra perla “La Peregrina”, datand din secolul al XVI-lea, descoperita de un sclav panamez – si care i-a adus acestuia libertatea -, a fost cumparata cu 11,8 milioane de dolari, stabilind astfel un nou record de pret pentru o perla intr-o bijuterie. “La Peregrina”, montata pe un colier de rubine, diamante şi alte perle de casa Cartier, era estimata la un pret cuprins între 2 si 3 milioane de dolari. Ea a fost licitată de 20 de cumparatori şi s-a vandut in mai putin de cinci minute. Aceasta perla unica a fost purtata succesiv de mai multe regine ale Spaniei şi Angliei si apare in mai multe tablouri celebre pictate de Velasquez. Perla a fost cumparata in 1969, cu 37.000 de dolari, de sotul actritei, Richard Burton, care a castigat licitatia cu unul dintre membrii familiei regale spaniole (Printul Alfonso de Bourbon Asturias). Cea mai celebra posesoare a perlei de dinaintea Elizabethei Taylor a fost regina Maria a Angliei, din dinastia Tudorilor (asa numita "Bloody Mary").

Elizabeth Taylor a purtat celebra perla si in cateva din filmele sale ("Divortul" sau "Miercurea cenusie").

"Taj Mahal", un rubin montat intr-un colier din aur, pe care Burton i l-a oferit Elizabethei Taylor cand aceasta implinea varsta de 40 de ani (in timpul unei celebre petreceri la Budapesta), a doborat recordul mondial de pret pentru o bijuterie indiana, fiind adjudecata cu 8,8 milioane de dolari, in aplauzele persoanelor prezente in sala.

Cel mai celebru inel al actritei Elizabeth Taylor, diamantul Krupp de 33,19 carate, pe care aceasta il purta aproape in fiecare zi a fost achizitionat tot cu 8,8 milioane de dolari, stabilind un record mondial per carat pentru un diamant incolor.

Preturile au depasit uneori de 100 de ori estimările specialistilor, declansand ropote de aplauze in sala arhiaglomerata a filialei newyorkeze a casei Christie’s. Un colier din aur şi fildes a depasit de 160 de ori valoarea la care era estimat. Toate cele 80 de bijuterii puse in vanzare si-au gasit cumparator. Niciuna dintre bijuterii nu a fost vanduta sub 100.000 de dolari.

O pereche de cercei cu perle si diamante a stabilit un nou record mondial, fiind adjudecata pentru 1,98 milioane de dolari. Un inel cu diamante si smaralde, un alt cadou de la Richard Burton, a fost vandut cu un pret ce a depasit 6 milioane de dolari. Tiara cu diamante pe care Mike Todd, al treilea sot al actritei, i-a oferit-o artistei in 1957, a fost adjudecata pentru 4,22 milioane de dolari.

Elizabeth Taylor a scris o carte in 2002 despre diamantele sale ("My Love Affair With Jewelry") si a creat ea insasi o serie intreaga de accesorii de acest tip. Licitatia continua cu scoaterea la vanzare a altor bijuterii, suveniruri si a celor mai frumoase rochii create de designeri celebri special pentru Elizabeth Taylor. Aproape jumatate din colectie – 950 de obiecte – este licitata exclusiv pe internet, o premiera pentru casa Christie’s.

Elizabeth Taylor în „Pasărea Albastră” (1976)

Elizabeth Taylor în filmul sovieto-american, „Pasărea Albastră”

Hazardul și politica au făcut ca - în 1975 - Statele Unite și Uniunea Sovietică să decidă că e cazul să colaboreze și în domeniul cinematografiei, așa că primul proiect sovieto-american a fost tocmai această superproductie, „Pasărea Albastră”. Hollywoodul (Elizabeth Taylor, Jane Fonda, Ava Gardner și George Cukor) s-a mutat pe Neva, la Leningrad, pentru a se întâlni cu Baletul Kirov, în plin Război Rece. Filmul trebuia să preceadă prima colaborare sovieto-americană în spațiul cosmic și de aceea bugetul alocat filmului a fost imens.

„Pasărea Albastră” este filmul copilăriei a zeci de milioane de copii din Lagărul Socialist. Versiunea rusă a acestei feerii făcea ca filmul să pară cu adevărat un vis straniu: toate divele americane în frunte cu Elizabeth Taylor vorbeau rusește! În schimb, în Lumea Liberă filmul nu a avut succesul scontat. 

Au fost faimoase dificultățile cu care s-a realizat prima coproducție sovieto-americană: echipa rusească nu înțelegea metodele de lucru hollywoodiene, tehnicienii nu știau cum să pună lumina pe actrița afro-americană Cicely Tyson, Jane Fonda ținea discursuri despre marxism, actorii americani nu se puteau acomoda cu mâncarea rusească, regizorul era certat cu producătorul, studiourile de la Leningrad erau prost utilate, propaganda sovietică încurca programul de filmare, compozitorul rus voia muzică americană, iar compozitorul american voia muzică rusească!

Producătorul Paul Maslansky povestea că Departamentul de Stat American era nerăbdător să îmbunătățească relațiile cu Uniunea Sovietică. Cu mare dificultate s-a ajuns la punerea în producție a filmului „Pasărea Albastră”, o colaborare între 20th Century Fox și Lenfilm. Trecuse o lună de filmare și producția bătea pasul pe loc. Atât James Coco, cât și Ava Gardner se îmbolnăviseră. Ava Gardner s-a reîntors pe platouri ca să termine filmul, dar la James Coco s-a renunțat, deoarece se internase tocmai în Carolina de Nord. Producția stagna din motive diverse și Paul Maslansky a fost cooptat tocmai pentru a revigora filmul, deoarcece el avea experiență în lucrul cu sovieticii.

Când producătorul a ajuns la Leningrad, regizorul George Cukor l-a informat că filmul era aproape imposibil de terminat. Apoi producătorul s-a dus la hotel să o viziteze pe Elizabeth Taylor. Moralul întregii echipe era la pământ. Au urmat discuții interminabile cu Cukor despre ce trebuie făcut pentru a duce munca la bun sfârșit. „Echipa anglo-americană e total dezamăgită", i-a spus Cukor. Cea mai mare problema era aceea că nimeni nu venea la muncă la ora care trebuie. 

În prima zi de luni era vremea ca totul să repornească așa cum scrie la carte. Toată lumea părea să fie din nou entuziasmată. Au reluat filmul de la început, pentru că James Coco fusese aproape în fiecare scenă. Întreagă echipa era gata de filmare (și rușii și americanii), cu excepția lui Elizabeth Taylor... După 45 de minute de așteptare, Cukor a spus: „Eu nu mai stau să o aștept, plec înapoi la hotel".

Maslansky l-a calmat și s-a dus să vorbească cu Taylor, care juca 4 roluri în film. Producătorul a găsit-o în cabina ei, înconjurată de coafezul Sydney Guilaroff, de secretarul ei și de alți trei asistenți, probând un costum foarte elaborat. „Hai să nu-i facem viața rea săracului George și să mergem pe platou!", i-a spus producătorul. A urmat o pauză tensionată și Elizabeth Taylor a venit spre el, foarte aproape, ochi în ochi și i-a spus: "Nu-ți mai face griji degeaba. Sunt o profesionistă. Vei vedea!". Producătorul avea să spună: „S-a uitat drept în ochii mei cu ochii aceia violeți și m-a dat gata!". Din acel moment nu a mai fost nicio problema dinspre Elizabeth Taylor. „Era de-a dreptul senzațională", spune producătorul. "A făcut totul cu desăvârșire, a cântat, a dansat... ".

Maslansky își mai amintește că mâncarea pentru Taylor venea direct de la Fortnum and Mason's din Londra și că Liz Taylor purta un duplicat al celebrului diamant Taylor-Burton. „A ieșit un film fermecător și nu știu nici acum de ce nu a avut succesul pe care l-ar fi meritat". În timpul filmărilor a fost lansat și proiectul Apollo-Soyuz, prima cooperare sovieto-americană în spațiul cosmic. Elizabeth Taylor a fost rugată să vorbească cu astronauții. „A fost un eveniment senzațional", povestește producătorul.

În 1911, la trei ani după ce scrisese feeria „Pasărea Albastră", contele Maurice Maeterlinck a primit premiul Nobel pentru literatură. „Pasărea Albastră" a aprins imaginația și a câștigat afecțiunea a generații întregi de cititori. Mytyl (Patsy Kensit) și fratele ei Tyltyl (Todd Lookinland) sunt conduși de Regina Luminii (Liz Taylor) în căutarea fericirii, simbolizată de Pasărea Albastră. În călătoria lor, copiii vor vedea frumusețile și ororile omenirii, ajungând în final să prețuiască adevărata față a lucrurilor. Au existat și alte ecranizări, încă de pe vremea filmului mut, ba s-au făcut chiar și desene animate! Cea mai notabilă veche ecranizare este versiunea din 1940 cu Shirley Temple, în rolul lui Mytyl.

Deși superproducția „Pasărea Albastră" a reluat, la 15 ani depărtare, aproape toate defectele de producție ale „Cleopatrei" de la Roma, costumele sunt fabuloase, decorul e magnific, povestea e fascinantă. Elizabeth Taylor este ea însăși magnifică, iar Ava Gardner face un rol memorabil. La un moment dat, pe nesimțite, filmul începe să captiveze și spectatorul se simte într-adevăr într-o reverie nocturnă.

Critica americană de film nu a fost generoasă în aprecieri. Dar, cum s-a dovedit de atâtea ori, peste ani filmul a fost re-considerat și defectele de odinioară au devenit calități. Adevărul este că „Pasărea Albastră" este o mică bijuterie ascunsă privirii profanilor. George Cukor și-a pus tot sufletul în realizarea acestui superb muzical.

TITLUL FILMULUI

„PASĂREA ALBASTRĂ”/"THE BLUE BIRD"/"SINYAYA PTITSA"/(S.U.A - U.R.S.S./20th Century Fox - Lenfilm/1976)

PROMO

"O cavalcadă a magiei și un carnaval al fanteziei! Pasărea Albastră este fericirea magică pentru fiecare dintre noi"

DESCRIERE

Piesa lui Maeterlinck ne spune povestea unui frate și a surorii lui - Tyltyl și Mytyl - care duc o viață umilă împreună cu părințîi lor (tatăl - un tăietor de lemne și mama - chinuită de grijile casei), cu câinele lor (Tylo) și cu pisica lor (Tylette). Într-o noapte, la limita dintre vis și realitate, copiii aud zgomote de la o petrecere, din pădure, la conacul unei familii bogate. În somn, copiilor li se arată apoi fată bolnavă a vecinei lor care le cere ajutorul: copila îi roagă să îi facă rost de Pasărea Albastră, pasărea care aduce fericirea întregii omeniri. Tot în vis, Vrăjitoarea care îi așteaptă să se întoarcă de la petrecerea din pădure, le dăruiește o pălărie cu un diamant fermecat cu ajutorul căruia copiii vor aduce la viață și la formă umană orice lucru și orice vietate: câinele Tylo, pisica Tylette, Zahărul, Focul, Apa, Pâinea, Laptele și Lumina.

Toți aceștia îi vor însoți pe copii în aventura căutării Păsării Albastre, care ii va duce pe Tărâmul Amintirilor, unde își vor revedea bunicii. Apoi vor ajunge la Castelul Nopții, unde sunt închise toate războaiele și molimele, fantomele și angoasele omenirii; apoi vor intra în Pădurea care vrea să se răzbune pe ei din cauza masacrării copacilor de către omenire de-a lungul secolelor; vor vizita Palatul Fericirilor Deșarte, unde vor întâlni personaje care întruchipează „fericirea de nu șți nimic", „fericirea de a nu înțelege nimic", „fericirea de fi bogat", „fericirea de a mânca atunci când nu ți-e foame"... 

Alaiul ajunge și în Grădina Fericirii, unde vor cunoaște „fericirea iubirii de mama", „fericirea de a fi sănătos", „fericirea de a respira aer curat", „fericirea cerului senin" etc. În cele din urmă copiii și prietenii lor ajung în Tărâmul Viitorului, unde vor vedea cum așteaptă copiii să vină pe lume și ce destin vor avea: unii vor aduce dezastre, alții vor fi inventatori, alții vor aduce bucurie... îl vor vedea și pe viitorul lor frate! 

Ajunși acasă, fără să fi găsit Pasărea Albastră, copiii își vor da seama cât de frumoasă este casa lor. La sfârșit, copiii își vor lua la revedere de la prietenii lor, care își vor recăpăta stările anterioare. Bucuroși, dimineață, când merg să ia micul dejun, copiii vor începe să povestească părinților întreaga lor aventură, spunându-le chiar că vor avea un frate! Evident, părinții cred că Tyltyl și Mytyl au pățit ceva, că s-au îmbolnăvit! 

Deodată, copiii realizează că pasărea lor din colivie este albastră și dau fuga la vecină lor că să i-o dăruiască. În momentul în care scot pasărea din colivie, această zboară, spre dezamăgirea fetei. Tyltyl exclamă: „Nu fii supărată, nu plânge, voi pleca din nou să ți-o aduc pentru a te face fericită!".

DISTRIBUTIA

Elizabeth Taylor (4 roluri: Lumina, Mama, Vrăjitoarea, Dragostea de mamă), Jane Fonda (Noaptea), Ava Gardner (Bogăția), Cicely Tyson (Tylette, pisica), Robert Morley (Timpul), Harry Andrews (Stejarul), Todd Lookinland (Tyltyl), Patsy Kensit (Mytyl), Will Geer (Bunicul), Mona Washbourne (Bunica), George Cole (Tylo, câinele), Richard Pearson (Pâinea), Georgiy Vitsin (Zahărul), Margarita Terekhova (Laptele), Valentina Ganibalova (Apă), Yevgeni Shcherbakov (Focul), Nadezhda Pavlova (Pasărea albastră)

REGIZOR

George Cukor

SCENARIU

Alfred Hayes, Aleksei Kapler, Hugh Whitemore, după piesa lui Maurice Maeterlinck.

PRODUCATOR

Edward Joseph, Edward Lewis, Paul Maslansky, John Palmer

MUZICA

Irwin Kostal, Andrei Petrov

IMAGINEA

Jonas Gritsius, Freddie Young

MONTAJUL

Stanford C. Allen, Tatyana Shapiro

SCENOGRAFIA

Valeri Yurkevich

COSTUME

Marina Azizyan, Edith Head

MACHIAJ

Vassili Gorjunov, Sydney Guilaroff, John O'Gorman, Sofia Smirnova, Tom Smith.

LOCATII DE FILMARE

Rusia: Moscova, Leningrad (Sankt-Petersburg).

GENUL

aventură, dramă, familie, mister, fantezie

FILMAT

ianuarie 1975 - august 1975

COLOR

Technicolor

DURATA

100 minute.

PREMIERA

aprilie 1976 (USA)

NOMINALIZAT la

- Premiul Golden Scroll pentru cel mai bun film de fantezie.

PREMII

- Premiul Honorary Diploma la Festivalul Internațional de la Teheran.

TRIVIA

- nicio pasăre de culoare albastră nu a putut fi găsită în Rusia, așa că producătorii au vopsit de mână câteva mii de porumbei;

- atât Katharine Hepburn cât și Shirley MacLaine au renunțat la roluri înainte de începerea filmărilor;

- James Coco, inițial distribuit în rolul Câinelui, nu s-a putut hrăni cu mâncarea rusească, așa că a mâncat doar pâine și unt; ca urmare s-a îngrășat atât de mult, încât costumele nu i s-au mai potrivit și a fost înlocuit de George Cole. Mai târziu, Coco avea să povestească: „Ne-au spus că vor termina filmul până în august, dar nu ne-au spus și în care an! Am înțeles că Elizabeth Taylor își scrie deja felicitările de Crăciun!;

- Irwin Kostal, compozitorul american s-a certat cu Andrei Popov, compozitorul sovietic. Popov voia muzică de jazz, iar Kostal voia o muzică gen „Volga, Volga"!;

- veteranul regizor George Cukor (care avea 77 de ani la acea dată) povestea că a primit plângeri din partea tehnicienilor și actorilor ruși cu privire la Jane Fonda. Ei se plângeau că în loc să-i lase să-și facă treaba, ea îi urmărea și le dădea citate din Karl Marx, dorind să îi atragă în discuții politice. Ei i-au spus lui Cukor că Jane Fonda ar trebui să-i lase în pace pentru că ei sunt deja comuniști, așa că Fonda nu are cum să-i mai convertească la marxism! Au amenințat că vor intra în grevă! Producătorii au vorbit cu Fonda și actrița a încetat să mai facă prozeliți comuniști în... URSS!;

- operatorul de imagine Jonas Gritsius a fost înlocuit cu Freddie Young în momentul în care s-a aflat că nu mai filmase niciodată un film în culori!;

- George Cukor a acuzat-o pe Cicely Tyson că face magie vodoo pentru a îi sabota filmul! Relațiile dintre regizor și actriță s-au deteriorat în asemenea măsură, încât atunci când Tyson venea pe platou, aceasta întreba cu voce tare: „A murit boșorogul?";

- atât de multe probleme și certuri s-au iscat pe platourile de filmare din Rusia, încât George Cukor și producătorul Edward Lewis își vorbeau numai prin intermediul avocaților;

- piesa „Pasărea Albastră” ("The Blue Bird" sau "L'Oiseau Bleu") de Maurice Maeterlinck s-a jucat pentru prima oară pe Broadway în 1910;

- faimosul ziarist Rex Reed a vizitat platourile de filmare de la Leningrad și a fost martor al războiului total dintre toată lumea cu toată lumea! În momentul în care a fost prezentat lui Elizabeth Taylor, ziaristul a întrebat-o cum de este așa de senină în toată acea harababură. Elizabeth Taylor i-a dat celebrul răspuns: "I've been through it all, baby. I'm Mother Courage".

- Elizabeth Taylor a sosit la Leningrad (Sankt-Petersburg) în stilul binecunoscut, cu 200 de valize și cu întregul anturaj cu care era obișnuită. Nici ea nu s-a putut acomoda cu mâncarea rusească, astfel că a cerut să îi fie adusă mâncare direct din Anglia. Condițiile de la studiourile sovietice nu erau tocmai pe gustul lui Elizabeth Taylor. Lipsea până și hârtia igienică, facilitățile obișnuite pentru un megastar ca Elizabeth Taylor erau inexistente... Dar, paradoxal, Elizabeth Taylor și-a jucat toate cele 4 roluri cu pasiune și a stat deoparte de războiul care se purta non stop pe platourile de filmare.

- aparte de certurile dintre tehnicieni și producători, actorii ruși s-au împrietenit cu marile dive americane, Elizabeth Taylor și Ava Gardner.

Poza nud falsa a Elizabethei Taylor: o frumoasa minciuna, dar (totusi) o minciuna...

Adevarata femeie din poza este Lee Evans, fotografiata de Peter Gowland: http://www.petergowland.com/Studio1.html

Toată lumea pune intr-o nebunie aceasta poza pe bloguri, spunand ca femeia din imagine este Elizabeth Taylor la 23 de ani, dar NU este Elizabeth Taylor!!! NU este o fotografie facuta de Roddy McDowall si NU este o fotografie pe care Elizabeth Taylor a facut-o pentru a i-o darui viitorului ei sot, Mike Todd!!! NU sesizeaza nimeni ridicolul si absurdul din aceste alegatii?

Mai întâi de toate, la 23 ani Elizabeth Taylor filma in "Uriasul", avea deja 2 copii si era casatorita cu Michael Wilding.

În al doilea rând, în cazul în care presupunem ca poza a fost facuta anterior, cand era mai tanara, acest lucru ar fi fost imposibil: nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi putut trece de Sara Taylor, mama actritei.

Mai mult, Elizabeth Taylor insasi NU s-ar fi pus intr-o asemenea postura.

Şi nu în ultimul, această imagine circula pe internet de ani de zile, inca din 2001, fiind postata in diferite galerii foto dedicate Elizabethei Taylor. Inca din 2001 s-a stabilit ca poza este un FALS...Elizabeth era inca in viata, by the way!

Elizabeth Taylor a plecat dintre noi...

Elizabeth Taylor a murit pe 23.03.2011. Noi vom continua sa o iubim si sa ii onoram filmele si viata fabuloasa. Dumnezeu sa o odihneasca!

Cateva articole din presa romaneasca:

in EVENIMENTUL ZILEI din 24.03.2011
S-AU INCHIS CEI MAI FRUMOSI OCHI
de Horia Ghibuţiu

Pe 27 februarie 1932, o fetiţă venită pe lume în Anglia din părinţi americani refuza să deschidă ochii vreme de opt zile după naştere.

Cand a făcut ochii mari, primul lucru pe care l-a văzut, cel puţin aşa avea să îi povestească mama ei, a fost un inel de logodnă. Probabil deloc întâmplător, viaţa ei avea să fie apoi marcată de inele cu diamante neasemuite pe care i le cumpărau numeroşii ei bărbaţi, făcând-o fericită, conform estimării celui de-al patrulea ei soţ, cam patru zile. În rest, se mulţumea să tânjească după următoarele podoabe. Chiar să le creeze, să scrie o carte despre ele şi, în general, să devină o incontestabilă autoritate în materie de bijuterii din simplul motiv că ştia să le poarte.

Despre ce a văzut Elizabeth Rosemond Taylor la viaţa ei s-a scris probabil mai mult decât despre orice altă femeie. La moartea ultimei veritabile vedete - pentru Liz Taylor până şi cuvântul star părea strâmt ca un corset prost croit, deşi ei îi veneau toate ca turnate - se cuvine omagiat însă ce a văzut omenirea în ochii primei actriţe plătite cu un milion de dolari, fără să mai menţionăm procentul din încasări, pentru un rol. Căci Liz Taylor avea cei mai frumoşi ochi închipuiţi vreodată de Fabrica de iluzii de la Hollywood, doar că ai ei erau adevăraţi. Erau violet şi atât de rari încât trebuie să cutreieri întreaga planetă ca să dai de unii care să semene cu ai ei şi, dacă nu vei sui în Kashmir sau pe vreun platou afgan, nici că vei găsi.















Una dintre ultimele fotografii ale Elizabethei Taylor: de ziua sa, pe 27 febrruarie 2011.

Ce ar trebui să ştie tinerii de azi despre Liz Taylor? Mai mult decât că a fost o femeie în vârstă care mai apărea la ştiri, imobilizată într-un scaun cu rotile după mai bine de o sută de intervenţii medicale în ultimul sfert de veac, pentru a-l sprijini pe Michael Jackson sau pentru a anunţa că şi septuagenarii se pot logodi? Că făcea avere divorţând? Dar ea se recăsătorea imediat! Că avea ochi imposibil de uitat sau de confundat? Vai, dar Liz era mult mai mult de-atât: ea câştiga fără nicio emoţie şi concursul celor mai memorabile sprâncene. Că avea, pe lângă toate darurile, şi talent? Că a fost naşa moştenitoarei unui imperiu hotelier, Paris Hilton? O, dar Liz Taylor a fost prima soţie a unchiului de gradul doi al vedetuţei de azi! Şi nora celui care a construit imperiul compus din camere în care să înnopteze cei bogaţi.

Dar cum să vorbeşti despre bogăţie, când Liz a cunoscut-o pe toată? De la casele din Londra, Celigny sau Puerto Vallarta până la cei care o acompaniau, fie ei Rotschild, Onassis sau Grace de Monaco, sau cei cu care lucra - James Dean, Paul Newman, Rock Hudson şi atât de mulţi alţii care nu au cum să fie măcar concuraţi de vedetele zilelor noastre -, tot ce s-a întâmplat în viaţa şi în cariera lui Liz Taylor o transformă pe actriţă în Alteţa Cetăţii filmului. Mai cunoscută poate chiar decât o prinţesă adevărată, Diana.

Cred că fiecare dintre dumneavoastră, cei care ştiţi cine au fost "Liz şi Dick", are propria amintire despre Elizabeth Taylor. Cu dreptul inalienabil al oricui i-a văzut vreun film de a o evoca luminos, dar şi cu sfiala celui care ştie că foarte mulţi pământeni o pomenesc în acelaşi timp pe cea care s-a stins la 79 de ani, mărturisesc că prima mea amintire legată de Liz Taylor e şi cea mai puternică. Am văzut-o, probabil având vârsta la care ea debutase în cinematografie ca vedetă-copil, în "Pasărea albastră", un basm cinematografic proiectat în sala "Pitic" din oraşul transilvănean al vacanţelor copilăriei mele. Pentru prichindeii care nu înţelegeau subtitrarea în limba română, o doamnă în vârstă, despre care am bănuit că se ocupa şi de menajul cinematografului, traducea în maghiară frânturi din dialoguri. Dar nici acest bruiaj, nici scăunelele confortabile doar pentru nişte înţărcaţi n-au putut să mi-o alunge din faţa ochilor, atunci şi decenii bune după aceea, pe Regina Luminii din acel film. Şi zână a rămas, chiar şi după ce aveam să citesc despre toate excesele şi inegalităţile celei care, alături de Richard Burton, a legitimat la nivel mondial adulterul. Împreună, au fost apoi cuplul regal al celui mai însemnat fleac al omenirii de la inventarea lui, filmul. Întâlnirea când fiecare era cu altcineva, deceniul de iubire cât un veac, apoi divorţul, recăsătoria şi iarăşi divorţul au făcut din relaţia lui Liz şi Dick idila secolului. Ei au compus cea mai înflăcărată poveste de dragoste a unor actori din spatele şi din faţa camerelor de luat vederi.

La dispariţia starului Liz Taylor, deţinătoarea celor mai frumoşi ochi care au putut fi admiraţi pe marile şi pe micile ecrane, îi sunt datori cu-o lacrimă toţi cei care au văzut-o, dar, mai ales, cei care n-au văzut-o.

Vezi articolul original aici.

in GANDUL din 23.03.2011
COLECTIA DE AMINTIRI A LUI ELIZABETH TAYLOR
de Raluca Ion

Spre sfârşitul vieţii, Elizabeth Taylor a răspuns ferm şi amuzant la una din nenumăratele oferte de a-şi trece pe hârtie memoriile: "Ba bine că nu! Eu încă îmi trăiesc memoriile". Iar Elizabeth Taylor a adunat, pe parcursul vieţii sale, una dintre cele mai impresionante colecţii de amintiri din lume. Iat-o crescând pe ecran, de la primul rol obţinut la vârsta de 9 ani, până la jocul făcut, la 12 ani, în "National Velvet", care i-a umplut pe critici de adoraţie. Iat-o devenind în "Cleopatra" prima actriţă din lume care a primit vreodată un salariu de un milion de dolari, sau câştigând de două ori Oscarul pentru rolurile din "BUtterfield 8" şi "Cine se teme de Virginia Woolf".

Încă de la începutul carierei sale, lumea filmului a fost sedusă de ochii ei violet şi de frumuseţea ei răpitoare. Istoria va consemna pentru totdeauna cum un cameraman i-a cerut actriţei să-şi dea jos genele false, când genele ei naturale erau cele care îi umbreau ochii. Sau cum un altul remarca faptul că Elizabeth Taylor nu avea unghiuri din care să arate prost - figura ei era perfect simetrică, iar ochii de cel mai desăvârşit violet.

Admirată de bărbaţii din lumea întreagă, actriţa se declara o soţie devotată, că doar a fost căsătorită de atâtea ori - de opt mai exact, două dintre mariaje fiind cu actorul Richard Burton. Însă devotamentul suprem şi l-a arătat ca prietenă - în lumea plină de prejudecăţi faţă de persoanele infectate cu HIV a anilor '80, a stat alături de prietenul său Rock Hudson, care a murit de SIDA şi a fondat apoi Fundaţia Americană de Cercetare în Domeniul SIDA.

Ca o ironie a sorţii, tocmai trupul ei, care i-a adus atâta admiraţie a chinuit-o pe tot parcursul vieţii. Anii cei din urmă şi i-a petrecut într-un scaun cu rotile, aventurându-se rareori în afara casei ei unde o echipă de asistente medicale aveau grijă de ea zi şi noapte. A trecut prin nenumărate operaţii, trei doar de schimbare de şold, a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală, cu cancer de piele şi cu insuficienţă cardiacă, boală care a răpus-o în cele din urmă. Cu câţiva ani în urmă, ea însăşi se mira că mai este în viaţă. "Trebuie să fie un motiv pentru care Dumnezeu mă vrea în viaţă. Trebuie să-mi fi rămas ceva de făcut", spunea actriţa cu câţiva ani în urmă.

Vezi articolul original aici.

in ADEVARUL DIN 24.03.2011
LIZ TAYLOR, ULTIMUL STAR AL UNEI EPOCI DISPARUTE
de Ruxandra Grecu

Personalităţi precum Elton John, George Michael, Franco Zeffirelli şi Madonna au onorat memoria legendarei actriţe. Liz Taylor va fi înmormântată la cimitirul Pierce Brothers Westwood Village Memorial Park din Los Angeles, alături de părinţii săi, potrivit TMZ.A fost o actriţă de excepţie, premiată cu două Oscaruri, o figură charismatică, cu o viaţă mai palpitantă ca-n filme şi o luptătoare împotriva maladiei SIDA.

Ultimul lucru pe care Elizabeth Taylor l-a scris pe Twitter, în data de 9 februarie pe contul DameElizabeth, a fost un anunţ al unui interviu pe care i l-a luat mondenei Kim Kardashian, pentru revista „Harper's Bazaar". Până atunci, ea şi-a folosit contul pentru a împărtăşi cu cei 330.000 de fani sfaturi înţelepte sau pentru a nega că va apărea un film biografic despre viaţa ei. „Nimeni nu o joacă pe Elizabeth Taylor în afară de Elizabeth Taylor. Cel puţin până voi muri, iar momentan mă distrez prea bine fiind vie şi plănuiesc să rămân aşa", scria ea vara trecută. Din păcate, actriţa a murit la mai puţin de o lună de la cea de-a 79-a aniversare. Nimeni nu o va uita însă, mai ales pentru că este una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood.

Franco Zeffirelli, care a lucrat cu actriţa la „Îmblânzirea scorpiei" şi la „Tinereţea lui Toscanini", şi-a exprimat părerea de rău pentru această pierdere: „Era ultimul star al unei epoci care nu mai există. Oameni ca Liz nu mai există, pentru că nici poveştile nu mai există". Elton John, un colaborator fidel al lui Taylor, în ceea ce priveşte galele caritabile anti-SIDA, a declarat: „Tocmai am pierdut unul dintre giganţii de la Hollywood". Supermodelul Cindy Crawford a mărturisit că interpreta Cleopatrei a fost o sursă de inspiraţie majoră în cariera ei, în timp ce Madonna a numit-o „o femeie unică şi o mare legendă".

Mike Nichols, regizorul unuia dintre cele mai bune filme cu Liz Taylor, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?", a mărturisit şi el: „Elizabeth m-a şocat nu doar prin frumuseţea ei, ci şi prin generozitate. Prin felul în care râdea. Prin vitalitatea pe care o afişa, fie că filmam o scenă dificilă din film, fie că ne aflam cu toţii într-un restaurant unde rămâneam până în zori".

Liza Minnelli, una dintre prietenele bune ale actriţei, spune că Taylor i-a fost mereu alături. „Îmi va fi dor de ea pentru tot restul vieţii mele, însă mă simt norocoasă că am cunoscut-o", a spus Minnelli. Şi George Michael, şi Barbra Streisand remarcă succesul înregistrat de campaniile anti-SIDA purtate de divă.

Chiar şi „victimele" vieţii „de film" îi simt lipsa. Atunci când Mike Todd, al treilea soţ al actriţei, a murit într-un accident de avion, Elizabeth Taylor s-a consolat în braţele cântăreţului Eddie Fisher, soţul uneia dintre cele mai bune prietene ale ei, actriţa Debbie Reynolds. Taylor şi Fisher au fost căsătoriţi cinci ani, după care Liz l-a cunoscut pe Richard Burton, bărbatul vieţii ei, singurul cu care s-a căsătorit de două ori.

Reynolds n-a păstrat resentimente faţă de prietena ei, cu care s-a împăcat ulterior. „A fost cea mai strălucitoare şi senzuală din generaţia noastră. Nimeni nu o putea egala. Femeile o plăceau şi bărbaţii o adorau - inclusiv soţul meu -, iar iubirea pentru copiii săi a fost exemplară", a declarat Reynolds, pentru „Entertainment Weekly", adăugând că au trecut peste momentul dificil în urmă cu mult timp.

Un articol din „Vanity Fair" o prezintă ca pe o femeie oarecum paradoxală: crescută într-o familie bogată, lui Elizabeth Taylor îi plăcea compania celor din clasa muncitoare şi înjura ca un birjar, deşi era văzută ca o femeie elegantă. Se împrietenea cu toţi membrii echipelor de filmare de la peliculele în care a jucat. Mânca şi bea după pofta inimii, întotdeauna exagera.

O specialistă în viaţa lui Elizabeth Taylor, Camille Paglia, a scris un eseu despre actriţă, în care o numea „un simbol pre-feminist, posesoare a unei forţe pe care mişcarea feministă a încercat s-o distrugă". Din cauza sexualităţii debordante, nu a fost luată în serios ca actriţă, până când nu a mai putut fi ignorată.

"Era ultimul star al unei epoci care nu mai există. Oameni ca Liz nu mai există, pentru că nici poveştile nu mai există."
Franco Zeffirelli (regizor)

"Femeile o plăceau şi bărbaţii o adorau - inclusiv soţul meu -, iar iubirea pentru copiii săi a fost exemplară."
Debbie Reynolds (actrita)
Vezi articolul original aici.

Elizabeth Taylor in "A fost odata un Hollywood" (1974)

REVIEW:
Acesta este ultimul film realizat la vechile si faimoasele platouri de filmare ale casei Metro Goldwin Mayer. Imediat dupa filmari, studiourile au fost demolate, iar terenurile au fost vandute si transformate in cartier rezidential. Nostalgia - aceasta este tema filmului: nostalgia dupa vremurile glorioase ale trecutului hollywoodian. Acest film nu este doar o compilatie, ci mai degraba un documentar sau un tribut fabulos adus Hollywoodului. Inceputul este in 1929 (odata cu aparitia sonorului) si sfarsitul pare ca a fost ieri. Hollywoodul va continua sa faca filme muzicale, dar este clar ca nu vor mai fi facute asemena filme cu asemenea mari actori. Motivul? Este simplu: nu vor mai fi bugete pe masura, nu va mai fi atata daruire, nu vor mai fi staruri care sa stie sa faca orice si nu va mai exista mentalitatea ca un film muzical este la fel de important ca un film de drama...

Cu peste 30 de ani de cinema in spate (la data lansarii filmului) era firesc ca Liz Taylor sa apara alaturi de alti veterani ai filmului in acest blockbuster al anilor '70. Starurile de la Hollywood realizeaza impreuna o retrospectiva nostalgica din aproape 100 de musicaluri produse de studiourile M.G.M. Sunt nenumarate momentele senzationale cu cele mai mari staruri, plus alte cateva secvente memorabile cu Esther Williams, Clark Gable (cantand si dansand), Jimmy Durante si Eleanor Powell, al carei dans provocator cu Fred Astaire este uimitor.

Secventele de film sunt prezentate si povestite publicului de catre starurile descoperite si create de M.G.M., cum ar fi Fred Astaire, Gene Kelly si Debbie Reynolds, de megastaruri internationale ca Frank Sinatra si Elizabeth Taylor sau de noi staruri ca Liza Minnelli, ba chiar apare si un star al casei Paramount: Bing Crosby! Toti acestia vorbesc cu placere despre vremurile de odinioara, despre anii de aur ai M.G.M., studioul care era emblema Hollywoodului, o imensa organizatie condusa de atotputernicul Louis B. Mayer. Liza Minnelli pare ca povesteste despre o vizita pe care o face intr-un templu la care preoteasa era mama ei, celebra Judy Garland...Dar nu va speriati! Filmul nu cade in capcana de a inalta osanale si de a fi patetic in prezentarea acestor mari actori. Umorul si autoironia sunt la tot pasul.

"A fost odata un Hollywood" acopera aproape 30 de ani de filme muzicale. Sigur, nu puteau lipsi momentele glorioase si unul dintre acestea este celebra secventa cu Gene Kelly din "Cantand in ploaie", din 1952, o comedie despre dramele si tragediile iscate la Hollywood de trecerea de la filmul mut la cel sonor. O a doua secventa de neuitat este aceea in care Donald O'Connor canta "Make'em Laugh", in timp ce se suie pe pereti, se invarte pe podea, cade si dispare in decor...De fapt, sunt infinite aceste momente memorabile: baletul din "Un american la Paris", Nelson Eddy si Jeanette MacDonald in "Rose Marie"; Fred Astaire si Ginger Rogers, dansand de parca zboara; acrobatiile lui Gene Kelly; William Warfield cantand "Old Man River" in "Showboat"; inconfundabila Judy Garland cantand "You Made Me Love You" lui Clark Gable; din nou Judy Garland, cantand "Get Happy"; secvente comice din "Sapte mirese pentru sapte frati" si, desigur, nu puteau lipsi scenele cu Esther Williams, rasarind precum Venus din spuma marii...

Filmul este o placere de la inceput pana la sfarsit. Se pare ca industria filmului este singura care se poate auto-sarbatori si filmul de fata este o dovada vie. Pentru multi va fi un adevarat soc sa ii vada pe Clark Gable si pe Jimmy Stewart dansand sau sa o auda pe Elizabeth Taylor cantand! Era vremea cand starurile americane erau capabile sa interpreteze orice! Lait-motivul filmului este, asa cum va asteptati, o insiruire de clipuri reprezentand tot ce a avut mai bun casa M.G.M.: "Gigi", "Vrajitorul din Oz", "The Broadway Melody", "Show Boat"...Un adevarat spectacol!

TITLUL FILMULUI
"A FOST ODATA UN HOLYWOOD"/ "THAT'S ENTERTAINMENT" (S.U.A./M.G.M./1974)

PROMO

DISTRIBUTIA (in ordine alfabetica)
Fred Astaire, Bing Crosby, Gene Kelly, Peter Lawford, Liza Minnelli, Donald O'Connor, Debbie Reynolds, Mickey Rooney, James Stewart, Elizabeth Taylor.
REGIA
Jack Haley Jr.
SCENARIUL
Jack Haley Jr.
IMAGINEA
Ennio Guarnieri, Russell Metty, Ernest Laszlo, Gene Polito, Allan Green
MUZICA
Jesse Kaye, Henry Mancini, William Saracino.
PRODUCATOR
Jack Haley Jr.
DURATA
135 minute
COLOR
Technicolor
PANORAMIC
PREMIERA
iunie 1974

NOMINALIZAT la
- Emmy pentru cel mai bun producator (Jack Haley Jr.)
PREMII
- Eddie Award pentru cel mai bun montaj (Bud Friedgen, David E. Blewitt);
- KCFCC Award pentru cel mai bun documentar.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "The Driver's Seat" (1974)

REVIEW:
ATENTIE! Acesta nu este un film de vazut la Mall, cu floricele si coca-cola. Acesta nu este nici macar un film de vazut ziua intr-o sala clasica de cinema sau la televizor impreuna cu familia! Mai bine chemati-va prietenii intr-o seara, luati-va fiecare cate o bere sau un pahar de vin si pregatiti-va de un brain-storming in timp ce vizionati acest film. S-ar putea ca perceptiile despre viata sau macar acelea despre cinema, in general, sa vi se schimbe...

“Vine o zi cand trebuie sa o iei de la capat" a spus Elizabeth Taylor in prima zi de filmare, dupa ce a fost asteptata de intreaga echipa tehnica si de toata distributia ore intregi sa vina la lucru. Era ziua in care s-a despartit de Richard Burton. Liz Taylor, umila, si-a cerut scuze si toata supararea a trecut: toata lumea a aplaudat-o si filmarile au inceput. Avea sa fie cel mai bizar, cel mai neobisnuit si cel mai indraznet film din cariera Elizabethei Taylor. "N-am sa stiu niciodata cum ajung sa ma implic in astfel de proiecte" a spus actrita. Din clipa in care incepe sa se deruleze filmul, spectatorul are senzatia acuta ca se afla intr-un loc ciudat si primejdios. Este ca si cum ai plonjat direct intr-un cosmar si astepti sa te trezesti si sa respiri usurat. Filmul are 2 titluri, chiar pe generic ("The Driver's Seat" si/sau "Identikit"), astfel ca aceasta schizofrenie "prin definitie" accentueaza atmosfera de ambiguitate si de pura psihoza.

Elizabeth Taylor o interpreteaza pe Lise, o femeie devorata de nebunie si de dorinta de a isi gasi "un barbat pe gustul ei", barbatul cu care sa isi sfarseasca viata. De la inceput ni se prezinta lumea prin viziunea tulbure a acestei femei aflata pe punctul de a face ceva ingrozitor. Dupa ce provoaca niste neintelegeri la birou, sefii ii spun Lisei sa isi ia o scurta vacanta, iar aceasta se decide sa plece la Roma. Filmul este plin de flash-back-uri, ducand spectatorul inainte si inapoi in timp, construind ca intr-un puzzle tabloul complet al ultimelor ore din viata Lisei. Acum suntem in prezent si ne aflam intr-un birou al politiei care ancheteaza vacanta fatidica a eroinei intr-o Roma lovita de teroristi, iar in momentul urmator ne reintoarcem in timp si o vedem pe Lise ratacind pe strazile orasului. In acest film orasul etern are parca alta culoare, fiind aproape de nerecunoscut. Niciunul din locurile care "vand" un oras nu este filmat aici, niciun cliseu nu este prezent. Regizorul Giuseppe Patroni Griffi reuseste sa prezinte un film unic, nelinear, experimental, aproape ca un documentar. Atat de straniu si de provocator, atat de avangardist a fost acest film, incat la premiera mondiala de la Monaco, dupa ce s-a terminat vizionarea, audienta a ramas muta de uimire, nimeni nestiind cum sa reactioneze.

Distributia este cat se poate de bine aleasa, lucru rar intr-un film...De exemplu, Ian Bannen este un maniac sexual, care incearca sa o agate pe Lise in avionul care ii aduce la Roma. Si el pare la fel de nebun ca si femeia pe care vrea sa o seduca. Mona Washbourne este incantatoarea si sensibila doamna in varsta care se imprieteneste cu Lise si - fara sa vrea - o face pe aceasta sa-si gaseasca acel barbat care este "pe gustul ei". Dar ceea ce face sarea si piperul acestui film este Elizabeth Taylor, care se intrece pe sine, ducand la perfectiune lungul sir al rolurilor de femei nevrotice pe care le-a interpretat de-a lungul anilor. Nimeni nu si-ar fi imaginat-o pe Liz Taylor intr-un asemenea rol! O astfel de deschidere, de abordare din partea unui superstar, a unei actrite formate la scoala M.G.M. era de neconceput. Dar asta nu s-ar fi intamplat pentru prima oara: filmele Elizabethei Taylor dupa epoca M.G.M. au insemnat fiecare, unul dupa altul, o noua provocare, o noua treapta, o noua sfidare.

Liz Taylor era simbolul star-systemului hollywoodian, formata si modelata spre a deveni ultimul superstar, stralucitoare si perfecta. Dar, asa cum timpurile se schimba, la fel s-a schimbat si s-a reinventat si Elizabeth Taylor, devenind o actrita curajoasa, gata oricand sa-si testeze limitele. In "The Driver’s Seat" actrita isi arata forta, intensitatea si puterea cu care isi controleaza atat rolul cat si publicul. Intr-o scena memorabila, imbracata intr-un costum care are toate culorile imaginabile si inimaginabile, coafata straniu si masiv machiata, Liz Taylor trebuie sa faca check-in-ul la aeroport si deodata o auzim strigand furioasa catre personalul de securitate. Din acel moment incepi sa o urmaresti hipnotizat, nevenindu-ti sa crezi ca femeia de pe ecran este chiar Elizabeth Taylor. In alta scena o privim fascinati cum se fardeaza, intr-o maniera incredibila. Stilul de joc, privirea, ochii ei, expresia chipului...ne infatiseaza o femeie nebuna, periculoasa, impredictibila si este de mirare ca Liz Taylor nu a exagerat nici macar cu un milimetru, asa cum majoritatea actorilor ar fi fost tentati sa o faca. Daca cineva vrea dovada imensului talent al lui Taylor, trebuie sa vada neaparat acest film!

Azi stie toata lumea ca cele mai celebre roluri ale Elizabethei Taylor nu sunt neaparat si cele mai bune din cariera ei. Pe masura ce anii treceau, Liz Taylor era o actrita din ce in ce mai buna in filme din ce in ce mai proaste. Veti auzi oricand de Cleopatra, de Maggie sau de Martha, dar arareori veti auzi de Lise, personajul ei din acest film. Intr-adevar, rolurile precedente erau din blockbustere, din filme vazute si razvazute pe toate meridianele, acceptate de publicul mainstream. Dar daca vreti sa o descoperiti pe actrita Liz Taylor, atunci va trebui sa o vedeti in "Boom", in "Ceremonia secreta", in “Night Watch” si, mai ales, in "The Driver's Seat". Poate ca filmele sunt proaste, dar Liz Taylor este geniala.

"Psychotic", "The Driver’s Seat" sau "Identikit" este o adaptare dupa romanul lui Muriel Spark (autoarea celebrului roman "Domnisoara Brodie in floarea varstei"), despre o femeie schizofrenica aflata in vacanta la Roma, care trece prin intamplari care mai de care mai stranii, asista la o incercare de lovitura de stat, frecventeaza barbati la fel de ciudati ca si ea si este anchetata de Interpol. Costumele pe care le poarta eroina, ele insele, sunt de ajuns ca ea sa fie dusa la balamuc. Culorile sunt stridente, esarfele sunt amplu inflorate, iar bluzele sunt de un galben tipator. Coafura Lisei nu poate fi descrisa in cuvinte. Una peste alta, Lise arata si se comporta ca o femeie care nu este in toate mintile. Pana si machiajul pare ca a scapat de sub control. Sunt momente in care Taylor isi dezvaluie celebra frumusete, dar nu asta se cere de la ea in acest film. Pe masura ce povestea se deruleaza si, paradoxal, intelegi din ce in ce mai putin despre ce este vorba, un lucru sare in evidenta: Liz Taylor chiar joaca, chiar interpreteaza si te forteaza sa o privesti, fiind altceva decat te-ai fi asteptat sa fie!

Avem de-a face cu unul dintre acele filme la care te uiti si esti uimit de ceea ce vezi, iar creierul iti explodeaza incercand sa inteleaga ce se intampla. Dialogurile sunt memorabile. Taylor are - evident - parte de cele mai bune: "When I diet, I DIET. And when I orgasm, I ORGASM. I never mix the two cultures" ii spune ea obsedatului Ian Bannen. In film apare si...Andy Warhol intr-un rol de diplomat. El si Liz Taylor au o scurta intalnire pe aeroport, atunci cand Warhol ii inmaneaza lui Taylor o carte care tocmai i-a cazut pe jos. Nu este clar ce se intampla intre ei, desi pare ca este ceva destul de important...La un moment dat, Taylor priveste catre o ruina si exclama: "I sense a lack of absence"...Ce-a vrut sa spuna? Ce inseamna (in orice limba de pe glob) acest lucru?

Vittorio Storaro este operatorul de imagine, castigator de Oscar, a carui filmografie include "The Conformist", "Apocalypse Now" si "Reds". Imaginea acestui film este magnifica. Miscarile camerei de filmat sunt incete, descoperind spatii si unghiuri stranii, ca intr-un vis technicolor. Liz Taylor se comporta ca si cum acesta ar fi cel mai mare rol in cel mai mare film din cariera ei. Desigur, aceasta este datoria oricarui actor, sa-si faca treaba, indiferent de anvergura filmului in care joaca. Dar Liz Taylor ar fi putut pur si simplu sa nu faca nimic si nimeni nu ar fi fost suparat. Dimpotriva, daca acest film este salvat de ceva, acest ceva i se datoreaza Elizabethei Taylor.

Lumea este plina de nebuni si de ciudati! Acest film bizar este dovada ca in epoca moderna toata lumea a luat-o razna. In primul rand, povestea este cat se poate de absurda pentru un om sanatos la cap: o femeie pleaca la Roma ca sa-si gaseasca un iubit si pana la sfarsitul filmului vom afla ca tipul de barbat dorit de ea trebuie sa fie tanar si criminal, cu ea pe post de victima...Da, ati inteles bine: femeia cauta barbatul potrivit ca sa o omoare! Acesta este cel mai complex, neurotic, suprarealist, halucinant rol din toata cariera Elizabethei Taylor. Este si ultimul rol experimental, dupa lunga serie de roluri provocatoare din filme ca "Deodata, vara trecuta" sau "Ceremonia secreta", pentru ca pe viitor Liz Taylor se va indrepta catre roluri mai putin controversate.

TITLUL FILMULUI
"THE DRIVER'S SEAT"/"IDENTIKIT"/"PSICHOTIC"/(Italia/Rizzoli Film/1974)

PROMO
"Era ea oare atat de nebuna incat sa-si insceneze propria moarte?" (AVCO Embassy)

DESCRIERE
NOTA: Aceasta este una dintre posibilele descrieri ale acestui film construit ca un puzzle, din flashback-uri, cu timpuri si actiuni suprapuse.
Filmul incepe cu o vizita la un magazin de imbracaminte, filmata intr-o maniera suprarealista, stranie, rau-prevestitoare. Magazinul este plin de manechine complet dezbracate, dar care au capul acoperit cu staniol. Lise (Liz Taylor) vrea sa cumpere o rochie si isi iese din fire cand vanzatoarea ii spune ca rochia pe care a ales-o este rezistenta...la taieturi! Taylor face o adevarata criza de nervi, iar patroana intervine si ii face pe plac, facandu-i rost de tipul de rochie pe care o doreste. Taylor se intoarce acasa si incepe sa se pregateasca pentru o vacanta la Roma. Nu este clar in ce tara locuieste, dar este foarte probabil ca se afla undeva in Germania. Cand pleaca spre aeroport, menajera ei (ca si publicul) are parte de un soc: Taylor este imbracata intr-o indescriptibila jacheta multicolora, cu o rochie ca un curcubeu si este coafata de parca si-ar fi bagat degetele in priza de curent! Menajera izbucneste intr-un hohot de ras si o intreaba: "Unde te duci imbracata asa? Te-ai angajat la circ?" La aeroport, Taylor este deranjata de o femeie care ii cere sfatul despre ce carte sa aleaga si scapa de ea indreptandu-se spre terminalul de check-in. Aici este din nou deranjata de catre politistii care vor sa ii controleze bagajul. Taylor ii da unuia dintre ei bagajul de mana si spune: "Poate ca ti se pare ca este o poseta, dar sa stii ca de fapt este o bomba!" Vocea ei capata amploare si inaltime. Taylor pare vag interesata de ceva si intelegem ca este in cautarea unui barbat. Ea scruteaza toti barbatii din avion pentru a-si da seama care este pe gustul ei si se aseaza langa un tanar pe care il priveste cu intensitate. Acesta isi da seama ca este privit de Taylor si instantaneu este cuprins de o frica morbida si se muta in alta parte a avionului. Taylor isi pune centura si constata ca ea insasi este privita lasciv de catre un tip ciudat aflat langa ea. Sosind la Roma, ea nimereste in mijlocul unor schimburi de focuri in plin aeroport si scapa pe jos cartea pe care o tinuse tot timpul in mana. Cartea ii este inapoiata de Andy Warhol. Ciudatul care fusese langa ea in avion se ofera sa o duca pe Taylor la hotelul ei. Pe drum el incepe sa ii povesteasca despre regimul lui alimentar si depre nevoia de a face sex la ore regulate. Dar Taylor ii raspunde ca ea nu amesteca dieta cu sexul, taindu-i elanul erotic. Ajunsa in camera sa de hotel, Taylor se dezbraca si se aseaza pe pat incepand sa se mangaie pe sani. Daca pana aici nu ati inteles nimic...pregatiti-va pentru ce urmeaza! A doua zi, Taylor se urca intr-un taxi impreuna cu o doamna in varsta si se duc impreuna la shopping. Partenera ei de shopping ii povesteste despre nepotul ei si adoarme la un moment dat in toaleta femeilor, iar Taylor pleaca singura pe strazile Romei, moment in care se nimereste in plina scena a unui atentat terorist, o incercare de detronare a unui lider arab. Taylor este salvata de un mecanic chipes si manierat care ii propune sa o duca inapoi la hotelul ei. Pe drum, tanarul mecanic incearca sa o violeze, dar Taylor reuseste sa scape si ii fura masina cu care se duce la Hilton pentru a intalni barbatul ideal pentru ea. Pe tot parcursul filmului, Taylor spune cui vrea s-o auda ca trebuie sa ajunga neaparat la intalnirea cu un anume barbat. Nu stie cine este, dar il va recunoaste cand il va vedea! Daca vi se pare ca totul este ca intr-un vis...asa si este! Filmul are si un alt nivel care se interpune peste aventurile lui Taylor: ancheta politiei asupra mortii ei. Se pare ca Taylor a gasit pana la urma un barbat "pe gustul ei", un barbat care sa o ucida. De ce a vrut sa moara? Petele de pe rochia ei sunt de sperma? Cate lovituri de cutit sunt? Cine este asasinul? Ucigasul ei (barbatul pe gustul ei) se dovedeste a fi tanarul speriat din avion, nepotul doamnei in varsta, cel care incercase de la inceput sa fuga cat mai departe de ea. Scenele de seductie si de crima sunt antologice, unice in istoria filmului.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Lise), Ian Bannen (Richard), Guido Mannari (Carlo), Mona Washbourne (Helen Fiedke), Luigi Squarzina (politist), Maxence Mailfort (Pierre), Andy Warhol (lord englez), Anita Bartolucci (vanzatoare), Gino Giuseppe (politist), Marino Masé (politist), Bedy Moratti (patroana magazin), Dino Mele (politist), Alessandro Perella (politist).
REGIA
Giuseppe Patroni Griffi.
PRODUCATOR
Franco Rossellini.
SCENARIUL
Raffaele La Capria, Giuseppe Patroni Griffi, dupa romanul lui Muriel Spark.
MUZICA
Franco Mannino.
IMAGINEA
Vittorio Storaro.
MONTAJUL
Franco Arcalli.
DURATA
105 minute.
COLOR
Technicolor.
GENUL
drama, horror
FILMAT
intre august - septembrie 1973.
PREMIERA
Mai 1974.

TRIVIA
- "The Driver’s Seat" a fost produs intr-un moment de rascruce al vietii Elizabethei Taylor: tumultoasa casatorie cu Richard Burton tocmai luase sfarsit.
- Taylor acceptase sa joace in acest film experimental doar pentru a fi alaturi de Burton la Roma, nestiind ca ei se vor desparti in chiar prima zi de filmare.
- Premiera mondiala a filmului a avut loc la Monaco in mai 1974 si a fost lansat pe piata abia in 1975.

Vezi TRAILER aici.