Elizabeth Taylor în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1966)

Elizabeth Taylor

În 1966 un film șochează America, un film senzațional și incredibil: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Este filmul care a fost nominalizat la toate categoriile posibile pentru premiile Oscar. Este filmul a cărui întreagă distribuție a fost votată la Oscar. Este filmul care a desființat cenzura. Este filmul care a depășit toate recordurile la box-office.

La data premierei acestui film, cuplul Taylor-Burton era la apogeul celebrității. Chiar și după ce s-au căsătorit, în 1964, magnetismul lor nu s-a diminuat, filmele lor fiind cele mai mari succese de casă. În timp ce publicul îi iubea necondiționat, critica de film le-a întors spatele, demolând filmele pe care le-au făcut după „Cleopatra”: „Hotel Internațional” (1963) și „Cavalerul nisipurilor” (1965). Însă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” va fi deopotrivă aclamat de critici și de public, fiind considerat cel mai bun film pe care Taylor și Burton l-au făcut vreodată. Mai mult, influența acestui film în industria de film americană a fost profundă, marcând o piatră de hotar în evoluția cinematografiei. Publicul a devenit receptiv la subiectele grave, care provoacă mintea și dezvăluie probleme reale, deschizând drumul filmelor necenzurate, cu personaje din viața reală, contemporană, care vorbesc și se comportă asemenea muritorilor de rând. Filmul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a excitat, a tulburat și a traumatizat publicul prin subiectele adulte și prin spargerea tabuurilor.

A fost un proiect riscant pentru casa Warner Bross. Să o iei pe Taylor, simbolul frumuseții feminine, sex-simbolul planetei la acea vreme și să o transformi într-o babă arțăgoasă și să încredințezi regia unui necunoscut (Mike Nichols) care nu mai regizase niciodată niciun film, toate acestea erau niște decizii total neortodoxe. Martha este o nevastă înăcrită de lipsa copiilor, o semi-alcoolică, o scorpie dezlănțuită, pe care Elizabeth Taylor o interpretează cu o intensitate de-a dreptul înfricoșătoare. Obișnuită să joace numai roluri de regine și de femei frumoase, Taylor avea 34 de ani și era ultima actriță la care se putea gândi cineva să o distribuie în rolul Marthei. Dar producătorul Ernest Lehman a gândit "outside the box" și i-a trimis scenariul lui Elizabeth Taylor. Se gândea la ea ca interpretă a rolului Marthei, soția violență și vindicativă a lui George, grotescul profesor universitar.

Nici Taylor și nici Burton nu văzuseră piesa și nici nu ascultaseră discul cu piesa înregistrată de pe Broadway. Taylor a decis pe loc să accepte rolul, considerând că acesta este Hamlet-ul ei, că - în sfârșit! - a găsit rolul vieții ei. Burton i-a spus că nu este destul de matură pentru a domina rolul și că, de fapt, nu are nici pasiunea și nici forța necesare. Burton a mai spus că Taylor vrea rolul Marthei pentru a împiedica pe o alta să capete rolul și să facă senzație. Era de fapt un mod subtil de a o manipula pe Taylor să semneze contractul. În interviurile date presei mondiale, Burton nu era prea galant în exprimările sale despre talentul de actriță a soției sale. Când un ziarist îl întreba dacă Liz Taylor are talent, Burton răspundea de regulă că da, Liz Taylor are talent... are talentul de a-l face să se îmbrace elegant, are talentul de a avea grijă de el... Era modalitatea prin care Burton minimaliza adorația pe care o avea pentru soția sa. Burton nu era prea generos nici în ceea ce privește atributele fizice ale soției sale: „Ce toată această aiureală cu privire la soția mea, cum că ar fi cea mai frumoasă femeie din lume? Are o mutră drăgălașă și are ochi frumoși, e adevărat, dar are și bărbie dublă, picioarele cam scurte, gambele ca niște stâlpi, o burticică rotunjoară și sănii căzuți”. Declarațiile sale erau șocante și nu făceau altceva decât să mărească interesul publicului pentru cei doi, pentru că vorbele erau total contrare faptelor...

În anii '60 au apărut schimbări majore în cinema. Una dintre acestea a fost „înmormântarea” Codului de producție cinematografică, adica cenzura! Filmele erau cenzurate, nefiind acceptate nuditatea, limbajul obscen sau subiectele sociale delicate. Onoarea de a desființa cenzura îi revine acestui film! Astăzi se poate vedea și auzi orice într-o producție cinematografică. Filmul de debut al regizorului Mike Nichols a reprezentat începutul unei noi ere la Hollywood. Acesta a schimbat pentru totdeauna „legile moralității” ce caracterizau producţiile americane încă din 1934, aducând un nou tip de limbaj, anticipând introducerea criteriilor de rating a unui film, menite să protejeze minorii. În faza de producție, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a trecut și el prin furcile cenzurii, până în ziua în care șeful casei Warner a decis că nu ii pasă de cenzură și că va păstra în film toată problematica din piesă, toate tabuurile și expresiile obscene. Singurul lucru pe care l-a reușit cenzura a fost să determine scoaterea din film a expresiei "Screw you!", care a fost înlocuită cu "God damn you!"... Regizorul Mike Nichols și quartetul compus din Elizabeth Taylor, Richard Burton, George Segal și Sandy Dennis au creat un spectacol straniu, o adevărată furtună, un film care trece dicolo de realitate, un film atât de întunecat și de amar, încât poate fi considerat o comedie neagră.

Imaginea fenomenală în alb-negru, realizată de Haskell Wexler, ridică la cote înalte cascadele de emoții care răzbat de dincolo de expresiile actorilor; operatorul folosește un aparat de filmat ținut cu mâna sau captează prim-planuri fabuloase; altă dată folosește umbre și creează o imagine suprarealistă. Mobilitatea aparatului de filmat face ca publicul să vadă filmul prin ochii personajelor, simțind din plin ritmul în crescendo, participând activ la acest infern, la acest adevărat cutremur de-o noapte. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un adevărat film de război... conjugal! Are atâtea întorsături psihologice, atâta ironie, atât de mult umor negru, subiectul este atât de șocant, iar limbajul poate fi considerat și azi atât de scandalos, încât publicul este țintuit în scaun, privind fascinat derularea dramei, deși probabil că toată lumea ar dori să iasă cât mai repede afară, la aer curat!

Elizabeth Taylor, în cel mai bun rol al ei, este total transformată, departe de imaginea celei mai frumoase femei din lume, cu care obișnuise publicul până atunci. Machiată spre a părea mai în vârstă cu 20 de ani, ea este de-a dreptul electrizantă. Prezența ei este ca o flacăra, o adevărată nebunie și publicul o privește fascinat: acum este o soție iubitoare, acum urlă și se transformă într-o scorpie. Elizabeth Taylor are atâtea scene memorabile, iar gama interpretativă este atât de mare, încât se poate spune că este unul din cele mai bune roluri făcute vreodată de vreo actriță. Dramele conjugale au dat filme de succes întotdeauna la Hollywood, dar niciodată subiectul nu a fost atât de realist ca în acest film. Taylor însăși mai jucase într-o astfel de dramă, în „Pisica pe acoperișul fierbinte”. Dar, acum, în acest film, discordia este ridicată la niveluri nebănuite ale urii și manipulării; încrederea, volatilitatea, trădarea și vulnerabilitatea sunt rând pe rând exploatate de cuplul nefericit din film.

Când Taylor a turnat prima scenă, toată lumea de pe platou a rămas împietrită. Prezența ei era magnetică, atmosfera era încărcată de electricitate: era de nerecunoscut! Însuși Burton a fost șocat, schimbându-și radical opiniile despre Elizabeth Taylor - actrița: „Degajă din ea ceva care o face cea mai mare actriță de cinema, singura actriță modernă”. Burton era fascinat de calmul care se instalează în soția sa de îndată ce camera de filmat începe să funcționeze și era impresionat de extraordinara economie de mijloace care îi caracterizează jocul.

După trei săptămâni de repetiții, filmările au început la Hollywood în iulie 1965. Elizabeth Taylor, care se îngrășase cu 12 kilograme pentru a putea întra în rol, devenise atât de nervoasă și capricioasă, încât a interzis accesul oricărei persoane străine pe platouri, inclusiv presei. Pe măsură ce Taylor se transformă intr-o femeie dura și vulgară, Burton alunecă și el în pielea personajului său, un bărbat umilit, oprimat, aflat total sub papuc. Materialul coroziv al filmului a pus la grea încercare nervii echipei. După schimburile dure de cuvinte și ieșirile pline de ură de pe platou, cu Martha și cu George, după ziua de lucru, Taylor și Burton reușeau din ce în ce mai greu să iasă din povestea amară a lui Albee.

Rolul lui George, profesor mediocru până a se căsători cu fiica președintelui universității, devastatoarea Martha, a fost foarte greu de distribuit. Richard Burton face rolul vieții lui, reușind să atragă compasiunea publicului pe măsură ce se degradează și se umilește, făcând astfel extrem de credibilă izbucnirea sa din final, când se răzbună crunt pe Martha. Segal și Dennis dau niște portrete provocatoare. Segal reușește cu credibilitate să fie la început prototipul tânărului american ideal, iar pe parcurs să se dovedească a fi un oportunist care se lasă sedus de Martha și demascat de George, reușind să treacă de la simpatie la ură. Sandy Dennis are un debut excepțional!

TITLUL FILMULUI

„CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?”/"WHO'S AFRAID OF VIRGINIA WOOLF?" (S.U.A./Warner Bros./1966)

PROMO

„Avem plăcerea să vă invităm acasă la George și Martha pentru o noapte plină de... jocuri și distracție”

„Venus cu ochii violeți a devenit o scorpie bețivă și pisăloagă”

(Warner Bros)

Publicul de toate categoriile a... primit invitația și a fost una din rarele ocazii când toată lumea a găsit în acest film ceva pe gustul fiecăruia.

DISTRIBUȚIE

Elizabeth Taylor (Martha), Richard Burton (George), George Segal (Nick), Sandy Dennis (Honey)

REGIA

Mike Nichols

SCENARIUL

Ernest Lehman, după piesa lui Edward Albee

PRODUCĂTOR

Ernest Lehman

IMAGINEA

Haskell Wexler

MONTAJUL

Sam O'Steen

COSTUMELE

Irene Sharaff

MUZICA

Alex North

FILM ALB-NEGRU

DURATA

131 minute

GENUL

dramă psihologică

FILMAT

între iulie și decembrie 1965

PREMIERA

iunie 1966

DESCRIERE

Un cuplu academic își deconspiră cele mai adânci secrete în fața unui cuplu mai tânăr la o petrecere nocturnă, stropită din belșug cu whisky, vodcă, lichior și bere. La ora 2 noaptea un profesor de istorie și soția sa, amândoi de vârstă mijlocie, se întorc de la o petrecere, în campusul unui colegiu din New England. Viaţa lor împreună, după 20 de ani de căsătorie, este dominată de certuri violente, de jocuri sadice pe care numai ei le știu, îmbinate cu momente ocazionale de tandreţe. George (Richard Burton) este un idealist ratat, un fapt pe care soţia sa, Martha (Elizabeth Taylor), îl subliniază în mod constant, comparându-l în permanență pe George cu tatăl ei, puternicul preşedinte al colegiului. Martha își ascunde vulnerabilitatea şi frustrarea în spatele unui spectacol de o vulgaritate agresivă. Ea și-a inventat un fiu imaginar, iar George se complace în acest joc, parţial pentru propria sa liniște. Martha a invitat un cuplu mai tânăr de la facultate, Nick (George Segal) şi Honey (Sandy Dennis), să le facă o vizită după petrecere. De îndată ce aceștia sosesc, George și Martha încep certurile și înțepăturile cu care s-au obișnuit, atrăgându-i în acest joc și pe cei mai tineri. Martha începe să îi facă avansuri bărbatului mai tânăr. Lui Honey, jenată de comportamentul Marthei şi neobişnuită să bea atât de mult, i se face rău. În stare de ebrietate, Nick îi mărturiseşte lui George că s-a căsătorit cu Honey doar pentru că ea i-a spus (în mod fals) că era însărcinată și pentru că tatăl ei era bogat.

Lunga noapte de băutură şi ceartă își pune amprenta, dar cei patru decid să meargă la un restaurant, unde Martha dansează lasciv cu Nick, iar George sfârșește prin a sări la gâtul Marthei și divulgă motivul căsătoriei lui Nick cu Honey. De-acum, războiul este total. Din nou acasă, Martha îl atrage în cele din urmă pe oportunistul Nick în dormitorul ei, în timp ce George urmărește de jos, din curte, umbrele de dincolo de draperii. Este real, este fals? De fapt, Martha realizează că singurul om pe care îl iubește este chiar George, singurul bărbat care o înțelege și o acceptă, deși volatilitatea relației lor este distrugătoare. George o confruntă pe Martha în ceea ce îl privește pe Nick, dar Martha preferă să fie evazivă. Știind că Martha le-a spus lui Nick și Honey despre fiul lor, George se răzbună distrugând cu brutalitate fantezia soţiei sale, anunţându-i pe toți că fiul lor este mort. Apoi, George o aduce practic în pragul isteriei pe Martha, prin imitarea unui adevărat serviciu de înmormântare în limba latină. Odată cu venirea zorilor, oaspeţii pleacă, abia acum realizând că George si Martha nu au avut niciodată niciun copil. Fizic și emoțional epuizați, George și Martha par să își regăsească momentele de împăcare, după o noapte plină de traume psihice. 

EDWARD ALBEE

La 30 de ani, în 1958, Edward Albee scrie în trei săptămâni prima sa piesă, "Zoo Story" și cunoaşte celebritatea în 1962, pe Broadway, odată cu premiera marelui său succes „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Edward Albee este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi americani, alături de Eugene O'Neill, Arthur Miller sau Tennessee Williams. Piesa a fost votată în 1963 şi pentru premiul Pulitzer, dar juriul a fost şocat de limbajul ce încălca tabuurile anilor '60 şi astfel, în final, premiul pentru dramaturgie nu a mai fost acordat în acel an. Când Warner a cumpărat drepturile de ecranizare, Albee și-a exprimat dorința ca Bette Davis și James Mason să joace în rolurile principale. Când a aflat cine va juca în film, Edward Albee a fost de-a dreptul îngrozit, mai ales din cauza lui Elizabeth Taylor! După ce a văzut filmul, marele dramaturg a declarat că Taylor este chiar bună, iar Burton este incredibil.

MIKE NICHOLS

Mike Nichols regizase câteva spectacole pe Broadway și era prieten apropiat al cuplului Taylor-Burton. Nu mai făcuse niciodată vreun film, iar acest debut l-a propulsat printre cei mai mari regizori americani. Prin viziunea cadrelor, mişcarea camerei şi prezentarea personajelor, regizorul a depăşit cu mult standardele vremii sale. Iar, un an mai târziu, Academia Americană i-a recunoscut talentul oferindu-i premiul Oscar pentru regia filmului „Absolventul” (The Graduate). Următoarele filme au confirmat din plin arta regizorului: „Catch-22”, „Ziua delfinului”, „O femeie face carieră”, „Wolf” etc.

TEMA MUZICALĂ

Cântecul care dă titlul filmului trimite la "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?" (Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău?) de Frank Churchill, care era tema muzicală a desenului animat „Cei trei purceluşi”, produs în 1933 de Studiourile Walt Disney. Cântecul a devenit cunoscut pe plan mondial, iar „lupul cel mare şi rău” a ajuns să simbolizeze evenimente cu impact negativ, precum Marea Criză Economică din 1929 sau expansiunea lui Hitler înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial. Warner Bros nu a putut negocia folosirea melodiei în film, așa că a folosit în loc o melodie folk: "Here We Go 'round the Mulberry Bush".

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal); Oscar pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols); Oscar pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen); Oscar pentru cea mai bună muzică (Alex North); Oscar pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), Oscar pentru cel mai bun sunet (George Groves); Oscar pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman);

- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), cel mai bun actor (Richard Burton), cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), cel mai bun scenariu (Ernest Lehman), cel mai bun regizor (Mike Nichols), cel mai bun actor secundar (George Segal), cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal)

- premiul Eddie pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen).

- premiul DGA pentru cel mai bun regizor (Ernest Lehman).

- premiul Grammy pentru cea mai bună muzică (Alex North).

PREMII

- premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis); Oscar pentru cea mai bună imagine (Haskell Wexler); Oscar pentru cele mai bune costume (Irene Sharaff); Oscar pentru cea mai bună scenografie (Richard Sylbert, George James Hopkins).

- premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); BAFTA pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols);

- premiul Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton), Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul criticii new-yorkeze pentru cea mai bună actrița în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul KCFCC pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), KCFCC pentru cel mai bun film (Ernest Lehman).

- premiul NBR pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul WGA pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman).

TRIVIA

- Robert Redford a refuzat rolul lui Nick;

- Sandy Dennis, care era gravidă, a suferit un avort pe platourile de filmare;

- toți actorii filmului au fost nominalizați la premiile Oscar;

- primul film care a folosit așa numitele „cuvinte de patru litere”;

- primele actrițe luate în considerare pentru rolul Marthei au fost Bette Davis, Ingrid Bergman, Rosalind Russell și Patricia Neal;

- primii actori luați în considerare pentru rolul lui George au fost James Mason, Cary Grant, Henry Fonda, Arthur Hill, Jack Lemmon și Peter O'Toole;

- Connie Stevens, care era sub contract la Warner Bros. la acea vreme s-a rugat de șeful studioului Jack L. Warner să îi încredințeze ei rolul lui Honey;

- Elizabeth Taylor a trebuit să se îngrașe cu 12 kilograme și să fie machiată spre a părea mai bătrână cu 20 de ani, ca să o poată juca pe Martha;

- operatorul Harry Stradling Sr., care asigura imaginea filmului, a fost concediat și înlocuit cu Haskell Wexler imediat după începerea producției, fiind acuzat că a încercat să o „înfrumusețeze” pe Elizabeth Taylor, deși ea trebuia să fie urâțită și îmbătrânită;

- primul film care a forțat revizuirea cenzurii și a dus la clasificarea filmelor așa cum se face și în ziua de azi;

- pe timpul filmărilor, Elizabeth Taylor și Richard Burton au folosit biciclete identice pentru a se deplasa prin imensele platouri de la Warner Bros.;

- Richard Burton și-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani pe platoul de filmare și a primit cadou de la Elizabeth Taylor un Oldsmobile Toronado;

- producătorul Ernest Lehman s-a angajat pe sine însuși ca scenarist pentru suma de 250.000 de dolari. Când Mike Nichols, Richard Burton și Elizabeth Taylor au citit scenariul au luat decizia (fără să îi spună lui Lehman) să schimbe întreg dialogul și să revină la cel care apare în piesa lui Albee, păstrând doar două propoziții din ceea ce scrisese producătorul;

- a fost primul film pentru care a apărut recomandarea: „persoanele sub 18 ani nu sunt admise, dacă nu sunt însoțite de părinți”;

- când filmul a fost preluat de televiziuni, câteva televiziuni locale au impus difuzarea lui după ora 9 seara, datorită conținutului și limbajului;

- într-un orășel american, la premiera filmului, sala a fost evacuată și proprietarul arestat din cauza difuzării „acestui film indecent”;

- producția a costat 7,5 milioane de dolari, din care studioul a plătit-o pe Taylor cu 1.100.000 de dolari plus 10% din încasări, pe Burton cu 750.000 de dolari și pe Nichols cu 500.000 de dolari;

- la începutul filmului, Elizabeth Taylor o imită pe Bette Davis, spunând "What a dump!" (ce mizerie!). Taylor a pronunțat-o mult exagerat față de cum o făcuse în realitate Bette Davis, cu ani în urmă în "Beyond the Forest" (1949). Însă legenda că Elizabeth Taylor a imitat-o cu acuratețe pe Bette Davis a fost atât de mare, încât însăși Bette Davis, ulterior, de câte ori dădea un interviu, spunea expresia în maniera lui Taylor, ajungând în fapt ca ea să o imite pe Taylor!;

- Jack Lemmon a acceptat să joace rolul lui George, dar s-a răzgândit a doua zi, fără a da vreo explicație;

- Marlene Dietrich a vizitat platoul de filmare și a stat de vorbă cu toată lumea, mai puțin cu Elizabeth Taylor (era de notorietate că Dietrich fusese amanta fostului soț al lui Elizabeth Taylor, Michael Wilding);

- producătorul Ernest Lehman scrisese un final diferit, în care fiul Marthei s-ar fi spânzurat în toaletă cu câțiva ani în urmă, dar Mike Nichols a refuzat să filmeze așa ceva.

Elizabeth Taylor in "Cavalerul nisipurilor" (1965)

REVIEW:
O femeie frumoasa si temperamentala intalneste un preot casatorit si frustrat. Cam asta se intampla in acest film al caruit titlu este dat de o pasare care incearca sa-si reia zborul. Astazi filmul poate parea de-a dreptul plictisitor de lung, dar la vremea lansarii sale a spart toate recordurile la box-office si a scos pur si simplu lumea din fata televizoarelor inapoi in salile de cinema. Indragostitii nefericiti si fanii Elizabethei Taylor vor fi incantati sa vada un astfel de film, dar, altfel, este inexplicabil cum aceasta superproductie superficiala a putut fi vizionata de atat de multa lume si continua sa fie! Dar poate ca aceasta era cheia succesului in industria filmului...Singura explicatie este puterea magica exercitata asupra publicului din intreaga lume de catre Taylor si Burton, pentru ca succesul filmului nu a avut nimic de-a face cu performantele artistice ale actorilor, faultate de scenariul destul de prafuit si de regia incredibil de obosita.

Cuplul Taylor-Burton nu inceta sa tina treaza atentia publicului. A ramas in memoria colectiva trecerea lor prin capitalele europene, care semana cu aceea a unui maharajah: masini Rolls Royce, 200 de valize, secretare si coafori, copiii cu bone si profesori, avocati, cameriste, doctori, fotografi, caini, pisici si body-guards. Niciun vames nu-i cerea pasaportul vreodata Elizabethei Taylor, atat era de iubita si de cunoscuta. Cand se cazau la vreun hotel, cei doi inchiriau complet trei etaje pentru intreg anturajul, ei alegand sa stea la mijloc, pentru a se feri de presa sau de a fi auziti de alti oameni din hotel. Daca mergeau la vreun restaurant, nu faceau niciodata o rezervare, pentru ca patronii se dadeau peste cap sa le ofere o masa pentru ei si pentru animalele lor. Au devenit legendare bacsisurile pe care le lasau.

Dupa documentarul despre Londra, Elizabeth Taylor a ales sa nu mai joace in filme, insotindu-l pe Richard Burton in proiectele acestuia. Dupa ce Burton a terminat "Becket", in care juca alaturi de Peter O'Toole, cei doi au plecat in Mexic, unde Burton urma sa joace in "Noaptea Iguanei" de John Huston. Aici, Taylor-Burton au descoperit in Puerto Vallarta, un satuc de pe coasta Pacificului, o casa pe care au cumparat-o (Casa Kimberley). Fapt fara precedent, acest satuc a devenit datorita cuplului Taylor-Burton o mare statiune de litoral, cautata de toata lumea! In primavara lui 1964, Burton incepe turneul cu piesa "Hamlet" de William Shakespeare in Canada si S.U.A. Desi nu facea parte din proiect, prezenta Elizabethei Taylor si implicarea ei in productie au facut ca piesa sa fie cel mai mare succes de pe Broadway. Tot atunci, in martie 1964, la Montreal, Elizabeth Taylor si Richard Burton se casatoresc, la 9 zile dupa ce Eddie Fisher a fost de acord sa-i acorde divortul Elizabethei Taylor. In New York, multimi imense ii asteptau la intrarea in teatru doar ca sa ii zareasca si blocau pur si simplu centrul orasului. Frank Sinatra marturisea ca nu a vazut niciodata in viata sa asa ceva, iar el stia ce spune! Pana si Elizabeth Taylor a prins gust pentru teatru si cei doi vor da in 1964 o reprezentatie de poezie pe Broadway. Richard Burton parea ca are tot ceea ce-si putea dori un barbat: o cariera solida, cea mai frumoasa femeie din lume si bani, mai ales bani...Noul proiect ("The Sandpiper") nu promitea nimic bun din punct de vedere artistic, dar oferea ceva sigur: bani, foarte multi bani!

In "The V.I.P.'s" Taylor trebuia sa aleaga intre doi barbati; acum, in "The Sandpiper", Burton trebuie sa aleaga intre doua femei. Povestea din film este extrem de atractiva, dar scenariul face tot ce poate ca sa o spuna cat mai lent, desi totul s-ar fi putut spune intr-o singura ora! Peisajele salbatice de pe coasta Californiei si valurile Oceanului Pacifc te vor vraji, superba muzica din film te va atinge, iar frumusetea fascinanta a Elizabethei Taylor poate ca te va tintui in scaun doua ore intregi...Filmul, un mare succes de casa al anilor '60, este - totusi - un diamant fals care, desi trateaza subiecte aproape tabu pentru acea vreme, nu reuseste sa treaca dincolo de superficial.

TITLUL FILMULUI
"CAVALERUL NISIPURILOR"/"THE SANDPIPER" (S.U.A./M.G.M./1965)

PROMO
"Ea e femeia care insufla barbatilor gustul vietii / O poveste de dragoste pentru adulti / I-ai spus despre relatia ta cu mine ? Cum ai putut spune cuiva asa ceva despre mine, mai ales nevestei tale ?" (M.G.M.).

DESCRIERE
Taylor (Laura Reynolds) este o artista boema care traieste retrasa cu copilul ei din flori, Mason (Danny Reynolds), intr-o vila fabuloasa de pe plaja de la Big Sur, una dintre cele mai spectaculoase zone de pe coasta Californiei. Cum de isi permite sa aiba o asemenea casa, desi artistei nu-i pasa de bani...scenariul uita sa explice. Taylor doreste sa-si tina fiul deoparte de educatia asigurata in scolile publice americane si devine ea insasi profesoara sa. Acest lucru o aduce in conflict cu autoritatile locale. Mason intra mereu in bucluc, neavand alte idei despre moralitate, altele decat mama sa nonconformista il invata. Cand Thatcher (judecatorul Thompson) delibereaza ca Mason trebuie ori sa mearga la scoala, ori sa ii fie luat, Taylor se supune si il trimite pe Mason la o scoala privata condusa de preotul episcopelian Richard Burton (Dr. Edward Hewitt), care este casatorit cu Eve Marie Saint (Claire Hewitt) si are doi copii. Mason ii uluieste pe Burton si pe Saint cu cunostintele sale literare si incepe sa se acomodeze la scoala, fara niciun fel de probleme. Taylor este furioasa ca nu il mai poate educa ea insasi pe Mason, iar furia sa indreptata impotriva lui Burton se transforma treptat intr-o dragoste pasionala pentru acesta, asa cum toata lumea care priveste filmul astepta de mult sa se intample. Scenele de dragoste erau incendiare pentru vremea aceea. Taylor este inconjurata de prieteni hippie, artisti boemi, inclusiv de Charles Bronson (Cos Erickson) pe post de sculptor, care ii face lui Taylor o statuie nud. Burton este sfasiat de vinovatie, de amorul ilicit cu Taylor. Nemaiputand suporta, el se confeseaza sotiei sale. Noua situatie il transforma dintr-un manager model, intr-un luptator impotriva ipocriziei, rafuindu-se cu politicienii locali si facand publica relatia sa cu Taylor. Asta fiind situatia, Taylor decide sa se desparta de el. Burton, la randul sau, decide sa se desparta si de sotie si de amanta, sa isi paraseasca si slujba si sa se retraga pentru a-si recapata credinta si moralitatea.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Laura Reynolds), Richard Burton (Dr. Edward Hewitt), Eva Marie Saint (Claire Hewitt), Charles Bronson (Cos Erickson), Robert Webber (Ward Hendricks), James Edwards (Larry Brant), Torin Thatcher (Judecatorul Thompson), Tom Drake (Walter Robinson), Morgan Mason (Danny Reynolds).
REGIA
Vincente Minnelli.
SCENARIUL
Martin Ransohoff, Irene Kamp, Louis Kamp, Dalton Trumbo, Michael Wilson.
PRODUCATOR
Martin Ransohoff, John Calley.
IMAGINEA
Milton Krasner.
MUZICA
Johnny Mandel.
FILM COLOR
Metrocolor.
DURATA
117 minute.
GENUL
dragoste, drama.
FILMAT
intre septembrie 1964 - decembrie 1964.
PREMIERA
iunie 1965.

NOMINALIZAT la
- Golden Laurel pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor); Globul de Aur pentru cea mai buna coloana sonora;
PREMII
- Oscar pentru cea mai buna muzica ("The Shadow Of Your Smile" de Johnny Mandel); Golden Laurel pentru cea mai buna muzica; Grammy pentru cea mai buna muzica;

TRIVIA
- Taylor a primit 1 milion de dolari pentru rol plus 10% din incasari, iar Burton 750.000 si probabil ca si publicul ar fi trebuit sa primeasca bani pentru a veni sa vada filmul; dimpotriva, publicul a dat bani si a urcat filmul pe primul loc la box-office;
- cu acest film, Richard Burton intra pentru prima data in Top Ten la box-office, direct pe primul loc, iar Taylor trece pe locul 11!
- exterioarele au fost filmate in California timp de 8 saptamani, iar apoi filmarile s-au mutat in Franta, deoarece Taylor si Burton nu puteau lucra mai mult in S.U.A. din cauza taxelor; restul s-a filmat la Paris;
- filmarile din California au avut loc la Big Sur, Pfeiffer Beach, Point Lobos State Reserve, Bixby Creek Bridge si the Coast Gallery din Monterey;
- era primul film al cuplului de cand erau legal casatoriti, iar publicul era nerabdator sa ii vada;
- Taylor fusese absenta de pe ecrane in ultimii doi ani, dar Burton lucrase din plin la "Becket", "Noaptea Iguanei" si la "Hamlet";
- filmul "The Sandpiper" a avut premiera la Radio City Music Hall in New York si, in ciuda cronicilor acide, publicul a dat navala sa ii vada pe Taylor si pe Burton.
- muzica din film este intr-adevar superba si a fost preluata de toate orchestrele din lume si cantata in toate restaurantele de pe toate meridianele si continua sa fie cantata si in ziua de azi;
- personajul Laura Reynolds are grija de o pasare ("cavalerul nisipului") care si-a rupt o aripa; pasarea va ramane in casa Laurei pana cand se vindeca si poate zbura din nou; pasarea este folosita ca simbol al filmului, sugerand viata si libertatea;
- cantaretul german Nico a fost figurant la acest film;
- Charles Bronson este la inceputul carierei, interpretand un sculptor beatnik;
- Sammy Davis Jr. a fost initial angajat sa interpreteze rolul lui Charles Bronson, la sugestia Elizabethei Taylor, dar a trebuit sa se retraga datorita unui angajament in Las Vegas si pentru ca era de neconceput la acea vreme o iubire intre o femeie alba si un barbat de culoare;
- Raquel Welch a fost dublura Elizabethei Taylor in cateva scene de pe plaja;
- copilul din film era fiul actorului James Mason;
- sculptura din lemn rosu care o infatiseaza pe Elizabeth Taylor goala a fost distrusa cand s-a descoperit ca era invadata de termite.

Vezi TRAILER aici.

Vezi MAKING OF THE SANDPIPER aici.

Elizabeth Taylor în „Turul Londrei” (1963)

Elizabeth Taylor

În anii '60 un star de magnitudinea lui Elizabeth Taylor nu putea face filme de televiziune sau reclame comerciale, pentru că ar fi fost sub demnitatea sa. Ar fi însemnat un pas înapoi în carieră pentru un superstar hollywoodian. Filmele de televiziune erau jucate de către actori de mâna a doua, de foști actori celebri care nu mai puteau obține contracte în filme pe marele ecran. Producțiile de televiziune erau considerate încă proiecte minore. Abia la sfârșitul anilor '60 Hollywoodul și marile companii de televiziune încep să conlucreze. Dar la sfârșitul anilor '50 și începutul anilor '60, vedetele hollywoodiene și filmele mari și colorate care rulau pe ecrane imense erau singurele arme cu care cinematografia se putea opune televiziunii. Totuși, un lucru deja se întâmpla: show-urile cu mari vedete de cinema. În acei ani televiziunea punea mare preț pe divertisment, pe spectacole, care făceau o mare audiență, mai ales că spectatorii de acasă aveau prilejul să îi vadă și altfel pe idolii lor. Marile vedete nu aveau nicio rezervă pentru show-uri tv sau proiecte culturale.

Elizabeth Taylor

Televiziunea CBS a demarat un proiect de prezentare turistică a marilor orașe. Seria a început cu „Acesta este Monaco”/"A Look at Monaco" și cu „Turul Casei Albe”/"Tour of the White House" și s-a dovedit de succes odată ce telespectatorii le-au putut vedea pe Grace Kelly în primul episod și pe Jacqueline Kennedy în cel de-al doilea. Pentru Londra producătorii nu-i puteau cere Reginei Elisabeta să fie ghid, dar au apelat la cealaltă Elisabetă a Angliei: Elizabeth Taylor. Onorariul pentru episodul de 1 oră a fost fabulos: 250.000 de dolari, cel mai scump salariu oferit vreodată în televiziune.

TITLUL FILMULUI

„TURUL LONDREI”/"ELIZABETH TAYLOR IN LONDON" (S.U.A/CBS/1963)

PROMO

„Cea mai frumoasă femeie din lume vă prezintă cel mai frumos oraș din lume” (CBS).

DESCRIERE

„Sunt o fire aventuroasă. Sunt atâtea uși care trebuie să fie deschise, iar mie nu mi-e frică să mă uit dincolo de ele” - spune Elizabeth Taylor în filmul în care se interpretează pe sine însăși, arătând telespectatorilor atracțiile capitalei britanice în 1963. Turul Londrei începe cu o Elizabeth Taylor strălucitoare, îmbrăcată de casa Dior, pe terasa Hotelului Dorchester. Născută la Londra, actrița împărtășește propria ei viziune asupra orașului natal. Pe muzica compusă de John Barry (autorul melodiei din filmele cu James Bond), vedem locuitorii Londrei, auzim citate din oamenii faimoși care s-au născut și trăit aici (de la Shakespeare la Sir Winston Churchill) și, desigur, vizităm atracțiile istorice ca Biserica St Mary-le-Bow, Whittington Stone, Parlamentul de pe malurile Tamisei, Billingsgate Fish Market, Turnul Londrei, dar și locurile „sinistre” frecventate de Jack Spintecătorul.

Elizabeth Taylor ne conduce apoi în Chelsea, în Parcul Battersea, la Teatrul Globe și avem ocazia să îi vedem pe scenă pe Judi Dench și Ian Richardson în „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare și să o auzim pe Elizabeth Taylor recitând din "Hamlet". Mai apoi vom fi introduși într-un club clasic lononez și vom fi plimbați prin parcurile și grădinile Londrei. O parte interesantă din film este turul cartierului Hampstead, locul unde s-a născut și a trăit Elizabeth Taylor până în 1939, ba chiar vom vedea și casa în care s-a născut. Episodul a avut un succes imens, astfel încât a apărut imediat și discul cu muzica din film, iar compozitorul a fost nominalizat la un premiu Emmy.

DISTRIBUȚIA

Elizabeth Taylor, în propriul rol

REGIA

Sid Smith

SCENARIUL

Lou Solomon și S.J. Perelman

PRODUCĂTOR

Phil D’Antoni, Norman Baer și Sid Smith

IMAGINEA

Otto Heller

MUZICĂ

John Barry

DIRIJOR

Johnnie Spence

FILM COLOR

DURATA

58 minute

GENUL

documentar, turism, cultură

PREMIERĂ

octombrie 1963 la CBS și de Crăciun 1963 la BBC

COLOANA SONORĂ ȘI MELODIILE

1. Elizabeth

- muzică compusă de John Barry

2. Londra în zori/London At Dawn

- Elizabeth Taylor vorbește despre „Podul Westminster” de William Wordsworth.

3. Tema londoneză/The London Theme

- muzică compusă de John Barry

4. Îndrăgostiții și Browning/Lovers and Browning

- Elizabeth Taylor recită „Sonetele portugheze” de Elizabeth Barrett.

5. Discursul lui Pitt/Pitt's Speech

- Elizabeth Taylor narează fraze din discursurile celebrului politician.

6. Valsul Londrei/The London Theme - Jazz Waltz

- muzică compusă de John Barry

7. Valsul Elisabetei/Elizabeth Waltz

- muzică compusă de John Barry

8. Regina Elisabeta I la Tilbury/Queen Elizabeth at Tilbury

- Elizabeth Taylor redă fraze din discursul Reginei Elisabeta I

9. Grădina englezească/English Garden

- muzică compusă de John Barry

10. Regina Victoria/Queen Victoria.

- Elizabeth Taylor redă câteva pagini din jurnalul Reginei Victoria.

11. Marele foc al Londrei/ The Fire Of London

- muzică compusă de John Barry

12. Discursul lui Churchill/Churchill Speech

- sunt redate fragmente din discursurile premierului.

NOMINALIZAT la

- premiul Emmy pentru cea mai bună muzică de televiziune (John Barry).

TRIVIA

- după succesul cu acest episod, producătorii Philip D'Antoni și Norman Baer au decis să reia formula, de data asta la Roma, cu Sophia Loren pe post de gazdă, contra unui onorariu de 100.000 de dolari. Actrița italiană arată publicului telespectator toate frumusețile orașului etern, de la Fontana di Trevi la Coloseum, străzile înguste ale orașului și grădinile faimoase, însoțită de Marcello Mastroianni. John Barry a fost din nou rugat să compună muzica, dar Sophia Loren s-a opus, crezând că un englez nu poate capta farmecul Italiei. Producătorii i-au adus Sophiei Loren să asculte melodia „Secretele Romei” fără să-i spună de cine e compusă. Actrița și-a dat acordul imediat, spunând că muzica e foarte bună și că este sigur compusă de un italian. Acel italian era desigur... John Barry!

- după terminarea acestei producții, Elizabeth Taylor a ales să nu mai joace în niciun film, însoțindu-l pe Richard Burton pe platourile de filmare din Anglia și Mexic la filmele „Becket” și „Noaptea Iguanei” și în turneul triumfal cu „Hamlet” din Canada și S.U.A.

Elizabeth Taylor

Elizabeth Taylor in "The V.I.P.'s" (1963)

REVIEW:
La vremea inceperii productiei acestui film, Taylor si Burton erau cuplul cel mai faimos al planetei. Isi incepusera furtunoasa dragoste pe platourile de la Roma, la "Cleopatra", film care inca nu fusese scos pe piata. Vaticanul a acuzat-o pe Taylor de "vagabondaj erotic", iar Camera Reprezentantilor si Senatul S.U.A. erau pe punctul de a introduce o lege care sa le interzica lui Taylor si Burton sa mai puna vreodata piciorul in America. Afacerea Taylor-Burton era atat de notorie incat ajunsese in toate straturile societatii. Cand publicistul Warren Cowan a vizitat Casa Alba, Jacqueline Kennedy l-a intrebat: "Warren, crezi ca Elizabeth Taylor se va marita cu Richard Burton?".

Producatorul Anatole de Grunwald, prieten cu Richard Burton si cel care ii prilejuise acestuia prima aparitie a sa pe marele ecran, in "The Last Days of Dolwyn" (1949), dorea sa faca un film care sa profite de recenta notorietate a lui Burton, de imensa publicitate a "Cleopatrei" si sa lanseze imediat filmul pe ecrane, chiar inaintea "Cleopatrei". De Grunwald ar fi dorit-o pe Sophia Loren in rolul sotiei fugare din "The V.I.P.'s", desi stia ca Elizabeth Taylor era singura care putea garanta un succes de casa universal, dar recenta traheotomie si desele probleme de sanatate din timpul filmarilor "Cleopatrei" o faceau pe Elizabeth Taylor sa fie un risc pentru orice casa de filme. Ea nu mai putea fi asigurata, mai ales dupa ce Lloyd's pierduse milioane de dolari pe despagubirile platite pentru Elizabeth Taylor. Richard Burton stia ca steaua lui norocoasa este Elizabeth Taylor, iar Grunwald a decis sa riste stiind capacitatea lui Taylor de a atrage publicul in salile de cinema. Un risc care avea sa-i aduca de 5 ori mai multi bani decat investise ! "Sophia sa stea acasa la ea, la Roma; eu voi face acest film !", a spus Elizabeth Taylor si in decembrie 1962 a plecat la Londra pentru noua productie cinematografica. Taylor a fost platita cu 1 milion de dolari, iar Burton cu 500.000 de dolari, plus procentul corespunzator din incasari pentru amandoi. "The V.I.P.'s" era o noua superproductie care a costat 3,3 milioane de dolari, o nimica toata dupa standardele "Cleopatrei"...

Drama conjugala din film era aproape o copie a vietii reale a celor doua staruri: Burton, cu constiinta vinovata, era incapabil sa aleaga intre Taylor si sotia sa. In timp ce Burton era cazat la Hotel Dorchester impreuna cu Taylor, Sybil Burton si cele doua fete ale lor locuiau intr-o alta parte a Londrei. Burton, stresat si obisnuind sa bea masiv, pendula intre cele doua. In final, dupa 5 saptamani de la inceperea filmarilor, Burton a decis sa divorteze de Sybil si, dupa cum declara el, sa faca o femeie cinstita din Taylor. Avand la baza piesa de teatru a lui Terence Rattigan despre hazard, despre cum poate schimba destinele unor oameni intarzierea unui avion (datorita ceţei de pe aeroportul Heathrow), filmul avea in distributie staruri care mai de care mai celebre: Orson Welles, Louis Jourdan, Elsa Martinelli, Rod Taylor, Maggie Smith, Margaret Rutherford si, desigur, cuplul Taylor-Burton. Scandalul de la Roma se muta la Londra, intr-un decor luxuriant si drama din spatele ecranului era cu mult mai interesanta decat cea din film !

Inceputul filmului are darul sa fascineze pe oricine: automobile Rolls-Royce, covorul rosu care duce la salonul V.I.P. de pe aeroportul Heathrow, flashurile aparatelor de fotografiat, sampanie la gheata, palarii elegante, pahare de martini si de coniac, tigari scumpe, toate cu scopul de a face publicul sa-si doreasca sa faca parte din lumea Elizabethei Taylor si a lui Richard Burton.
Scenariul filmului era inspirat dintr-o intamplare adevarata: Vivien Leigh dorise sa il paraseasca pe sotul ei, Laurence Olivier, si sa fuga cu iubitul ei, Peter Finch. Fuga urma sa aiba loc de pe aeroportul Heathrow, dar ceaţa a facut ca zborul sa intarzie si Vivien Leigh s-a razgandit.

De aici, Rattigan a dezvoltat o ţesatura de intrigi, un grup de oameni cu destinele lor, forţaţi sa fie in acelasi loc si in acelasi timp datorita ceţei londoneze: un producator de film trebuie sa paraseasca Anglia ca sa fuga de impozite, o ducesa se duce sa lucreze in America pentru face rost de bani ca sa-si intretina castelul, un industrias e pe punctul de a da faliment etc. Nu intamplator, "The V.I.P.'s" seamana cu Grand Hotel (1932), pentru ca, initial, M.G.M. a dorit un remake al acestui film in care jucasera Greta Garbo, John Barrymore, Wallace Beery si Joan Crawford, film care spunea povestea oaspetilor unui hotel de lux berlinez, ale caror pasi si destine se intersecteaza pe parcursul sederii lor acolo.

Producatorul de origine rusa Anatole "Tolly" de Grunwald spunea ca lui ii plac filmele frumoase, despre lux si bogatie si exact asta a obtinut: magnatul Richard Burton si o Liz Taylor sclipind de diamante stand la masa cu prieteni bogati pe un yacht imens; Louis Jourdan in costume scumpe, jucand poker; actrita italiana Elsa Martinelli pe post de diva in devenire; Margaret Rutherford in rol de ducesa in razboi cu palariile sale; Rod Taylor luptandu-se sa isi salveze fabrica de tractoare si Orson Welles, producatorul de filme superbogat si evazionist.

De Grunwald a planificat ca filmarile sa dureze 10 saptamani, dorind sa termine productia inainte ca filmul "Cleopatra" sa fie lansat. Filmarile au inceput inainte ca productia la "Cleopatra" sa se termine. "The V.I.P.'s" a avut premiera la trei luni dupa cea a "Cleopatrei" si a doborat toate recordurile la box-office, atat in America, cat si in Europa. Multi au vazut mai intai "The V.I.P.'s" si apoi "Cleopatra", pentru ca pentru "Cleopatra" biletele erau vandute in avans pe luni de zile. Publicul, pur si simplu, nu se putea satura de Elizabeth Taylor si Richard Burton.

TITLUL FILMULUI
"OAMENI FOARTE IMPORTANTI"/"HOTEL INTERNATIONAL"/"THE V.I.P's" (S.U.A.- Marea Britanie/M.G.M./1963)

PROMO
"O poveste de dragoste a timpurilor moderne" (M.G.M.).
Dupa 3 ani de absenta de pe marile ecrane, Elizabeth Taylor revine in 1963 cu doua filme, amandoaua superproductii, amandoua pe primele locuri la box office: "Cleopatra" si "The V.I.P.'s". Celebritatea ei este universala, iar presa relateaza ca doar trei oameni sunt cunoscuti de absolut toata lumea, pe toate meridianele: Papa de la Roma, Regina Angliei si Liz Taylor. Cuplul Taylor-Burton este motivul atat al existentei acestui film, cat si al succesului financiar urias; ca atare, amandoi fac ceea ce se asteapta de la ei: cele doi sunt frumosi, eleganti si sufera la fel de frumos si de elegant. Taylor reuseste sa transmita o mare tensiune nervoasa sub o aparenta voluptoasa.

DESCRIERE
Atunci cand o ceaţa densa londoneza paralizeaza traficul aerian, vietile catorva oameni sunt profund afectate. Asa cum spune si titlul, acestia fac parte din elita sociala. Elizabeth Taylor doreste sa-si paraseasca sotul, care este un magnat enorm de bogat (Richard Burton), in favoarea unui playboy (Louis Jourdan). Un producator de filme (Orson Welles) spera sa plece din Londra, impreuna cu noua sa descoperire, o starleta italiana (Elsa Martinelli), ca sa evite plata impozitelor. Un om de afaceri australian (Rod Taylor), insotit de o secretara devotata si adorabila (Maggie Smith), este nerabdator sa ajunga la New York ca sa evite falimentul firmei sale. O aristocrata saracita, o ducesa nonconformista (Margaret Rutherford) nu ar prea dori sa plece in Florida ca sa castige bani, dar castelul ei trebuie intretinut cumva. Inainte ca ceaţa sa dispara, vietile acestor personaje se intersecteaza, iar spectatorul va asista la drame si intorsaturi de situatie neasteptate.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Frances Andros), Richard Burton (Paul Andros), Louis Jourdan (Mark Champselle), Elsa Martinelli (Gloria Gritti), Margaret Rutherford (Duchess of Brighton), Maggie Smith (Miss Mead), Rod Taylor (Les Mangrum), Orson Welles (Max Buda), Linda Christian (Miriam Marshall).
REGIA
Anthony Asquith.
SCENARIUL
Terence Rattigan, dupa propria sa piesa.
PRODUCATOR
Anatole de Grunwald, Roy Parkinson.
MUZICA
Miklós Rózsa.
IMAGINEA
Jack Hildyard.
FILM COLOR
Metrocolor.
DURATA
119 minute.
GENUL
drama, dragoste.
FILMAT
intre ianuarie - martie 1963.
PREMIERA
septembrie 1963.

NOMINALIZAT la
- BAFTA pentru cea mai buna imagine, Globul de Aur pentru cea mai buna actrita tanara (Maggie Smith)
PREMII
- Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford); Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford); Golden Laurel pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Margaret Rutherford).

TRIVIA
- bijuteriile purtate in film de Elizabeth Taylor erau din colectia sa personala; brosa de smarald era daruita de Richard Burton, iar diadema din scenele de inceput era daruita de Mike Todd;
- omul de televiziune David Frost joaca un rol de...reporter de televiziune;
- Margareth Rutherford, interpreta clasica a lui Miss Marple, este cea care a cules aplauzele criticilor si a castigat premiul Oscar;
- Maggie Smith, actrita de teatru, era aproape debutanta in filme, iar cariera ei a avut un traseu ascendent constant;
- in foarte multe ţari "The V.I.P.'s" a avut premiera inaintea "Cleopatrei";
- cu acest film, Elizabeth Taylor si-a restabilit prestigiul de actriţa serioasa, profesionista, dupa scandalul imens cu "Cleopatra"; in ciuda riscului reprezentat de sanatatea ei, casele de film i-au oferit atatea roluri incat ar fi putut juca in cate 5 filme pe an, timp de un deceniu;
- in urmatorii ani Taylor a preferat sa il lase pe Burton sa fie "vioara intai", ea fiind practic cel mai bun agent de publicitate al lui Richard Burton.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "BUtterfield 8" (1960)

REVIEW:
"Am fost cea mai mare curva a tuturor timpurilor!" spune Elizabeth Taylor in rolul care i-a adus primul premiu Oscar in 1960. "Este cel mai pornografic scenariu pe care l-am citit vreodata" - spunea actrita despre filmul pe care M.G.M. a obligat-o sa il faca. La sfarsitul anilor '50, Elizabeth Taylor era cel mai mare star de cinema. Nu doar ca filmele ei erau mega-hituri la box-office, dar ea insasi era an de an nominalizata la premiul Oscar: 1957 - pentru "Raintree County", 1958 - pentru "Pisica pe acoperisul fierbinte", 1959 - pentru "Deodata, vara trecută"... Viata personala a lui Taylor era la fel de dramatică precum filmele ei. După o căsătorie fericita cu cel de-al treilea soţ (Mike Todd), sfarsita tragic prin moartea acestuia într-un accident de avion, Taylor incepe o afacere amoroasa cu cel mai bun prieten al răposatului, cântăreţul Eddie Fisher, care isi paraseste nevasta si copiii pentru Liz. Astfel, Taylor trece in cateva luni de la imaginea vaduvei neconsolate alaturi de care suferea intreaga America, la imaginea distrugatoarei de casnicii blamata de intreaga opinie publica. Scandalul a fost imens! Nevasta parasita era buna prietena a lui Taylor, Debbie Reynolds...America si lumea intreaga s-au impartit in doua tabere si nimeni nu a ramas indiferent, dar Taylor si-a vazut de drum si l-a luat de barbat pe Eddie Fisher. In 1959, după aproape doua decenii sub contract la M.G.M., Taylor se apropia de sfârşitul contractului. Mai mult, potrivit intelegerii facute de Mike Todd cu M.G.M., Taylor credea ca este libera de contract si ca poate accepta uluitoarea oferta a celor de la 20-Century Fox: un milion de dolari plus 10% din incasarile brute pentru a juca în "Cleopatra". Era cel mai mare salariu primit vreodata de vreun actor! Sperând să profite de notorietatea lui Taylor, M.G.M. scoate de la naftalina un scenariu pe care il deţineau de ani de zile si o anunta pe Taylor ca daca accepta sa joace in "BUtterfield 8", atunci si numai atunci va fi libera de contract...Inainte de a fi Regina Egiptului, Taylor trebuia sa fie o curva de lux din New York! Era de-a dreptul insultator pentru Taylor modul cinic in care M.G.M. se folosea de viata ei particulara...Taylor a pus conditii drastice: filmarile sa se faca la New York, sa fie adusa Helen Rose pentru a-i face costumele, Sydney Guilaroff sa o coafeze si sa i se dea un rol in film si lui Eddie Fisher, cel de-al 4-lea ei soţ!.

După terminarea productiei la "BUtterfield 8", Taylor a plecat la Londra pentru a incepe filmarile la "Cleopatra", dar aceasta e o alta poveste...Sa amintim doar ca Elizabeth Taylor s-a imbolnavit de gripa asiatica si ca i s-a facut o traheotomie de urgenta pentru a putea supravietui...A fost chiar declarata moarta, dar si-a revenit spectaculos! Lumea intreaga a iertat-o si la doar cateva saptamani dupa operatie, Hollywoodul i-a acordat premiul Oscar pentru 'BUtterfield 8"! Deborah Kerr, Melina Mercouri, Shirley MacLaine, contracandidatele ei la Oscar, nici nu s-au prezentat la ceremonie, fiind toate in favoarea lui Taylor! Singura care a venit a fost Greer Garson, care era si prezentatoare...Chiar si Debbie Reynolds, prietena inselata, avea sa spuna: "La dracu! Pana si eu am votat-o pe Elizabeth Taylor!"...

Bestseller-ul "BUtterfield 8" (1935) de John O'Hara a fost inspirat de o ştire care relata despre descoperirea trupului neînsufleţit al unei tinere pe o plajă din Long Beach. Circumstanţele morţii acesteia nu au fost niciodată elucidate, dar O'Hara porneşte de la această tragedie pentru a imagina viaţa acelei femei în New York-ul de la începutul anilor 1930, din perioada prohibiţiei şi a marii depresii economice. Acţiunea se întinde pe o perioadă de aproape o săptămână, este alertă, caleidoscopic construită. Drepturile de ecranizare fusesera cumparate de M.G.M. de ani de zile. "BUtterfield 8" a fost considerat o carte şocantă, fiind interzisă în Australia până în 1963. Filmul a fost un mega-hit pe toate continentele.

TITLUL FILMULUI
"VENUS CU VIZON"/ "BUtterfield 8" (S.U.A./M.G.M./1960)

PROMO
"Ea este cea mai dorita femeie din oras si cea mai disponibila. Tot ce trebuie sa faceti este sa sunati la...BUtterfield 8" (M.G.M.).

DESCRIERE
Liz Taylor o interpreteaza pe Gloria, un top model cu moravuri indoielnice, care descopera ultima sansa de a trai o dragoste adevarata cand il intalneste pe Weston Ligget (Laurence Harvey), cu care petrece o saptamana intreaga. Acesta avea un mariaj nefericit (se insurase pentru banii nevestei sale), lucru pentru care se detesta. Gloria si Weston se indragostesc, dar inainte de a-si gasi fericirea, trebuie sa se confrunte cu ceea ce este mai rau in ei insisi. "BUtterfield 8" este o melodrama de inalta clasa, plina de culoare, haine elegante, replici spontane, emotii tulburatoare, dar mai presus de orice, filmul este traversat de o tristete sfasietoare. Nicio alta actrita nu ar fi putut reda simultan furia si sinceritatea personajului asa cum o face Elizabeth Taylor. Filmul pare inchistat in moralitatea anilor '30- '50, dar interpretarea Elizabethei Taylor face din Gloria un amestec de durere, furie si vulnerabilitate, o eroina care trece dincolo de timpuri si moravuri. Este uşor în timp ce urmăriţi acest film sa va dati seama de ce era Elizabeth Taylor considerata cea mai frumoasa si mai sexy femeie. Prezenţa ei pe ecran este extraordinara. "BUtterfield 8" este un film clasic de drama, desi este foarte deprimant şi destul de previzibil.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Gloria Wandrous), Laurence Harvey (Weston Liggett), Eddie Fisher (Steve Carpenter), Dina Merrill (Emily Liggett), Mildred Dunnock (Mrs. Wandrous), Betty Field (Mrs. Fanny Thurber).
REGIA
Daniel Mann.
SCENARIUL
John Michael Hayes, Charles Schnee, dupa romanul lui John O'Hara.
PRODUCATOR
Pandro S. Berman.
FILMAT
intre: ianuarie - martie 1960.
PREMIERA
noiembrie 1960.
FILM COLOR
Metrocolor.
DURATA
109 minute.
GENUL
drama.

Vezi CEREMONIA DE PRIMIRE A PREMIULUI OSCAR DE CATRE ELIZABETH TAYLOR aici.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cea mai buna imagine (Charles Harten, Joseph Ruttenberg), Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor).
PREMII
- Oscar pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor).

TRIVIA
- titlul (literele mari "B" şi "U") vine de la modalitatea de a forma un numar de telefon în S.U.A. acelor ani - un număr modern ar fi folosit 288 în loc de BUtterfield 8, care era o retea telefonica ce servea zona Manhattan's Upper East. Cand se forma BU, de fapt se formau cifrele 28, ceea ce echivala cu 288 - primele trei cifre dintr-un numar de sapte.
- Elizabeth Taylor a detestat acest film si, chiar si dupa ce a aflat ca este un succes, avea sa declare: "Va spun eu ca acest film e o mizerie !";
- criticii au fost de acord cu Elizabeth Taylor: au demolat filmul, dar au elogiat-o pe actrita pentru interpretarea magistrala;
- multe din scenele cu Eddie Fisher au fost taiate la montaj, fiind considerate mediocre si neconvingatoare;
- atunci cand a vazut filmul - la o previzionare la M.G.M. - Elizabeth Taylor a aruncat cu pantofii in ecran si a scris cu ruj pe usa producatorului: "No Sale" ("nu se vinde"), aidoma personajului ei din film;
- pentru acest film, Elizabeth Taylor a primit 125.000 de dolari;
- prietena de-o viata a Elizabethei Taylor, Shirley McLaine, nominalizata si ea in acelasi an la Oscar, cand a aflat ca a pierdut a declarat: "Am pierdut din cauza unei traheotomii!", facand aluzie la boala Elizabethei Taylor si la valul de simpatie despre care gurile rele spun ca a fost principalul motiv pentru care a castigat premiul Oscar;
- producatorul Pandro S. Berman este cel care a produs filmul care a facut-o star pe Elizabeth Taylor in 1944: "Vis de glorie".

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor in "Deodata, vara trecuta" (1959)

REVIEW:
"Mike e mort, iar eu sunt vie! Ce va asteptati de la mine, sa dorm singura?" este replica data Heddei Hopper de Elizabeth Taylor. Un imens scandal incepe in 1958, generand un adevarat fenomen social in toata America si nu numai: tabloidele si presa serioasa, televiziunile si ligile societatii civile, asociatiile profesionale si comunitatea hollywoodiana, toate monitorizau zi de zi atitudinea americanilor vizavi de triunghiul "Liz - Eddie - Debbie"! Evolutia scandalului avea sa puna in umbra orice alt eveniment politic, cultural sau monden, ba chiar si vizita lui Nichita Hrusciov in America a devenit neinteresanta pentru ziare si televiziuni. Vaduva lui Mike Todd se indragostise de prietenul cel mai bun al acestuia, cantaretul Eddie Fisher. Ba mai mult: Eddie Fisher era sotul celei mai bune prietene a Elizabethei Taylor: Debbie Reynolds! Si mai mult: Eddie Fisher o paraseste pe Debbie Reynolds (cu care avea doi copii, cel din urma abia nascut si purtand numele nasului, decedatul Mike Todd) pentru a se casatori cu Liz Taylor. Triunghiul amoros a impartit, cum era si firesc, America in doua tabere: cea care suferea cu Debbie Reynolds si cea care inclina sa o ierte pe Liz Taylor. Nimeni nu a tinut cu Eddie Fisher, a carui cariera artistica s-a prabusit. Jaqueline Kennedy avea sa spuna: "daca as fugi cu un barbat, toata lumea m-ar detesta, doar daca nu e vorba de Eddie Fisher!". Lucru rar, din acest scandal doar barbatul a iesit sifonat. Debbie Reynolds a inceput sa fie mai bine platita pentru filmele sale, iar Liz Taylor primeste o oferta irezistibila: 500.000 de dolari pentru rolul din "Deodata, vara trecuta". Debbie Reynolds avea sa marturiseasca ca nimeni nu ar fi putut rezista celei mai frumoase femei de pe pamant, asa ca a inteles gestul lui Eddie Fisher, spunand: "La dracu', nimeni nu putea sa n-o iubeasca! Pana si eu am votat pentru ea la Oscar!"

In 1959 producatorul Sam Spiegel decide sa ecranizeze pentru Columbia Pictures piesa lui Tennessee Williams cu Elizabeth Taylor ca atractie principala. Pentru celalalt rol principal din film, Spiegel o dorea pe Katharine Hepburn, careia i-a facut clar ca nu o poate pune pe generic decat dupa Elizabeth Taylor, cea care era la acea ora actrita numarul 1 la box-office. Hepburn a acceptat pentru prima data in lunga ei cariera sa fie a doua pe genericul unui film. Taylor era extrem de bucuroasa sa joace din nou alaturi de cel mai bun prieten al ei, Montgomery Clift, care de-acum era deja dependent de droguri si alcool. Asta il facea sa nu poata fi asigurat, iar un actor care nu putea fi asigurat disparea de la Hollywood! Taylor a uzat de marea ei influenta in industrie si Spiegel l-a acceptat totusi pe Monty. Dar comportamentul sau bizar nu i-a placut deloc regizorului J. L. Mankiewicz, ceea ce a inveninat total si irevocabil atmosfera pe platoul de filmare. Toata echipa a plecat la Londra pentru filmari, iar Sam Spiegel a ramas la Hollywood ca sa imbuneze birocratii de la cenzura, pentru ca subiectul filmului era de-a dreptul exploziv!

Spectatorul va privi hipnotizat cum un neurochirurg este angajat de o vaduva bogata pentru a face o lobotomie nepoatei acesteia, o tanara cu probleme, dar nicidecum nebuna! Daca doctorul va face operatia, vaduva va imbogati spitalul si pe toata lumea care lucreaza in acel spital! Tennessee Williams scrisese aceasta piesa senzationala in timp ce el insusi se trata la un psiholog si isi exterioriza proprii demoni prin personajele din piesa si prin subiectul care trateaza teme tabu ca psihanaliza, homosexualitate, canibalism, erotism...De fapt, in viata reala, propria lui mama autorizase o lobotomie asupra surorii lui si faptul ca el nu se impotrivise l-a facut sa se simta vinovat toata viata...

In timpul productiei, atmosfera sumbra a scenariului rezona perfect cu starea de spirit a echipei: Elizabeth Taylor inca plangea dupa Mike Todd si realiza ca mariajul ei pripit cu Eddie Fisher era un fals, o incercare de a-l readuce la viata pe Mike Todd; Katharine Hepburn era singura, nefericita si ingrijorata pentru sanatatea lui Spencer Tracy; Montgomery Clift era aproape incoerent din cauza combinatiei letale de droguri si alcool, J. L. Mankiewicz suferea de o boala de piele care il forta sa poarte manusi tot timpul, iar Tennessee Williams nu era tocmai cea mai sociabila persoana..."Filmul acesta este munca unor degenerati, obsedati de viol, incest, homosexualitate si canibalism" (scria Bosley Crowther, critic de film). Gore Vidal (co-scenaristul) povestea ca astfel de critici au facut ca filmul sa devina un mega-hit, fortand practic publicul sa dea buzna in salile de cinema.

TITLUL FILMULUI
"DEODATA, VARA TRECUTA"/"SUDDENLY, LAST SUMMER" (S.U.A./Columbia Pictures/1959)

PROMO
Deodata, vara trecuta, Cathy si-a dat seama ca este folosita pentru ceva diabolic ! (Columbia Pictures).

DESCRIERE
In New Orleans-ul anului 1937, doamna Violet Venable (Katharine Hepburn), una dintre cele mai bogate femei din oras, intentioneaza sa finanteze cu un milion de dolari un spital de stat, cu conditia ca doctorul John Cukrowitz (Montgomery Clift) sa-i faca nepoatei sale, Catherine (Elizabeth Taylor), o lobotomie. Doamna Venable este distrusa dupa moartea fiului ei, poetul Sebastian Venable, cu care obisnuia sa isi faca vacantele peste tot in lume, cu exceptia verii trecute cand Sebastian plecase impreuna cu verisoara lui, Catherine, in Spania, la Cabeza de Lobo. Catherine a facut o depresie si se pare ca a innebunit in ziua in care Sebastian a murit in circumstante misterioase. De atunci, Catherine e inchisa intr-un azil. La inceput, doctorul John Cukrowitz accepta propunerea bogatei vaduve, dar doreste mai intai sa afle adevarul de la Catherine. Ce s-a intamplat de fapt in Spania? Ce facea in realitate Sebastian? Ce secret stia Catherine? Aceasta, amnezica si aflata sub efectul medicamentatiei, nu poate oferi detalii verosimile despre ce s-a intamplat. Doctorul, totusi, continua sa incerce sa comunice cu Catherine. Rezultatul este spectaculos, iar finalul este apoteotic. Ultimele minute ale filmului sunt socante si antologice.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Catherine Holly), Montgomery Clift (Dr. John Cukrowicz), Katharine Hepburn (Mrs. Violet Venable), Albert Dekker (Dr. Hockstader), Mercedes McCambridge (Mrs. Holly), Gary Raymond (George Holly).
REGIA
Joseph L. Mankiewicz.
SCENARIUL
Gore Vidal si Tennessee Williams, dupa piesa lui Tennessee Williams.
PRODUCATOR
Sam Spiegel.
FILMAT
intre mai - septembrie 1959.
PREMIERA
decembrie 1959.
FILM ALB-NEGRU.
DURATA
114 minute.
GENUL
drama, thriller.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor), Oscar pentru cea mai buna actrita (Katharine Hepburn), Oscar pentru cea mai buna scenografie (Oliver Messel, William Kellner, Scott Slimon), Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (Katharine Hepburn), Golden Laurel pentru cea mai buna actrita (Katharine Hepburn), Golden Laurel pentru cea mai buna muzica (Buxton Orr, Malcolm Arnold).
PREMII
- Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor), Golden Laurel pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor).

TRIVIA
- Katharine Hepburn era deprimata de atentia sporita acordata de regizor Elizabethei Taylor si de faptul ca era fortata sa stea departe de Spencer Tracy;
- Elizabeth Taylor era deprimata de relatia cu Eddie Fisher, realizand deja ca facuse o imensa greseala;
- si Elizabeth Taylor si Katharine Hepburn erau furioase pe regizor si pe producator din cauza modului urat in care acestia il tratau pe Montgomery Clift;
- Montgomery Clift era deja sub influenta drogurilor si a alcoolului, mainile ii tremurau tot timpul si, deseori, avea un comportament incoerent, uitand si replicile din film;
- s-a pus problema inlocuirii lui Montgomery Clift de nenumarate ori, dar Liz Taylor s-a opus;
- Katharine Hepburn a asteptat sa se termine ultima zi de filmare si l-a scuipat in fata pe regizor pentru comportamentul sau fata de Monty Clift;
- atat Elizabeth Taylor cat si Katharine Hepburn au fost nominalizate la Oscar, anulandu-si reciproc sansele in favoarea Simonei Signoret;
- filmul a fost un mega succes de casa si de critica, iar imaginea Elizabethei Taylor in costum de baie este emblematica pentru cultura pop americana;
- Debbie Reynolds si Elizabeth Taylor se vor impaca peste cativa ani, ba chiar vor juca impreuna intr-un film!
- fiica lui Debbie Reynolds si a lui Eddie Fisher, Carrie Fisher, avea sa fie Printesa Leya din "Razboiul Stelelor";
- tot in 1959 are loc premiera unui alt mega-hit: "Unora le place jazz-ul" ("Some like it hot") cu Marilyn Monroe; succesul celor doua filme accentueaza rivalitatea dintre cele doua superstaruri, cele "doua zeite ale sexului" (Taylor si Monroe), devenita de notorietate.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în „Pisica pe acoperișul fierbinte” (1958)

Elizabeth Taylor în „Pisica pe acoperișul fierbinte”

Situațiile emoționante și dialogurile dure din piesa lui Tennesee Williams, piesă care a câștigat Premiul Pulitzer în 1955, sunt precum o furtună tropicală în acest film cu performanțe deosebite și cu o abordare a unor teme tabu, care l-au făcut numărul unu la box-office-ul din 1958. Elizabeth Taylor a primit cea de-a doua nominalizare la premiul Oscar din cariera sa pentru rolul lui Maggie, un rol care a marcat trecerea la maturitatea artistică și profesională. La rândul sau, Paul Newman a fost nominalizat pentru prima dată la Oscar, pentru rolul fostului sportiv Brick. Nominalizat la Oscar pentru alte șase categorii (inclusiv pentru cea mai bună peliculă), „Pisica pe acoperișul fierbinte” este un film de-a dreptul incendiar. O distribuție cu nume „grele” de la Hollywood, în culmea gloriei și a frumuseții lor.

Elizabeth Taylor se căsătorise cu Mike Todd în februarie 1957 la Acapulco, la numai 3 zile de la divorțul de soțul numărul 2, Michael Wilding. Se părea că Todd era singurul bărbat de până atunci care se potrivea temperamentului ei. În august 1957, Elizabeth Taylor o naște prematur pe Liza Todd. Mike Todd este producătorul faimosului film „Ocolul pământului în 80 de zile" și realizatorului sistemului de filmare Todd AO. Pe 22 martie 1958, la puțină vreme după demararea producției la „Pisica pe acoperișul fierbinte", avionul privat al cuplului - "Lucky Liz" - se prăbușește în apropiere de Grants, New Mexico și toți pasagerii sunt uciși. La bord se afla și Mike Todd. Numai întâmplarea a făcut ca Elizabeth Taylor, răpusă de febră, să nu se urce in avion! Mariajul fericit cu Mike Todd se sfârșește tragic după numai 418 zile. Și totuși, cu toată această tragedie, Elizabeth Taylor se reîntoarce pe platourile de filmare. Ceea ce a ieșit este unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.

Pentru make-up artist-ul William Tuttle ar fi trebuit să fie floare la ureche contribuția sa la acest film. În fond, nu trebuia să facă nimic, pentru că frumusețea naturală și senzualitatea actorilor principali, Elizabeth Taylor și Paul Newman, străluceau de la sine. Dar, după moartea tragică a lui Mike Todd, Tuttle a trebuit să steargă toate semnele de durere şi dezolare de pe chipul lui Taylor. Faptul că Taylor cea de pe ecran a reușit să fie cu totul alta decât Taylor cea din viața reală este o dovadă atât a talentului actriței, cât și a întregii echipe de producție de la M.G.M. 

„Pisica pe acoperișul fierbinte” era o adaptare după piesa lui Tennessee Williams, piesă care se sfârșea tragic. Inițial, M.G.M. îl dorise pe James Dean în rolul lui Brick, fosta vedetă a fotbalului american, ajuns alcoolic după disperarea provocată de moartea prietenului sau, Skipper. Patima pentru alcool era indusă și de sentimentele sale pentru Skipper, care erau mai mult decât de prietenie, precum și de trădarea soției sale, frumoasa Maggie, care îl înșelase chiar cu... Skipper.

Dar scrierea scenariului i-a luat atât de mult timp lui Tennessee Williams, încât, între timp, James Dean a murit într-un accident de mașină și rolul a fost jucat de Paul Newman, un star în devenire, care va prelua mai multe roluri planificate pentru James Dean. Această întârziere a dus și la înlocuirea lui Grace Kelly, care între timp se măritase, devenind Principesă de Monaco. Scenariul i-a fost trimis lui Elizabeth Taylor, care tocmai terminase „Uriașul" și „Arborele vieții" și, la îndemnul lui Mike Todd, Taylor era nerăbdătoare să-și consolideze poziția de actriță serioasă, de dramă. Todd a reușit să negocieze un nou contract cu M.G.M., în care se stipula că Taylor mai era datoare doar un singur film („Pisica pe acoperișul fierbinte") și apoi devenea liberă de contract! Din nefericire, acest contract era un „gentlemen agreement", care nu a mai fost recunoscut de M.G.M. după moartea lui Todd.

Funeraliile lui Todd au avut loc la Chicago și au fost un adevărat coșmar. Zeci de mii de fani au aglomerat cimitirul, în speranța de a fi cât mai aproape de faimoasa văduvă. După înmormântare, Taylor s-a închis în casă, iar regizorul Richard Brooks a filmat tot ce se putea filma fără Taylor. Trei săptămâni mai târziu, într-o după amiază, Taylor a vizitat platourile de filmare și a întrebat dacă se poate reîntoarce la muncă. „Cred că Mike ar fi dorit să termin acest film" a spus Taylor. Brooks a aranjat ca filmările să înceapă pe loc, chiar în acea după amiază. Văzând cât de mult a slăbit Taylor și știind că refuză să mănânce, Brooks a comandat să fie adusă mâncare reală pe platou pentru a filma o scenă în care se servea cina. Apoi a ordonat încă o dublă și încă o dublă, forțând-o pe Taylor să mănânce. 

În ciuda durerii și disperării personale, Taylor și-a interpretat rolul cu pasiune, reușind să dea unul dintre cele mai bune și mai faimoase roluri ale sale. Dar, la data când filmul a ajuns să fie lansat pe piață, Taylor se confrunta deja cu o altă problemă. În post-producție, la trei luni după moartea lui Todd, Taylor a început o relație cu cântărețul Eddie Fisher, cel mai bun prieten al lui Mike Todd. Scandalul care a urmat a fost imens. Debbie Reynolds a divorțat de Eddie Fisher. Cariera lui Eddie Fisher a fost distrusă. În schimb, „Pisica pe acoperișul fierbinte" a devenit un mega hit la box-office. Ca o ironie, atât Taylor cât și Reynolds au început să fie plătite din ce în ce mai bine pentru filmele lor. Singurul blamat de public și de industrie a fost Fisher! 

TITLUL FILMULUI

„PISICA PE ACOPERIȘUL FIERBINTE"/ "CAT ON A HOT TIN ROOF"/ (S.U.A./M.G.M./1958) 

PROMO 

„O singură pernă, o singură dorința..." (M.G.M.).

„Nu trăiesc cu tine” - îi ripostează Maggie (Elizabeth Taylor) lui Brick (Paul Newman) - „Ocupăm aceeași cușcă, asta e tot”.

DESCRIERE

Maggie este „pisica” din titlul filmului, o femeie frumoasă, carismatică și ambițioasă, soția lui Brick Pollit, iar „acoperișul fierbinte” este situația tensionată din familia acestuia, în Sudul tradiționalist al anilor ‘50. Brick este un fost sportiv de succes, ajuns un pierde-vară alcoolic, totodată fiul preferat al lui Big Daddy, un bogătaș sudist cu tendințe dictatoriale. Big Daddy suferă de cancer și mai are foarte puțIn de trăit, însă Gooper (fratele mai mare al lui Brick) și nesuferita lui soție (Mae) se dau peste cap să îi ascundă situația. Dar Gooper nu ascunde faptul că vrea întreaga moștenire, iar Big Mama nu poate accepta realitatea. 

Afecțiunea sinceră pentru Big Daddy vine de la „oile negre” ale familiei, Maggie și Brick. Atmosfera conflictuală generată de minciunile și interesele fiecăruia este dublată de tensiunea sexuală dintre Maggie și Brick, acesta din urmă nemaisuportând să-și atingă soția. Certurile dintre cei doi, reproșurile amare pe care și le fac, cât și imixtiunea unui personaj egoist și insensibil precum Big Daddy, toate acestea declanșează drama. Finalul este apoteotic, personajele reușind să-și smulgă măștile și să destrame pânza de păianjen a minciunilor. Evitarea realității, atât de caracteristică societății sudiste, nu mai este o soluție de supraviețuire. Deși adevărul poate fi, in cuvintele lui Maggie the Cat, la fel de murdar ca și minciuna.

DISTRIBUTIE

Elizabeth Taylor (Maggie Pollitt), Paul Newman (Brick Pollitt), Burl Ives (Big Daddy Pollitt), Jack Carson (Gooper Pollitt), Judith Anderson (Big Mama Pollitt), Madeleine Sherwood (Mae Pollitt)

REGIA

Richard Brooks

SCENARIUL

Richard Brooks si James Poe, dupa piesa lui Tennessee Williams

PRODUCATOR

Lawrence Weingarten

COLOR

Metrocolor

DURATA

108 minute

GENUL

dramă psihologică

FILMAT INTRE

Martie - Mai 1958.

PREMIERA

Septembrie 1958.

NOMINALIZAT la

- Oscar pentru cea mai bună actriță (Elizabeth Taylor), Oscar pentru cel mai bun actor (Paul Newman), Oscar pentru cel mai bun regizor (Richard Brooks), Oscar pentru cel mai bun scenariu (Richard Brooks, James Poe), Oscar pentru cea mai bună imagine (William H. Daniels), Oscar pentru cel mai bun film, BAFTA pentru cel mai bun film, BAFTA pentru cea mai bună actriță, BAFTA pentru cel mai bun actor, DGA pentru cel mai bun regizor, Globul de Aur pentru cel mai bun film, Globul de Aur pentru cel mai bun regizor, Golden Laurel pentru cel mai bun actor, WGA pentru cel mai bun scenariu.

PREMII

- Golden Laurel pentru cea mai bună actriță (Elizabeth Taylor)

TRIVIA 

- înainte să moară, Mike Todd reușise să negocieze cu M.G.M. ca „Pisica pe acoperișul fierbinte" să fie ultimul film al lui Elizabeth Taylor sub contract; Mike Todd avea de gând să fie el însuși producătorul filmelor soției sale; după moartea sa, M.G.M. nu a mai recunoscut înțelegerea care era un „gentlemen agreement", nescrisă pe vreun act;

- din cauza cenzurii, toate referințele la homosexualitate și cuvintele obscene din piesă au fost eliminate (în piesă este vorba despre relația de homosexualitate dintre Brick și Skipper);

- Lana Turner și Grace Kelly au fost luate în considerare pentru rolul lui Maggie;

- Burl Ives (Big Daddy) și Madeleine Sherwood (Mae Pollitt) și-au reluat aceleași roluri jucate și în piesa de pe Broadway în 1955;

- veteranul regizor George Cukor a refuzat proiectul, deoarece s-au eliminat din film referirile la homosexualitate;

- Tennessee Williams a scris rolul lui Big Daddy avându-l în minte chiar pe Burl Ives;

- în anii '50 filmele serioase erau filmate în alb-negru; regizorul a convins studiourile M.G.M. că ochii violeți ai lui Elizabeth Taylor și ochii albaștri ai lui Paul Newman trebuie filmați în culori;

- caz rar, filmul a întors de 7 ori mai mulți bani decât s-au investit în el;

- pentru acest film Elizabeth Taylor a primit 100.000 de dolari, iar Paul Newman a primit... 25.000 de dolari. Totuși, pentru Elizabeth Taylor era o scădere de salariu, ținând cont că pentru „Uriașul" primise 175.000 de dolari;

- celor de la M.G.M. le era cunoscut faptul că la repetiții Elizabeth Taylor nu-și arăta emoțiile și nu se consuma nervos; Paul Newman, aflat abia la cel de-al doilea rol principal într-un film, l-a întrebat pe Richard Brooks: „Asta e tot ce poate da Liz?"; regizorul i-a răspuns: „Așteaptă să înceapă filmarea și vei fi șocat!"