Elizabeth Taylor in "Ceremonia secreta" (1968)

REVIEW:
"Acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea", scria un critic de cinema la data premierei acestui film. In "Ceremonia secreta", Liz Taylor este Leonora, o prostituata intre doua varste, care se lasa convinsa de Cenci (Mia Farrow) sa ii tina locul mamei sale moarte. Tanara Farrow este o orfana bogata, care traieste intr-o casa imensa din Londra si este controlata din cand in cand de doua matusi. Taylor descopera ca seamana izbitor cu mama moarta a lui Farrow, asa cum Farrow seamana la fel de bine cu fiica moarta a lui Taylor! Filmul este o drama psihologica impresionanta, presarata de mister si suspans. Regizorul Joseph Losey confrunta publicul cu teme dificile: relatia mama-fiica, rolul femeii in societatea moderna, incestul, lesbianismul, relatiile de familie. Dar, in ciuda prezentei Elizabethei Taylor, publicul mainstream a stat departe de salile de cinema: filmul era prea ciudat, prea straniu pentru marele public si prea provocator pentru critica de film.

Scenariul lui Tabori era adaptat dupa nuvela "Ceremonia secreta" de scriitorul argentinian Marco Denevi. Filmul a fost initial conceput de Losey ca un vehicul pentru Ingrid Bergman. Scenariul a fost terminat cu trei ani inainte de "Boom". Imediat dupa ce au terminat primul lor film, Taylor l-a intrebat pe Losey: "Ce-ar fi sa mai facem un film impreuna?". Losey si-a adus aminte de scenariul lui Tabori si s-a gandit ca Taylor era ideala pentru rolul Leonorei. Filmul este parca un ritual ciudat de explorare a laturii umane intunecate, o incursiune de o fascinatie perversa intr-o lume tabu: incestul, violul, boli mintale, relatii umane intortocheate, sindromul familiei...In centrul acestei povesti stau Leonora (Taylor) si Cenci (Farrow), care vor forma o relatie surogat de mama - fiica si, pentru o vreme, vor trai cu placere o existenta retrasa pana la aparitia celor doua matusi ale lui Cenci si a tatalui vitreg al acesteia, Albert (Mitchum). Matusile reprezinta o amenintare la adresa averii si a vietii linistite a lui Cenci, iar Albert reprezinta o amenintare sexuala la adresa fetei. Evenimentele se vor precipita intr-o spirala a tragediei care va culmina in nebunie, sinucidere si crima.

Joseph Losey s-a auto-exilat in Europa in anii '50, pentru a scapa de acuzatiile de activitate anti-americana. Numele lui a fost pus pe lista neagra la Hollywood, datorita vederilor lui de stanga. Cincisprezece ani mai tarziu, paradoxul a facut ca regizorul interzis de Hollywood sa realizeze doua superproductii finantate de Hollywood si jucate de cele mai mari staruri ale Hollywoodului, Taylor si Burton. Un film de arta pretentios? O capodopera uitata? Un proiect neinteles? "Ceremonia secreta" a avut ghinionul de a fi dat pe piata imediat dupa "Boom", care a fost prost primit de critica de film si de publicul larg. "Ceremonia secreta" era la fel de provocator pentru publicul mainstream si a fost promovat ca o psihodrama cu lesbiene. Unele reclame spuneau: "E timpul sa vorbim despre ceea ce s-a tacut pana acum"...

"Ceremonia secreta" este bazat pe scenariul scriitorului maghiar George Tabori, despre o poveste misterioasa cu o atmosfera morbida si cu cateva personaje comune si vulgare prinse intr-un ritual obscur pe care acestea nu il pot intelege, dar de care nu se pot desprinde, fiind fortate sa il joace pana la capat. Stilul baroc al lui Losey isi gaseste cea mai buna expresie in decorurile, imaginea si interpretii acestui film. Casa in stil Art Noveau si interioarele labirintice ale acesteia sunt un adevarat personaj in sine; camera de filmat ne-o arata in miscari expresioniste; complexitatea decorului are aceeasi importanta ca si vedetele filmului.

Losey trimite spre public semnale puternice, aproape agresive, reusind o adevarata imbinare a stilulului baroc cu stilul "camp", atat de popular incepand cu anii '60 (reprezentat cel mai bine de Andy Warhol). In ciuda imaginii stralucitoare si a decorului luxuriant, filmul este plin de anxietate, subtilitate si emotii puternice. Totusi, pe alocuri, apar neasteptate situatii comice. Ca si in celelalte filme ale sale, Losey infatiseaza un joc psihologic periculos intre personajele dramei. "Ceremonia secreta" este povestea intalnirii dintre trei personaje: o tanara orfana provenita dintr-o familie bogata (Farrow), o prostituata pe care orfana o adopta temporar ca mama a ei (Taylor) si tatal vitreg al tinerei, care iese din inchisoare (Mitchum). Reunirea acestui trio este cinema in stare pura, un film fara varsta, care inca poate provoca imaginatia atator generatii de spectatori.

Filmul impresioneaza prin portretele psihologice pregnante. Critica de film a fost destul de impartita vizavi de "Ceremonia secreta", dar majoritatea a fost de acord ca Elizabeth Taylor face poate cel mai bun rol al ei de pana atunci. Liz Taylor reuseste performanta de a trece de la prostituata prost imbracata si vulgara, la femeia stralucitoare, cu bijuterii costisitoare, cu turbane purpurii si imbracata in rochii superbe. Mia Farrow este, de asemenea, perfecta in rol. Multe din filmele in care a jucat Robert Mitchum nu sunt bune, dar el a fost bun in orice film a jucat. Scena de pe plaja dintre Taylor si Mitchum, in care Taylor este in mod intentionat imbracata ca o prostituata, este antologica. Mitchum e puternic, desi putini actori ii pot face fata Elizabethei Taylor! Un alt personaj al filmului este casa in care locuieste Farrow, casa care a fost gasita de regizor in cartierul Kensington din Londra, construita si decorata in stilul Art Nouveau. Losey si-a folosit toata stiinta pentru a reda in toata splendoarea sa arhitectura casei.

Odata atribuit rolul principal Elizabethei Taylor, Losey a inceput sa caute restul distributiei. Avea nevoie de un star cu box office bun pentru rolul lui Albert si l-a ales pe Robert Mitchum, pe care il cunoscuse cu ani in urma la Hollywood. Pentru rolul lui Cenci i-a fost sugerata Mia Farrow, care la acea vreme era in plin divort de Frank Sinatra. Pamela Brown si Peggy Ashcroft au fost distribuite in rolul matusilor lui Cenci. Cea mai mare provocare a fost alegerea excentricei case din film. Losey a ales o vila Art Nouveau, vopsita in albastru si verde, cu interioarele pline de lemn negru, candelabre, vitralii, oglinzi venetiene si mozaicuri. Casa a fost construita intre anii 1896 si 1904 de catre Halsey Ricardo. Casa era acum goala si nelocuita, ceea ce i-a oferit prilejul scenografului Richard Macdonald sa reconstitue decorul asa cum a dorit Losey.

Losey spunea ca filmul este povestea unor personaje care incearca sa-si ascunda adevarata fata, sa isi reprime nevoile intime si sexuale si ca este un joc in care oamenii se folosesc unii de ceilalti atat timp cat au nevoie. Losey avea sa regrete ca l-a angajat pe Mitchum. Din primul moment al filmarilor, actorul a fost ostil atat fata de regizor, cat si fata de Elizabeth Taylor si Mia Farrow, avand in general o atitudine neprietenoasa, ingreunandu-i munca regizorului. Mia Farrow povestea ca pentru acest film i s-a vopsit parul in culoare neagra, pentru a o face sa semene cu Elizabeth Taylor. Pana la urma, cand au inceput filmarile i s-a dat o peruca neagra. Richard Burton venea mai tot timpul pe platouri si obisnuia sa dea declaratii presei, in stilul sau binecunoscut: "Sotia mea are o afacere de dragoste...profesionala cu Joe Losey!". Burton chiar s-a oferit sa preia rolul lui Mitchum, daca acesta continua sa fie dificil.

Elizabeth Taylor s-a dovedit inca o data a fi cea mai mare actrita a generatiei sale, o actrita desavarsita atat pe ecran cat si pe platourile de filmare. Intreaga echipa de filmare a iubit-o si a aplaudat-o. Singura ezitare pe care a avut-o a fost la filmarea scenei din cada de baie, scena in care se dezbraca si intra in cada cu Farrow. Avand pe ea doar un prosop, Taylor pur si simplu a "inghetat", iar Losey a fost nevoit sa dea afara toata lumea de pe platoul de filmare, pastrand doar strictul necesar. La "Ceremonia secreta", Losey i-a lasat deplina libertate de interpretare lui Taylor, care pentru acest rol a primit "Steaua de cristal" (Oscarul frantuzesc la acea vreme). Farrow este si ea perfecta in rol, prefacandu-se violata si gravida si culminand cu dementa si sinuciderea. Probabil ca si nebunia in sine ar putea fi un personaj in acest film. In mod cert, casa este un personaj principal. Stil eclectic, holuri labirintice, camere si coridoare, balcoane si mult lemn negru...

Farrow a ajuns sa ii cunoasca foarte bine pe Taylor si pe Burton in timpul filmarilor. In fiecare zi, Mia Farrow era invitata la pranz de catre Burtoni, intr-un restaurant aproape de studiouri. Masa dura cam doua ore si Elizabeth Taylor avea grija ca Mia sa fie tratata cu cea mai mare atentie. "Ma simt chiar ca o mama pentru tine", i-a spus Taylor. La un moment dat filmarile s-au mutat in Olanda. In pauza, Mia Farrow calarea pe plaja, Mitchum scria poezii, iar seara se adunau cu totii in apartamentul Burtonilor, unde Richard Burton recita versurile sale favorite cu o voce de aur.

Losey a fost total nefericit la lansarea filmului, pentru ca studiourile Universal au promovat filmul ca fiind o aventura intre lesbiene, lansand postere cu Taylor si cu Farrow stand in pat impreuna. Studiourile si-au scos banii pana la urma, vanzand filmul televiziunilor. Mai mult, spre furia lui Losey, pentru a putea fi difuzat la televiziune, producatorii au schimbat mai multe scene din film, facandu-l aproape de neinteles privitorilor. Din fericire, pentru cinematografe s-a pastrat versiunea initiala.

"Ceremonia secreta" a mai coborat cu cateva puncte pozitia Elizabethei Taylor la box office. Criticul de film Rex Reed scria ca "acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea."; Pauline Kael l-a considerat un film oribil, iar Judith Crist l-a catalogat drept un dezastru. Dar cele trei nume de mai sus ar fi criticat orice ar fi facut Taylor si Burton. In schimb, revista "Variety" a avut numai cuvinte de lauda, iar ziarul "The New York Times" scria ca este cel mai bun film al lui Joseph Losey.

Atat "Boom" cat si "Ceremonia secreta" si-au recastigat prestigiul odata cu trecerea anilor. Cineastul John Waters spune ca "Boom" este unul dintre cele mai bune filme. Dan Callahan spune ca "Ceremonia secreta" nu poate fi catalogat, pentru ca este un film unic, irepetabil, la fel de percutant ca "Unora le place jazz-ul" de Billy Wilder si "Supa de rata" de Leo McCarey. Alti critici au considerat ca "Ceremonia secreta" este un film mai bun decat "Accidentul". Opulenta si decadenta lucreaza in favoarea filmului, cu o Mia Farrow in rol de orfana bogata si nebuna si cu o Elizabeth Taylor care pretinde ca este (si chiar devine) mama acesteia. Robert Mitchum este perfect in rol de tata vitreg. Toate aceste personaje se afla intr-o relatie violenta si complicata, la fel ca in "Accidentul" lui Losey sau in "Reflectii intr-un ochi de aur" al lui Huston. Replicile sunt spuse cu incetinitorul, cu pauze lungi, ca un fel de rugaciune continua.

O lista a filmelor stranii din anii '60 ar fi incompleta fara "Ceremonia secreta", aceasta psihodrama nebuna. Pe langa atributele filmului, veti mai avea parte de un soc: o Liz Taylor grasa, cu dintii stricati de bautura, in drum spre biserica Sf. Maria Magdalena ca sa se roage, dupa ce tocmai i-a facut o felatie unui client si apoi plecand spre cimitir pentru a duce niste flori la mormantul fiicei sale...Dorinta Elizabethei Taylor de a juca roluri delicate, complicate, departe de imaginea sa de cea mai frumoasa femeie din lume, a dus la scaderea cotei sale comerciale. Pe de alta parte, la sfarsitul anilor '60, Taylor si Burton aveau parte de o presa proasta si orice ar fi facut ar fi fost criticat si respins. In plus, publicul era deja saturat de filmele lor si prefera sa citeasca despre ei, decat sa mai vada filmele lor. In mod special, publicul din America obosise sa o vada pe Taylor in roluri in care era fie prea batrana pentru a le juca ("Imblanzirea scorpiei" sau "Singurul joc din oras"), fie era prea tanara pentru rolurile respective ("Boom" si "Ceremonia secreta"), in vreme ce publicul european abia acum descoperea ca Elizabeth Taylor este intr-adevar o mare actrita!.

TITLUL FILMULUI
"CEREMONIA SECRETA"/"SECRET CEREMONY" (S.U.A./Universal/1968)

PROMO
"Nimeni nu are voie in sala in ultimele 12 minute!" (Universal Studios).

DESCRIERE
In timp ce calatorea cu un autobuz in Londra, Leonora (Elizabeth Taylor), o prostituata intre doua varste, descopera ca este urmarita de o tanara fata trista, Cenci (Mia Farrow), o adolescenta care seamana izbitor cu fata moarta a Leonorei. Cenci o urmareste pe Leonora pana la mormantul fetei acesteia si apoi o invita acasa la ea. Acolo, Leonora realizeaza stupefiata ca seamana perfect cu mama moarta a lui Cenci. Miscata de nevoia de dragoste a lui Cenci si intrigata de luxul casei acesteia, Leonora accepta sa ramana si sa locuiasca impreuna cu Cenci si sa fie noua ei mama. Astfel, ea le spune celor doua matusi avare (dinspre tata) ale lui Cenci ca este sora mamei lui Cenci. Leonora incepe sa isi asume rolul de mama cu usurinta si incepe sa guste traiul de lux, incepand sa aiba sentimente reale de afectiune pentru Cenci. Intamplator, Leonora afla ca Cenci are de fapt 22 de ani, ca are un tata vitreg, Albert (Robert Mitchum), care a fost alungat din casa deoarece incercase sa o seduca pe Cenci si ca mama decedata a lui Cenci fusese declarata nebuna. Intr-o zi, intorcandu-se acasa, Leonora o gaseste pe Cenci ascunsa sub o masa, infricosata de vizita lui Albert, intors din puscarie. Cenci o convinge pe Leonora ca a fost violata de tatal ei vitreg. Cele doua femei decid sa plece intr-o mini vacanta la mare. Albert le urmareste si ii dezvaluie Leonorei ca Cenci este de fapt o psihopata care incearca de ani de zile sa aiba relatii sexuale cu el. Leonora realizeaza ca Albert are dreptate, mai ales dupa ce a asistat la jocul copilaresc al lui Cenci de a se da drept gravida, bagandu-si o papusa pe sub rochie...Leonora va incerca cu disperare sa o faca pe Cenci sa traiasca in lumea reala si sa devina o adulta rationala. Dar Cenci pleaca si il cauta pe Albert pe plaja, cu care face in sfarsit dragoste si o alunga pe Leonora din viata ei. Mai tarziu, nu peste mult timp, Leonora o viziteaza acasa pe Cenci si ii cere iertare, rugand-o sa o reprimeasca si sa reia legatura lor de mama-fiica. Cenci refuza, o alunga din nou si apoi se sinucide. La inmormantarea lui Cenci, dupa ce asculta slujba in liniste, Leonora scoate un cutit si il omoara pe Albert.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora), Mia Farrow (Cenci), Robert Mitchum (Albert), Peggy Ashcroft (Hannah), Pamela Brown (Hilda).
REGIA
Joseph Losey.
PRODUCATOR
John Heyman, Norman Priggen.
SCENARIUL
George Tabori, dupa nuvela cu acelasi nume de Marco Denevi.
IMAGINEA
Gerald Fisher.
PREMIERA
octombrie 1968.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
109 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita (Mia Farrow);
- premiul Anthony Asquith pentru cea mai buna muzica (Richard Rodney Bennett).
PREMII
- premiul Academiei Franceze de Film, "Steaua de cristal" pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor si Mia Farrow).

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.000.000 de dolari (standardul Elizabethei Taylor);
- salariul lui Robert Mitchum a fost de 150.000 de dolari (standardul unui star hollywoodian in anii '60);
- Joseph Losey a fost numit de gurile rele, "regizorul de casa" al Elizabethei Taylor;
- pe parcursul filmarilor, Mia Farrow a divortat de Frank Sinatra.

Vezi TRAILER aici.

Elizabeth Taylor în "Comedianții" (1967)

Elizabeth Taylor si Richard Burton

REVIEW:
Două ore de teroare, sex, religie, politică și filozofie, o fantastică premoniție a dictaturii lui Ceaușescu!

Infernul dictaturii, corupția politică, asasinatele, scenele violente, magia neagră, emanciparea populației de culoare contrapusă aceleiași populații de culoare care colaborează cu dictatura lui Papa Doc, albii care fug din Haiti sau dimpotrivă, albii care vin să propovăduiască vegetarianismul unei populații care și așa nu a văzut niciodată carnea...Frica de a vorbi, trupele de securitate, odele închinate conducătorului iubit și construcția unui centru civic faraonic în mijlocul sărăciei, curentul întrerupt și raționalizarea mâncării...erau lucruri de neînțeles publicului occidental din anii '60, ba chiar și publicului din țările comuniste, care, vai, în curând avea să trăiască pe pielea lui ceea ceea ce vedea pe ecran. "Comedianții" pare o fantastică premoniție a dictaturii lui Ceaușescu. Cine vrea să știe cam cum era atmosfera în România ultimilor ani de dictatură ai lui Ceaușescu trebuie să vadă acest film! în 1989, în ultimul an de "domnie" al lui Ceaușescu, în cea mai cruntă disperare, filmul a avut o singură proiecție la Cinemateca din București; când luminile s-au aprins, nimeni nu a avut curajul să comenteze ceea ce văzuse pe ecran: asemănarile cu ceea ce trăiau românii erau izbitoare și toată lumea era paralizată de frică; era incredibil cum un film făcut cu peste două decenii în urmă putea fi atât de actual!

După colosalul succes al filmelor "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" și "Îmblânzirea Scorpiei", Burton dorea ca următorul lui film să fie și mai îndrăzneț, total neconvențional și, dacă se poate, la fel de senzațional. Și, evident, să aducă profit. Este posibil ca mișcările sociale din America cu privire la războiul din Vietnam să-l fi determinat să caute un film cu tentă politică, eventual despre o dictatură din lumea a treia. Romanul "Comedianții" de Graham Greene despre niște anti-eroi fără convingeri care își descoperă umanitatea călătorind într-o țară răvășită de dicatură (Haiti), promitea o ecranizare de succes. Personajele romanului și dialogurile erau deosebit de consistente. În plus, poveștile de dragoste ilicită în mijlocul furtunilor politice de la tropice au fost dintotdeauna o rețetă sigură de succes la Hollywood, încă de pe vremea filmului "Casablanca".

Dar publicul nu era pregătit să vadă un asemenea film îndrăzneț pentru epoca sa: un thriller politic. Era pentru prima oară când Hollywoodul scotea pe piață un film politic de mare buget cu mari actori. Titlul filmului dădea impresia că este vorba despre o comedie și publicul spera să îi vadă pe Taylor si pe Burton într-o nouă comedie romantică, modernă de data asta. Ceea ce vedeau pe ecran era o dramă tulburătoare, cu probleme dificile la care publicul larg era prea puțin receptiv. La vremea premierei filmului, America se confrunta cu mișcările de stradă legate de drepturile civile și cu începuturile mișcării Black Panther. Scenele cu oameni de culoare, cu ochelari de soare, care agresează femei albe ziua în amiaza mare erau tulburătoare pentru publicul american, amintindu-i de potențialele pericole de acasă. Pe de altă parte, subiectul politic, radiografia unei dictaturi, făceau ca filmul să poată fi cu greu distribuit peste tot în lume. Totuși, în Europa, "Comedianții" a fost foarte bine primit și de critici și de public.

Un britanic apatic suferă o transformare emoțională în anii de coșmar ai dictaturii lui Francois “Papa Doc” Duvalier din anii '60 în Haiti. Este povestea oamenilor care în timpul unui regim dictatorial, când și-au pierdut orice speranță, supraviețuiesc prin umor și iluzii. Comedianții sunt britanicii Brown și Jones, americanii Smith (doamna și domnul), ambasadorul german Pineda și soția. Numele lor de familie, atât de banale, sunt parcă ecoul personalităților lor neurotice, care sunt insignifiante și interșanjabile, în comparație cu scara tragediei și a asasinatelor de lângă ei. Brown (Richard Burton) tocmai se întoarce de la New York într-un efort disperat de a-și vinde hotelul din Port-au-Prince, moștenit de la mama sa. De fapt, adevăratul motiv al întoarcerii lui în Haiti este legătura amoroasă pe care o are cu Martha (Liz Taylor), soția ambasadorului Germaniei (Paul Ustinov). Dl. Smith (Paul Ford) este un politician american idealist, un fost candidat la președinția Statelor Unite, care vine în Haiti ca să inaugureze o școală și un centru de sănătate dedicat vegetarianismului. El și soția sa (Lillian Gish) sunt vechi luptători pentru drepturile omului și au credința ca sunt pregătiti pentru orice întâmplare. Jones (Alec Guinnes) este un traficant de arme care vine să-i aprovizioneze cu arme pe așa numiții Tontons Macoutes (poliția secretă a lui Papa Doc). Din nefericire, asociatul lui Jones din Miami a fugit cu banii plătiți în avans, lăsându-l pe acesta la mâna odioșilor criminali. Jones este catalizatorul întregii povești, cel care aduce împreună toate persoanjele și cel de la care încep drama și acțiunea filmului.

Pentru publicul de azi, filmul poate părea usor..."colonial", pentru că drama haitiană serveste ca decor personajelor albe, anglo-saxonii veniti sau aflati in Haiti. Cateva scene răman antologice: tinerii de culoare care poartă ochelari negri de soare (politia secretă), veniti să vandalizeze funeraliile unui dizident; tinerii scolari adunati pe un stadion ca să vadă o executie publică; o ceremonie voodoo, unde un pui viu este decapitat si preotul improască cu sange in aer pană descoperă persoana care va trebui să fie sacrificată...

Colaborarea dintre Taylor-Burton si Graham Greene a deschis ochii lumii asupra situatiei din Haiti. Impreună au dat viată unei lumi pline de caractere puternice, descriind o tară săracă, cu jungle fetide, cu reminescente ale vechilor colonisti francezi, cu ritualuri voodoo stranii, cu o beznă infricosătoare si cu raidurile inspăimantătoare ale Tontons Macoutes. "Comediantii" a infătisat ororile dicatoriale ale lumii a treia. Dar publicul anilor '60 nu era pregătit pentru a vedea asa ceva si nici nu ii păsa. Vestul era incă in boom economic, iar tările comuniste erau si ele in plin dezghet ideologic la acea vreme. Cine să creadă că la doi pasi de casă există asa ceva?

Romanul ii fusese inspirat lui Greene de vizita pe care o făcuse in Haiti in 1963 ca să-si viziteze un prieten. Tocmai avusese loc o lovitură de stat, care adusese la putere un nou dictator: "Papa Doc" Duvalier si Greene dorea să vadă cu ochii lui ce insemna acest lucru. Ceea ce a descoperit a fost un cosmar. Duvalier conducea tara prin frică si teroare cu ajutorul politiei secrete, Tontons Macoutes. Legenda presupunea ca Duvalier isi trăgea energia prin ritualuri voodoo. Opozantii regimului dispăreau subit in inchisori din care nu aveau să iasa niciodată, iar populatia era infricosată.

Cand s-a pus problema ecranizării romanului, echipei de filmare i s-a interzis accesul in Haiti. Studiourile au trebuit să găsească alte locatii, astfel că filmul s-a turnat in Dahomey (Benin), in Africa de vest, unde umiditatea si căldura tropicală aproape că se simt in fiecare cadru al filmului. Dar, chiar si aici, membrii echipei au primit amenintări cu moartea. Graham Greene insusi a fost de fată la filmări spre a se asigura de acuratetea ecranizarii. Regizorul filmului era un veteran al teatrului britanic, Peter Glenville, cu care Burton mai lucrase la "Beckett", film care il propulsase pe regizor la Hollywood. In mod paradoxal, dupa "Comediantii" Glenville nu a mai lucrat niciodată la Hollywood.

Cu tot efortul depus si in ciuda distributiei stelare, "Comediantii" a avut un succes "moderat". Primul "defect" a venit din cauza titlului, foarte bun pentru un roman, dar neclar pentru un film. Publicul se astepta la o comedie cu mari actori si in schimb vedea un thriller politic cu scene terifiante, dacă nu oribile de-a dreptul. Al doilea "defect" era că filmul apărea la un moment total nepotrivit pentru ca publicul să fie sensibil la astfel de teme. Al treilea "defect" vine de la rigorile unei productii comerciale, destinate publicului larg, obligată să ramană la suprafată, să fie superficială, pentru a putea atrage mai multe categorii de public. Iar al patrulea "defect" venea chiar de la Taylor si Burton. Piata era supra-saturată de filmele lor. Jumătate din profiturile industriei de film din prima jumatate a anilor '60 provenea de la filmele cu Taylor si cu Burton, făcute impreună sau separat. De această data era prea mult. Este primul film al cuplului Taylor-Burton care nu a mai adus profiturile uriase cu care erau obisnuiti producătorii, reusind să aduca "doar" de 2 ori banii investiti in productie.

Pană la urma filmul transcende către intrebările existentialiste: cine suntem noi, ce roluri jucăm in această viată si care este rostul lor? Iubirea, violenta, pasiunea, rasul, agonia devin greu de demarcat intr-o astfel de lume. Fiecare "comediant" este fortat să isi joace rolul pană la capăt, trecand prin dragoste si ură, patriotism si egoism, comedie si tragedie de-a lungul a 2 ore de sex, religie, politică si filozofie. Este un film despre „cei angajati” si „cei neangajati”, comediantii fiind cei neangajati, oamenii fără patrie, fără credintă, dezabuzatii si aventurierii. Ei joacă in viată roluri diverse, patetice sau grotesti, amuzante sau disperate, dar niciodata eficiente. Martha, frumoasa soţie a ambasadorului sud-american Pineda, îşi găseşte consolarea în braţele lui Brown, om fără rădăcini, fără idealuri. Jones, un şarlatan chipeş ce pretinde a fi un ofiţer în rezervă, încearcă să isi ascundă adevărata vocaţie, aceea de traficant de arme. Destinul aduce impreună toate aceste personaje. Vor reusi oare să trăiască cu adevărat? Vor inceta de a mai fi comedianti?

Cu sigurantă, nivelul intelectual ridicat al filmului nu l-a putut transforma intr-un succes la box-office de anvergura "Cleopatrei". Totusi, publicul a fost interesat si incantat mai degrabă de distributia excelentă, decat de subiectul sumbru al filmului. In primul rand este Richard Burton, care este sublim, probabil in cel mai bun rol al lui. Apoi este Peter Ustinov, intr-un rol inspirat de ambasador incornorat. James Earl Jones este la inceputul carierei sale, iar veterana Lillian Gish, regina filmelor mute, este o surpriză incantătoare. Elizabeth Taylor este incă frumusetea stiută de lumea intreagă, dublată de un joc retinut si credibil. Si desigur, mai este Alec Guinness, adevărata revelatie a filmului!

TITLUL FILMULUI
"COMEDIANTII"/"THE COMEDIANS" (S.U.A./M.G.M./1967)

PROMO
"Acesti oameni mint, inseală, distrug...si chiar incearcă să iubească"
(M.G.M.)
Un hohot de ras in bezna inspăimantatoare din Haiti, unde sinistra politie secretă a lui Papa Doc a instaurat o teroare de nedescris.

DESCRIERE
Pe vremea dictaturii lui Papa Doc, insula Haiti a devenit un tăram al violentei si al terorii. Numai un grup mic de rebeli indrăzneste să se opună tiraniei. Datorită acestei situatii, din vaporul care soseste in Port-au-Prince coboară doar 4 pasageri...Primul este un tip total apolitic, cinic si indiferent la ceea ce se petrece in jur: Brown (Richard Burton), care se reintoarce in insulă pentru a-si vinde hotelul si ca să isi reia povestea de dragoste cu Martha Pineda (Elizabeth Taylor), sotia plictisită a ambasadorului Germaniei (Peter Ustinov). Următorii doi sunt Domnul si Doamna Smith (Paul Ford si Lilian Gish), un cuplu american care doreste să deschidă aici un centru vegetarian. Cel de-al patrulea este misteriosul maior Jones (Alec Guiness), care nu conteneste in a-si povesti aventurile din războiul din Burma. La debarcare, Jones este imediat arestat si aruncat in inchisoare. Putin mai tarziu, Brown găseste un cadavru in piscina goală a hotelului. Cei doi Smith iau parte la inmormantarea ministrului dizident asasinat (cel găsit in piscina hotelului) si sunt martori la violentele la care văduva este supusă de catre Tontons. Cei doi Smith află si că Jones este inchis si, indignati, il conving pe Brown să intermedieze eliberarea lui Jones. Ei reusesc să il elibereze, dar nu au habar că Jones era de fapt un traficant de arme...In curand Smiths realizează că misiunea lor in Haiti este imposibilă, iar Jones descoperă că nu-si poate onora contractul cu politia secretă, asa că se refugiază la ambasada lui Pineda, pentru a scăpa de represalii. Intre Jones si Martha se dezvoltă o relatie de camaraderie, ceea ce il enervează si il face gelos pe Brown. Ca să il indepărteze de Martha, Brown il atrage pe Jones intr-un complot: să se alăture rebelilor condusi de Henri Philipot, nepotul ministrului asasinat si să ii antreneze in luptă, dată fiind pregătirea sa militară. Intr-o intalnire la ambasada lui Pineda, un distins chirurg si patriot, Dr. Magiot (James Earl Jones), aranjează cum să fie scos din ambasadă maiorul Jones, fără ca politia secretă să isi dea seama. Desi Dr. Magiot este asasinat brutal de politie, Brown preia initiativa si il scoate din ambasadă pe Jones, deghizandu-l in femeie. In timpul călătoriei nocturne spre munti, unde urmau să se intalnească cu rebelii, maiorul Jones i se confesează lui Brown, mărturisind că de fapt, el nu este maior, nu este militar deloc! In zori, politia secretă ii descoperă si Jones este impuscat. Rebelii ajung la timp si il salvează pe Brown, care preia rolul lui Jones si devine seful rebelilor! La randul lor, ambasadorul si sotia lui pără;sesc insula, iar, in avion, Martha priveste in jos, gandindu-se ce destin va avea iubitul ei, de-acum lider al rebelilor...

DISTRIBUTIA
Richard Burton (Brown), Elizabeth Taylor (Martha Pineda), Alec Guinness (maiorul Jones), Peter Ustinov (ambasadorul Pineda), Paul Ford (Mr. Smith), Lillian Gish (Mrs. Smith).
REGIA
Peter Glenville.
SCENARIUL
Graham Greene, dupa propriul sau roman cu acelasi titlu.
PRODUCATOR
Peter Glenville.
MUZICA
Laurence Rosenthal.
IMAGINEA
Henri Decae.
GENUL
drama, thriller politic, dragoste.
FILM COLOR
Metrocolor, Panavision.
DURATA
160 minute.
FILMAT
intre ianuarie - aprilie 1967
PREMIERA
octombrie 1967

NOMINALIZAT la
- premiul Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Lilian Gish).
PREMII
- premiul KCFCC pentru cel mai bun actor in rol secundar (Alec Guiness);
- premiul NBR pentru cel mai bun actor in rol secundar (Paul Ford).

TRIVIA
- spre a o determina pe Elizabeth Taylor să joace in "Comediantii", producătorul si regizorul Peter Glenville i-a spus că a obtinut acordul Sophiei Loren pentru a juca in film, pe un salariu mult mai mic decat standardul de 1 milion de dolari al Elizabethei Taylor. Taylor a acceptat pe loc să joace in film pentru "doar" 500.000 de dolari, cu conditia ca aparitia ei in film sa nu totalizeze mai mult de 30 de minute!
- este singurul film in care Richard Burton a fost mai bine plătit decat sotia sa, Elizabeth Taylor. El a incasat 750.000 de dolari, dar prezenta sa in film este de trei ori mai mare decat a Elizabethei Taylor;
- filmul a fost turnat in Africa, in Dahomey, si pe Coasta de Azur, in Franta.
- in timpul filmărilor la "Comediantii", Taylor si Burton au aflat despre rezultatele de la premiile Oscar din 1967: Taylor a castigat, iar Burton a pierdut...Pierderea lui Burton si-a pus amprenta atat asupra relatiei personale dintre Taylor si Burton, cat si asupra vietii profesionale, in competitia acerbă dintre cele două super-staruri.
- dictatorul Republicii Haiti i-a dat in judecată pe Liz Taylor si Richard Burton!
- un scurt documentar despre film, intitulat "Comediantii in Africa", descriind dificultătile prin care a trecut echipa de filmare, a aparut in 1967.
- in 1977, Alec Guiness avea să joace in "Războiul stelelor", in rolul lui Obi-Wan Kenobi.

Elizabeth Taylor în „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1966)

Elizabeth Taylor

În 1966 un film șochează America, un film senzațional și incredibil: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Este filmul care a fost nominalizat la toate categoriile posibile pentru premiile Oscar. Este filmul a cărui întreagă distribuție a fost votată la Oscar. Este filmul care a desființat cenzura. Este filmul care a depășit toate recordurile la box-office.

La data premierei acestui film, cuplul Taylor-Burton era la apogeul celebrității. Chiar și după ce s-au căsătorit, în 1964, magnetismul lor nu s-a diminuat, filmele lor fiind cele mai mari succese de casă. În timp ce publicul îi iubea necondiționat, critica de film le-a întors spatele, demolând filmele pe care le-au făcut după „Cleopatra”: „Hotel Internațional” (1963) și „Cavalerul nisipurilor” (1965). Însă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” va fi deopotrivă aclamat de critici și de public, fiind considerat cel mai bun film pe care Taylor și Burton l-au făcut vreodată. Mai mult, influența acestui film în industria de film americană a fost profundă, marcând o piatră de hotar în evoluția cinematografiei. Publicul a devenit receptiv la subiectele grave, care provoacă mintea și dezvăluie probleme reale, deschizând drumul filmelor necenzurate, cu personaje din viața reală, contemporană, care vorbesc și se comportă asemenea muritorilor de rând. Filmul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a excitat, a tulburat și a traumatizat publicul prin subiectele adulte și prin spargerea tabuurilor.

A fost un proiect riscant pentru casa Warner Bross. Să o iei pe Taylor, simbolul frumuseții feminine, sex-simbolul planetei la acea vreme și să o transformi într-o babă arțăgoasă și să încredințezi regia unui necunoscut (Mike Nichols) care nu mai regizase niciodată niciun film, toate acestea erau niște decizii total neortodoxe. Martha este o nevastă înăcrită de lipsa copiilor, o semi-alcoolică, o scorpie dezlănțuită, pe care Elizabeth Taylor o interpretează cu o intensitate de-a dreptul înfricoșătoare. Obișnuită să joace numai roluri de regine și de femei frumoase, Taylor avea 34 de ani și era ultima actriță la care se putea gândi cineva să o distribuie în rolul Marthei. Dar producătorul Ernest Lehman a gândit "outside the box" și i-a trimis scenariul lui Elizabeth Taylor. Se gândea la ea ca interpretă a rolului Marthei, soția violență și vindicativă a lui George, grotescul profesor universitar.

Nici Taylor și nici Burton nu văzuseră piesa și nici nu ascultaseră discul cu piesa înregistrată de pe Broadway. Taylor a decis pe loc să accepte rolul, considerând că acesta este Hamlet-ul ei, că - în sfârșit! - a găsit rolul vieții ei. Burton i-a spus că nu este destul de matură pentru a domina rolul și că, de fapt, nu are nici pasiunea și nici forța necesare. Burton a mai spus că Taylor vrea rolul Marthei pentru a împiedica pe o alta să capete rolul și să facă senzație. Era de fapt un mod subtil de a o manipula pe Taylor să semneze contractul. În interviurile date presei mondiale, Burton nu era prea galant în exprimările sale despre talentul de actriță a soției sale. Când un ziarist îl întreba dacă Liz Taylor are talent, Burton răspundea de regulă că da, Liz Taylor are talent... are talentul de a-l face să se îmbrace elegant, are talentul de a avea grijă de el... Era modalitatea prin care Burton minimaliza adorația pe care o avea pentru soția sa. Burton nu era prea generos nici în ceea ce privește atributele fizice ale soției sale: „Ce toată această aiureală cu privire la soția mea, cum că ar fi cea mai frumoasă femeie din lume? Are o mutră drăgălașă și are ochi frumoși, e adevărat, dar are și bărbie dublă, picioarele cam scurte, gambele ca niște stâlpi, o burticică rotunjoară și sănii căzuți”. Declarațiile sale erau șocante și nu făceau altceva decât să mărească interesul publicului pentru cei doi, pentru că vorbele erau total contrare faptelor...

În anii '60 au apărut schimbări majore în cinema. Una dintre acestea a fost „înmormântarea” Codului de producție cinematografică, adica cenzura! Filmele erau cenzurate, nefiind acceptate nuditatea, limbajul obscen sau subiectele sociale delicate. Onoarea de a desființa cenzura îi revine acestui film! Astăzi se poate vedea și auzi orice într-o producție cinematografică. Filmul de debut al regizorului Mike Nichols a reprezentat începutul unei noi ere la Hollywood. Acesta a schimbat pentru totdeauna „legile moralității” ce caracterizau producţiile americane încă din 1934, aducând un nou tip de limbaj, anticipând introducerea criteriilor de rating a unui film, menite să protejeze minorii. În faza de producție, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a trecut și el prin furcile cenzurii, până în ziua în care șeful casei Warner a decis că nu ii pasă de cenzură și că va păstra în film toată problematica din piesă, toate tabuurile și expresiile obscene. Singurul lucru pe care l-a reușit cenzura a fost să determine scoaterea din film a expresiei "Screw you!", care a fost înlocuită cu "God damn you!"... Regizorul Mike Nichols și quartetul compus din Elizabeth Taylor, Richard Burton, George Segal și Sandy Dennis au creat un spectacol straniu, o adevărată furtună, un film care trece dicolo de realitate, un film atât de întunecat și de amar, încât poate fi considerat o comedie neagră.

Imaginea fenomenală în alb-negru, realizată de Haskell Wexler, ridică la cote înalte cascadele de emoții care răzbat de dincolo de expresiile actorilor; operatorul folosește un aparat de filmat ținut cu mâna sau captează prim-planuri fabuloase; altă dată folosește umbre și creează o imagine suprarealistă. Mobilitatea aparatului de filmat face ca publicul să vadă filmul prin ochii personajelor, simțind din plin ritmul în crescendo, participând activ la acest infern, la acest adevărat cutremur de-o noapte. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un adevărat film de război... conjugal! Are atâtea întorsături psihologice, atâta ironie, atât de mult umor negru, subiectul este atât de șocant, iar limbajul poate fi considerat și azi atât de scandalos, încât publicul este țintuit în scaun, privind fascinat derularea dramei, deși probabil că toată lumea ar dori să iasă cât mai repede afară, la aer curat!

Elizabeth Taylor, în cel mai bun rol al ei, este total transformată, departe de imaginea celei mai frumoase femei din lume, cu care obișnuise publicul până atunci. Machiată spre a părea mai în vârstă cu 20 de ani, ea este de-a dreptul electrizantă. Prezența ei este ca o flacăra, o adevărată nebunie și publicul o privește fascinat: acum este o soție iubitoare, acum urlă și se transformă într-o scorpie. Elizabeth Taylor are atâtea scene memorabile, iar gama interpretativă este atât de mare, încât se poate spune că este unul din cele mai bune roluri făcute vreodată de vreo actriță. Dramele conjugale au dat filme de succes întotdeauna la Hollywood, dar niciodată subiectul nu a fost atât de realist ca în acest film. Taylor însăși mai jucase într-o astfel de dramă, în „Pisica pe acoperișul fierbinte”. Dar, acum, în acest film, discordia este ridicată la niveluri nebănuite ale urii și manipulării; încrederea, volatilitatea, trădarea și vulnerabilitatea sunt rând pe rând exploatate de cuplul nefericit din film.

Când Taylor a turnat prima scenă, toată lumea de pe platou a rămas împietrită. Prezența ei era magnetică, atmosfera era încărcată de electricitate: era de nerecunoscut! Însuși Burton a fost șocat, schimbându-și radical opiniile despre Elizabeth Taylor - actrița: „Degajă din ea ceva care o face cea mai mare actriță de cinema, singura actriță modernă”. Burton era fascinat de calmul care se instalează în soția sa de îndată ce camera de filmat începe să funcționeze și era impresionat de extraordinara economie de mijloace care îi caracterizează jocul.

După trei săptămâni de repetiții, filmările au început la Hollywood în iulie 1965. Elizabeth Taylor, care se îngrășase cu 12 kilograme pentru a putea întra în rol, devenise atât de nervoasă și capricioasă, încât a interzis accesul oricărei persoane străine pe platouri, inclusiv presei. Pe măsură ce Taylor se transformă intr-o femeie dura și vulgară, Burton alunecă și el în pielea personajului său, un bărbat umilit, oprimat, aflat total sub papuc. Materialul coroziv al filmului a pus la grea încercare nervii echipei. După schimburile dure de cuvinte și ieșirile pline de ură de pe platou, cu Martha și cu George, după ziua de lucru, Taylor și Burton reușeau din ce în ce mai greu să iasă din povestea amară a lui Albee.

Rolul lui George, profesor mediocru până a se căsători cu fiica președintelui universității, devastatoarea Martha, a fost foarte greu de distribuit. Richard Burton face rolul vieții lui, reușind să atragă compasiunea publicului pe măsură ce se degradează și se umilește, făcând astfel extrem de credibilă izbucnirea sa din final, când se răzbună crunt pe Martha. Segal și Dennis dau niște portrete provocatoare. Segal reușește cu credibilitate să fie la început prototipul tânărului american ideal, iar pe parcurs să se dovedească a fi un oportunist care se lasă sedus de Martha și demascat de George, reușind să treacă de la simpatie la ură. Sandy Dennis are un debut excepțional!

TITLUL FILMULUI

„CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?”/"WHO'S AFRAID OF VIRGINIA WOOLF?" (S.U.A./Warner Bros./1966)

PROMO

„Avem plăcerea să vă invităm acasă la George și Martha pentru o noapte plină de... jocuri și distracție”

„Venus cu ochii violeți a devenit o scorpie bețivă și pisăloagă”

(Warner Bros)

Publicul de toate categoriile a... primit invitația și a fost una din rarele ocazii când toată lumea a găsit în acest film ceva pe gustul fiecăruia.

DISTRIBUȚIE

Elizabeth Taylor (Martha), Richard Burton (George), George Segal (Nick), Sandy Dennis (Honey)

REGIA

Mike Nichols

SCENARIUL

Ernest Lehman, după piesa lui Edward Albee

PRODUCĂTOR

Ernest Lehman

IMAGINEA

Haskell Wexler

MONTAJUL

Sam O'Steen

COSTUMELE

Irene Sharaff

MUZICA

Alex North

FILM ALB-NEGRU

DURATA

131 minute

GENUL

dramă psihologică

FILMAT

între iulie și decembrie 1965

PREMIERA

iunie 1966

DESCRIERE

Un cuplu academic își deconspiră cele mai adânci secrete în fața unui cuplu mai tânăr la o petrecere nocturnă, stropită din belșug cu whisky, vodcă, lichior și bere. La ora 2 noaptea un profesor de istorie și soția sa, amândoi de vârstă mijlocie, se întorc de la o petrecere, în campusul unui colegiu din New England. Viaţa lor împreună, după 20 de ani de căsătorie, este dominată de certuri violente, de jocuri sadice pe care numai ei le știu, îmbinate cu momente ocazionale de tandreţe. George (Richard Burton) este un idealist ratat, un fapt pe care soţia sa, Martha (Elizabeth Taylor), îl subliniază în mod constant, comparându-l în permanență pe George cu tatăl ei, puternicul preşedinte al colegiului. Martha își ascunde vulnerabilitatea şi frustrarea în spatele unui spectacol de o vulgaritate agresivă. Ea și-a inventat un fiu imaginar, iar George se complace în acest joc, parţial pentru propria sa liniște. Martha a invitat un cuplu mai tânăr de la facultate, Nick (George Segal) şi Honey (Sandy Dennis), să le facă o vizită după petrecere. De îndată ce aceștia sosesc, George și Martha încep certurile și înțepăturile cu care s-au obișnuit, atrăgându-i în acest joc și pe cei mai tineri. Martha începe să îi facă avansuri bărbatului mai tânăr. Lui Honey, jenată de comportamentul Marthei şi neobişnuită să bea atât de mult, i se face rău. În stare de ebrietate, Nick îi mărturiseşte lui George că s-a căsătorit cu Honey doar pentru că ea i-a spus (în mod fals) că era însărcinată și pentru că tatăl ei era bogat.

Lunga noapte de băutură şi ceartă își pune amprenta, dar cei patru decid să meargă la un restaurant, unde Martha dansează lasciv cu Nick, iar George sfârșește prin a sări la gâtul Marthei și divulgă motivul căsătoriei lui Nick cu Honey. De-acum, războiul este total. Din nou acasă, Martha îl atrage în cele din urmă pe oportunistul Nick în dormitorul ei, în timp ce George urmărește de jos, din curte, umbrele de dincolo de draperii. Este real, este fals? De fapt, Martha realizează că singurul om pe care îl iubește este chiar George, singurul bărbat care o înțelege și o acceptă, deși volatilitatea relației lor este distrugătoare. George o confruntă pe Martha în ceea ce îl privește pe Nick, dar Martha preferă să fie evazivă. Știind că Martha le-a spus lui Nick și Honey despre fiul lor, George se răzbună distrugând cu brutalitate fantezia soţiei sale, anunţându-i pe toți că fiul lor este mort. Apoi, George o aduce practic în pragul isteriei pe Martha, prin imitarea unui adevărat serviciu de înmormântare în limba latină. Odată cu venirea zorilor, oaspeţii pleacă, abia acum realizând că George si Martha nu au avut niciodată niciun copil. Fizic și emoțional epuizați, George și Martha par să își regăsească momentele de împăcare, după o noapte plină de traume psihice. 

EDWARD ALBEE

La 30 de ani, în 1958, Edward Albee scrie în trei săptămâni prima sa piesă, "Zoo Story" și cunoaşte celebritatea în 1962, pe Broadway, odată cu premiera marelui său succes „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Edward Albee este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi americani, alături de Eugene O'Neill, Arthur Miller sau Tennessee Williams. Piesa a fost votată în 1963 şi pentru premiul Pulitzer, dar juriul a fost şocat de limbajul ce încălca tabuurile anilor '60 şi astfel, în final, premiul pentru dramaturgie nu a mai fost acordat în acel an. Când Warner a cumpărat drepturile de ecranizare, Albee și-a exprimat dorința ca Bette Davis și James Mason să joace în rolurile principale. Când a aflat cine va juca în film, Edward Albee a fost de-a dreptul îngrozit, mai ales din cauza lui Elizabeth Taylor! După ce a văzut filmul, marele dramaturg a declarat că Taylor este chiar bună, iar Burton este incredibil.

MIKE NICHOLS

Mike Nichols regizase câteva spectacole pe Broadway și era prieten apropiat al cuplului Taylor-Burton. Nu mai făcuse niciodată vreun film, iar acest debut l-a propulsat printre cei mai mari regizori americani. Prin viziunea cadrelor, mişcarea camerei şi prezentarea personajelor, regizorul a depăşit cu mult standardele vremii sale. Iar, un an mai târziu, Academia Americană i-a recunoscut talentul oferindu-i premiul Oscar pentru regia filmului „Absolventul” (The Graduate). Următoarele filme au confirmat din plin arta regizorului: „Catch-22”, „Ziua delfinului”, „O femeie face carieră”, „Wolf” etc.

TEMA MUZICALĂ

Cântecul care dă titlul filmului trimite la "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?" (Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău?) de Frank Churchill, care era tema muzicală a desenului animat „Cei trei purceluşi”, produs în 1933 de Studiourile Walt Disney. Cântecul a devenit cunoscut pe plan mondial, iar „lupul cel mare şi rău” a ajuns să simbolizeze evenimente cu impact negativ, precum Marea Criză Economică din 1929 sau expansiunea lui Hitler înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial. Warner Bros nu a putut negocia folosirea melodiei în film, așa că a folosit în loc o melodie folk: "Here We Go 'round the Mulberry Bush".

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal); Oscar pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols); Oscar pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen); Oscar pentru cea mai bună muzică (Alex North); Oscar pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), Oscar pentru cel mai bun sunet (George Groves); Oscar pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman);

- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film (Ernest Lehman), cel mai bun actor (Richard Burton), cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), cel mai bun scenariu (Ernest Lehman), cel mai bun regizor (Mike Nichols), cel mai bun actor secundar (George Segal), cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol secundar (George Segal)

- premiul Eddie pentru cel mai bun montaj (Sam O'Steen).

- premiul DGA pentru cel mai bun regizor (Ernest Lehman).

- premiul Grammy pentru cea mai bună muzică (Alex North).

PREMII

- premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis); Oscar pentru cea mai bună imagine (Haskell Wexler); Oscar pentru cele mai bune costume (Irene Sharaff); Oscar pentru cea mai bună scenografie (Richard Sylbert, George James Hopkins).

- premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor); BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton); BAFTA pentru cel mai bun regizor (Mike Nichols);

- premiul Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), Golden Laurel pentru cel mai bun actor în rol principal (Richard Burton), Golden Laurel pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Sandy Dennis).

- premiul criticii new-yorkeze pentru cea mai bună actrița în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul KCFCC pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor), KCFCC pentru cel mai bun film (Ernest Lehman).

- premiul NBR pentru cea mai bună actriță în rol principal (Elizabeth Taylor).

- premiul WGA pentru cel mai bun scenariu (Ernest Lehman).

TRIVIA

- Robert Redford a refuzat rolul lui Nick;

- Sandy Dennis, care era gravidă, a suferit un avort pe platourile de filmare;

- toți actorii filmului au fost nominalizați la premiile Oscar;

- primul film care a folosit așa numitele „cuvinte de patru litere”;

- primele actrițe luate în considerare pentru rolul Marthei au fost Bette Davis, Ingrid Bergman, Rosalind Russell și Patricia Neal;

- primii actori luați în considerare pentru rolul lui George au fost James Mason, Cary Grant, Henry Fonda, Arthur Hill, Jack Lemmon și Peter O'Toole;

- Connie Stevens, care era sub contract la Warner Bros. la acea vreme s-a rugat de șeful studioului Jack L. Warner să îi încredințeze ei rolul lui Honey;

- Elizabeth Taylor a trebuit să se îngrașe cu 12 kilograme și să fie machiată spre a părea mai bătrână cu 20 de ani, ca să o poată juca pe Martha;

- operatorul Harry Stradling Sr., care asigura imaginea filmului, a fost concediat și înlocuit cu Haskell Wexler imediat după începerea producției, fiind acuzat că a încercat să o „înfrumusețeze” pe Elizabeth Taylor, deși ea trebuia să fie urâțită și îmbătrânită;

- primul film care a forțat revizuirea cenzurii și a dus la clasificarea filmelor așa cum se face și în ziua de azi;

- pe timpul filmărilor, Elizabeth Taylor și Richard Burton au folosit biciclete identice pentru a se deplasa prin imensele platouri de la Warner Bros.;

- Richard Burton și-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani pe platoul de filmare și a primit cadou de la Elizabeth Taylor un Oldsmobile Toronado;

- producătorul Ernest Lehman s-a angajat pe sine însuși ca scenarist pentru suma de 250.000 de dolari. Când Mike Nichols, Richard Burton și Elizabeth Taylor au citit scenariul au luat decizia (fără să îi spună lui Lehman) să schimbe întreg dialogul și să revină la cel care apare în piesa lui Albee, păstrând doar două propoziții din ceea ce scrisese producătorul;

- a fost primul film pentru care a apărut recomandarea: „persoanele sub 18 ani nu sunt admise, dacă nu sunt însoțite de părinți”;

- când filmul a fost preluat de televiziuni, câteva televiziuni locale au impus difuzarea lui după ora 9 seara, datorită conținutului și limbajului;

- într-un orășel american, la premiera filmului, sala a fost evacuată și proprietarul arestat din cauza difuzării „acestui film indecent”;

- producția a costat 7,5 milioane de dolari, din care studioul a plătit-o pe Taylor cu 1.100.000 de dolari plus 10% din încasări, pe Burton cu 750.000 de dolari și pe Nichols cu 500.000 de dolari;

- la începutul filmului, Elizabeth Taylor o imită pe Bette Davis, spunând "What a dump!" (ce mizerie!). Taylor a pronunțat-o mult exagerat față de cum o făcuse în realitate Bette Davis, cu ani în urmă în "Beyond the Forest" (1949). Însă legenda că Elizabeth Taylor a imitat-o cu acuratețe pe Bette Davis a fost atât de mare, încât însăși Bette Davis, ulterior, de câte ori dădea un interviu, spunea expresia în maniera lui Taylor, ajungând în fapt ca ea să o imite pe Taylor!;

- Jack Lemmon a acceptat să joace rolul lui George, dar s-a răzgândit a doua zi, fără a da vreo explicație;

- Marlene Dietrich a vizitat platoul de filmare și a stat de vorbă cu toată lumea, mai puțin cu Elizabeth Taylor (era de notorietate că Dietrich fusese amanta fostului soț al lui Elizabeth Taylor, Michael Wilding);

- producătorul Ernest Lehman scrisese un final diferit, în care fiul Marthei s-ar fi spânzurat în toaletă cu câțiva ani în urmă, dar Mike Nichols a refuzat să filmeze așa ceva.