Elizabeth Taylor

blog dedicat lui Elizabeth Taylor: celebra Liz - starul starurilor - femeia cu ochi violeţi - cea mai frumoasă femeie din toate timpurile - prima actriţă care a primit un milion de dolari pentru un singur rol - regina ecranului - neuitata Cleopatră - monstrul sacru – devastatoarea Martha din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” - talentata „scorpie îmblânzită” - logodnica Americii
Se afișează postările cu eticheta nebunie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nebunie. Afișați toate postările

12 ian. 2011

Elizabeth Taylor in "The Driver's Seat" (1974)






































REVIEW:
ATENTIE! Acesta nu este un film de vazut la Mall, cu floricele si coca-cola. Acesta nu este nici macar un film de vazut ziua intr-o sala clasica de cinema sau la televizor impreuna cu familia! Mai bine chemati-va prietenii intr-o seara, luati-va fiecare cate o bere sau un pahar de vin si pregatiti-va de un brain-storming in timp ce vizionati acest film. S-ar putea ca perceptiile despre viata sau macar acelea despre cinema, in general, sa vi se schimbe...

“Vine o zi cand trebuie sa o iei de la capat" a spus Elizabeth Taylor in prima zi de filmare, dupa ce a fost asteptata de intreaga echipa tehnica si de toata distributia ore intregi sa vina la lucru. Era ziua in care s-a despartit de Richard Burton. Liz Taylor, umila, si-a cerut scuze si toata supararea a trecut: toata lumea a aplaudat-o si filmarile au inceput. Avea sa fie cel mai bizar, cel mai neobisnuit si cel mai indraznet film din cariera Elizabethei Taylor. "N-am sa stiu niciodata cum ajung sa ma implic in astfel de proiecte" a spus actrita. Din clipa in care incepe sa se deruleze filmul, spectatorul are senzatia acuta ca se afla intr-un loc ciudat si primejdios. Este ca si cum ai plonjat direct intr-un cosmar si astepti sa te trezesti si sa respiri usurat. Filmul are 2 titluri, chiar pe generic ("The Driver's Seat" si/sau "Identikit"), astfel ca aceasta schizofrenie "prin definitie" accentueaza atmosfera de ambiguitate si de pura psihoza.

Elizabeth Taylor o interpreteaza pe Lise, o femeie devorata de nebunie si de dorinta de a isi gasi "un barbat pe gustul ei", barbatul cu care sa isi sfarseasca viata. De la inceput ni se prezinta lumea prin viziunea tulbure a acestei femei aflata pe punctul de a face ceva ingrozitor. Dupa ce provoaca niste neintelegeri la birou, sefii ii spun Lisei sa isi ia o scurta vacanta, iar aceasta se decide sa plece la Roma. Filmul este plin de flash-back-uri, ducand spectatorul inainte si inapoi in timp, construind ca intr-un puzzle tabloul complet al ultimelor ore din viata Lisei. Acum suntem in prezent si ne aflam intr-un birou al politiei care ancheteaza vacanta fatidica a eroinei intr-o Roma lovita de teroristi, iar in momentul urmator ne reintoarcem in timp si o vedem pe Lise ratacind pe strazile orasului. In acest film orasul etern are parca alta culoare, fiind aproape de nerecunoscut. Niciunul din locurile care "vand" un oras nu este filmat aici, niciun cliseu nu este prezent. Regizorul Giuseppe Patroni Griffi reuseste sa prezinte un film unic, nelinear, experimental, aproape ca un documentar. Atat de straniu si de provocator, atat de avangardist a fost acest film, incat la premiera mondiala de la Monaco, dupa ce s-a terminat vizionarea, audienta a ramas muta de uimire, nimeni nestiind cum sa reactioneze.

Distributia este cat se poate de bine aleasa, lucru rar intr-un film...De exemplu, Ian Bannen este un maniac sexual, care incearca sa o agate pe Lise in avionul care ii aduce la Roma. Si el pare la fel de nebun ca si femeia pe care vrea sa o seduca. Mona Washbourne este incantatoarea si sensibila doamna in varsta care se imprieteneste cu Lise si - fara sa vrea - o face pe aceasta sa-si gaseasca acel barbat care este "pe gustul ei". Dar ceea ce face sarea si piperul acestui film este Elizabeth Taylor, care se intrece pe sine, ducand la perfectiune lungul sir al rolurilor de femei nevrotice pe care le-a interpretat de-a lungul anilor. Nimeni nu si-ar fi imaginat-o pe Liz Taylor intr-un asemenea rol! O astfel de deschidere, de abordare din partea unui superstar, a unei actrite formate la scoala M.G.M. era de neconceput. Dar asta nu s-ar fi intamplat pentru prima oara: filmele Elizabethei Taylor dupa epoca M.G.M. au insemnat fiecare, unul dupa altul, o noua provocare, o noua treapta, o noua sfidare.

Liz Taylor era simbolul star-systemului hollywoodian, formata si modelata spre a deveni ultimul superstar, stralucitoare si perfecta. Dar, asa cum timpurile se schimba, la fel s-a schimbat si s-a reinventat si Elizabeth Taylor, devenind o actrita curajoasa, gata oricand sa-si testeze limitele. In "The Driver’s Seat" actrita isi arata forta, intensitatea si puterea cu care isi controleaza atat rolul cat si publicul. Intr-o scena memorabila, imbracata intr-un costum care are toate culorile imaginabile si inimaginabile, coafata straniu si masiv machiata, Liz Taylor trebuie sa faca check-in-ul la aeroport si deodata o auzim strigand furioasa catre personalul de securitate. Din acel moment incepi sa o urmaresti hipnotizat, nevenindu-ti sa crezi ca femeia de pe ecran este chiar Elizabeth Taylor. In alta scena o privim fascinati cum se fardeaza, intr-o maniera incredibila. Stilul de joc, privirea, ochii ei, expresia chipului...ne infatiseaza o femeie nebuna, periculoasa, impredictibila si este de mirare ca Liz Taylor nu a exagerat nici macar cu un milimetru, asa cum majoritatea actorilor ar fi fost tentati sa o faca. Daca cineva vrea dovada imensului talent al lui Taylor, trebuie sa vada neaparat acest film!

Azi stie toata lumea ca cele mai celebre roluri ale Elizabethei Taylor nu sunt neaparat si cele mai bune din cariera ei. Pe masura ce anii treceau, Liz Taylor era o actrita din ce in ce mai buna in filme din ce in ce mai proaste. Veti auzi oricand de Cleopatra, de Maggie sau de Martha, dar arareori veti auzi de Lise, personajul ei din acest film. Intr-adevar, rolurile precedente erau din blockbustere, din filme vazute si razvazute pe toate meridianele, acceptate de publicul mainstream. Dar daca vreti sa o descoperiti pe actrita Liz Taylor, atunci va trebui sa o vedeti in "Boom", in "Ceremonia secreta", in “Night Watch” si, mai ales, in "The Driver's Seat". Poate ca filmele sunt proaste, dar Liz Taylor este geniala.

"Psychotic", "The Driver’s Seat" sau "Identikit" este o adaptare dupa romanul lui Muriel Spark (autoarea celebrului roman "Domnisoara Brodie in floarea varstei"), despre o femeie schizofrenica aflata in vacanta la Roma, care trece prin intamplari care mai de care mai stranii, asista la o incercare de lovitura de stat, frecventeaza barbati la fel de ciudati ca si ea si este anchetata de Interpol. Costumele pe care le poarta eroina, ele insele, sunt de ajuns ca ea sa fie dusa la balamuc. Culorile sunt stridente, esarfele sunt amplu inflorate, iar bluzele sunt de un galben tipator. Coafura Lisei nu poate fi descrisa in cuvinte. Una peste alta, Lise arata si se comporta ca o femeie care nu este in toate mintile. Pana si machiajul pare ca a scapat de sub control. Sunt momente in care Taylor isi dezvaluie celebra frumusete, dar nu asta se cere de la ea in acest film. Pe masura ce povestea se deruleaza si, paradoxal, intelegi din ce in ce mai putin despre ce este vorba, un lucru sare in evidenta: Liz Taylor chiar joaca, chiar interpreteaza si te forteaza sa o privesti, fiind altceva decat te-ai fi asteptat sa fie!

Avem de-a face cu unul dintre acele filme la care te uiti si esti uimit de ceea ce vezi, iar creierul iti explodeaza incercand sa inteleaga ce se intampla. Dialogurile sunt memorabile. Taylor are - evident - parte de cele mai bune: "When I diet, I DIET. And when I orgasm, I ORGASM. I never mix the two cultures" ii spune ea obsedatului Ian Bannen. In film apare si...Andy Warhol intr-un rol de diplomat. El si Liz Taylor au o scurta intalnire pe aeroport, atunci cand Warhol ii inmaneaza lui Taylor o carte care tocmai i-a cazut pe jos. Nu este clar ce se intampla intre ei, desi pare ca este ceva destul de important...La un moment dat, Taylor priveste catre o ruina si exclama: "I sense a lack of absence"...Ce-a vrut sa spuna? Ce inseamna (in orice limba de pe glob) acest lucru?

Vittorio Storaro este operatorul de imagine, castigator de Oscar, a carui filmografie include "The Conformist", "Apocalypse Now" si "Reds". Imaginea acestui film este magnifica. Miscarile camerei de filmat sunt incete, descoperind spatii si unghiuri stranii, ca intr-un vis technicolor. Liz Taylor se comporta ca si cum acesta ar fi cel mai mare rol in cel mai mare film din cariera ei. Desigur, aceasta este datoria oricarui actor, sa-si faca treaba, indiferent de anvergura filmului in care joaca. Dar Liz Taylor ar fi putut pur si simplu sa nu faca nimic si nimeni nu ar fi fost suparat. Dimpotriva, daca acest film este salvat de ceva, acest ceva i se datoreaza Elizabethei Taylor.

Lumea este plina de nebuni si de ciudati! Acest film bizar este dovada ca in epoca moderna toata lumea a luat-o razna. In primul rand, povestea este cat se poate de absurda pentru un om sanatos la cap: o femeie pleaca la Roma ca sa-si gaseasca un iubit si pana la sfarsitul filmului vom afla ca tipul de barbat dorit de ea trebuie sa fie tanar si criminal, cu ea pe post de victima...Da, ati inteles bine: femeia cauta barbatul potrivit ca sa o omoare! Acesta este cel mai complex, neurotic, suprarealist, halucinant rol din toata cariera Elizabethei Taylor. Este si ultimul rol experimental, dupa lunga serie de roluri provocatoare din filme ca "Deodata, vara trecuta" sau "Ceremonia secreta", pentru ca pe viitor Liz Taylor se va indrepta catre roluri mai putin controversate.

TITLUL FILMULUI
"THE DRIVER'S SEAT"/"IDENTIKIT"/"PSICHOTIC"/(Italia/Rizzoli Film/1974)

PROMO
"Era ea oare atat de nebuna incat sa-si insceneze propria moarte?" (AVCO Embassy)

DESCRIERE
NOTA: Aceasta este una dintre posibilele descrieri ale acestui film construit ca un puzzle, din flashback-uri, cu timpuri si actiuni suprapuse.
Filmul incepe cu o vizita la un magazin de imbracaminte, filmata intr-o maniera suprarealista, stranie, rau-prevestitoare. Magazinul este plin de manechine complet dezbracate, dar care au capul acoperit cu staniol. Lise (Liz Taylor) vrea sa cumpere o rochie si isi iese din fire cand vanzatoarea ii spune ca rochia pe care a ales-o este rezistenta...la taieturi! Taylor face o adevarata criza de nervi, iar patroana intervine si ii face pe plac, facandu-i rost de tipul de rochie pe care o doreste. Taylor se intoarce acasa si incepe sa se pregateasca pentru o vacanta la Roma. Nu este clar in ce tara locuieste, dar este foarte probabil ca se afla undeva in Germania. Cand pleaca spre aeroport, menajera ei (ca si publicul) are parte de un soc: Taylor este imbracata intr-o indescriptibila jacheta multicolora, cu o rochie ca un curcubeu si este coafata de parca si-ar fi bagat degetele in priza de curent! Menajera izbucneste intr-un hohot de ras si o intreaba: "Unde te duci imbracata asa? Te-ai angajat la circ?" La aeroport, Taylor este deranjata de o femeie care ii cere sfatul despre ce carte sa aleaga si scapa de ea indreptandu-se spre terminalul de check-in. Aici este din nou deranjata de catre politistii care vor sa ii controleze bagajul. Taylor ii da unuia dintre ei bagajul de mana si spune: "Poate ca ti se pare ca este o poseta, dar sa stii ca de fapt este o bomba!" Vocea ei capata amploare si inaltime. Taylor pare vag interesata de ceva si intelegem ca este in cautarea unui barbat. Ea scruteaza toti barbatii din avion pentru a-si da seama care este pe gustul ei si se aseaza langa un tanar pe care il priveste cu intensitate. Acesta isi da seama ca este privit de Taylor si instantaneu este cuprins de o frica morbida si se muta in alta parte a avionului. Taylor isi pune centura si constata ca ea insasi este privita lasciv de catre un tip ciudat aflat langa ea. Sosind la Roma, ea nimereste in mijlocul unor schimburi de focuri in plin aeroport si scapa pe jos cartea pe care o tinuse tot timpul in mana. Cartea ii este inapoiata de Andy Warhol. Ciudatul care fusese langa ea in avion se ofera sa o duca pe Taylor la hotelul ei. Pe drum el incepe sa ii povesteasca despre regimul lui alimentar si depre nevoia de a face sex la ore regulate. Dar Taylor ii raspunde ca ea nu amesteca dieta cu sexul, taindu-i elanul erotic. Ajunsa in camera sa de hotel, Taylor se dezbraca si se aseaza pe pat incepand sa se mangaie pe sani. Daca pana aici nu ati inteles nimic...pregatiti-va pentru ce urmeaza! A doua zi, Taylor se urca intr-un taxi impreuna cu o doamna in varsta si se duc impreuna la shopping. Partenera ei de shopping ii povesteste despre nepotul ei si adoarme la un moment dat in toaleta femeilor, iar Taylor pleaca singura pe strazile Romei, moment in care se nimereste in plina scena a unui atentat terorist, o incercare de detronare a unui lider arab. Taylor este salvata de un mecanic chipes si manierat care ii propune sa o duca inapoi la hotelul ei. Pe drum, tanarul mecanic incearca sa o violeze, dar Taylor reuseste sa scape si ii fura masina cu care se duce la Hilton pentru a intalni barbatul ideal pentru ea. Pe tot parcursul filmului, Taylor spune cui vrea s-o auda ca trebuie sa ajunga neaparat la intalnirea cu un anume barbat. Nu stie cine este, dar il va recunoaste cand il va vedea! Daca vi se pare ca totul este ca intr-un vis...asa si este! Filmul are si un alt nivel care se interpune peste aventurile lui Taylor: ancheta politiei asupra mortii ei. Se pare ca Taylor a gasit pana la urma un barbat "pe gustul ei", un barbat care sa o ucida. De ce a vrut sa moara? Petele de pe rochia ei sunt de sperma? Cate lovituri de cutit sunt? Cine este asasinul? Ucigasul ei (barbatul pe gustul ei) se dovedeste a fi tanarul speriat din avion, nepotul doamnei in varsta, cel care incercase de la inceput sa fuga cat mai departe de ea. Scenele de seductie si de crima sunt antologice, unice in istoria filmului.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Lise), Ian Bannen (Richard), Guido Mannari (Carlo), Mona Washbourne (Helen Fiedke), Luigi Squarzina (politist), Maxence Mailfort (Pierre), Andy Warhol (lord englez), Anita Bartolucci (vanzatoare), Gino Giuseppe (politist), Marino Masé (politist), Bedy Moratti (patroana magazin), Dino Mele (politist), Alessandro Perella (politist).
REGIA
Giuseppe Patroni Griffi.
PRODUCATOR
Franco Rossellini.
SCENARIUL
Raffaele La Capria, Giuseppe Patroni Griffi, dupa romanul lui Muriel Spark.
MUZICA
Franco Mannino.
IMAGINEA
Vittorio Storaro.
MONTAJUL
Franco Arcalli.
DURATA
105 minute.
COLOR
Technicolor.
GENUL
drama, horror
FILMAT
intre august - septembrie 1973.
PREMIERA
Mai 1974.

TRIVIA
- "The Driver’s Seat" a fost produs intr-un moment de rascruce al vietii Elizabethei Taylor: tumultoasa casatorie cu Richard Burton tocmai luase sfarsit.
- Taylor acceptase sa joace in acest film experimental doar pentru a fi alaturi de Burton la Roma, nestiind ca ei se vor desparti in chiar prima zi de filmare.
- Premiera mondiala a filmului a avut loc la Monaco in mai 1974 si a fost lansat pe piata abia in 1975.

Vezi TRAILER aici.

6 dec. 2010

Elizabeth Taylor in "Hammersmith a evadat" (1972)









































REVIEW:
In noiembrie 1970, revista "Daily Variety" anunta ca Peter Ustinov avea de gand sa regizeze mai multe filme cu Elizabeth Taylor si Richard Burton, cu bugete de productie reduse. Articolul mai spunea ca "Hammersmith a evadat" va fi primul dintre aceste filme si ca va fi turnat in mai multe locatii din America, Elvetia si Mexic, cu un buget estimat la numai 720.000 de dolari! Initial, fusese distribuit si Clint Eastwood, care lucrase recent cu Burton la "Unde se avanta vulturii", dar pana la inceperea productiei acesta a renuntat. Apoi Ustinov l-a sugerat pe Robert Redford, dar Burton s-a opus dupa ce a vazut cateva filme ale acestuia. "Nu are carisma si nu este inca o vedeta", a spus Burton. Bineinteles ca, peste putin timp, Redford avea sa devina vedeta numarul 1 in America!...Tot "Daily Variety" avea sa anunte in iunie 1971 ca bugetul filmului s-a dublat, ajungand la 1,5 milioane de dolari. Ustinov, Burton si Taylor au lucrat fara salarii, devenind in schimb proprietarii filmului. "Hammersmith a evadat" a fost produs aproape in intregime in Cuernevaca, in Mexic, si a fost primul si ultimul din preconizata serie de filme ale tripletei Taylor-Burton-Ustinov. Filmul a fost finantat de John Cornelius Crean, un milionar american, fabricant de mobila, sedus de industria cinematografica.

Faptul ca Elizabeth Taylor era din ce in ce mai frumoasa pe masura ce anii treceau, continua sa fascineze publicul cinefil din lumea intreaga. In "Hammersmith a evadat", Elizabeth Taylor este o chelnerita blonda si sexy care face pactul cu Diavolul, cu care ajunge in final sa...aiba un copil! Previzibil, Diavolul este Richard Burton in persoana, un psihopat scapat de la azilul de nebuni cu ajutorul lui Beau Bridges, caruia Burton i-a promis bogatie si putere daca il ajuta sa evadeze. Bridges il ajuta, pentru ca are nevoie de bani ca sa o intretina pe iubita sa, barmanita Elizabeth Taylor. "Hammersmith a evadat" este un film pe cat de comic, pe atat de bizar, regizat de faimosul si genialul Peter Ustinov, care apare in film in rolul doctorului care conduce azilul. Tanarul Beau Bridges are o inteligenta minimala si intelege cu greu planurile pe care Burton le pune la cale. Cei doi fug, fura un Mercedes si o "salta" si pe Taylor in drum spre...lumea larga.

Pana la sfarsitul filmului, tanarul Bridges devine milionar texan, doneaza 40 de milioane de dolari unui candidat la prezidentialele americane, are un castel in Spania si ia masa numai cu generali in rezerva si moguli obezi. Dialogul este sclipitor, iar situatiile create intre cei trei sunt amuzante. Uneori lucrurile iau o turnura imprevizibila, lasand sa se vada ce inseamna sa te joci cu Diavolul. Problema lui Burton este ca nu poate sa minta! Asa ca atunci cand vorbeste, el, Diavolul, le spune oamenilor de-a dreptul ce le rezerva viitorul. Asa ca este nevoit in permanenta sa isi aleaga cuvintele si sa jongleze cu eufemisme. Intr-una din cele mai inspirate scene din film, Bridges ii spune lui Burton ca s-a saturat de Taylor si ca nu o mai doreste, asa ca Burton decide sa o omoare. Taylor si Burton urca incet pe scari, iar Taylor ii spune ca a auzit ca orice condamnat la moarte are dreptul la o ultima tigare. Burton este de acord si, in timp ce Taylor fumeaza, ea ii povesteste ca are doar un singur regret: acela ca nu a avut copii. In acest moment ochii Diavolului se maresc, pulsul i se accelereaza si o idee il pocneste: cum de nu s-a gandit? El, Diavolul, nu are niciun copil! Burton decide ca Taylor va purta copilul lui si renunta la planul de a o omori. "Hammersmith a evadat" a fost una dintre cele mai bune comedii ale anilor '70, fiind o satira si o fantezie in acelasi timp. Povestea filmului este atat de abracadabranta incat e de mirare ca a putut iesi un film pana la urma...

"Hammersmith a evadat" este ultimul film facut pentru marile ecrane in care au jucat impreuna Taylor si Burton. Sa le numaram: "Cleopatra", "The V.I.P's", "The Sandpiper", "Who's Afraid Of Virginia Woolf?", "The Taming Of the Shrew", "The Comedians", "Doctor Faustus", "Boom!", "Under Milkwood". "Hammersmith a evadat" era cel de-al zecelea. Cei doi vor mai juca impreuna intr-un film de televiziune, facut inainte de a divorta, intitulat (cum altfel?) "Divortul"...In 1967 Burton regizase "Doctor Faustus" (cu Taylor in rolul Elenei din Troia), film adaptat dupa romanul scris in 1594 de Christopher Marlowe, "Tragedia Doctorului Faustus". Acelasi roman a fost sursa de inspiratie si pentru filmul "Hammersmith a evadat". Peter Ustinov transforma tragedia intr-o drama comica. "Hammersmith a evadat" este surprinzator de elaborat, de migalos, reusind sa fie mai mult decat o comedie de moravuri. Filmul incepe destul de lent si prinde viata tocmai cand spectatorul e pe punctul sa piarda orice speranta ca se va intampla ceva.

Atat Beau Bridges, cat si Elizabeth Taylor interpreteaza cu o anumita relaxare, cu farmec si mult umor, in acelasi timp. In mod ciudat, mai putin umor au Richard Burton si Peter Ustinov. Cele mai multe hohote de ras vin de la limbajul personajelor, de multe ori destul de vulgar. Filmul se vrea o satira la adresa dorintei de imbogatire si de putere a Americii. Peter Ustinov, urmand scenariul lui Stanford Whitmore, realizeaza o fabula stralucitoare. Beau Bridges este Billy Breedlove, un texan cu ceafa rosie, paznic la un azil de nebuni condus de urmasul lui Caligari, Peter Ustinov. Texanul il gaseste pe Mefisto in persoana unui pacient periculos, Hammersmith (Richard Burton), care ii promite bogatie si putere in schimbul libertatii. Sub conducerea lui Hammersmith, Billy ajunge om de afaceri, politician, milionar, dar nu va gasi fericirea, chiar daca o are alaturi pe femeia visurilor lui, frumoasa chelnerita Jimmie Jean Jackson (Liz Taylor).

La inceputul filmului avem parte de o aparitie senzationala: Elizabeth Taylor blonda! Pe parcurs ea va redeveni bruneta, totusi. Ea este Jimmie Jean Jackson, o blonda sexy, care il va insela pe Billy cu Hammersmith. Cand va da nastere fetitei lui Hammersmith, acesta va fi din nou in camasa de forta la azil, iar Billy se va fi sinucis...Taylor este amuzanta, tandra si impregneaza personajului o subtila demnitate care o face sa fie vie si imprevizibila. Rolul i-a adus prestigiosul premiu berlinez "Ursul de argint", echivalentul european al Oscarului. O scena magistrala ne-o infatiseaza pe Jimmie Jean Jackson gravida, impingand caruciorul in care sta Billy, paralizat in urma "acidentului" pus la cale de Hammersmith. Ea intra intr-o camera spatioasa si goala din noua lor vila; Billy este total nefericit, in timp ce Jimmie Jean Jackson straluceste, fericita ca este gravida, lucru despre care Billy nu stie inca nimic. Paradoxul face ca incaperea sa reflecte atat sperantele lui Jimmie Jean Jackson, cat si vidul din sufletul lui Billy, acum ca visul american i s-a spulberat.

TITLUL FILMULUI
"HAMMERSMITH A EVADAT"/"HAMMERSMITH IS OUT" (S.U.A./J. Cornelius Crean Films/1972)

PROMO
"Hammersmith, cel mai mare criminal si psihopat, a evadat. Paziti-va!" (Cinerama Releasing Corporation)

DESCRIERE
Legenda lui Faust repovestita si repliata pe un psihopat inchis intr-un spital-puscarie, condus de un doctor, cel putin la fel de dubios ca si pacientii sai. Psihopatul Hammersmith (Burton) il convinge pe un tanar paznic inocent si naiv ca ii va oferi putere si bogatie daca il ajuta sa fuga. Hammersmith este inchis singur intr-o celula si este temut de tot personalul spitalului. Paznicul Billy Breedlove (Beau Bridges) se lasa sedus de promisiunile lui Hammersmith si se decide sa-l ajute sa evadeze si sa il acompanieze. Intr-o seara, Billy intra intr-un bar si se indragosteste pe loc de o chelnerita blonda, Jimmie Jean Jackson (Elizabeth Taylor). Billy incepe sa flirteze cu Jimmie si in momentul in care ii spune acesteia ca o vrea de nevasta, ea il trage dupa ea intr-o camera din spatele tejghelei si cei doi vor face o partida de sex. Billy ii spune barmanitei ca daca il va astepta in seara urmatoare langa pod, o va lua cu el si vor incepe o viata noua, plina de faima si bogatie. A doua zi, Hammersmith, Billy si Jimmie fug din oras cu un Mercedes furat. Cei trei vor intra in tot soiul de aventuri rocambolesti, de-a lungul carora Hammersmith va ucide si va fura proprietati, asigurand ascensiunea financiara si sociala a lui Billy. In acest timp, doctorul (Peter Ustinov) planuieste sa il gaseasca pe Hammersmith, pornind pe urmele acestuia. Rand pe rand, Hammersmith il face pe Billy proprietar de bar, director de companie farmaceutica, magnat petrolier, finantator de campanii prezidentiale si ambasador al Americii undeva in Europa. De-acum, Billy este putred de bogat si lancezeste toata ziua langa piscina personala. Billy a ajuns sa o urasca pe Jimmie, pe care o considera prea vulgara pentru el, dar Hammersmith il avertizeaza ca trebuie sa aiba o nevasta, pentru ca este un om important. Dupa alte aventuri, certuri, petreceri si betii, Billy ii cere lui Hammersmith sa o omoare pe Jimmie. Desi Hammersmith este de acord, el planuieste in secret cu Jimmie sa faca un copil si sa il omoare pe...Billy. Hammersmith decide sa nu il omoare, totusi, ci doar sa il...schilodeasca si aranjeaza un accident. Billy este de-acum un handicapat, caruia Hammersmith ii asigura in continuare ascensiunea. Cei trei se muta intr-o vila imensa, un adevarat castel, iar Jimmie ii marturiseste lui Billy ca este gravida cu Hammersmith si ca urmare, el, Billy, nu mai are nicio putere asupra ei. Hammersmith o salveaza la timp pe Jimmie din mainile lui Billy si ii ordona acestuia din urma sa se sinucida. Chiar in acel moment apare si doctorul care reuseste sa il convinga pe Hammersmith sa se reintoarca in celula lui de la azil. In timp ce din interiorul vilei razbate sunetul unei impuscaturi, semn ca Billy s-a sinucis, Hammersmith si doctorul pleaca cu elicopterul, iar Jimmie ramane singura mostenitoare a averii fabuloase.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Jimmie Jean Jackson), Richard Burton (Hammersmith), Peter Ustinov (Doctorul), Beau Bridges (Billy Breedlove), Leon Ames (Generalul Sam Pembroke), Leon Akin (Dr. Krodt), John Schuck (Henry Joe), George Raft (Guido Scartucci), Marjorie Ekton (Printesa Lisa), Jak Kiddo (Linda), Gaye Scott (Domnisoara Quinn), Mel Berger (Grasanul), Anthony Holland (Oldham), Brook Williams (Pete Rutter).
REGIA
Peter Ustinov.
SCENARIUL
Stanford Whitmore.
PRODUCATOR
Alex Lucas.
FILMAT
intre mai - iulie 1971.
PREMIERA
mai 1972.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
120 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul Ursul de Aur de la Berlin, pentru cel mai bun regizor (Peter Ustinov);
- premiul WGA pentru cel mai bun scenariu de comedie (Stanford Whitmore).
PREMII
- premiul Ursul de Argint de la Berlin, pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor).

TRIVIA
- Peter Ustinov a fost un prieten apropiat al cuplului Taylor-Burton;
- Beau Bridges avea sa devina o vedeta importanta la Hollywood;
- "Hammersmith a evadat" a fost un film independent, produs in afara sistemului hollywoodian;
- filmul multumeste lui Frederick din Hollywood pentru lenjerie si companiei Parker Brothers pentru folosirea jocului de Monopoly.

Vezi un CLIP DIN FILM aici.

17 nov. 2010

Elizabeth Taylor in "Ceremonia secreta" (1968)




















REVIEW:
"Acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea", scria un critic de cinema la data premierei acestui film. In "Ceremonia secreta", Liz Taylor este Leonora, o prostituata intre doua varste, care se lasa convinsa de Cenci (Mia Farrow) sa ii tina locul mamei sale moarte. Tanara Farrow este o orfana bogata, care traieste intr-o casa imensa din Londra si este controlata din cand in cand de doua matusi. Taylor descopera ca seamana izbitor cu mama moarta a lui Farrow, asa cum Farrow seamana la fel de bine cu fiica moarta a lui Taylor! Filmul este o drama psihologica impresionanta, presarata de mister si suspans. Regizorul Joseph Losey confrunta publicul cu teme dificile: relatia mama-fiica, rolul femeii in societatea moderna, incestul, lesbianismul, relatiile de familie. Dar, in ciuda prezentei Elizabethei Taylor, publicul mainstream a stat departe de salile de cinema: filmul era prea ciudat, prea straniu pentru marele public si prea provocator pentru critica de film.

Scenariul lui Tabori era adaptat dupa nuvela "Ceremonia secreta" de scriitorul argentinian Marco Denevi. Filmul a fost initial conceput de Losey ca un vehicul pentru Ingrid Bergman. Scenariul a fost terminat cu trei ani inainte de "Boom". Imediat dupa ce au terminat primul lor film, Taylor l-a intrebat pe Losey: "Ce-ar fi sa mai facem un film impreuna?". Losey si-a adus aminte de scenariul lui Tabori si s-a gandit ca Taylor era ideala pentru rolul Leonorei. Filmul este parca un ritual ciudat de explorare a laturii umane intunecate, o incursiune de o fascinatie perversa intr-o lume tabu: incestul, violul, boli mintale, relatii umane intortocheate, sindromul familiei...In centrul acestei povesti stau Leonora (Taylor) si Cenci (Farrow), care vor forma o relatie surogat de mama - fiica si, pentru o vreme, vor trai cu placere o existenta retrasa pana la aparitia celor doua matusi ale lui Cenci si a tatalui vitreg al acesteia, Albert (Mitchum). Matusile reprezinta o amenintare la adresa averii si a vietii linistite a lui Cenci, iar Albert reprezinta o amenintare sexuala la adresa fetei. Evenimentele se vor precipita intr-o spirala a tragediei care va culmina in nebunie, sinucidere si crima.

Joseph Losey s-a auto-exilat in Europa in anii '50, pentru a scapa de acuzatiile de activitate anti-americana. Numele lui a fost pus pe lista neagra la Hollywood, datorita vederilor lui de stanga. Cincisprezece ani mai tarziu, paradoxul a facut ca regizorul interzis de Hollywood sa realizeze doua superproductii finantate de Hollywood si jucate de cele mai mari staruri ale Hollywoodului, Taylor si Burton. Un film de arta pretentios? O capodopera uitata? Un proiect neinteles? "Ceremonia secreta" a avut ghinionul de a fi dat pe piata imediat dupa "Boom", care a fost prost primit de critica de film si de publicul larg. "Ceremonia secreta" era la fel de provocator pentru publicul mainstream si a fost promovat ca o psihodrama cu lesbiene. Unele reclame spuneau: "E timpul sa vorbim despre ceea ce s-a tacut pana acum"...

"Ceremonia secreta" este bazat pe scenariul scriitorului maghiar George Tabori, despre o poveste misterioasa cu o atmosfera morbida si cu cateva personaje comune si vulgare prinse intr-un ritual obscur pe care acestea nu il pot intelege, dar de care nu se pot desprinde, fiind fortate sa il joace pana la capat. Stilul baroc al lui Losey isi gaseste cea mai buna expresie in decorurile, imaginea si interpretii acestui film. Casa in stil Art Noveau si interioarele labirintice ale acesteia sunt un adevarat personaj in sine; camera de filmat ne-o arata in miscari expresioniste; complexitatea decorului are aceeasi importanta ca si vedetele filmului.

Losey trimite spre public semnale puternice, aproape agresive, reusind o adevarata imbinare a stilulului baroc cu stilul "camp", atat de popular incepand cu anii '60 (reprezentat cel mai bine de Andy Warhol). In ciuda imaginii stralucitoare si a decorului luxuriant, filmul este plin de anxietate, subtilitate si emotii puternice. Totusi, pe alocuri, apar neasteptate situatii comice. Ca si in celelalte filme ale sale, Losey infatiseaza un joc psihologic periculos intre personajele dramei. "Ceremonia secreta" este povestea intalnirii dintre trei personaje: o tanara orfana provenita dintr-o familie bogata (Farrow), o prostituata pe care orfana o adopta temporar ca mama a ei (Taylor) si tatal vitreg al tinerei, care iese din inchisoare (Mitchum). Reunirea acestui trio este cinema in stare pura, un film fara varsta, care inca poate provoca imaginatia atator generatii de spectatori.

Filmul impresioneaza prin portretele psihologice pregnante. Critica de film a fost destul de impartita vizavi de "Ceremonia secreta", dar majoritatea a fost de acord ca Elizabeth Taylor face poate cel mai bun rol al ei de pana atunci. Liz Taylor reuseste performanta de a trece de la prostituata prost imbracata si vulgara, la femeia stralucitoare, cu bijuterii costisitoare, cu turbane purpurii si imbracata in rochii superbe. Mia Farrow este, de asemenea, perfecta in rol. Multe din filmele in care a jucat Robert Mitchum nu sunt bune, dar el a fost bun in orice film a jucat. Scena de pe plaja dintre Taylor si Mitchum, in care Taylor este in mod intentionat imbracata ca o prostituata, este antologica. Mitchum e puternic, desi putini actori ii pot face fata Elizabethei Taylor! Un alt personaj al filmului este casa in care locuieste Farrow, casa care a fost gasita de regizor in cartierul Kensington din Londra, construita si decorata in stilul Art Nouveau. Losey si-a folosit toata stiinta pentru a reda in toata splendoarea sa arhitectura casei.

Odata atribuit rolul principal Elizabethei Taylor, Losey a inceput sa caute restul distributiei. Avea nevoie de un star cu box office bun pentru rolul lui Albert si l-a ales pe Robert Mitchum, pe care il cunoscuse cu ani in urma la Hollywood. Pentru rolul lui Cenci i-a fost sugerata Mia Farrow, care la acea vreme era in plin divort de Frank Sinatra. Pamela Brown si Peggy Ashcroft au fost distribuite in rolul matusilor lui Cenci. Cea mai mare provocare a fost alegerea excentricei case din film. Losey a ales o vila Art Nouveau, vopsita in albastru si verde, cu interioarele pline de lemn negru, candelabre, vitralii, oglinzi venetiene si mozaicuri. Casa a fost construita intre anii 1896 si 1904 de catre Halsey Ricardo. Casa era acum goala si nelocuita, ceea ce i-a oferit prilejul scenografului Richard Macdonald sa reconstitue decorul asa cum a dorit Losey.

Losey spunea ca filmul este povestea unor personaje care incearca sa-si ascunda adevarata fata, sa isi reprime nevoile intime si sexuale si ca este un joc in care oamenii se folosesc unii de ceilalti atat timp cat au nevoie. Losey avea sa regrete ca l-a angajat pe Mitchum. Din primul moment al filmarilor, actorul a fost ostil atat fata de regizor, cat si fata de Elizabeth Taylor si Mia Farrow, avand in general o atitudine neprietenoasa, ingreunandu-i munca regizorului. Mia Farrow povestea ca pentru acest film i s-a vopsit parul in culoare neagra, pentru a o face sa semene cu Elizabeth Taylor. Pana la urma, cand au inceput filmarile i s-a dat o peruca neagra. Richard Burton venea mai tot timpul pe platouri si obisnuia sa dea declaratii presei, in stilul sau binecunoscut: "Sotia mea are o afacere de dragoste...profesionala cu Joe Losey!". Burton chiar s-a oferit sa preia rolul lui Mitchum, daca acesta continua sa fie dificil.

Elizabeth Taylor s-a dovedit inca o data a fi cea mai mare actrita a generatiei sale, o actrita desavarsita atat pe ecran cat si pe platourile de filmare. Intreaga echipa de filmare a iubit-o si a aplaudat-o. Singura ezitare pe care a avut-o a fost la filmarea scenei din cada de baie, scena in care se dezbraca si intra in cada cu Farrow. Avand pe ea doar un prosop, Taylor pur si simplu a "inghetat", iar Losey a fost nevoit sa dea afara toata lumea de pe platoul de filmare, pastrand doar strictul necesar. La "Ceremonia secreta", Losey i-a lasat deplina libertate de interpretare lui Taylor, care pentru acest rol a primit "Steaua de cristal" (Oscarul frantuzesc la acea vreme). Farrow este si ea perfecta in rol, prefacandu-se violata si gravida si culminand cu dementa si sinuciderea. Probabil ca si nebunia in sine ar putea fi un personaj in acest film. In mod cert, casa este un personaj principal. Stil eclectic, holuri labirintice, camere si coridoare, balcoane si mult lemn negru...

Farrow a ajuns sa ii cunoasca foarte bine pe Taylor si pe Burton in timpul filmarilor. In fiecare zi, Mia Farrow era invitata la pranz de catre Burtoni, intr-un restaurant aproape de studiouri. Masa dura cam doua ore si Elizabeth Taylor avea grija ca Mia sa fie tratata cu cea mai mare atentie. "Ma simt chiar ca o mama pentru tine", i-a spus Taylor. La un moment dat filmarile s-au mutat in Olanda. In pauza, Mia Farrow calarea pe plaja, Mitchum scria poezii, iar seara se adunau cu totii in apartamentul Burtonilor, unde Richard Burton recita versurile sale favorite cu o voce de aur.

Losey a fost total nefericit la lansarea filmului, pentru ca studiourile Universal au promovat filmul ca fiind o aventura intre lesbiene, lansand postere cu Taylor si cu Farrow stand in pat impreuna. Studiourile si-au scos banii pana la urma, vanzand filmul televiziunilor. Mai mult, spre furia lui Losey, pentru a putea fi difuzat la televiziune, producatorii au schimbat mai multe scene din film, facandu-l aproape de neinteles privitorilor. Din fericire, pentru cinematografe s-a pastrat versiunea initiala.

"Ceremonia secreta" a mai coborat cu cateva puncte pozitia Elizabethei Taylor la box office. Criticul de film Rex Reed scria ca "acest film este o murdarie, este plin de ridicol si nu imi dau seama de ce ar juca cineva in el sau de ce l-ar vedea."; Pauline Kael l-a considerat un film oribil, iar Judith Crist l-a catalogat drept un dezastru. Dar cele trei nume de mai sus ar fi criticat orice ar fi facut Taylor si Burton. In schimb, revista "Variety" a avut numai cuvinte de lauda, iar ziarul "The New York Times" scria ca este cel mai bun film al lui Joseph Losey.

Atat "Boom" cat si "Ceremonia secreta" si-au recastigat prestigiul odata cu trecerea anilor. Cineastul John Waters spune ca "Boom" este unul dintre cele mai bune filme. Dan Callahan spune ca "Ceremonia secreta" nu poate fi catalogat, pentru ca este un film unic, irepetabil, la fel de percutant ca "Unora le place jazz-ul" de Billy Wilder si "Supa de rata" de Leo McCarey. Alti critici au considerat ca "Ceremonia secreta" este un film mai bun decat "Accidentul". Opulenta si decadenta lucreaza in favoarea filmului, cu o Mia Farrow in rol de orfana bogata si nebuna si cu o Elizabeth Taylor care pretinde ca este (si chiar devine) mama acesteia. Robert Mitchum este perfect in rol de tata vitreg. Toate aceste personaje se afla intr-o relatie violenta si complicata, la fel ca in "Accidentul" lui Losey sau in "Reflectii intr-un ochi de aur" al lui Huston. Replicile sunt spuse cu incetinitorul, cu pauze lungi, ca un fel de rugaciune continua.

O lista a filmelor stranii din anii '60 ar fi incompleta fara "Ceremonia secreta", aceasta psihodrama nebuna. Pe langa atributele filmului, veti mai avea parte de un soc: o Liz Taylor grasa, cu dintii stricati de bautura, in drum spre biserica Sf. Maria Magdalena ca sa se roage, dupa ce tocmai i-a facut o felatie unui client si apoi plecand spre cimitir pentru a duce niste flori la mormantul fiicei sale...Dorinta Elizabethei Taylor de a juca roluri delicate, complicate, departe de imaginea sa de cea mai frumoasa femeie din lume, a dus la scaderea cotei sale comerciale. Pe de alta parte, la sfarsitul anilor '60, Taylor si Burton aveau parte de o presa proasta si orice ar fi facut ar fi fost criticat si respins. In plus, publicul era deja saturat de filmele lor si prefera sa citeasca despre ei, decat sa mai vada filmele lor. In mod special, publicul din America obosise sa o vada pe Taylor in roluri in care era fie prea batrana pentru a le juca ("Imblanzirea scorpiei" sau "Singurul joc din oras"), fie era prea tanara pentru rolurile respective ("Boom" si "Ceremonia secreta"), in vreme ce publicul european abia acum descoperea ca Elizabeth Taylor este intr-adevar o mare actrita!.

TITLUL FILMULUI
"CEREMONIA SECRETA"/"SECRET CEREMONY" (S.U.A./Universal/1968)

PROMO
"Nimeni nu are voie in sala in ultimele 12 minute!" (Universal Studios).

DESCRIERE
In timp ce calatorea cu un autobuz in Londra, Leonora (Elizabeth Taylor), o prostituata intre doua varste, descopera ca este urmarita de o tanara fata trista, Cenci (Mia Farrow), o adolescenta care seamana izbitor cu fata moarta a Leonorei. Cenci o urmareste pe Leonora pana la mormantul fetei acesteia si apoi o invita acasa la ea. Acolo, Leonora realizeaza stupefiata ca seamana perfect cu mama moarta a lui Cenci. Miscata de nevoia de dragoste a lui Cenci si intrigata de luxul casei acesteia, Leonora accepta sa ramana si sa locuiasca impreuna cu Cenci si sa fie noua ei mama. Astfel, ea le spune celor doua matusi avare (dinspre tata) ale lui Cenci ca este sora mamei lui Cenci. Leonora incepe sa isi asume rolul de mama cu usurinta si incepe sa guste traiul de lux, incepand sa aiba sentimente reale de afectiune pentru Cenci. Intamplator, Leonora afla ca Cenci are de fapt 22 de ani, ca are un tata vitreg, Albert (Robert Mitchum), care a fost alungat din casa deoarece incercase sa o seduca pe Cenci si ca mama decedata a lui Cenci fusese declarata nebuna. Intr-o zi, intorcandu-se acasa, Leonora o gaseste pe Cenci ascunsa sub o masa, infricosata de vizita lui Albert, intors din puscarie. Cenci o convinge pe Leonora ca a fost violata de tatal ei vitreg. Cele doua femei decid sa plece intr-o mini vacanta la mare. Albert le urmareste si ii dezvaluie Leonorei ca Cenci este de fapt o psihopata care incearca de ani de zile sa aiba relatii sexuale cu el. Leonora realizeaza ca Albert are dreptate, mai ales dupa ce a asistat la jocul copilaresc al lui Cenci de a se da drept gravida, bagandu-si o papusa pe sub rochie...Leonora va incerca cu disperare sa o faca pe Cenci sa traiasca in lumea reala si sa devina o adulta rationala. Dar Cenci pleaca si il cauta pe Albert pe plaja, cu care face in sfarsit dragoste si o alunga pe Leonora din viata ei. Mai tarziu, nu peste mult timp, Leonora o viziteaza acasa pe Cenci si ii cere iertare, rugand-o sa o reprimeasca si sa reia legatura lor de mama-fiica. Cenci refuza, o alunga din nou si apoi se sinucide. La inmormantarea lui Cenci, dupa ce asculta slujba in liniste, Leonora scoate un cutit si il omoara pe Albert.

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora), Mia Farrow (Cenci), Robert Mitchum (Albert), Peggy Ashcroft (Hannah), Pamela Brown (Hilda).
REGIA
Joseph Losey.
PRODUCATOR
John Heyman, Norman Priggen.
SCENARIUL
George Tabori, dupa nuvela cu acelasi nume de Marco Denevi.
IMAGINEA
Gerald Fisher.
PREMIERA
octombrie 1968.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
109 minute.

NOMINALIZAT la
- premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita (Mia Farrow);
- premiul Anthony Asquith pentru cea mai buna muzica (Richard Rodney Bennett).
PREMII
- premiul Academiei Franceze de Film, "Steaua de cristal" pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor si Mia Farrow).

TRIVIA
- salariul Elizabethei Taylor a fost de 1.000.000 de dolari (standardul Elizabethei Taylor);
- salariul lui Robert Mitchum a fost de 150.000 de dolari (standardul unui star hollywoodian in anii '60);
- Joseph Losey a fost numit de gurile rele, "regizorul de casa" al Elizabethei Taylor;
- pe parcursul filmarilor, Mia Farrow a divortat de Frank Sinatra.

Vezi TRAILER aici.

7 nov. 2010

Elizabeth Taylor in "Reflectii intr-un ochi de aur" (1967)






























REVIEW
"Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima". Asa incepe unul dintre cele mai neobisnuite filme ale anilor '60, avand trei nume forte pe generic: Elizabeth Taylor, Marlon Brando si regizorul John Huston. Pare ciudat ca filmul "Reflectii intr-un ochi de aur" a iesit pe piata fara niciun tam-tam, aproape pe neobservate. Avem un film cu cele mai mari vedete de cinema din lume, Elizabeth Taylor si Marlon Brando, iar regizorul este insusi mitologicul John Huston. N-ar fi trebuit sa vedem reclame uriase in toate marile orase? N-ar fi trebuit sa citim cronici interminabile? N-ar fi trebuit sa vedem cozi nesfarsite la salile de cinema? Era suficient ca Liz Taylor sa isi sufle nasul si asta era de ajuns sa starneasca titluri de-o schioapa in toate revistele si ziarele din lume. Dar nu si de data aceasta. De ce? Era acest film atat de prost, incat studiourile Warner Bros s-au decis sa-l lanseze in secret? Nu, pur si simplu studiourile nu aveau cum sa ii faca reclama pe scara larga in acele vremuri. Subiectul era prea intunecat si tragic, Liz Taylor era o nimfomana, iar Brando un homosexual!

In autobiografia sa ("O carte deschisa"/"An Open Book"), John Huston insista ca "Reflectii intr-un ochi de aur" este cel mai bun film pe care l-a realizat in intreaga sa cariera. Psihodrama tragica, filmul este o adaptare a romanului cu acelasi nume de Carson McCullers. Marlon Brando interpreteaza rolul maiorului Weldon Penderton, introvertit si cu inclinatii homosexuale, repartizat intr-un campus militar din sudul Statelor Unite. Elizabeth Taylor este Leonora, sotia sa frumoasa, nimfomana si adulterina. Ocupatia de baza a Leonorei este sa-l chinuiasca pe maior cu aventurile ei, provocandu-l sa intervina sau macar sa-i pese...Taylor face unul din cele mai bune roluri ale sale, iar Brando reuseste sa dea o interpretare complexa si subtila.

Elizabeth Taylor nu dorea inca sa faca filme fara Richard Burton, dar cu acest film ea vroia sa il readuca in prim plan pe prietenul ei de-o viata, Montgomery Clift. Era principala ratiune pentru care Liz Taylor acceptase sa joace in acest film. Monty Clift insemnase atat de mult pentru Elizabeth Taylor, incat simtea ca e de datoria ei sa-l readuca pe linia de plutire, desi Clift nu il placea deloc pe Richard Burton, un sentiment reciproc de altfel. Clift obisnuia sa spuna: "Richard Burton nu interpreteaza, el doar recita". Cu acest rol, Elizabeth Taylor spera ca Monty Clift sa redevina marele star de odinioara. In ciuda faptului ca studiourile au refuzat sa il asigure, Taylor si-a pus gaj imensul salariu de 1 milion de dolari. Dar, in faza de pre-productie, vesti rele au sosit din America: Monty Clift a fost gasit mort in locuinta sa din New York. Era deja prea tarziu ca Elizabeth Taylor sa iasa din proiect si, impreuna cu regizorul John Huston, au inceput sa caute un inlocuitor. Lee Marvin, Patrick O'Neal, chiar Richard Burton au fost luati in considerare. Dar Marlon Brando parea cea mai buna alegere, atat pentru Liz Taylor cat si pentru John Huston. Cine il putea convinge pe marele Brando sa accepte rolul unui homosexual?

Potrivit lui John Huston, Marlon Brando s-a dus sa il viziteze pe regizor in Irlanda pentru a discuta despre rol. Brando citise romanul, dar se indoia ca ar putea sa dea o interpretare veridica. Cand scenariul a fost definitivat, Marlon Brando l-a citit si dupa o lunga plimbare prin ploaie s-a decis: "Vreau sa fac acest rol", i-a spus regizorului. In timpul conversatiei regizorul l-a intrebat pe Brando daca stie sa calareasca si acesta l-a asigurat ca este un adevarat maestru, pentru ca fusese crescut la o ferma de cai. Mai tarziu, in timpul filmarilor, regizorul a observat cu surprindere ca Brando afisa o frica imensa fata de cai, lucru care a facut-o si pe Elizabeth Taylor (cunoscuta ca un bun calaret) sa ii fie teama...Era clar ca Brando se cufundase atat de adanc in rol, incat se identificase total cu personajul sau, maiorul, caruia ii era frica de cai.

Intrebat de presa despre motivele care l-au determinat sa accepte un asemenea rol, Brando a raspuns fara sa clipeasca: "Cum ce m-a convins? Salariul de 750.000 de dolari, bineinteles!". Rolul sau din "Reflectii intr-un ochi de aur" este probabil printre cele mai bune din cariera sa. Confuzia sexuala si masochismul maiorului ii dau prilejul lui Brando sa fie magistral in redarea tensiunii personajului sau. Aparenta de macho, uniforma militara si forma fizica excelenta sunt doar un paravan al adevaratei naturi a acestuia: desi casatorit cu o femeie splendida, barbatul se da cu crema pe fata si viseaza la o relatie homosexuala. Brando creeaza o scena puternica atunci cand calareste calul Leonorei si este azvarlit la pamant: isteria il cuprinde si incepe sa bata in mod salbatic animalul nevinovat, starea sa facandu-l sa planga si sa rada in acelasi timp. Mai tarziu, este randul lui Taylor sa redea o stare la fel de puternica, in oglinda parca, atunci cand il biciueste pe Brando in fata intregului corp ofiteresc, desavarsind cercul umilintei pentru maior.

Filmul emana o frumusete stranie si spectatorul traieste parca un vis despre care nu se poate decide daca este un cosmar sau o reverie. Coppola a fost atat de impresionat, incat a folosit in filmul "Apocalypse Now" secvente cu Brando! O Elizabeth Taylor superba, ireal de frumoasa, radiaza o sexualitate lenesa. Regizorul este in plina forma, filmand din cele mai neasteptate unghiuri, furand parca imagini din viata personajelor, dezvaluind cu incetinitorul ce se afla dincolo de suprafata. De la inceput John Huston si-a dorit-o pe Elizabeth Taylor in rolul Leonorei, o femeie de o sexualitate irepresibila si a carei singura pasiune o reprezinta caii si hipismul. Taylor, care devenise favorita criticilor de cinema din lumea intreaga, dorea si ea sa continue sa joace roluri indraznete, provocatoare, in filme cu mare incarcatura intelectuala. Iar alaturarea lui Marlon Brando la acest proiect o facea sa treaca mai usor peste pierdera lui Montgomery Clift.

Marlon Brando si Elizabeth Taylor au devenit foarte buni prieteni in timpul filmarilor, prilejuind presei interminabile speculatii. Brando a fost chiar de acord sa plece in America si sa accepte Premiul Criticii New-Yorkeze pentru Elizabeth Taylor. Cand Marlon Brando a aparut la ceremonie in ianuarie 1967, acesta a facut senzatie: pur si simplu s-a luat de juriu ca le-a trebuit cam multa vreme sa realizeze ca Elizabeth Taylor este o mare actrita! Apoi s-a deplasat in Dahomey, unde Elizabeth Taylor filma in "Comediantii" pentru a-i inmana personal premiul. Brando a devenit un prieten apropiat al Burtonilor, vizitandu-i deseori pe celebrul lor yacht, "Kalizma", in croaziere pe Mediterana. In jurnalele sale, Burton scrie ca Brando era foarte inteligent, dar ca suferea de pe urma faptului ca era atat de faimos, atat de devreme, ca si Elizabeth Taylor. Peste multi ani de zile, atat Elizabeth Taylor cat si Marlon Brando vor deveni prieteni apropiati ai lui Michael Jackson, probabil din chiar aceleasi motive ale propriilor lor suferinte. Burton il considera pe Marlon Brando cel mai mare actor de film, desi - tot Burton remarca - Brando ar fi fost mai bun in filme mute, decat in cele sonore, datorita celebrei deficiente de limbaj: faimosul mormait al lui Brando.

Cateva scene din film au fost realizate la New York si in Long Island, intr-o cazarma abandonata, dar cea mai mare parte a filmului s-a turnat la Roma. Lui John Huston, acest film i-a prilejuit reluarea catorva obsesii ale sale: caii, vanatoarea, viata militara, boxul si tenebrele sexului. Pentru a transpune vizual incarcatura psihologica a cartii, John Huston a recurs la un experiment destul de costisitor, alegand sa prelucreze pelicula astfel incat filmul sa fie la propriu aidoma titlului: o imagine sepia spre auriu, efectul fiind extraordinar. Din pacate, studiourile Warner Brothers s-au opus si, inainte de a lansa filmul, au dispus revenirea la Technicolor. Rezultatul a fost ca filmul are o imagine superba, pictoriala, dar fara a mai transmite impactul emotional pe care Huston il dorise.

O mare dezamagire pentru Huston a fost reactia multor critici de film: "John Huston varsa pe drum poezia, pastrand doar proza grotesca"; "Acest film este o combinatie de dorinta, impotenta, vulgaritate, nuditate, nevroza, brutalitate, voierism, ura si nebunie, totul culminand cu o crima!" Nu e de mirare ca filmul nu a putut fi distribuit in multe sali de cinema..."Reflectii intr-un ochi de aur" este una dintre cele mai controversate filme ale sfarsitului anilor '60. Criticii de film nu se puteau decide daca au de-a face cu cel mai prost sau cu cel mai bun film al lui John Huston!

Pentru cei interesati de "sudul gotic american", filmul este un adevarat regal, fiind o poveste despre voierism, dorinte ascunse, secrete intunecate si sexualitate reprimata. Spectatorii vor fi atrasi de provocarile sexuale. Resentimentele sunt traduse prin negare sexuala, prin exhibitionism, biciuire sau auto-mutilare. Nicio bucurie nu transpare in acest film cu personaje nefericite. Rasfatata Leonora (Liz Taylor) este incantata sa faca parada de superioritatea ei in a se pricepe la cai, tocmai pentru a-i demonstra lui Weldon (Marlon Brando) ca este impotent, obligandu-l pe acesta la un moment dat sa o priveasca cum urca goala pe scara spre dormitor. Weldon Penderton petrece jumatate din film visand la soldatul Williams. Amantul Leonorei, Morris (
Brian Keith), si-a neglijat nevasta pana a adus-o in pragul nebuniei. Aceasta isi alina suferinta in compania unui valet filipinez care este clar ca nu traieste in lumea reala! Un alt ofiter, capitanul Weincheck, nu este niciodata promovat pentru ca este "prea intelectual", afisand pasiuni "neconforme" cu statutul sau, cum ar fi muzica si arta...cu alte cuvinte, in ochii superiorilor acesta este un gay! La randul sau, soldatul Williams este si el un fel de psihopat: ziua adora sa stea nud in soare, iar noaptea sa se strecoare in dormitorul Leonorei pentru a o privi si a-i mirosi lenjeria.

TITLUL FILMULUI
"REFLECTII INTR-UN OCHI DE AUR"/"REFLECTIONS IN A GOLDEN EYE" (S.U.A./Warner/Seven Arts/1967)

PROMO
"Orice femeie ar fi facut la fel in locul ei! Numai ca nu ar fi facut-o la fel de bine si atat de des..." (Warner Bros)

DESCRIERE
La sfarsitul anilor 40', maiorul Weldon Penderton (Marlon Brando) si sotia lui, Leonora (Elizabeth Taylor), traiesc intr-un campus militar din Georgia, in sudul Statelor Unite. Weldon este un homosexual latent, care incearca sa-si ascunda impotenta sexuala printr-o atitudine batoasa si dura fata de ceilalti barbati. Leonora il dispretuieste cu toata forta si nu face niciun efort in a-si ascunde aventura erotica pe care o are cu locotenent-colonelul Morris Langdon, prietenul lui Weldon. Sotia lui Langdon, Alison, este o psihopata, ca urmare a nasterii unui copil cu dizabilitati si mort la scurta vreme de la nastere. Tragedia a impins-o la un gest irational: si-a taiat sfarcurile cu o foarfeca de gradina. Acum ea isi gaseste alinarea cu ajutorul lui Anacleto, un valet filipinez efeminat. In acelasi campus traieste un soldat tanar, Williams, care este repartizat la grajduri si are grija de calul favorit al Leonorei, Fireball. In secret, Williams se strecoara in fiecare noapte in dormitorul Leonorei (fara ca aceasta sa isi dea seama), doar pentru a o privi cum doarme, fiind indragostit de superba sotie a maiorului. Dupa ce il surprinde pe Williams calarind gol pusca prin padure, maiorul se indragosteste de acesta si incepe sa il urmareaca. Intr-o noapte, Alison il vede pe Williams intrand in casa maiorului si il urmareste pana in camera Leonorei, crezand ca acesta ar fi sotul ei infidel. Allison priveste debusolata si in tacere acest ritual voieristic si sufera o noua cadere nervoasa, hotarandu-se sa divorteze si sa plece in lume cu Anacleto. Langdon o interneaza intr-un ospiciu, unde ea moare la scurta vreme. Ulterior, intr-o noapte ploioasa, Williams se strecoara din nou in casa maiorului pentru a merge in dormitorul Leonorei. Maiorul il vede si crede ca - in sfarsit - Williams ii raspunde avansurilor si vine sa faca dragoste cu el. Cand Williams intra in dormitorul Leonorei, maiorul se simte ranit si gelos si il ucide cu un revolver. "Exista un campus militar in Sud, unde cu cativa ani in urma s-a comis o crima".

DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Leonora Penderton), Marlon Brando (maiorul Weldon Penderton), Brian Keith (locotenent-colonelul Morris Langdon), Julie Harris (Alison Langdon), Robert Forster (soldatul Williams), Zorro David (Anacleto), Gordon Mitchell (sergentul), Irvin Dugan (capitanul Murray Weincheck).
REGIA
John Huston.
SCENARIUL
Gladys Hill si Chapman Mortimer, dupa romanul scriitoarei Carson McCullers.
PRODUCATOR
Raymond Stark.
IMAGINEA
Aldo Tonti.
GENUL
psihodrama
FILM COLOR
Technicolor
DURATA
109 minute.
FILMAT
intre octombrie 1966 - decembrie 1966.
PREMIERA
octombrie 1967.

TRIVIA
- rolul maiorului Penderton cerea un actor bine pregatit fizic si societatile de asigurari au cerut dovada ca Montgomery Clift este apt sa interpreteze. Dar, toata lumea stia ca Monty Clift devenise un alcoolic si ca era o palida umbra a ceea ce fusese in urma cu zece ani. Taylor a garantat cu salariul ei, dar Clift a murit de atac de cord si a fost inlocuit cu Marlon Brando;
- initial filmul a fost lansat intr-o versiune "aurie", in care toate cadrele filmului au fost prelucrate in culoarea aurului, avand in dreapta jos cate un obiect (cum ar fi un trandafir, de exemplu) in culori naturale. Aceasta era o trimitere la pictura valetului filipinez care infatisa un paun de aur, in ochii caruia lumea era o simpla reflectie. Dar aceasta versiune a intrigat publicul si filmul a fost readus la Technicolor;
- Richard Burton s-a imprietenit cu Marlon Brando in timpul filmarilor la "Reflections in a Golden Eye";
- John Huston a dorit ca insasi scriitoarea Carson McCullers sa scrie scenariul, dar aceasta era prea bolnava la acea vreme;
- Martin Scorsese relateaza ca scena in care Brando sta in fata oglinzii si vorbeste cu el insusi, i-a inspirat celebra replica "Are you talkin' to me?"/"Cu mine vorbesti?" din "Soferul de taxi" cu Robert DeNiro din 1976.
- filmul de debut al lui Robert Forster (in rolul soldatului Williams).

Vezi TRAILER aici.

16 oct. 2010

Elizabeth Taylor in "Raintree County" (1957)
















REVIEW:
Cu "Raintree County", Elizabeth Taylor incepe seria nominalizarilor la Oscar, an de an. De aici inainte toate filmele in care va juca sunt mari productii, cu buget imens si salarii pe masura. Daca pe plan profesional Elizabeth Taylor pare sa cunoasca doar succese din ce in ce mai mari, in viata particulara are un nou esec: casatoria cu Michael Wilding se destrama.

Superproductie de mare buget care, la vremea lansarii, a fost cel mai scump film produs pana la acea data. "Raintree County" este unul dintre ultimele filme ale casei M.G.M. de proportii epice.

TITLUL FILMULUI
"ARBORELE VIETII"/"IN CAUTAREA FERICIRII"/"RAINTREE COUNTY" (S.U.A./M.G.M./1957)

PROMO
"O poveste de iubire in timpul Razboiului Civil" (M.G.M.).

DESCRIERE
Conceput ca un "Pe aripile vantului" pentru generatia cinemascopului, "Raintree County" a fost un mare succes de casa al M.G.M. Elizabeth Taylor este frumoasa sudista care se indragosteste de pacifistul Montgomery Clift din Indiana. Faptul ca Monty Clift este logodit cu Eva Marie Saint, nu o impiedica pe Liz Taylor sa obtina ceea ce vrea. Astfel, Liz Taylor nu se da in laturi de la cele mai murdare manevre pentru a castiga afectiunea lui Clift. Cand izbucneste Razboiul Civil American, Clift, un abolitionist convins, se alatura lui Abraham Lincoln, spre oroarea sudistei Taylor. In timp ce Clift este la razboi, Taylor cade intr-o depresie care o impinge spre nebunie. La sfarsitul razboiului, Clift incearca sa se acomodeze cu nebunia lui Taylor de dragul copilului lor. Dar stresul este prea mare pentru amandoi, ducand in mod paradoxal atat la tragedie, cat si la happy-end !

DISTRIBUTIA
Montgomery Clift (John Wickliff Shawnessy), Elizabeth Taylor (Susanna Drake), Eva Marie Saint (Nell Gaither), Nigel Patrick (Prof. Jerusalem Webster Stiles), Lee Marvin (Orville 'Flash' Perkins), Rod Taylor (Garwood B. Jones), Agnes Moorehead (Ellen Shawnessy).
REGIA
Edward Dmytryk.
SCENARIUL
Millard Kaufman, dupa romanul lui Ross Lockridge Jr.
PRODUCATOR
David Lewis, Millard Kaufman, Thomas D. Tannenbaum.
FILMAT
intre aprilie - august 1956.
PREMIERA
octombrie 1957.
FILM COLOR
Technicolor.
DURATA
187 minute.
GENUL
drama, razboi, psihodrama.

NOMINALIZAT la
- Oscar pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor), Oscar pentru cea mai buna scenografie (William A. Horning, Urie McCleary, Edwin B. Willis, Hugh Hunt), Oscar pentru cele mai bune costume (Walter Plunkett), Oscar pentru cea mai buna coloana sonora (Johnny Green), Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar (Nigel Patrick), Golden Laurel pentru cea mai buna actrita in rol secundar (Agnes Moorehead), Golden Laurel pentru cel mai bun actor in rol secundar (Lee Marvin), Golden Laurel pentru cea mai buna muzica de film (Johnny Green).
PREMII
- Golden Laurel pentru cea mai buna actrita (Elizabeth Taylor).

TRIVIA
- in timpul filmarilor, Montgomery Clift a avut un groaznic accident de masina, intorcandu-se de la o petrecere de la casa Elizabethei Taylor. Prietenul lui Monty, Kevin McCarthy, a fost martorul accidentului si a alergat inapoi acasa la Elizabeth Taylor si sotul ei de atunci, Michael Wilding. Acestia, impreuna cu Rock Hudson, au alergat imediat la locul accidentului. Elizabeth Taylor a intrat in masina pe usa din spate, s-a catarat pana la bancheta din fata si l-a salvat de la moarte pe Monty Clift, scotandu-i dintii rupti cu care risca sa se sufoce si tinandu-i limba in afara. Rock Hudson a reusit sa il scoata din masina si impreuna cu Elizabeth Taylor l-au protejat de paparazzii, veniti imediat la locul accidentului. Dupa 9 saptamani de recuperare, Clift s-a intors pe platourile de filmare. Infatisarea sa frumoasa era acum de domeniul trecutului. Partea stanga a chipului sau era aproape imobila, in urma chirurgiei estetice, necesare dupa accident.
- Montgomery Clift va deveni dependent de medicamente si alcool, suportand greu durerile operatiilor la care fusese supus. La un moment dat s-a pus problema inlocuirii lui, dar Elizabeth Taylor s-a opus;
- pe perioada filmarilor Elizabeth Taylor face cunostinta cu marele producator american Mike Todd, cu care se va si casatori in 1957.

Vezi TRAILER aici.

Vezi MAKING OF RAINTREE COUNTY aici.