REVIEW:
"Divortul" este un film facut special pentru Taylor si Burton: o poveste de dragoste volatila, care incepe cu o mare pasiune si se termina cu abuzuri reciproce; desi amintirile timpurilor frumoase ii bantuie, cei doi trebuie sa infrunte adevarul si sa faca singurul lucru de bun simt: sa divorteze. Subiectul este asemanator cu acela al filmului "Asa cum am fost" cu Robert Redford si Barbara Streisand, produs in acelasi an. Flashback-urile numeroase din prima parte sunt relevante pentru introducerea in povestea si atmosfera casniciei personajelor. Pare de necrezut faptul ca orice ar imbraca sau oricum ar fi coafata, Liz Taylor este superba. La 41 de ani, Liz Taylor pare sa imbatraneasca...de-andoaselea, pentru ca este mai frumoasa ca oricand, chiar si in scenele in care este mai plina decat de obicei. Fiecare nou cadru dezvaluie o alta Liz Taylor, spre deosebire de Richard Burton care pare plictisit, monoton si neschimbat pe intreg parcursul filmului. La varsta de 48 de ani, Burton pare sa fie la ani lumina departare de filmul "Cleopatra"...
Jane (Taylor) si Martin Reynolds (Burton) au trait "la dolce vita" la Roma, dar dupa 18 ani de casnicie au ajuns in pragul divortului. Roma arata (cum altfel?) superb in cadrele filmului: Gradinile Borghese, Via Condotti, Piata Navona...Pe langa Roma, avem ca bonus si aura cuplului regal al cinematografiei: Taylor-Burton. De notat ca Elizabeth Taylor poarta diamante si bijuterii adevarate, din propria sa colectie: celebrul diamant Krupp sau faimoasa perla La Peregrina! Niciun om de afaceri din lume, oricat de mult succes ar fi avut, nu ar fi putut sa ii cumpere sotiei sale asemenea bijuterii! Dar, se pare ca scenaristii au uitat sa ii spuna acest lucru Elizabethei Taylor...Pe de alta parte, stralucirea Elizabethei Taylor pare sa nu deranjeze, pentru ca toata lumea se asteapta sa vada mai degraba un documentar despre Taylor si Burton, decat un film artistic despre doi anonimi care divorteaza! Si poate ca, in anumite privinte, filmul "Divortul" chiar asta a fost: o incursiune in viata privata a celor doi. Burton pare mai degraba absent, obligat parca sa joace in acest film. In schimb, Taylor este peste tot, fiind un vulcan de la inceput pana la sfarsit. Intreaga audienta isi doreste ca ea sa apara cat mai repede pe ecran, pentru a ne trece plictiseala de a-l vedea pe Burton mai plictisit inca decat publicul care se uita la el!
Elizabeth Taylor si Richard Burton: o dragoste prea mare ca sa dureze! Iubirea lor a fost de proportii epice, de la inceputul scandalos pana la durerosul sfarsit. Presa mondiala a mancat o paine buna, zeci de ani, de pe urma lor. In anii '60 industria americana de film era dependenta de filmele lor. In anii '70, scaderea cotei lor la box-office le-a acutizat propriile neintelegeri. Taylor si Burton au continuat sa faca filme, dar separat, avand grija sa fie prezenti pe platourile de filmare ale celuilalt. Richard Burton, din nefericire, era epuizat de munca si alcool si se saturase sa fie un simplu membru al staf-ului Elizabethei Taylor, la pachet cu copiii, cateii, secretarii si valetii, si nu mai suporta sa fie numit "Mr. Elizabeth Taylor". La randul ei, Liz Taylor se saturase de betiile si infidelitatile lui Burton. Erau amandoi intr-un carusel din care nu puteau iesi, pentru ca desi certurile lor erau din ce in ce mai frecvente, nu puteau trai unul fara celalalt. La vremea cand au acceptat sa joace in "Divortul", propriul lor mariaj era deja in pericol.
Cand regina Hollywoodului s-a intalnit cu galezul shakespearian la mega-productia "Cleopatra", povestea lor de dragoste ilicita a fost semnul inceputului revolutiei sexuale din anii '60, avand reverberatii atat pe holurile Congresului S.U.A., cat si pe coridoarele Vaticanului. Publicul de cinema era socat si avid de infamul cuplu. Pentru aproape un deceniu, se parea ca lumea intreaga nu se putea satura de "Liz si Dick", dupa cum nici cei doi nu dadeau lumii vreun prilej de pauza: filme dupa filme, premii, bani, yachturi, diamante...Era ca si cum erau binecuvantati cu darul de a face si a aduce bani, pentru ca toti producatorii de cinema din lume doreau sa faca filme cu ei. Dar, deodata, aproape in mod abrupt, filmele lor au incetat sa mai aduca ploaia de bani de dinainte. Lor insile toate filmele le-au adus profit, dar producatorii nu mai aveau veniturile uriase din anii '60. Alegerile pe care le-au facut au fost lipsite de inspiratie si inceputul anilor '70 le-a redus drastic suprematia la box-office. In presa audio-vizuala erau inca numarul 1, dar publicul mainstream parea sa evite filmele lor. Si, chiar si atunci cand faceau un film de arta, o bijuterie cinematografica, precum “Under Milk Wood” in 1973 (impreuna cu prietenul lui Burton, Peter O'Toole), criticii de film si publicul deopotriva preferau sa ii ignore.
Este de la sine inteles ca aceasta situatie a creat neintelegeri in relatia si asa destul de volatila dintre ei. Ca o incercare de a-si recapata audienta, cei doi au fost de acord sa apara intr-un film de televiziune. Era, orice s-ar spune, un pas inapoi, tinand cont de performantele lor din deceniul trecut. Taylor si Burton aveau sa ii interpreteze pe Jane si Martin Reynolds, un cuplu instarit care locuieste la Roma impreuna cu cei trei copii ai lor. De ce la Roma? Pentru ca Taylor si Burton preferau sa traiasca si sa lucreze in afara Statelor Unite si a Regatului Unit pentru a-si putea feri salariile imense de fiscul anglo-saxon. Alte tari in care preferau sa lucreze si sa traiasca erau Germania, Elvetia si Mexic, care le ofereau de asemenea un confort fiscal. Si, nu in ultimul rand, hazardul a facut ca Taylor si Burton sa termine ceea ce incepusera in 1962 in acelasi loc: la Roma...
Regizorul filmului "Divortul", Waris Hussein, avea deplina compasiune pentru amandoi. Intelegea perfect de bine ca nivelul celebritatii Elizabethei Taylor o facea sa fie extrem de izolata si era constient ca este o femeie foarte bolnava si, in acelasi timp, foarte curajoasa. Nicio firma de asigurari nu o mai asigura pe Liz Taylor de ani de zile, deoarece erau binecunoscute bolile ei cronice. Cu toate acestea, Taylor garanta cu propriile ei salarii si continua sa joace in filme, asumandu-si riscuri consistente. Viata Elizabethei Taylor era impartita intre numerosii copii, nepoti, filme, acte de caritate, avandu-l in centru pe Richard Burton. In ciuda betiilor lui Burton si a luptelor fizice si verbale dintre ei, tensiunea sexuala dintre cei doi parea sa aiba aceleasi proportii ca pe vremea "Cleopatrei". Intr-un efort de a contribui la dezvoltarea televiziunii in Tara Galilor, Taylor si Burton au jucat impreuna intr-un film pentru Harlech Television, o companie la care Taylor-Burton detineau actiuni. Acest film se numea "Divortul" si avea doua parti, fiind vorba despre practic doua filme: "Divortul lui" si "Divortul ei", o reflectare a motivelor de divort din perspectiva sotului si a sotiei. Regizorul Waris Hussein avea nu numai sa filmeze divortul de pe ecran, ci sa si fie martor la destramarea casniciei din viata reala a lui Taylor si Burton.
In fapt, cuvantul "divort" nici nu este pronuntat pana in ultimele 4 minute ale filmului! Tot filmul este construit din flashback-uri, care ne dezvaluie viata de cuplu a celor doi, petrecerile de Craciun, copiii, casatoria...La un moment dat retraim o vizita pe care Jane o face in Africa, la compania unde Martin lucreaza. Vedem un sot plictisit, o sotie care se simte penibil si niciun fel de pasiune. Este clar ca filmul castiga in tensiune atunci cand ii vedem pe Taylor si pe Burton aruncandu-si vorbe grele, certandu-se sau impacandu-se. Dragostea lor este volatila, dificila, tranzitorie, desi pasionala. Relatia lor ii face in aceeasi masura fericiti si disperati. Rafalele verbale si fizice din film dau masura unei iubiri care nu se va putea incadra intre limitele unei casnicii.
Filmul a fost difuzat la televiziunile americane in februarie 1973 si succesiv, pe tot parcursul anului, la toate televiziunile europene, cu exceptia Frantei, unde a fost prezentat pe marile ecrane. In mai 1973, Taylor si Burton deja filmau separat, tot in Italia: Burton in "Masacru in Roma" pentru Carlo Ponti si Taylor in "Miercurea Cenusii" pentru Dominick Dunne. Contractele lor stipulau ca trebuie sa filmeze in aceleasi locatii, chiar daca nu jucau impreuna. Dar mariajul lor era deja pe terminate. In iunie 1973, Elizabeth Taylor avea sa plece in America, dand publicitatii anuntul de separare de Richard Burton. Stirea a facut inconjurul lumii, lasand in umbra scandalul Watergate de la Casa Alba. In august s-au reintalnit la Roma, unde filmau tot separat: Burton in "Calatoria" pentru Carlo Ponti si Taylor in "Identikit" pentru Franco Rossellini. In 1974 au divortat...
TITLUL FILMULUI
"DIVORTUL"/"DIVORCE HIS - DIVORCE HERS" (Marea Britanie/Harlech Television/1973)
DESCRIERE
Povestea filmului se desfasoara la Roma, printre ruinele antice, la Coloseum, in parcuri si pe langa fantani feerice, ca decor al vietii frumoase duse candva de Martin Reynolds (Burton) si Jane Reynolds (Taylor). Martin, separat deja de sotia sa, se reintoarce la Roma dupa doi ani. Munca l-a fortat pe Martin, in toti cei 18 ani de casnicie, sa calatoreasca pe tot globul si sa stea departe de casa, pentru lungi perioade de timp. In ultimii doi ani a stat in Africa, instrainat si separat de sotie si de copii. Din punctul de vedere al lui Martin este vorba despre lupta unui barbat de a avea o slujba banoasa, care sa ii permita sa tina o casa si o familie. Din punctul de vedere al lui Jane este vorba despre o femeie abandonata, fortata sa creasca singura trei copii. Cea mai mare parte a afacerilor lui Martin este legata de compania multinationala cu baza in Africa. Martin si-a propus sa renunte la aceasta slujba istovitoare la un moment dat, dar se pare ca nu va putea renunta niciodata, pentru ca munca a ajuns sa ii fie mai apropiata decat propria sa familie. Odata ajuns la Roma, Martin se ocupa tot de afacerile sale si incearca, printre picaturi, sa petreaca cat mai multe clipe cu copiii lui. Mai intai este fata cea mica, Judy (Eva Griffiths), care nu constientizeaza ca tatal ei i-a parasit. Cealalta fata mai mare nici nu vrea sa auda de tatal ei, iar baiatul de 17 ani, Tommy (Mark Colleano), este de-a dreptul ostil. Poate ca Tommy are motive sa se comporte astfel, pentru ca aflam ca Martin a inselat-o pe Jane cu Diana Proctor (Carrie Nye). La un moment dat asistam la o petrecere data de Diana, unde Jane este insotita de Turi Livicci (Gabriele Ferzetti), cel care se pare ca i-a luat locul lui Martin; la aceasta petrecere vine si Martin si cei doi soti se reintalnesc. Problema cu Jane si Martin este ca ei nu au avut curajul sa divorteze, ci doar s-au separat. Cei doi inca spera ca se vor reuni. Astfel, Jane si Martin vor petrece o seara impreuna care se va termina inevitabil in reprosuri si certuri. Inainte ca Martin sa plece din nou in Africa, Jane isi gaseste curajul de a il suna si a-i spune sa se reintoarca acasa. In ciuda titlului sau, filmul se termina cu acest mesaj: ca cei doi se vor reuni. Dar, nimic nu pare senin sau datator de sperante, pentru ca e clar ca va urma o noua despartire...Cel putin, filmul are darul de a sugera ca nimic nu este alb-negru. Cei doi inca se iubesc, dar poate ca divortul este cea mai buna solutie pentru linistea lor.
DISTRIBUTIA
Elizabeth Taylor (Jane Reynolds), Richard Burton (Martin Reynolds), Carrie Nye (Diana Proctor), Barry Foster (Donald Trenton), Gabriele Ferzetti (Turi Livicci), Daniela Surina (Franca), Rudolph Walker (Kaduna).
REGIA
Waris Hussein.
SCENARIUL
John Hopkins.
PRODUCATOR
John Heyman.
MUZICA
Stanley Myers.
IMAGINEA
Gábor Pogány, Ernst Wild.
COSTUME
Edith Head.
MONTAJ
John Bloom.
DURATA
180 min.
FILM COLOR
Technicolor.
TRIVIA
- ruptura dintre Taylor si Burton a inceput la Budapesta, in 1972; Burton filma "Barba albastra" si, intr-o zi, a disparut pur si simplu de pe platoul de filmare impreuna cu Nathalie Delon. Liz Taylor, aflata la Roma, s-a lasat cu greu induplecata sa ii ierte infidelitatea. Mariajul lor s-a deteriorat definitiv in 1973, cand Taylor filma "Miercurea cenusii" la Cortina d'Ampezzo si Burton a acuzat-o ca il inseala cu Helmuth Berger; evident, toata lumea stia ca frumosului Berger nu prea ii plac femeile...Taylor nu a mai suportat comportamentul lui Burton si l-a parasit;
- tanarul regizor Waris Hussein avea sa povesteasca cum, la un moment dat, Richard Burton a invitat o tanara actrita in cabina lui si, cand au intrat, au gasit-o ascunsa pe Liz Taylor, care a inceput sa o alerge pe tanara ingrozita pe platourile de filmare, facand un scandal monstru;
- Waris Hussein a descris ulterior certurile teribile dintre Taylor si Burton, in timp ce intreaga echipa de filmare astepta in tacere ore in sir ca ei sa revina la filmari;
- pe data de 4 iulie 1973, Elizabeth Taylor a dat o declaratie de presa, scrisa de mana, prin care anunta separarea de Richard Burton; stirea a impartit prima pagina a ziarelor alaturi de Nixon si Watergate;
- povestea cuplului Taylor-Burton avea sa continue cu noi impacari, certuri, casatorii, divorturi, piese de teatru si, de fapt, doar moartea lui Richard Burton in 1984 i-a despartit cu adevarat.
Vezi un CLIP DIN FILM aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu