Elizabeth Taylor în „Îmblânzirea scorpiei” (1967)

Scorpia Elizabeth Taylor și îmblânzitorul Richard Burton

Tensiunea sexuală dintre Taylor și Burton poate fi tăiată cu cuțitul în acest film. „Liz și Dick” (cum le spunea deja presa internațională) își trăiesc viața pe ecran și în această voioasă, colorată și amuzantă comedie regizată de Zeffirelli. Muzica filmului, compusă de Nino Rota - mai cunoscut pentru muzica din filmele lui Fellini - este incomensurabil de amplă și de frumoasă, ca de altfel tot ce ține de acest film. Zeffirelli reușește să evite a face teatru filmat, transformând textul lui Shakespeare într-un film dinamic, mai mult vizual, decat vorbit. Regizorul a preferat să simplifice un dialog savuros în favoarea unui vizual fastuos prin bogăția culorilor. Si a dat amploare personajelor principale, Catarina și Petruchio. Monologul Catarinei din final este în mod intenționat filmat într-o notă serioasă și astfel, cea care râde la urmă pare sa fie Catarina, umilindu-l pe Petruchio când pleacă de la banchet fără el! Acest act de sfidare dă filmului un happy end, implicând faptul că scorpia nu a fost pe deplin îmblânzită și că s-ar putea ca Petruchio să fie de fapt cel... îmblânzit.

În 1929 „Îmblânzirea scorpiei” (sau „Femeia îndărătnică”, cum mai este cunoscută piesa lui William Shakespeare) a fost pentru prima dată ecranizată, avându-i în rolurile principale pe Mary Pickford și Douglas Fairbanks, cel mai faimos cuplu al acelei epoci. În 1966 Franco Zeffirelli a ales ca primul său film ca regizor să fie un remake al versiunii Pickford - Fairbanks, de această dată având în rolurile principale cel mai faimos cuplu al anilor '60: Elizabeth Taylor și Richard Burton. Inițial, Zeffirelli a avut în minte cuplul Marcello Mastroianni și Sophia Loren. Dar agentul său, Dennis van Thal, a respins ideea și a insistat că pentru a produce „Femeia îndărătnică” are nevoie de actori englezi universal cunoscuți pentru a se lansa pe plan internațional. Și amândoi au început să caute cine ar putea interpreta rolurile Catarinei și al lui Pettruchio. Ce actori i-ar fi putut aduce faima lui Franco Zeffirelli? Răspunsul era evident: Taylor și Burton! Dar Franco Zeffirelli avea mari îndoieli că acești cei mai scumpi plătiți actori ai planetei ar fi putut accepta să joace într-un film regizat de un (încă, pe atunci) necunoscut!

Totuși, van Thal avea un as în mânecă. Știa că Burton dorește să interpreteze din nou piese de Shakespeare și reușește să aranjeze o audiență pentru el și pentru regizor la Dublin, unde erau Burtonii la acea oră. Cand cei doi au ajuns la hotel, au asistat la o adevarată comedie bufă: Taylor, care își adusese o maimuță din Africa, alerga prin hotel să o prindă. Richard Burton ignora complet toată această comedie, preferând să discute cu Zeffirelli. La un moment dat, Liz Taylor apare lângă ei, furioasă: „Vrei să lași dracului vorbăria asta despre blestematul tău de Shakespeare și să mă ajuți să prind maimuța asta?” Burton i-a răspuns: „Vrei să încetezi dracului să alergi după monstrul ăla și să vii aici să discutăm cu omul ăsta? E un regizor shakespearean nemaipomenit și-ai putea să te consideri norocoasă dacă ar vrea să facă vreodată un film cu tine! Nu poți fii și tu drăguță cu omu' ăsta?”

După numeroase discuții cu Zeffirelli, Taylor și Burton au acceptat nu numai să joace în „Femeia îndărătnică”, dar să și îl producă! Astfel, ei au investit 3 milioane de dolari și au renunțat la salarii. În prima zi de filmare Elizabeth Taylor era de-a dreptul înspăimântată. Era pentru prima oară când juca Shakespeare și Burton i-a spus să interpreteze după cum o taie capul. Zeffirelli era încântat de performanța lui Taylor, deși cei doi erau cât se poate de diferiți, ea era un star de cinema, o veterană a Hollywoodului, iar el venea din lumea teatrului și a operei. Richard Burton era practic puntea de legătură dintre actriță și regizor. Elizabeth Taylor era foarte timidă și timorată la gândul că joacă Shakespeare. Din punctul de vedere al regizorului, faptul ca Taylor nu avea un background shakespearean a ajutat-o să interpreteze într-o manieră proaspătă și încântătoare. În mod paradoxal, Burton era mai afectat în interpretare, datorită c.v.-ului său impresionant ca actor shakespearean în teatru, pentru că filmul presupunea un altfel de limbaj și de mișcare.

Filmările au avut loc la noile studiouri ale lui Dino de Laurentiis din Roma, într-un decor cu un aer aproape suprarealist, conceput de Renzo Mongiardino, iar costumele actorilor au fost create de Danilo Donati. Irene Sharaff a creat costumele pentru Taylor și Burton. Dar, lui Burton nu i-au plăcut costumele Irenei Sharaff, ceea ce a dus, evident, la o ceartă cu Elizabeth Taylor și în final s-a ajuns la un compromis: Danilo Donati a făcut și costumele lui Burton, iar Irene Sharaff numai costumele lui Taylor. Ironia a făcut ca atât Sharaff cât și Donati să fie nominalizați la premiile Oscar pentru cele mai bune costume! 

Cele șapte minute de film cu secvența în care Burton o aleargă pe Taylor pe acoperiș, până când amândoi cad printr-o spărtură, au fost filmate în opt zile! Taylor, care pentru rolul din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" se îngrășase enorm, reușise acum să slăbească spectaculos datorită eforturilor fizice cerute de filmările la „Femeia îndărătnică". Deși problema coloanei spinării îi dădea dureri atroce, Taylor se dovedea o adevărată profesionistă.

Filmul a avut premiera mondială la Londra, la Teatrul Odeon în martie 1967, având-o pe Prințesa Margaret ca invitat de onoare. Burton avea să spună că a produs „Femeia indărătnică" pentru că dorea să se mai îmbrace și altfel decât elegant, iar Taylor pentru că dorea să mai vorbească și... englezește! Spre surprinderea tuturor, din nou Taylor l-a dominat pe Burton pe ecran, dovedind o înclinație nebănuită pentru Shakespeare. Filmul a fost un mare succes internațional, reușind să aducă de aproape 5 ori mai mulți bani decât fuseseră investiți. Reacția criticii internaționale a fost în general laudativă. Hollis Alpert de la "The Saturday Review" scria: „Nimeni nu se îndoia de abilitățile lui Burton; aveam cu toții temeri în ceea ce o privește pe Miss Taylor, care la origine este un produs al star systemului de la M.G.M., nicidecum o actriță shakespeareană. Rolurile ei din ultimii 10 ani au fost de la mediocre până la foarte bune. Acum este excepțională! Shakespeare era un nou Everest pentru Miss Taylor, o provocare pe care a înfruntat-o cu o furie sclipitoare".

Acesta a fost primul film adaptat după Shakespeare făcut de Zeffirelli. Este considerat și cel mai bun, deși se depărtează ușor de text, evitând excesele stilistice, câștigând în schimb prin imagine și culoare. Temele șovinismului masculin și a emancipării feminine care traversează comedia sunt tratate în stil modern. „Femeia îndărătnică" nu este un altar închinat superiorității masculine, ci mai degrabă o satiră provocatoare la adresa relației dintre sexe din secolul 16. Faptul că spectatorul modern încă rezonează, încă zâmbește sau râde cu poftă, demonstrează că nu s-au schimbat foarte multe în ultimele sute de ani în relația bărbat - femeie. Richard Burton și Liz Taylor se potrivesc atât de bine în rolurile lui Petruchio și al Catarinei, încât publicul avea impresia că privește de fapt la viața reală a cuplului, pentru că de-acum toată lumea știa totul despre relația lor furtunoasă. Lucru rar, Taylor și Burton par a se distra de minune pe ecran, în aceeași măsură ca și publicul care se uită la ei. Burton este fabulos și eclipsează toată distribuția... cu excepția scorpiei Elizabeth Taylor, care se dovedește, încă o dată, o revelație. Datorită scenografiei colorate și a imaginii atractive, precum și a distribuției ireproșabile, „Femeia îndărătnică" este indiscutabil unul dintre cele mai accesibile și încântătoare filme făcute după Shakespeare.

TITLUL FILMULUI

„ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI”/„SCORPIA ÎMBLÂNZITĂ”/„FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ”/"THE TAMING OF THE SHREW" (S.U.A./Columbia/1967)

PROMO

„În războiul dintre sexe, întotdeauna vine vremea supunerii necondiționate”

„Catarina: Dintre toate viețuitoarele, bărbatul e cea mai rea ființă”

(Columbia Pictures)

DESCRIERE

Filmul este adaptarea celebrei comedii omonime a lui William Shakespeare. Lucentio (Michael York), fiul unui negustor din Pisa, sosește în Padova pentru a studia și se îndrăgostește de frumoasa și mult-curtata Bianca (Natasha Pyne), fiica mai mică a negustorului Baptista (Michael Hordern), care anunță că nu va ceda mâna Biancai până ce nu găsește pretendent pentru fiica sa cea mare Catarina (Elizabeth Taylor), temută pentru limba ascuțită și comportamentul său capricios. Admiratorii Biancăi încep să caute soțul potrivit pentru sora cea mare iar unul dintre ei, Hortensio (Victor Spinetti), îl propune pe prietenul său Petruchio (Richard Burton): un gentilom cam bădăran și scăpătat, proaspăt sosit din Verona în căutare de o soție cu zestre mare. Petruchio, interesat mai mult de bani, face cunoștință cu Catarina și, ignorând temperamentul vulcanic al acesteia, se declară îndrăgostit de farmecul și frumusețea ei și o cere de soție. De aici începe o comedie cum numai William Shakespeare și Zeffirelli au putut imagina: urmăriri ca în comediile mute, palme aplicate la timp, voie bună și cascade de râs într-o Padovă renascentistă. Sunt memorabile (și irepetabile) scena hilară a căsătoriei din biserică sau plecarea Elizabethei Taylor prin ploaie, călare pe un măgar care o aruncă într-o băltoacă spre satisfacția lui Burton... Căsătoriți, cei doi pleacă să locuiască în „sărăcăciosul" castel din Verona unde Catarina, lipsită de atenția obișnuită și supusă, în schimb, unor diverse umilințe, învață să se mulțumească cu ceea ce are.

DISTRIBUȚIA

Elizabeth Taylor (Catarina), Richard Burton (Petruchio), Cyril Cusack (Grumio), Michael Hordern (Baptista), Alfred Lynch (Tranio), Alan Webb (Gremio), Giancarlo Cobelli (preotul), Vernon Dobtcheff (profesorul), Ken Parry (croitorul), Anthony Gardner (negustorul), Natasha Pyne (Bianca), Michael York (Lucentio), Victor Spinetti (Hortensio), Roy Holder (Biondello), Mark Dignam (Vincentio)

REGIA

Franco Zeffirelli

PRODUCATOR

Richard Burton, Elizabeth Taylor, Franco Zeffirelli, Richard McWhorter

SCENARIUL

Franco Zeffirelli, Suso Cecchi d'Amico și Paul Dehn după piesa lui William Shakespeare

IMAGINEA

Oswald Morris

MUZICA

Nino Rota

FILM COLOR

Technicolor

DURATA

122 minute

FILMAT

între martie - august 1966

PREMIERA

martie 1967

NOMINALIZAT la

- premiul Oscar pentru cea mai bună scenografie (Lorenzo Mongiardino, John DeCuir, Elven Webb, Giuseppe Mariani, Dario Simoni, Luigi Gervasi); Oscar pentru cele mai bune costume (Irene Sharaff, Danilo Donati).

- premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță (Elizabeth Taylor); BAFTA pentru cel mai bun actor (Richard Burton).

- premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film, Globul de Aur pentru cel mai bun actor (Richard Burton)

PREMII

- premiul David di Donatello pentru cel mai bun actor (Richard Burton), David di Donatello pentru cel mai bun film.

- premiul Criticii italiene pentru cele mai bune costume (Danilo Donati).

TRIVIA

- Vaticanul, care la vremea filmului „Cleopatra" o denunțase pe Taylor pentru comportament imoral, a fost primul care a lăudat-o pentru rolul Catarinei;

- rochia pe care Liz Taylor o poartă la finalul filmului a fost inspirată din tabloul „Lucreția" de Lorenzo Lotto;

- este primul film produs de Elizabeth Taylor și Richard Burton;

- înainte de rolul Catarinei, Liz Taylor nu mai jucase niciodată ceva de Shakespeare, spre deosebire de Richard Burton, care jucase Hamlet, Iago, Edgar, Hotspur și Romeo în teatru.

- Liz Taylor s-a temut așa de mult de prima zi de filmare, încât a pus condiția ca după ce se termină toate filmările, să fie reluat tot ce s-a filmat în prima zi. Zefferilli nu a putut să o convingă că interpretarea ei era foarte bună, astfel că s-a reluat în întregime prima zi de filmare;

- Franco Zeffirelli avea să spună că la acest film s-a distrat cel mai mult în toată cariera sa;

- pe genericul filmului, după ce sunt prezentați scenariștii, apare următorul text, plin de auto-ironie: „Cu sprijinul lui William Shakespeare, fără de care scenariștii n-ar fi avut ce să scrie";

- la sfârșitul filmului, în loc de „Sfârșit" apare textul: „Dumnezeu să vă dea o noapte bună!";

- este filmul în care debuteaza Michael York.

- în timpul filmărilor, Liz Taylor află că prietenul ei cel mai bun, Montgomery Clift, a murit;

- Zeffirelli nu era chiar un necunoscut până la întâlnirea cu Taylor - Burton. Lucrase ca asistent al regizorului Luchino Visconti și colaborase și cu Vittorio De Sica și Roberto Rossellini. În anii '60 își făcuse deja un nume regizând opere și piese de teatru la Londra și New York. Pentru marele public, însă, Zeffirelli era încă un necunoscut. Pentru Taylor și Burton nu era ceva nou să lucreze cu un regizor debutant în industria filmului;

- următorul film al lui Zeffirelli a fost tot după o piesă de Shakespeare: „Romeo și Julieta", film care avea să îi aducă o nominalizre la premiul Oscar.